Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages - complete list

Our Lady of Medjugorje Messages - complete list

Dragi copii! Să nu aveţi o inimă dură faţă de milostivirea lui Dumnezeu, care revarsă asupra voastră atât de mult din timpul vostru. În acest timp special de rugăciune, permiteţi-mi să transform inimile voastre pentru a mă ajuta ca Fiul meu să renască în toate inimile şi ca Inima mea să învingă. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem din nou la convertire. Deschideţi-vă inimile. Acest timp în care sunt cu voi este un timp de har, folosiţi-l bine. Spuneţi: «Acesta este timpul pentru sufletul meu.» Eu sunt cu voi şi vă iubesc cu o iubire nemărginită. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vin la voi cu dorinţa maternă că voi să-mi daţi inimile voastre. Copiii mei, daţi-mi-le cu încredere totală şi fără frică. Eu în inimile voastre Îl voi pune pe Fiul meu şi îndurarea Lui. Aşa, copiii mei, veţi vedea cu alţi ochi lumea. Şi lângă voi îl veţi vedea pe aproapele vostru, veţi simţi durerile lui şi suferinţele lui. Nu vă întoarceţi faţa de la cei care suferă, altfel Fiul meu îşi va întoarce faţa Sa de la cei care o vor face. Copii, nu ezitaţi.
Dragi copii! Rugaţi-vă cu mine la Spiritul Sfânt, pentru ca El să vă conducă în căutarea voinţei lui Dumnezeu pe drumul sfinţeniei voastre. Iar voi, care sunteţi departe de rugăciune, convertiţi-vă, şi în tăcerea inimii voastre, căutaţi salvarea sufletelor voastre şi hrăniţi-o cu rugăciunea. Eu vă binecuvântez pe fiecare dintre voi cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Sunt tot mai intense mesajele pe care Regina Păcii le încredinţează vizionarei Mirjana când în ziua de 2 a fiecărei luni, se întreţine cu ea şi se roagă pentru convertirea necredincioşilor.
Dragi copii! Şi în acest timp dificil, iubirea lui Dumnezeu mă trimite la voi. Copiii mei, nu vă fie teamă, eu sunt cu voi. Cu totală încredere daţi-mi inimile voastre pentru ca eu să vă pot ajuta să recunoaşteţi semnele acestor timpuri în care trăiţi. Eu vă voi ajuta să cunoaşteţi iubirea Fiului meu. Prin voi eu voi triumfa! Vă mulţumesc!
Ca de obicei, şi de această dată Sfânta Fecioară ne-a îndemnat să ne rugăm pentru preoţi şi a subliniat importanţa binecuvântării sacerdotale spunând: "Când vă binecuvântează preoţii, vă binecuvântează Fiul Meu".
Dragi copii! Şi astăzi, cu o mare bucurie în inima mea, vă invit la convertire. Copilaşilor, nu uitaţi că sunteţi cu toţii importanţi în acest mare plan pe care Dumnezeu îl realizează prin Medjugorje. Dumnezeu doreşte să convertească întreaga lume şi să o cheme la mântuire şi la drumul spre El, care e Începutul şi Sfârşitul oricărei fiinţe. În mod special, copilaşilor, vă invit din adâncul inimii mele: deschideţi-vă faţă de acest mare har pe care Dumnezeu vi-l dăruieşte prin prezenţa mea aici. Doresc să-i mulţumesc fiecăruia dintre voi pentru sacrificii şi rugăciuni. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! În marea iubire a lui Dumnezeu, vin astăzi la voi pentru a vă conduce pe calea umilinţei şi a blândeţii. Prima staţiune pe această cale, dragi copii, este spovada. Renunţaţi la mândria voastră şi îngenuncheaţi înaintea Fiului meu. Înţelegeţi, copiii mei, că nu aveţi nimic şi că nu puteţi face nimic. Singurul vostru lucru care este al vostru şi pe care îl aveţi este păcatul. Purificaţi-vă şi acceptaţi bunătatea şi umilinţa. Fiul meu ar fi putut învinge cu puterea Lui, dar a ales bunătatea, umilinţa şi iubirea. Urmaţi-L pe Fiul meu şi daţi-mi mâinile voastre pentru ca, împreună, să urcăm muntele şi să învingem. Vă mulţumesc.
La sfârşit, Mirjana a spus: "Sfânta Fecioară nu se gândea la un munte material sau la o localitate, ci la un munte în sens spiritual, simbolic, pentru că drumul nostru care ne duce la Dumnezeu este un urcuş".
Dragi copii! Astăzi, în sărbătoarea patronului parohiei voastre, vă invit să imitaţi viaţa sfinţilor. Fie ca ei să fie un exemplu pentru voi şi o încurajare la viaţa de sfinţenie. Fie ca rugăciunea să fie pentru voi ca şi aerul pe care îl respiraţi şi nu o povară. Copilaşilor, Dumnezeu vă va revela iubirea Sa, iar voi veţi trăi bucuria de a fi preaiubiţii mei. Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va dărui o abundenţă de haruri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi privesc în inimile voastre şi privindu-le, inima mea se strânge de durere. Copiii mei, vă cer iubire necondiţionată şi curată pentru Dumnezeu. Să ştiţi că sunteţi pe drumul cel drept atunci când cu trupul sunteţi pe pământ, iar cu sufletul mereu cu Dumnezeu. Prin această iubire necondiţionată şi curată Îl veţi vedea pe Fiul meu în orice om, veţi simţi unirea în Dumnezeu. Ca Mamă, voi fi fericită pentru că voi avea inimile voastre sfinte şi unite. Dragi copii, voi avea mântuirea voastră. Vă mulţumesc.
La sfârşit, Mirjana a spus: "La începutul apariţiei, Preacurata m-a făcut să văd ceea ce ne aşteaptă dacă în inimile noastre nu va fi sfinţenie şi uniune fraternă în Cristos. N-a fost de loc frumos. Ne-a îndemnat să ne rugăm pentru păstorii noştri, pentru că fără ei, nu este unitate".
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la convertire. Fie ca viaţa voastră, copilaşilor, să fie oglindirea bunătăţii lui Dumnezeu şi nu a urii şi a necredinţei. Rugaţi-vă, copilaşilor, pentru ca rugăciunea să devină viaţă pentru voi. Astfel veţi descoperi în viaţa voastră pacea şi bucuria pe care Dumnezeu le dăruieşte celor care au inima deschisă faţă de iubirea Sa. Iar voi, cei care sunteţi departe de milostivirea lui Dumnezeu, convertiţi-vă, pentru ca Dumnezeu să nu devină surd la rugăciunile voastre şi să nu fie prea târziu pentru voi. De aceea, în acest timp de har, convertiţi-vă şi puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp al semnelor lui Dumnezeu, nu vă temeţi, pentru că eu sunt cu voi. Marea iubire a lui Dumnezeu mă trimite să vă conduc la salvare. Daţi-mi inimile voastre simple, purificate cu postul şi cu rugăciunea. În simplitatea inimilor voastre e salvarea voastră. Eu voi fi cu voi şi vă voi conduce. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit pe toţi să vă aprindeţi inimile cu o iubire cât mai arzătoare faţă de Cel Răstignit, şi să nu uitaţi că, din iubire pentru voi, El şi-a dat viaţa, ca voi să fiţi salvaţi. Copilaşilor, meditaţi şi rugaţi-vă pentru ca inima voastră să se deschidă faţă de iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă chem să mă însoţiţi, cu inima deschisă şi plină de încredere, în misiunea pe care Dumnezeu mi-a încredinţat-o. Drumul pe care vă conduc, din voinţa lui Dumnezeu, e greu şi cere perseverenţă, dar la sfârşit, ne vom reuni cu toţii în Dumnezeu. Între timp, copiii mei, nu încetaţi să vă rugaţi pentru darul credinţei. Numai prin credinţă, cuvântul lui Dumnezeu va fi lumină în întunericul care vrea să vă învăluie. Nu vă temeţi, eu sunt cu voi. Vă mulţumesc.
Dragi copii, Dumnezeu m-a trimis la voi din Iubire ca să vă conduc pe calea salvării. Mulţi v-aţi deschis inimile şi aţi acceptat Mesajele Mele, dar mulţi s-au pierdut pe această cale şi nu L-au cunoscut cu toată inima pe Dumnezeul Iubirii. De aceea vă invit să fiţi voi iubire şi lumină acolo unde este întuneric şi păcat. Sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea Mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem să-I deschideţi inima Spiritului Sfânt şi să-I permiteţi să vă schimbe. Copiii mei, Dumnezeu este Binele Suprem, şi de aceea, ca o Mamă, vă implor: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, postiţi, şi speraţi ca acest Bine poate fi atins, deoarece din acest Bine se naşte iubirea. Spiritul Sfânt va întări această iubire în voi şi Îl veţi putea numi pe Dumnezeu Tatăl vostru. Prin aceasta iubire supremă îi veţi iubi cu sinceritate pe toţi oamenii, şi, în Dumnezeu, îi veţi considera fraţi şi surori. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi, când Îl sărbătoriţi pe Cristos, Regele întregii creaţii, doresc ca El să fie Regele vieţii voastre. Numai prin dăruire, copilaşilor, puteţi înţelege darul sacrificiului lui Isus pe cruce pentru fiecare dintre voi. Copilaşilor, daţi-I timp lui Dumnezeu, pentru ca El să vă transforme şi să vă umple cu harul Său, astfel încât voi să fiţi un dar pentru ceilalţi. Eu sunt pentru voi, copilaşilor, un dar al harului iubirii care vine de la Dumnezeu pentru această lume fără pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, în timp ce privesc în inimile voastre, inima mea se umple de durere şi frământare. Copiii mei, opriţi-vă pentru o clipă şi priviţi în inimile voastre. Fiul meu, Dumnezeul vostru este cu adevărat pe primul loc? Sunt cu adevărat legile Lui măsura vieţii voastre? Vă avertizez din nou. Fără credinţă nu există apropiere de Dumnezeu şi nu există cuvântul lui Dumnezeu, care e lumina mântuirii şi lumina bunului simţ.
Dragi copii! Cu mare bucurie în inimă vi-L aduc pe Regele Păcii, pentru ca El să vă binecuvânteze cu binecuvântarea Sa. Adoraţi-L şi dăruiţi-I timp Creatorului după care tânjeşte inima voastră. Nu uitaţi că sunteţi pelerini pe acest pământ şi că lucrurile pământeşti vă pot aduce bucurii mici, în timp ce prin Fiul meu vi se dăruieşte viaţa veşnică. De aceea sunt cu voi, ca să vă conduc spre Acela după care tânjeşte inima voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Cu toată puterea inimii mele vă iubesc şi mă dăruiesc vouă. Aşa cum o mamă luptă pentru copiii ei, eu mă rog şi lupt pentru voi. De la voi cer să nu vă temeţi să vă deschideţi ca să puteţi iubi cu inima şi să vă dăruiţi altora. Cu cât veţi face aceasta mai cu inima, cu atât mai mult Îl veţi primi şi Îl veţi înţelege mai bine pe Fiul meu şi dăruirea Lui faţă de voi. Toţi vă vor recunoaşte după iubirea faţă de Fiul meu şi faţă de mine.Vă mulţumesc.
Dragi copii! Vă apropiaţi în acest post al Paştelui de un timp de har. Inima voastră este precum pământul arat şi e pregătită să primească fructul care va creşte în bine. Copilaşilor, sunteţi liberi de a alege binele sau răul. De aceea vă invit: rugaţi-vă şi postiţi. Semănaţi bucuria şi în inimile voastre va creşte rodul bucuriei spre binele vostru şi ceilalţi îl vor vedea şi îl vor primi prin viaţa voastră. Renunţaţi la păcat şi alegeţi viaţa veşnică. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi înaintea Fiului meu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 ... 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 ... 40 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]