Medjugorje Messages given to Mirjana
Languages:
English,
Afrikaans,
العربية,
Български,
Беларуская,
Català,
Čeština,
Deutsch,
Español,
Français,
Hrvatski,
Italiano,
Kiswahili,
Latviešu,
Magyar,
Malti,
Nederlands,
Polski,
Português,
Română,
Русский,
Shqip,
Slovenčina,
Slovenščina,
Suomi,
Svenska,
Tagalog,
Tiếng Việt,
Українська,
زبان_فارسی
„Dragi copii, din voia Tatălui ceresc, ca Mamă a Celui care vă iubește, sunt aici cu voi ca să vă ajut să-L cunoașteți, să-L urmați. Fiul meu v-a lăsat urmele pașilor Săi ca să vă fie mai ușor să-L urmați. Nu vă temeți! Nu fiți nesiguri, Eu sunt cu voi! Nu vă descurajați, căci sunt necesare multă rugăciune și sacrificii pentru cei ce nu se roagă, nu iubesc și nu-L cunosc pe Fiul meu. Ajutați-i privindu-i în ei pe frații voștri. Apostolii iubirii mele, ascultați glasul meu în voi, simțiți iubirea mea de Mamă! Pentru asta, rugați-vă: rugați-vă acționând, rugați-vă dăruind, rugați-vă cu iubire, rugați-vă cu munca și cu gândurile, în Numele Fiului meu! Cu cât mai multă iubire veți dărui, cu atât mai multă veți și primi. Iubirea izvorâtă din iubire luminează lumea. Mântuirea e iubire, iar iubirea nu are sfârșit. Când Fiul meu va veni din nou pe Pământ va căuta iubirea în inimile voastre. Copiii mei, El a făcut pentru voi multe opere de iubire. Eu vă învăț să le vedeți, să le înțelegeți și să Îi mulțumiți iubindu-L și iertându-i iar și iar pe frații voștri, căci a-L iubi pe Fiul meu înseamnă a ierta. Nu Îl iubește pe Fiul meu cine nu poate ierta pe aproapele, cine nu poate încerca să-l înțeleagă, cine îl judecă. Copiii mei, la ce vă folosește rugăciunea dacă nu iubiți și nu iertați? Vă mulțumesc. ”
„Dragi copii, vă mulțumesc că răspundeți la chemările mele și că vă adunați aici în jurul meu, Mama voastră cerească. Știu că vă gândiți la mine cu iubire și speranță. Și eu simt iubire față de voi toți, așa cum simte și Fiul meu preaiubit, care, în iubirea Sa milostivă, mă trimite iar și iar la voi: El, care a fost Om, care a fost și este Dumnezeu, Unul și Întreit; El, care a suferit pentru voi și în trup și în suflet; El, care S-a făcut Pâine ca să hrănească sufletele voastre și, astfel, să le mântuiască. Copiii mei, vă învăț cum să fiți vrednici de iubirea Lui, ca gândurile voastre să le îndreptați spre El, ca să-L trăiți pe Fiul meu. Apostolii iubirii mele, vă înconjor cu mantia mea, deoarece, ca Mamă, doresc să vă ocrotesc. Vă rog, rugați-vă pentru lumea întreagă. Inima mea suferă: păcatele se înmulțesc, sunt tot mai numeroase. Dar, cu ajutorul vostru, care sunteți smeriți, modești și plini de iubire, ascunși și sfinți, Inima mea va birui. Iubiți-L pe Fiul meu mai presus de toate și iubiți lumea întreagă în El. Să nu uitați niciodată că fiecare semen al vostru poartă în sine ceva prețios: sufletul. De aceea, copiii mei, iubiți-i pe toți cei care nu-L cunosc pe Fiul meu ca, prin rugăciune și prin iubirea ce izvorăște din rugăciune, să devină mai buni, ca bunătatea să poată birui în ei, ca sufletele să se mântuie și să aibă viață veșnică. Apostolii mei, copiii mei, Fiul meu v-a spus să vă iubiți unii pe alții: fie ca [cererea] aceasta să fie înscrisă în inimile voastre și, cu rugăciunea, încercați să trăiți această iubire. Vă mulțumesc. ”
„Dragi copii, ca și în alte locuri unde am venit la voi, la fel și aici vă chem la rugăciune. Rugați-vă pentru cei care nu L-au cunoscut pe Fiul meu, pentru cei care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, [rugați-vă] împotriva păcatului, [rugați-vă] pentru consacrați, [rugați-vă] pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat să aibă iubire și un duh de putere pentru voi și pentru Biserică. Rugați-vă Fiului meu, iar iubirea pe care o veți simți în apropierea Lui vă va da tărie și vă va pregăti să faceți faptele iubirii, pe care le veți împlini în Numele Său. Copiii mei, fiți gata! Acest timp este o răscruce [de drumuri]. De aceea, vă chem din nou la credință și speranță, vă arăt calea pe care trebuie să mergeți: cuvintele Evangheliei sunt această cale. Apostolii iubirii mele, lumea are atâta nevoie de mâinile voastre ridicate spre Cer, către Fiul meu și către Tatăl Ceresc, are nevoie de multă smerenie și de curăția inimii. Aveți încredere în Fiul meu și fiți conștienți că puteți mereu să fiți mai buni. Inima mea de Mamă dorește ca voi, apostolii iubirii mele, să fiți mici lumini ale lumii, să luminați acolo unde întunericul vrea să domnească și, cu rugăciunile și iubirea voastră, arătați calea cea dreaptă și să salvați suflete. Eu sunt cu voi. Vă mulțumesc. ”
„Vă invit să vă rugați nu cerând, ci aducând jertfă, jertfindu-vă! Vă chem să vestiți adevărul și iubirea milostivă. Îl rog pe Fiul meu pentru voi, pentru credința voastră, care se micșorează tot mai mult în inimile voastre. Îl rog să vă ajute cu Duh dumnezeiesc, așa cum eu doresc să vă ajut cu duh de Mamă. Copiii mei, trebuie să fiți mai buni. Numai cei curați, smeriți, plini de iubire susțin pământul, se mântuie pe sine și lumea. Copiii mei, Fiul meu este inima lumii, El trebuie iubit și rugat, nu vândut mereu, iar și iar. De aceea, voi, apostolii iubirii mele, cu exemplul vostru, cu rugăciunea voastră și cu iubirea milostivă, înmulțiți credința în inima oamenilor. Eu vă sunt alături. Eu vă voi ajuta. Rugați-vă ca păstorii voștri să aibă cât mai multă lumină pentru a-i putea lumina pe toți cei ce locuiesc în întuneric. Vă mulțumesc. ”
„Dragi copii, apostolii iubirii mele, ține de voi să răspândiți iubirea Fiului meu tuturor acelora care nu au cunoscut-o, voi, mica lumină a lumii, pe care eu, cu iubire maternă, o învăț să strălucească clar, cu strălucire deplină. Rugăciunea vă va ajuta, căci rugăciunea vă izbăvește pe voi, rugăciunea izbăvește lumea. De aceea, copiii mei, rugați-vă cu cuvintele, cu sentimentele, cu iubire îndurătoare și cu jertfa. Fiul meu v-a arătat calea - El, care s-a întrupat și a făcut din mine primul potir; El, care, cu înălțătoarea Sa jertfă, v-a arătat cum trebuie să iubiți. De aceea, copiii mei, nu vă temeți să grăiți adevărul. Nu vă temeți să vă schimbați pe voi și să schimbați lumea trăind iubirea, făcând să fie cunoscut și iubit Fiul meu, iubindu-i pe alții în El. Eu, ca Mamă, sunt mereu cu voi. Îl rog pe Fiul meu să vă ajute ca, în viața voastră, să domnească iubirea, iubirea care trăiește, iubirea care atrage, iubirea care dă viață. Eu vă învăț acest fel de iubire, iubirea curată. Depinde de voi, apostolii mei, să o recunoașteți, să o trăiți și să o răspândiți. Rugați-vă, cu sentimentele, pentru păstorii voștri, ca să Îl poată mărturisi cu iubire pe Fiul meu. Vă mulțumesc. ”
„Dragi copii, cu iubire maternă vin să vă ajut ca să aveți mai multă iubire, iar asta înseamnă mai multă credință! Vin să vă ajut să trăiți cu iubire cuvintele Fiului meu pentru ca lumea să fie altfel. De aceea, apostolii iubirii mele, vă adun în jurul meu. Priviți-mă cu inima! Vorbiți-mi ca unei Mame despre durerile, suferințele voastre, despre bucuriile voastre. Cereți-mi să mă rog Fiului meu pentru voi. Fiul meu e milostiv și drept, inima mea de Mamă ar dori ca și voi să fiți la fel. Inima mea de Mamă ar dori ca voi, apostolii iubirii mele, cu viața voastră, să vorbiți tuturor celor din jurul vostru despre Fiul meu și despre mine, așa încât lumea să fie altfel, să se întoarcă la simplitate și la curăție, să se întoarcă la credință și speranță. De aceea, copiii mei, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă cu inima, rugați-vă cu iubire, rugați-vă cu fapte bune! Rugați-vă ca toți să Îl cunoască pe Fiul meu, ca lumea să se schimbe, ca lumea să se mântuiască! Trăiți cuvintele Fiului meu cu iubire, nu judecați, ci iubiți-vă unii pe alții, pentru ca inima mea să poată triumfa! Vă mulțumesc! ”
„Dragi copii, voi care continuați să oferiți Domnului fiecare zi a vieții voastre, voi care încercați să trăiți cu El, voi care vă rugați și vă jertfiți, voi sunteți speranță în această lume neliniștită. Voi sunteți razele de lumină ale Fiului meu – evanghelie vie și iubiții mei apostoli ai iubirii. Fiul meu este cu voi. El este cu cei ce se gândesc la El, care se roagă. Dar El așteaptă cu răbdare și pe aceia care nu Îl cunosc. De aceea, voi, apostolii iubirii mele, rugați-vă cu inima și arătați cu faptele iubirea Fiului meu. Aceasta e singura speranță pentru voi și aceasta e singura cale către viața veșnică. Eu, ca Mamă, sunt aici cu voi. Rugăciunile voastre adresate mie sunt cei mai frumoși trandafiri pentru mine. Nu pot să nu fiu acolo unde simt mireasma [acestor] trandafiri. Vă mulțumesc. ”
„Dragi copii, Fiul meu a fost izvor de iubire și lumină când a vorbit pe pământ lumii din toate lumile. Apostolii mei, urmați lumina Sa! Asta nu e ușor, trebuie să fiți mici, trebuie să vă faceți mai mici decât alții, cu ajutorul credinței să vă umpleți de iubirea Lui. Niciun om pe pământ, fără credință, nu poate trăi experiența minunii. Eu sunt cu voi, mă descopăr vouă prin aceste veniri, prin aceste cuvinte. Doresc să vă dau mărturie despre iubirea mea și despre grija mea maternă. Copiii mei, nu pierdeți vremea punând întrebări la care niciodată nu primiți răspuns; la sfârșitul drumului vostru pământesc Tatăl ceresc vă va da [răspunsurile]. Să știți mereu că Dumnezeu știe tot, Dumnezeu vede, Dumnezeu iubește. Fiul meu preaiubit luminează vieți, risipește întunericul, iar iubirea mea de Mamă, ce mă aduce la voi, este inefabilă, tainică, dar reală. Eu îmi exprim sentimentele față de voi: iubirea, înțelegerea și bunăvoința maternă. De la voi, apostolii mei, aștept trandafirii rugăciunilor voastre, care trebuie să fie faptele iubirii. Acestea sunt cele mai dragi rugăciuni pentru inima mea de Mamă. Pe acestea le duc Fiului meu născut pentru voi; El ne privește și ne aude. Noi vă suntem mereu aproape – aceasta e iubirea care vă cheamă, vă conectează, vă convertește, vă încurajează și vă umple. De aceea, apostolii mei, iubiți-vă mereu unii pe alții și, mai presus de toate, iubiți-l pe Fiul meu! Aceasta e singura cale de mântuire, [singura cale] spre viața veșnică. Aceasta e rugăciunea mea cea mai dragă, care umple inima mea cu cea mai frumoasă mireasmă de trandafiri. Rugați-vă, rugați-vă mereu pentru păstorii voștri, ca să aibă putere să fie lumina Fiului meu. Vă mulțumesc. ”
„Dragi copii, inima mea de Mamă plânge în timp ce privesc ce fac copiii mei. Păcatele se înmulțesc, curăția sufletului e tot mai puțin importantă, Fiul meu e uitat și tot mai puțin cinstit, iar copiii mei sunt prigoniți. De aceea, voi, copiii mei, apostolii iubirii mele, chemați cu sufletul și cu inima Numele Fiului meu! El va avea pentru voi cuvinte de lumină. El vi Se arată, frânge pâinea cu voi și vă dă cuvinte de iubire ca să le transformați în fapte de milostivire și, astfel, să fiți mărturisitori ai adevărului. De aceea, copiii mei, nu vă temeți! Îngăduiți-i Fiului meu să fie în voi. El se va folosi de voi ca să îi îngrijească pe cei răniți și ca să convertească sufletele pierdute. De aceea, copiii mei, întoarceți-vă la rugăciunea Rozarului! Rostiți-o cu sentimente de bunătate, jertfă și îndurare. Rugați-vă nu doar cu cuvintele, ci cu faptele milostivirii. Rugați-vă cu iubire față de toți oamenii. Fiul meu, cu jertfa Sa, a preamărit iubirea. De aceea, trăiți cu El ca să aveți putere și speranță, ca să aveți iubirea, care e viață și care conduce la viața veșnică. Prin iubirea lui Dumnezeu și eu sunt cu voi și vă voi conduce cu iubire de Mamă. Vă mulțumesc. ”
„Copiii mei, să vin la voi și să mă descopăr vouă e o mare bucurie pentru inima mea maternă. Acesta e darul Fiului meu pentru voi și pentru alții care vor veni. Ca Mamă vă invit: iubiți-L pe Fiul meu mai presus de toate! Ca să Îl iubiți cu toată inima, trebuie să Îl cunoașteți; Îl veți cunoaște prin rugăciune. Rugați-vă cu inima și cu sentimentele. A te ruga înseamnă a te gândi la iubirea și la jertfa Lui. A te ruga înseamnă a iubi, a da, a suferi și a oferi. Pe voi, copiii mei, vă chem să fiți apostolii rugăciunii și ai iubirii. Copiii mei, e vremea să vegheați. În această veghe vă invit la rugăciune, iubire și încredere. Inima mea maternă dorește ca, în timp ce Fiul meu se va uita în inimile voastre, să vadă în ele încredere și iubire necondiționată. Iubirea unificată a apostolilor mei va trăi, va birui și va dezvălui răul. Copilașii mei, eu am fost potirul Omului Dumnezeu, am fost instrumentul lui Dumnezeu. De aceea, pe voi, apostolii mei, vă invit să fiți potirul iubirii curate și adevărate a Fiului meu. Vă invit să fiți instrument prin care toți aceia care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, care nu au iubit niciodată, [Îl] vor descoperi, [Îl] vor accepta și se vor mântui. Vă mulțumesc, copiii mei. ”
To compare Medjugorje messages with another language versions choose