Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'viața'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'viața'

Total found: 56
Dragi copii, acesta este timp de har, timp de îndurare pentru fiecare dintre voi. Copilașilor, nu permiteți ca vântul urii și al neliniștii să stăpânească în voi și în jurul vostru! Voi, copilașilor, sunteți chemați să fiți iubire și rugăciune. Diavolul dorește neliniște și dezordine, dar voi, copilașilor, fiți bucuria lui Isus cel înviat, care a murit și a înviat pentru fiecare dintre voi. El a biruit moartea ca să vă dea viața, viața veșnică. De aceea, copilașilor, dați mărturie și fiți mândri că ați înviat în El. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, cu iubire de Mamă, vă chem să răspundeți cu inimi curate și deschise, cu încredere deplină, marii iubiri a Fiului meu. Eu cunosc imensitatea iubirii Sale, eu L-am purtat în mine: Ostie în inimă, Lumina și Iubirea lumii. Copiii mei, și faptul că mă adresez vouă e semn al iubirii și tandreții Tatălui ceresc, e un zâmbet larg, umplut de iubirea Fiului meu, e chemare la viața veșnică. Sângele Fiului meu a fost vărsat din iubire pentru voi. Acest Sânge prețios este pentru mântuirea voastră, pentru viața veșnică. Tatăl ceresc a creat omul pentru fericire veșnică. Nu e posibil să muriți voi, care cunoașteți iubirea Fiului meu, voi, care-L urmați. VIAȚA A BIRUIT! FIUL MEU E VIU! De aceea, copiii mei, apostolii iubirii mele, fie ca rugăciunea să vă arate calea, modalitatea de a răspândi iubirea Fiului meu în forma cea mai înaltă. Copiii mei, când vă străduiți să trăiți cuvintele Fiului meu, voi vă rugați. Când iubiți oamenii pe care-i întâlniți, voi răspândiți iubirea Fiului meu. Iubirea e cea care deschide porțile Raiului! Copiii mei, de la început m-am rugat pentru Biserică. De aceea, vă invit și pe voi, apostolii iubirii mele, să vă rugați pentru Biserică și pentru slujitorii ei, pentru cei pe care i-a chemat Fiul meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, în îndurarea Sa, Dumnezeu mi-a permis să fiu cu voi, ca să vă învăț și să vă conduc spre calea convertirii. Copilașilor, voi toți sunteți chemați să vă rugați din toată inima ca să se împlinească planul mântuirii pentru voi și prin voi. Fiți conștienți, copilașilor, că viața e scurtă și că vă așteaptă viața veșnică, după merit. De aceea, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă ca să puteți fi instrumente vrednice în mâinile lui Dumnezeu! Vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele.
Dragi copii, chemarea mea pentru voi e rugăciunea. Fie ca rugăciunea să fie pentru voi bucurie și ghirlanda ce vă leagă de Dumnezeu. Copilașilor, vor veni ispite și nu veți fi tari și păcatul va domni, dar dacă sunteți ai mei veți birui, căci refugiul vostru va fi Inima Fiului meu Isus. De aceea, copilașilor, întoarceți-vă la rugăciune, până când rugăciunea nu devine viața voastră, ziua și noaptea. Vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele.
Dragi copii, astăzi vă chem să vă rugați pentru intențiile mele ca să vă pot ajuta. Copilașilor, rugați-vă rozarul și, fiindcă și voi în viața voastră treceți prin bucurii și dureri, meditați misterele rozarului. În acest fel transformați misterele în viața voastră. Căci viața e un mister până nu o puneți în mâinile lui Dumnezeu. Așa veți face experiența credinței, la fel ca Petru, care L-a întâlnit pe Isus și căruia Duhul Sfânt i-a umplut inima. Și voi, copilașilor, sunteți chemați să dați mărturie trăind iubirea cu care Dumnezeu vă învăluie zi de zi prin prezența mea. De aceea, copilașilor, fiți deschiși și rugați-vă cu inima, cu credință. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, voia și iubirea Tatălui ceresc mă fac să fiu prezentă aici între voi, ca să ajut cu iubire maternă la sporirea credinței în inima voastră, ca să puteți să înțelegeți în adevăr scopul vieții voastre pământești și măreția vieții cerești. Copiii mei, viața pământească este cale spre veșnicie, spre adevăr, spre viață, spre Fiul meu. Pe această cale eu doresc să vă conduc. Copiii mei, voi, care mereu însetați după mai multă iubire, adevăr și credință, să știți că există un singur izvor la care vă puteți adăpa: încrederea în Tatăl ceresc, încrederea în iubirea Lui. Abandonați-vă în întregime voii Lui și nu vă temeți: tot ceea ce e mai bun pentru voi, tot ce vă conduce la viața veșnică vă va fi dat; veți înțelege că scopul vieții nu e mereu să dorești și să ai ce dorești, ci să iubești și să dăruiești; veți avea pace adevărată și iubire adevărată, veți fi apostoli ai iubirii; cu exemplul vostru veți face ca acei copii care nu Îl cunosc pe Fiul meu și iubirea Sa, să dorească să Îl cunoască. Copiii mei, apostolii iubirii mele, adorați-L cu mine pe Fiul meu și iubiți-L mai presus de toate, străduiți-vă mereu să trăiți în adevărul Lui! Vă mulțumesc.
Dragi copii, astăzi vă chem la rugăciune. Fie ca rugăciunea să fie balsam pentru sufletul vostru, căci rodul rugăciunii este bucuria, dăruirea, mărturisirea lui Dumnezeu înaintea altora cu viața voastră. Copilașilor, dacă vă predaţi cu totul lui Dumnezeu, El se va ocupa de toate și vă va binecuvânta, iar jertfele voastre vor avea sens. Eu sunt cu voi și vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, acest timp să fie pentru voi timp de rugăciune. FĂRĂ DUMNEZEU NU AVEȚI PACE. De aceea, copilașilor, rugați-vă pentru pace în inimile și familiile voastre, ca Isus să se poată naște în voi și să vă dea iubirea și binecuvântarea Sa. Lumea e în război deoarece inimile sunt pline de ură și invidie, în ochi se vede lipsa de pace, copilașilor, căci nu i-ați permis lui Isus să se nască în viața voastră. Căutați-L, rugați-vă și El vi se va dărui în Copilul care e bucurie și pace. Eu sunt cu voi și mă rog pentru voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, în timp ce vă privesc, pe voi care-L iubiți pe Fiul meu, inima mea se umple de drag, de gingășie. Vă binecuvântez cu binecuvântare de Mamă. Cu binecuvântare maternă îi binecuvântez și pe păstorii voștri: pe voi, care rostiți cuvintele Fiului meu și binecuvântați cu mâinile Lui și-L iubiți într-atât încât sunteți gata să faceți orice jertfă pentru El, cu bucurie - voi Îl urmați pe El, care a fost primul Păstor, primul Misionar. Copiii mei, apostolii iubirii mele, a trăi și a lucra pentru alții, pentru toți cei pe care îi iubiți prin Fiul meu, e bucuria și mângâierea vieții pământești. Dacă, prin rugăciune, iubire și jertfă, Împărăția e în inima voastră, atunci viața vă e bucuroasă și senină. Între cei ce Îl iubesc pe Fiul meu și se iubesc unii pe alții prin El, cuvintele nu sunt necesare. E de ajuns privirea ca să se audă cuvintele nerostite și sentimentele neexprimate. Acolo unde iubirea domnește nu se mai calculează timpul. Noi suntem cu voi. Fiul meu vă cunoaște și vă iubește. Iubirea e cea care vă aduce la mine și prin această Iubire voi veni la voi și vă voi vorbi de lucrările mântuirii. Doresc ca toți copiii mei să aibă credință și să simtă iubirea mea de Mamă, cu care îi conduc la Isus. De aceea, voi, copiii mei, oriunde mergeți, să străluciți de iubire și credință, ca apostoli ai iubirii. Vă mulțumesc.
Dragi copii, astăzi, în această zi de har, vă chem în mod special să vă deschideți inima și să Îl rugați pe Isus să vă întărească credința. Copii, prin rugăciunea cu inima, prin credință și faptele ei veți cunoaște ce înseamnă să trăiți o adevărată viață creștină. Adesea, copiilor, viața și inima voastră e pătrunsă de întuneric, durere și cruci. Nu șovăiți în credință și nu vă întrebați ”De ce?”, gândind că sunteți singuri și părăsiți, ci deschideți-vă inimile, rugați-vă și credeți cu tărie și atunci inimile voastre vor simți apropierea lui Dumnezeu și că Dumnezeu niciodată nu vă abandonează și că e în fiecare clipă lângă voi. Prin rugăciune și credință Dumnezeu va răspunde la fiecare ”De ce?” al vostru și va transforma în lumină fiecare durere a voastră, fiecare întuneric și cruce.Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, știu că sunt prezentă în viețile și în inimile voastre. Simt iubirea voastră, aud rugăciunile voastre și le îndrept către Fiul meu. Dar, copiii mei, eu doresc să fiu prezentă, cu iubire de Mamă, în viața tuturor copiilor mei. Vreau să-i adun în jurul meu, sub mantia mea maternă, pe toți copiii mei. De aceea vă chem pe voi și vă numesc apostolii iubirii mele, ca să mă ajutați. Copiii mei, Fiul meu a pronunțat cuvintele “Tatăl nostru” - Tatăl nostru care ești pretutindeni și în inimile noastre - căci vrea să vă învețe să vă rugați cu cuvinte și cu sentimentele. Vrea să fiți mereu mai buni, să trăiți iubirea milostivă, care e rugăciune și jertfă fără limite pentru ceilalți. Copiii mei, dați-i Fiului meu iubirea pentru aproapele! Dăruiți aproapelui vostru cuvinte de mângâiere, compasiune și faptele dreptății! Apostolii iubirii mele, Fiul meu primește ca pe un dar tot ce dăruiți celorlalți. Iar eu sunt cu voi, deoarece Fiul meu dorește ca iubirea mea, ca o rază de lumină, să reînsuflețească sufletele voastre, să vă ajute în căutarea păcii și a fericirii veșnice. De aceea, copiii mei, iubiți-vă unii pe alții, fiți uniți prin Fiul meu, fiți copiii lui Dumnezeu, care, toți împreună, cu inima plină, deschisă și curată, spun "Tatăl nostru". Și nu vă temeți! Vă mulțumesc.
Dragi copii, ascult strigătele și rugăciunile voastre și mijlocesc pentru voi înaintea Fiului meu Isus, care e Calea, Adevărul și Viața. Întoarceți-vă, copilașilor, la rugăciune și deschideți-vă inima în acest timp de har și porniți pe drumul convertirii. Viața voastră e trecătoare și, fără Dumnezeu, nu are sens. De aceea sunt cu voi: ca să vă conduc spre sfințenia vieții, ca fiecare din voi să descopere bucuria de a trăi. Vă iubesc și vă binecuvântez pe toți, copilașilor, cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, acesta este timp de har. Sunt cu voi și vă chem din nou: întoarceți-vă la Dumnezeu și la rugăciune, [nu vă opriți] până rugăciunea nu devine bucurie pentru voi. Copilașilor, nu aveți viitor, nici pace, până viața voastră nu începe cu convertirea personală și cu schimbarea în bine. Răul se va sfârși, iar pacea va domni în inimile voastre și în lume. Pentru aceasta, copilașilor, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă! Sunt cu voi și mijlocesc înaintea Fiului meu pentru fiecare dintre voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, în acest timp vă chem să vă întoarceți la Dumnezeu și la rugăciune. Chemați în ajutor toți sfinții, ca să vă fie exemplu și ajutor. Satana e puternic și se luptă să atragă cât mai multe inimi la sine, dorește război și ură. De aceea sunt cu voi atâta timp, ca să vă conduc pe drumul mântuirii, la Cel care e Calea, Adevărul și Viața. Întoarceți-vă, copilașilor, la iubirea de Dumnezeu și El va fi puterea și refugiul vostru. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și azi Isus e prezent alături de voi. Chiar și când credeți că ați rămas singuri și că nu mai este lumină în viața voastră, El e prezent. Niciodată nu v-a părăsit și nu s-a îndepărtat de voi. Lumina nașterii Sale luminează această lume și viața voastră. Inima Lui e mereu deschisă față de voi ca să primească orice suferință, ispită, frică sau nevoie a voastră. Mâinile Lui sunt întinse spre voi pentru a vă îmbrățișa ca un Tată și a vă spune cât sunteți de importanți pentru El, cât vă iubește și cât le poartă de grijă copiilor Săi. Copii, oare inima voastră e deschisă față de Isus? V-ați predat viața deplin în mâinile Lui? L-ați acceptat pe Isus ca pe Tatăl vostru, căruia puteți să vă adresați mereu pentru a găsi în El mângâiere și tot ce aveți nevoie pentru a trăi o credință autentică? Pentru aceasta, copiii mei, predați-I inima voastră lui Isus și îngăduiți-I să domnească în viețile voastre, căci numai astfel veți accepta prezentul și veți putea confrunta lumea în care trăiți azi. Cu Isus toată frica, suferința și durerea dispar, căci inima voastră acceptă voința Sa și tot ce vi se întâmplă în viață. Isus vă va da credință ca să acceptați totul și nimic nu vă va îndepărta de El, căci El vă ține cu fermitate de mână și nu permite să vă îndepărtați sau să vă pierdeți în momentele dificile, fiindcă El a devenit Domnul vieții voastre. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea de Mamă.
Dragi copii, întoarceți-vă la rugăciune, căci acela care se roagă nu se teme de viitor. Cine se roagă se deschis vieții și respectă viața celorlați. Cine se roagă, copilașilor, simte libertatea fiilor lui Dumnezeu și cu inimă bucuroasă slujește spre binele fratelui în umanitate. Căci Dumnezeu e iubire și libertate. De aceea, copilașilor, când doresc să vă înlănțuie și să se folosească de voi, asta nu vine de la Dumnezeu, căci Dumnezeu e iubire și dă pacea Lui fiecărei creaturi. De aceea mă trimite: ca să vă ajut să creșteți pe calea sfințeniei. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]