Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'viaţa'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'viaţa'

Total found: 142
Dragi copii! Astăzi vă invit să reînnoiţi rugăciunea şi postul cu şi mai mult entuziasm, până când rugăciunea va deveni bucurie pentru voi. Copilaşilor, cel ce se roagă nu se teme de viitor şi cel ce posteşte nu se teme de rău. Vă repet încă o dată: prin rugăciune şi post pot fi oprite războaiele, războaie datorate necredinţei voastre şi fricii de viitor. Copilaşilor, eu sunt cu voi şi vă învăţ că doar în Dumnezeu veţi afla pacea şi liniştea voastră. De aceea, apropiaţi-vă de Dumnezeu şi puneţi-L pe primul loc în viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă deschideţi rugăciunii. Copilaşilor, voi trăiţi un timp în care Dumnezeu vă dăruieşte mari haruri, dar voi nu ştiţi să profitaţi de ele. Vă preocupă orice altceva numai sufletul şi viaţa spirituală nu. Treziţi-vă din somnul profund al sufletului vostru şi spuneţi-I “da” lui Dumnezeu cu toată puterea. Hotărâţi-vă pentru convertire şi sfinţenie. Eu sunt cu voi, copilaşilor, şi vă invit la perfecţiunea sufletului şi a tuturor faptelor voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp de har vă invit la rugăciune. Copilaşilor, voi lucraţi mult, dar fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Binecuvântaţi şi căutaţi înţelepciunea Spiritului Sfânt, pentru ca El să vă conducă în acest timp, ca voi să înţelegeţi şi să trăiţi în harul acestui timp. Convertiţi-vă, copilaşilor, şi îngenunchiaţi în tăcerea inimii voastre. Puneţi-L pe Dumnezeu în centrul fiinţei voastre, ca să puteţi mărturisi în bucurie lucrurile frumoase pe care Dumnezeu vi le da fără încetare în viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi vă chem pe toţi să vă hotărâţi pentru sfinţenie. Copilaşilor, sfinţenia să fie mereu pe primul loc în gândurile voastre şi în fiecare situaţie, în munca voastră şi în cuvintele voastre. Astfel o veţi pune deasemenea în practică şi puţin câte puţin, pas cu pas, rugăciunea şi hotărârea pentru sfinţenie vor intra în familia voastă. Fiţi sinceri cu voi înşivă şi nu vă legaţi de lucrurile materiale, ci de Dumnezeu. Şi nu uitaţi, copilaşilor, că viaţa voastră e la fel de trecătoare ca o floare. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp, în care voi încă vă mai gândiţi la anul care a trecut, eu vă chem, copilaşilor, să priviţi adânc în inima voastră şi să vă hotărâţi să fiţi mai aproape de Dumnezeu şi de rugăciune. Copilaşilor, voi încă sunteţi ataşaţi de lucrurile pământeşti şi puţin de viaţa spirituală. Fie ca chemarea mea de astăzi să fie deasemenea o încurajare pentru voi, ca să vă hotărâţi pentru Dumnezeu şi pentru convertirea zilnică. Nu puteţi să vă convertiţi, copilaşilor, dacă nu abandonaţi păcatul şi nu vă hotărâţi pentru iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele vostru. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ca o Mamă vă implor: deschideţi-vă inima, oferiti-mi-o mie, şi nu vă temeţi de nimic. Eu voi fi cu voi şi vă voi învăţa cum să Îl puneţi pe Isus pe primul loc. Vă voi învăţa să Îl iubiţi şi să-I aparţineţi în mod complet. Înţelegeţi, dragi copii, că fără Fiul meu nu este mântuire. Ar trebui să deveniţi conştienţi că El e Începutul şi Sfârşitul vostru. Numai cu această convingere veţi putea fi fericiţi şi veţi putea fi vrednici de viaţa veşnică. Eu, ca o Mamă, doresc aceasta pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem să puneţi rugăciunea pe primul loc în viaţa voastră. Rugaţi-vă şi fie ca rugăciunea, copilaşilor, să fie o bucurie pentru voi. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi toţi; iar voi, copilaşilor, fiţi purtători plini de bucurie ai mesajelor mele. Fie ca viaţa voastră cu mine să fie o bucurie. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur împreună cu sfântul vostru protector şi vă chem să fiţi deschişi voinţei lui Dumnezeu, pentru ca în voi să crească credinţa, şi prin voi, în persoanele pe care le întâlniţi în viaţa voastră de zi cu zi. Copilaşilor, rugaţi-vă până când rugăciunea devine bucurie pentru voi. Cereţi sfinţilor voştri protectori să vă ajute să creşteţi în iubire pentru Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune. Copilaşilor, credeţi că prin simpla rugăciune se pot întâmpla miracole. Prin rugăciunea voastră, voi vă deschideţi inima lui Dumnezeu şi El împlineşte minuni în viaţa voastră. Privind roadele, inima voastră se va umple de bucurie şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru tot ceea ce face în viaţa voastră şi, prin voi, pentru alţii. Rugaţi-vă şi credeţi, copilaşilor, Dumnezeu vă dă haruri şi voi nu le vedeţi. Rugaţi-vă şi le veţi vedea. Ziua voastră să fie umplută de rugăciune şi mulţumire pentru tot ceea ce Dumnezeu vă dă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În mod special, în acest timp sfânt de pocăinţă şi rugăciune, vă chem să faceţi o alegere. Dumnezeu v-a dăruit voinţa liberă ca să puteţi alege viaţa sau moartea. Ascultaţi mesajele mele cu inima, astfel încât să puteţi conştientiza ce aveţi de făcut şi cum veţi găsi drumul spre Viaţă. Copiii mei, fără Dumnezeu nu puteţi face nimic; nu uitaţi aceasta nici o clipă. Pentru că, ce sunteţi voi pe pământ şi ce veţi fi, când vă veţi întoarce din nou în pământ ... Nu Îl mâniaţi pe Dumnezeu, ci urmaţi-mă pe mine, spre Viaţă. Vă mulţumesc că sunteţi aici.
Dragi copii! Nu vă temeţi, eu sunt mereu cu voi. Deschideţi-vă inima pentru ca iubirea şi pacea să pătrundă în ea. Rugaţi-vă pentru pace, pace, pace.
Maica Domnului a venit bucuroasă şi a vorbit cu Ivanka mult despre viaţa Ei.
Dragi copii! Astăzi vă invit să fiţi mâinile mele întinse în această lume care-L pune pe Dumnezeu pe ultimul loc. Voi, copilaşilor, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa voastră. Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va da puterea să-L mărturisiţi pe Dumnezeul iubirii şi al păcii. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi toţi. Copilaşilor, nu uitaţi că vă iubesc cu o iubire tandră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Fiul meu s-a născut. Salvatorul vostru e aici cu voi. Ce împiedică inimile voastre să-L primească? Ce e fals în ele? Purificaţi-vă inimile prin post şi rugăciune. Recunoaşteţi-L pe Fiul meu şi primiţi-L. Adevărata pace şi iubire numai El vi le dă. Calea spre viaţa veşnică e El, Fiul meu! Vă mulţumesc.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem din nou să fiţi purtători ai Evangheliei în familiile voastre. Nu uitaţi, copilaşilor, să citiţi Sfânta Scriptură. Puneţi-o într-un loc vizibil şi mărturisiţi cu viaţa voastră că voi credeţi şi trăiţi cuvântul Domnului. Eu sunt aproape de voi cu iubirea mea şi mijlocesc în faţa Fiului meu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Cu mare bucurie în inimă, vă mulţumesc pentru toate rugăciunile pe care, în aceste zile, le-aţi oferit pentru intenţiile mele. Să ştiţi, copilaşilor, că nu veţi regreta, nici voi şi nici copiii voştri. Dumnezeu vă va răsplăti cu mari haruri şi vi se va cuveni viaţa veşnică. Eu sunt aproape de voi şi le mulţumesc tuturor celor care în aceşti ani au acceptat mesajele mele, le-au pus în practică şi s-au hotărât pentru sfinţenie şi pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Dumnezeu v-a creat cu voinţa liberă să înţelegeţi şi să alegeţi: viaţa sau moartea. Eu ca Mamă, cu iubire maternă, doresc să vă ajut să înţelegeţi şi să alegeţi viaţa. Copiii mei, nu vă amăgiţi cu falsa pace şi falsa bucurie. Permiteţi-mi, copiii mei, să vă arăt adevărata cale, calea care duce la viaţă - Fiul meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Numai prin rugăciune veţi fi alături de mine şi de Fiul meu şi veţi vedea cât de scurtă e viaţa aceasta. În inima voastră se va naşte dorinţa pentru Cer. Bucuria va începe să domnească în inima voastră şi rugăciunea va izvorî precum un râu. În cuvintele voastre va fi doar recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru că v-a creat, iar dorinţa de sfinţenie va deveni o realitate pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, Domnul mi-a permis să vă spun din nou că trăiţi într-un timp de har. Voi nu sunteţi conştienţi, copilaşilor, ca Dumnezeu vă dă o mare ocazie de a vă converti şi de-a trăi în pace şi iubire. Sunteţi atât de orbi şi legaţi de lucrurile pământeşti şi vă gândiţi la viaţa de pe pământ. Dumnezeu m-a trimis să vă conduc la viaţa veşnică. Eu, copilaşilor, nu sunt obosită, deşi văd că inimile voastre sunt grele şi obosite pentru tot ceea ce este har şi dar. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Copilaşilor, când vă rugaţi, voi sunteţi aproape de Dumnezeu şi El vă dă dorinţa de veşnicie. Acesta e timpul în care puteţi vorbi mai mult despre Dumnezeu şi face mai mult pentru Dumnezeu. De aceea, nu vă împotriviţi, ci permiteţi-i Lui, copilaşilor, să vă conducă, să vă transforme şi să pătrundă în viaţa voastră. Nu uitaţi că sunteţi pelerini pe drumul spre veşnicie. De aceea, copilaşilor, lăsaţi-L pe Dumnezeu să vă conducă aşa cum un Păstor îşi conduce turma. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, în sărbătoarea patronului parohiei voastre, vă invit să imitaţi viaţa sfinţilor. Fie ca ei să fie un exemplu pentru voi şi o încurajare la viaţa de sfinţenie. Fie ca rugăciunea să fie pentru voi ca şi aerul pe care îl respiraţi şi nu o povară. Copilaşilor, Dumnezeu vă va revela iubirea Sa, iar voi veţi trăi bucuria de a fi preaiubiţii mei. Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va dărui o abundenţă de haruri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]