Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Medjugorje Website Updates » Our Lady of Medjugorje Messages » Medjugorje Website Updates - Our Lady of Medjugorje Messages

Medjugorje Website Updates - Our Lady of Medjugorje Messages

18 martie 2014 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Mirjana
Dragi copii, ca mamă doresc să vă fiu de ajutor; cu iubirea mea de mamă doresc să vă ajut să vă deschideţi inimile pentru ca în ele să-l puneţi pe primul loc pe Fiul meu. Prin iubirea voastră faţă de Fiul meu şi prin rugăciunea voastră doresc să fiţi luminaţi de lumina lui Dumnezeu şi să vă umple harul şi îndurarea divină. În acest fel doresc să se îndepărteze de voi întunericul şi umbra morţii, care vrea să vă înconjoare şi să vă seducă. Vreau ca voi să simţiţi bucuria binecuvântării Promisiunii Sale. Voi, fiii ai omului, sunteţii fiii lui Dumnezeu, voi sunteţi fiii mei. De aceea, copiii mei, umblaţi pe căile pe care vă călăuzeşte iubirea mea, [iubire] care vă învaţă umilinţa, înţelepciunea şi calea către Tatăl Ceresc. Rugaţi-vă împreună cu mine pentru toţi aceia care nu mă primesc şi nu mă urmează; din cauza împietririi inimii lor, ei nu pot simţi bucuria umilinţei, a evlaviei, a păcii şi a iubirii - bucuria Fiului meu. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, pentru ca mâinile lor binecuvântate să vă dea mereu binecuvântarea bucuriei lui Dumnezeu. Vă mulţumesc.
2 martie 2014 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Mirjana
Dragi copii, vin la voi ca mamă şi doresc să găsiţi în mine, ca mamă, adăpost, mângâiere şi odihnă. De aceea, copiii mei, apostolii iubirii mele, rugaţi-vă! Rugaţi-vă cu smerită evlavie, cu supunere şi totală încredere în Tatăl Ceresc. Aveţi încredere, aşa cum şi eu am avut încredere când mi s-a spus că voi purta binecuvântarea Promisiunii. Din inima voastră să ajungă mereu pe buzele voastre un “Facă-se voia Ta!”. De aceea, aveţi încredere şi rugaţi-vă, ca eu să pot mijloci pentru voi la Domnul şi El să vă dea binecuvântarea cerească şi să vă umple de Duhul Sfânt. Atunci îi veţi putea ajuta pe toţi cei care nu Îl cunosc pe Domnul. Voi, apostolii iubirii mele, îi veţi ajuta să Îl cheme “Tată” cu încredere deplină. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri şi aveţi încredere în mâinile lor binecuvântate. Vă mulţumesc.
25 februarie 2014 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Monthly Messages
Dragi copii, voi vedeţi, ascultaţi şi simţiţi că în inimile multor oameni nu este Dumnezeu. Nu Îl vor pentru că sunt departe de rugăciune şi nu au pacea. Voi, copilaşilor, rugaţi-vă, trăiţi poruncile lui Dumnezeu. Voi fiţi rugăciune, voi, care de la bun început aţi spus "da" chemării mele. Daţi mărturie despre Dumnezeu şi despre prezenţa mea şi nu uitaţi, copilaşilor, că eu sunt cu voi şi vă iubesc; zi de zi vă ofer Fiului meu, Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
2 februarie 2014 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Mirjana
Dragi copii, cu iubire de mamă doresc să vă învăţ sinceritatea, deoarece doresc ca, în timp ce lucraţi ca apostoli ai mei, să fiţi precişi, hotărâţi, dar mai presus de toate sinceri. Doresc ca, prin harul lui Dumnezeu, să fiţi deschişi spre binecuvântare. Cu postul şi cu rugăciunea, doresc să dobândiţi de la Tatăl ceresc recunoaşterea a ceea ce e natural şi a ceea ce e sfânt, dumnezeiesc. Plini de această cunoaştere, sub protecţia Fiului meu şi a mea, veţi fi apostolii mei, care vor şti să răspândească cuvântul lui Dumnezeu la toţi cei care nu îl cunosc şi veţi şti să depăşiţi obstacolele care vă vor sta în cale. Copiii mei, odată cu binecuvântarea, harul lui Dumnezeu va coborâ asupra voastră şi voi îl veţi putea păstra postind, rugându-vă, curăţându-vă şi reconciliindu-vă. Aşa veţi veţi avea eficacitatea pe care v-o cer. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, ca raza harului lui Dumnezeu să lumineze cărările lor. Vă mulţumesc.
25 ianuarie 2014 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Monthly Messages
Dragi copii! Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, pentru ca iradierea rugăciunii voastre să aibă efect asupra celor cu care vă întâlniţi. Puneţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familiile voastre şi citiţi-o, pentru ca să curgă în inimile voastre cuvintele păcii. Mă rog cu voi şi pentru voi, copilaşilor, ca să deveniţi din zi în zi tot mai deschişi voinţei lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
2 ianuarie 2014 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Mirjana
Dragi copii, pentru a putea fi apostolii mei şi pentru a-i putea ajuta pe toţi aceia care sunt în întuneric să cunoască lumina iubirii Fiului meu, trebuie să aveţi inimi curate şi smerite. Nu puteţi ajuta ca Fiul meu să se nască şi să domnească în inimile celor care nu îl cunosc, daca El nu domneşte, dacă El nu e Rege în inima voastră. Eu sunt cu voi. Umblu cu voi ca mamă. Bat la inimile voastre: nu se pot deschide pentru că nu sunt smerite. Eu mă rog, dar rugaţi-vă şi voi, copiii mei iubiţi, ca să îi puteţi deschide Fiului meu inimi curate şi smerite şi să primiţi darurile pe care vi le-a promis. Atunci veţi fi călăuziţi de iubirea şi de puterea Fiului meu. Atunci veţi fi apostolii mei, care vor răspândi peste tot în jurul lor roadele iubirii lui Dumnezeu. Atunci, pornind de la voi şi prin voi va lucra Fiul meu, pentru că veţi fi una. După asta tânjeşte inima mea de mamă: după unitatea tuturor copiilor mei, prin Fiul meu. Cu mare iubire îi binecuvântez şi mă rog pentru aleşii Fiului meu, pentru păstorii voştri. Vă mulţumesc.
2 decembrie 2013 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Mirjana
Dragi copii, cu iubire de mamă şi cu răbdare de mamă privesc la hoinăreala voastră continuă şi la rătăcirea voastră. De aceea sunt cu voi: doresc să vă ajut ca mai întâi să vă găsiţi şi să vă cunoaşteţi pe voi înşivă, ca apoi să fiţi capabili să conştientizaţi şi să recunoaşteţi tot ceea ce nu vă permite să cunoaşteţi, cu inima sinceră şi din tot sufletul, iubirea Tatălui ceresc. Copiii mei, pe Tatăl îl puteţi cunoaşte prin cruce. De aceea nu respingeţi crucea! Continuaţi, cu ajutorul meu, să o conştientizaţi şi să o acceptaţi. Când veţi fi capabili să acceptaţi crucea, atunci veţi înţelege şi iubirea Tatălui ceresc, atunci veţi umbla cu Fiul meu şi cu mine, atunci vă veţi deosebi de aceia care nu au cunoscut iubirea Tatălui ceresc, de aceia care Îl aud, dar nu Îl înţeleg, nu umblă cu El, nu L-au cunoscut. Eu doresc ca voi să cunoaşteţi adevărul Fiului meu şi să fiţi apostolii mei, doresc să vă ridicaţi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, deasupra părerilor omeneşti şi, întotdeauna şi în toate, să căutaţi părerea lui Dumnezeu. Copiii mei, rugaţi-vă şi postiţi, ca să puteţi conştientiza tot ceea ce cer de la voi. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri şi tânjiţi ca, în comuniune cu ei, să cunoaşteţi iubirea Tatălui ceresc. Vă mulţumesc.
25 noiembrie 2013 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Monthly Messages
Dragi copii, astăzi vă chem pe toţi la rugăciune. Deschideţi larg uşa inimii, copilaşilor, pentru rugăciune, pentru rugăciunea inimii şi atunci Cel Preaînalt va putea lucra asupra libertăţii voastre şi va începe convertirea, credinţa va deveni puternică, aşa încât veţi putea spune din toată inima: "Dumnezeul meu, totul meu". Veţi înţelege, copilaşilor, că aici pe pământ totul e trecător. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
2 noiembrie 2013 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Mirjana
Dragi copii, ca o mamă vă invit din nou să iubiţi, să vă rugaţi fără încetare pentru darul iubirii, să îl iubiţi pe Tatăl ceresc mai presus de toate. Când Îl veţi iubi pe El, vă veţi iubi pe voi înşivă şi pe aproapele vostru. Aceste realităţi nu pot fi separate. Tatăl ceresc este în fiecare om, iubeşte fiecare om şi îl cheamă pe fiecare pe nume. De aceea, copiii mei, în rugăciune ascultaţi voia Tatălui ceresc. Vorbiţi cu El. Să aveţi un raport personal cu Tatăl, care va face şi mai profund raportul între voi, comunitatea fiilor mei, a apostolilor mei. Ca Mamă, doresc ca, prin iubirea faţă de Tatăl ceresc, să vă înălţaţi deasupra vanităţilor acestei lumi şi să îi ajutaţi pe alţii să cunoască şi să se apropie treptat de Tatăl ceresc. Copiii mei, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru darul iubirii, căci iubirea e Fiul meu. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, ca să aibă întotdeauna iubire pentru voi, cum a avut-o şi a arătat-o Fiul meu, dându-şi viaţa pentru mântuirea voastră. Vă mulţumesc.
25 octombrie 2013 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Monthly Messages
Dragi copii, astăzi vă invit să vă deschideţi rugăciunii. Rugăciunea înfăptuie miracole în voi şi prin voi. De aceea, copilaşilor, în simplitatea inimii căutaţi de la Cel Preaînalt să vă dea puterea să fiţi copii ai lui Dumnezeu, ca nu cumva satana să vă agite aşa cum vântul agită ramurile*. Decideţi-vă din nou, copilaşilor, pentru Dumnezeu şi căutaţi numai voia Sa şi atunci veţi găsi bucurie şi pace în El. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
2 octombrie 2013 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Mirjana
Dragi copii, vă iubesc cu iubire maternă şi cu răbdare de mamă aştept iubirea voastră şi comuniunea voastră. Mă rog să fiţi comunitatea copiilor lui Dumnezeu, a copiilor mei. Mă rog pentru ca voi, ca şi comunitate, să vă reînsufleţiţi, cu bucurie, în credinţă şi în iubirea Fiului meu. Copiii mei, vă adun ca pe apostolii mei şi vă învăţ cum să faceţi cunoscută altora iubirea Fiului meu, cum să le duceţi Vestea cea bună, care e Fiul meu. Daţi-mi inimile voastre deschise şi purificate şi eu le voi umple de iubire pentru Fiul meu. Iubirea Lui va da sens vieţii voastre, iar eu voi umbla cu voi. Voi fi cu voi până la întâlnirea cu Tatăl ceresc. Copiii mei, se vor mântui doar aceia care merg spre Tatăl ceresc cu iubire şi credinţă. Nu vă temeţi, sunt cu voi! Aveţi încredere în păstorii voştri, cum a avut Fiul meu când i-a ales şi rugaţi-vă să aibă puterea şi iubirea să vă călăuzească. Vă mulţumesc.
25 septembrie 2013 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Monthly Messages
Dragi copii, şi astăzi vă chem la rugăciune. Relaţia voastră cu rugăciunea să fie cotidiană. Rugăciunea împlineşte miracole în voi şi prin voi, de aceea, copilaşilor, rugăciunea să vă fie bucurie. Atunci relaţia voastră cu viaţa va fi mai profundă şi mai deschisă şi veţi conştientiza că viaţa e un dar pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
25 august 2013 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Monthly Messages
Dragi copii, şi astăzi Cel Preaînalt îmi dă harul să fiu cu voi şi să vă conduc spre convertire. În fiecare zi eu semăn şi vă chem la convertire, ca să fiţi rugăciune, pace, iubire, grâu care, murind, rodeşte însutit. Nu doresc ca voi, dragi copii, să vă căiţi pentru tot ce aţi fi putut face, dar nu aţi dorit. De aceea, copilaşilor, spuneţi din nou cu entuziasm: „Vreau să fiu semn pentru alţii“. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
2 august 2013 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Mirjana
Dragi copii, dacă doar mi-aţi deschide inimile voastre cu încredere deplină, aţi înţelege totul. Aţi înţelege cu câtă iubire vă chem, cu câtă iubire doresc să vă transform, să vă fac fericiţi, cu câtă iubire doresc să vă fac ucenici ai Fiului meu şi să vă dau pacea şi plinătatea Fiului meu. Aţi înţelege nemărginita mărime a iubirii mele de mamă. De aceea, copiii mei, rugaţi-vă, căci prin rugăciune creşte credinţa voastră şi se naşte iubirea, datorită căreia nici crucea nu mai e de nesuportat, căci nu o mai purtaţi singuri. În comuniune cu Fiul meu preamăriţi Numele Tatălui ceresc. Rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru darul iubirii, căci iubirea e singurul adevăr - ea iartă tot, slujeşte tuturor şi în fiecare vede un frate. Copii mei, apostolii mei, mare este încrederea pe care v-a acordat-o Tatăl ceresc prin mine, slujitoarea Lui, ca să îi ajutaţi pe aceia care nu Îl cunosc , ca să se împace cu El şi să Îl urmeze. De aceea vă învăţ iubirea, căci numai dacă veţi avea iubire veţi putea să Îi răspundeţi. Din nou vă chem să vă iubiţi păstorii şi să vă rugaţi ca, în aceste vremuri dificile, sub călăuzirea lor, Numele Fiului meu să se preamărească. Vă mulţumesc!
2 iulie 2013 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Mirjana
Dragi copii, cu iubire de mamă vă rog să îmi daţi inimile voastre pentru ca eu să vă pot prezenta Fiului meu şi să vă eliberez, să fiţi eliberaţi de tot acel rău care vă face tot mai mult robi şi vă îndepărtează de unicul Bine - de Fiul meu, eliberaţi de tot ce vă conduce pe calea greşită şi vă fură pacea. Eu doresc să vă conduc spre libertatea promisiunilor Fiului meu, căci doresc ca aici să se împlinească în mod desăvârşit voia lui Dumnezeu, anume ca, prin împăcarea cu Tatăl Ceresc, prin post şi rugăciune, să se nască APOSTOLI AI IUBIRII LUI DUMNEZEU, apostoli care în mod liber şi cu iubire vor răspândi iubirea lui Dumnezeu tuturor copiilor mei, apostoli care vor răspândi iubirea încrezătoare în Tatăl Ceresc şi vor deschide poarta Cerului. Dragi copii, oferiţi păstorilor voştri bucuria iubirii şi a sprijinului, după cum şi lor le-a fost cerut de către Fiul meu să v-o ofere vouă. Vă mulţumesc.
<<Previous  1 ... 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 ... 54 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]