Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages by month decembrie

Our Lady of Medjugorje Messages by month decembrie

Dragi copii! Bucuraţi-vă cu mine! Inima mea se bucură datorită lui Isus şi astăzi doresc să vi-L dăruiesc. Doresc, dragi copii, ca fiecare dintre voi să-I deschidă inima lui Isus, eu vi-L dau cu iubire. Doresc, dragi copii, ca El să vă schimbe, şi să vă înveţe şi să vă protejeze. Astăzi mă rog în mod special pentru fiecare dintre voi şi vă prezint înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să se manifeste în voi.Vă chem la o rugăciune sinceră, cu inima, pentru ca fiecare rugăciune a voastră să fie o întâlnire cu Dumnezeu. În munca şi în viaţa voastră zilnică, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc. Vă chem astăzi cu mare seriozitate să mă ascultaţi şi să faceţi ce vă spun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face, în special pentru că mi-a făcut darul să pot fi şi azi împreună cu voi. Dragi copii, acestea sunt zilele în care Tatăl oferă haruri speciale tuturor celor care îşi deschid inima. Eu vă binecuvântez şi doresc ca şi voi, dragi copii, să cunoaşteţi harurile lui Dumnezeu şi să puneţi totul la dispoziţia lui Dumnezeu, pentru ca El să fie preamărit prin voi. Inima mea urmăreşte cu atenţie paşii voştri. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit din nou la rugăciune. Când vă rugaţi, voi sunteţi mult mai frumoşi, asemeni florilor care, după zăpadă, îşi arată toată frumuseţea şi toate culorile lor devin indescriptibile. La fel şi voi, dragi copii, după rugăciune, Îi arătaţi lui Dumnezeu tot ce e frumos în voi pentru a-I deveni dragi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi deschideţi-vă Domnului pentru ca El să facă din voi o armonioasă şi frumoasă floare pentru Paradis. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să vă rugaţi în mod special în acest timp pentru a fi capabili să gustaţi bucuria întâlnirii cu Isus care se naşte. Eu, dragi copii, doresc ca voi să trăiţi aceste zile aşa cum le trăiesc eu, cu bucurie. Doresc să vă conduc şi să vă arăt bucuria la care doresc să-l conduc pe fiecare dintre voi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi abandonaţi-vă cu totul mie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă pregătiţi inimile pentru aceste zile în care Domnul doreşte în mod special să vă purifice de toate păcatele trecutului vostru. Voi, dragi copii, nu o puteţi face singuri, de aceea sunt eu aici ca să vă ajut. Rugaţi-vă, dragi copii, doar aşa puteţi cunoaşte tot răul care se află în voi şi să I-l oferiţi Domnului, astfel încât Domnul să poată purifica total inimile voastre. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă neîncetat şi pregătiţi-vă inimile în penitenţă şi post. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au ascultat mesajele mele, şi care în ziua de Crăciun au trăit ceea ce am spus. Doresc ca, începând de azi, să vă conduc în iubire, purificaţi de orice păcat. Abandonaţi-mi mie inimile voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit la iubirea faţă de aproapele. Dacă vă iubiţi aproapele, Îl veţi simţi mai mult pe Isus, în special de Crăciun. Dumnezeu vă va da mari haruri dacă vă abandonaţi Lui. De Crăciun le voi da în mod special mamelor binecuvântarea mea maternă. Isus îi va binecuvânta pe ceilalţi cu binecuvântarea Lui. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Invitaţia mea pentru Crăciun e aceasta: să-L preamărim împreună pe Isus! În acea zi eu vi-L voi dărui într-un mod special. Vă invit ca în acea zi să-L preamăriţi pe Isus împreună cu mine. Dragi copii, în acea zi rugaţi-vă mai mult şi gândiţi-vă mai mult la Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să vă pregătiţi pentru Crăciun prin penitenţă, rugăciune şi fapte de milă. Nu priviţi, dragi copii, la lucrurile materiale, pentru că în acest fel nu veţi putea experimenta Crăciunul. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În acest Crăciun, Satan a încercat în mod special să împiedice planurile lui Dumnezeu. Voi, dragi copii, l-aţi recunoscut pe Satan chiar în ziua de Crăciun. Dar Dumnezeu a învins în toate inimile voastre. Inimile voastre să continue să fie fericite. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]