Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'toţi'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'toţi'

Total found: 178
Dragi copii! Fie ca acest timp să fie pentru voi un timp de rugăciune personală, pentru ca sămânţa credinţei să crească în inimile voastre; şi să crească într-o mărturie plină de bucurie faţă de ceilalţi. Eu sunt cu voi şi doresc să vă stimulez pe voi toţi să creşteţi şi să vă bucuraţi în Domnul care v-a creat. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit la iertare. Iertaţi, copiii mei! Iertaţi-i pe alţii, iertaţi-vă pe voi înşivă. Dragi copii, acesta e timpul de har. Rugaţi-vă pentru toţi copiii mei care sunt departe de Fiul meu, Isus, rugaţi-vă ca ei să se întoarcă. Mama se roagă pentru voi, Mama intervine pentru voi. Vă mulţumesc pentru că şi astăzi aţi primit mesajele mele.
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă chem pe toţi să fiţi puternici în rugăciune şi în momentele în care încercările vă asaltează. Trăiţi în bucurie şi în umilinţă vocaţia voastră creştină şi daţi mărturie tuturor. Eu sunt cu voi şi vă aduc pe toţi înaintea Fiului meu, Isus, şi El va fi pentru voi putere şi sprijin. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Cu bucurie vă invit pe toţi să trăiţi mesajele mele cu bucurie. Doar astfel, copilaşilor, veţi putea fi mai aproape de Fiul meu. Eu doresc să vă conduc pe toţi doar la El şi în El veţi găsi adevărata pace şi adevărata bucurie a inimii voastre. Eu vă binecuvântez pe toţi şi vă iubesc cu o iubire imensă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Din nou vă chem să mă urmaţi cu bucurie. Doresc să vă conduc pe toţi la Fiul meu, Salvatorul vostru. Voi nu sunteţi conştienţi că fără El nu aveţi bucurie şi pace, nici viitor sau viaţa veşnică. De aceea, copilaşilor, folosiţi bine acest timp de rugăciune bucuroasă şi abandon. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Cu mare bucurie doresc și astăzi să vă invit din nou: rugaţi-vă, rugați-vă, rugaţi-vă! Acest timp să fie pentru voi timp de rugăciune personală. De-a lungul zilei găsiţi-vă un loc unde, în reculegere, să vă puteţi ruga cu bucurie. Eu vă iubesc şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi cu binecuvântarea mea maternă de pace şi vă îndemn să vă trăiţi mai mult viaţa religioasă pentru că sunteţi încă slabi şi nu sunteţi smeriţi. Vă invit, copilaşilor, să vorbiţi mai puţin şi să lucraţi mai mult la convertirea voastră personală, pentru ca mărturia voastră să dea roade. Şi viaţa voastră să fie o rugăciune continuă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi vă invit la comuniune în Isus, Fiul meu. Inima mea maternă se roagă ca să înţelegeţi că sunteţi familia lui Dumnezeu. Prin libertatea spirituală a voinţei pe care v-a dat-o Tatăl Ceresc sunteţi chemaţi să cunoaşteţi voi înşivă adevărul, binele sau răul. Fie ca rugăciunea şi postul să vă deschidă inimile şi să vă ajute la descoperirea Tatălui Ceresc prin Fiul meu. Prin descoperirea Tatălui viaţa voastră va fi îndreptată spre împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi la crearea familiei lui Dumnezeu, aşa cum doreşte Fiul meu. Eu nu vă voi părăsi pe calea aceasta. Vă mulţumesc." (Mirjana a simţit că poate să-i spună Maicii Domnului: "Am venit cu toţii la Tine cu suferinţele şi crucile noastre. Ajută-ne te rugăm!" Sfânta Fecioară şi-a întins mâinile spre noi şi a spus:
Deschideţi-mi inimile voastre, daţi-mi suferinţele voastre! Mama vă va ajuta!
Sfânta Fecioară i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, toate obiectele devoţionale şi a subliniat încă o dată importanţa binecuvântării sacerdotale.)
Dragi copii, rugăciunea mea astăzi este pentru voi toţi cei ce căutaţi harul convertirii. Bateţi la poarta inimii Mele dar fără speranţă şi fără rugăciune, în păcat şi fără sacramentul împăcării cu Dumnezeu. Lăsaţi păcatul şi hotărâţi-vă, copilaşilor, pentru sfinţenie. Numai aşa vă pot ajuta, vă pot asculta rugăciunile şi pot mijloci dinaintea Celui Preaînalt. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, vă invit ca acest timp să fie pentru voi toţi timpul pentru a da mărturie. Voi care trăiţi în iubirea lui Dumnezeu şi aţi experimentat darurile Sale, mărturisiţi-le cu cuvintele şi cu viaţa voastră, ca să fie bucurie şi îndemn la credinţă pentru alţii. Eu sunt cu voi şi mijlocesc neîncetat înaintea lui Dumnezeu pentru voi toţi, pentru ca credinţa voastră să fie mereu vie, plină de bucurie şi în iubirea lui Dumnezeu Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, Tatăl nu v-a abandonat. Nemăsurată e iubirea Lui, iubirea care mă aduce la voi ca să vă ajut să-L cunoaşteţi, pentru ca, prin Fiul meu, voi toţi să puteţi să-I spuneţi "Tată!" din toată inima; pentru ca voi să puteţi fi un (singur) popor în familia lui Dumnezeu. Dar, copiii, mei, nu uitaţi că nu sunteţi în lumea aceasta doar pentru voi înşivă şi că eu nu vă chem aici doar pentru voi. Cei care-L urmează pe Fiul meu se gândesc la fratele lor în Cristos ca la ei înşişi şi nu cunosc egoismul. Prin urmare, eu doresc ca voi să fiţi lumina Fiului meu, ca voi să iluminaţi calea tuturor celor care nu L-au cunoscut pe Tatăl, a tuturor celor care rătăcesc în întunericul păcatului, al disperării, al durerii şi singurătăţii şi să le arataţi, cu viaţa voastră, iubirea lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi! Dacă vă deschideţi inimile eu vă voi conduce. Vă invit din nou: rugaţi-vă pentru păstorii voştri. Vă mulţumesc.
Dragi copii, în timp ce privesc în inimile voastre cu preocupare maternă, văd în ele durere şi chin; văd un trecut rănit şi o căutare neîncetată; văd copiii mei care doresc să fie fericiţi, dar nu ştiu cum. Deschideţi-vă Tatălui. Acesta e drumul spre fericire - drumul pe care doresc să vă conduc. Dumnezeu Tatăl nu îşi lasă niciodată singuri copiii, mai ales în durere şi deznădejde. Când înţelegeţi şi acceptaţi aceasta, feţi fi fericiţi şi se va încheia şi căutarea voastră. Veţi iubi şi nu vă veţi teme; viaţa voastră va fi speranţa şi adevărul care e Fiul Meu. Vă mulţumesc. Vă rog, rugaţi-vă pentru cei pe care Fiul meu i-a ales. Nu judecaţi, căci toţi veţi fi judecaţi.
Dragi copii! Sunt cu voi de atâta vreme şi deja de atâta timp vă arăt înspre prezenţa lui Dumnezeu şi înspre dragostea lui neţărmurită pe care doresc să o cunoaşteţi toţi. Iar voi, dragi copii? Voi sunteţi în continuare surzi şi orbi când priviţi lumea din jurul vostru şi nu vreţi să vedeţi încotro se îndreaptă fără Fiul meu. Vă lepădaţi de El, ori El e izvorul tuuturor harurilor. Pe mine mă ascultaţi cât vorbesc, dar inimile voastre sunt închise şi nu mă auziţi. Nu Îl rugaţi pe Duhul Sfânt să vă lumineze. Copiii mei, mândria a preluat conducerea. Eu vă arăt calea spre smerenie. Copiii mei, ţineţi minte, numai sufletul umil străluceşte de curăţie şi frumuseţe, căci a cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Numai sufletul smerit devine rai, căci în el este Fiul meu. Vă mulţumesc! …Vă rog din nou, rugaţi-vă pentru cei pe care i-a ales Fiul meu, aceştia sunt păstorii voştri.
Dragi copii, şi azi vă chem la rugăciune şi fie ca inima voastră, copilaşilor, să se deschidă spre Dumnezeu precum floarea înspre căldura soarelui. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Cu mare speranţă în inimă vă chem şi astăzi la rugăciune. Dacă vă rugaţi, copilaşilor, voi sunteţi cu mine şi căutaţi voia Fiului meu şi o trăiţi. Fiţi deschişi şi trăiţi rugăciunea şi, în fiecare moment, ea să fie savoarea [lit. condimentul] şi bucuria sufletului vostru. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi toţi înaintea Fiului meu Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Copiii mei, vă rog din nou, ca o mamă, să vă opriţi pentru o clipă şi să reflectaţi la voi înşivă şi la caracterul trecător al acestei vieţi pământeşti a voastre. Apoi reflectaţi la veşnicie şi la fericirea veşnică. Ce doriţi, pe ce drum vreţi să porniţi? Iubirea de Tată mă trimite ca să vă fiu mijlocitoare, ca să vă arăt, cu iubire de mamă, calea ce duce la curăţia sufletului, a sufletului neîmpovărat de păcat, a sufletului ce va cunoaşte veşnicia. Mă rog ca să vă lumineze lumina iubirii Fiului meu, ca să învingeţi slăbiciunile şi să ieşiţi din mizerie. Voi sunteţi copiii mei şi vă doresc pe toţi pe calea mântuirii. De aceea, copii mei, strângeţi-vă în jurul meu ca să vă pot face cunoştinţă cu iubirea Fiului meu şi astfel să deschideţi uşile fericirii veşnice. Rugaţi-vă, cum mă rog şi eu, pentru păstorii voştri. Iarăşi vă avertizez: nu îi judecaţi, căci Fiul meu i-a ales. Vă mulţumesc.
Dragi copii, vă chem şi vin între voi pentru că am nevoie de voi. Am nevoie de apostoli cu inima curată. Mă rog, dar rugaţi-vă şi voi, ca Duhul Sfânt să vă înzestreze şi să vă călăuzească, să vă lumineze şi să vă umple cu iubire şi umilinţă. Rugaţi-vă să vă umple de har şi îndurare. Abia atunci mă veţi înţelege, copiii mei. Abia atunci veţi înţelege durerea mea din cauza acelora care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Atunci mă veţi putea ajuta. Veţi fi ai mei purtători plini de lumină ai iubirii lui Dumnezeu. Veţi lumina calea celor cărora le-au fost dăruiţi ochi, dar care nu vor să vadă. Eu doresc ca toţi copiii mei să-L vadă pe Fiul meu. Eu doresc ca toţi copiii mei să experimenteze Împărăţia Lui. Din nou vă chem şi vă rog să vă rugaţi pentru aceia pe care Fiul meu i-a chemat. Vă mulţumesc.
Dragi copii, în acest timp de har vă invit pe toţi să reînnoiţi rugăciunea. Deschideţi-vă sfintei spovedanii, pentru ca fiecare din voi să accepte cu toată inima chemarea mea. Eu sunt cu voi şi vă ocrotesc de abisul păcatului, iar voi trebuie să vă deschideţi drumului convertirii şi sfinţeniei pentru ca inima voastră să ardă de iubire pentru Dumnezeu. Daţi-i din timpul vostru şi El vi se va dărui şi, astfel, în voinţa Lui Dumnezeu veţi descoperi iubirea şi bucuria vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, cu iubire de mamă şi cu răbdare de mamă vă chem din nou să trăiţi conform Fiului meu, să răspândiţi pacea Lui şi iubirea Lui şi, ca apostoli ai mei, să primiţi cu toată inima adevărul lui Dumnezeu şi să-L rugaţi pe Duhul Sfânt să vă conducă. Atunci veţi putea să slujiţi cu credincioşie Fiului meu şi veţi putea arăta altora, cu vieţile voastre, iubirea Lui. Ca mamă, prin iubirea Fiului meu şi a mea, eu continui să aduc toţi copii pierduţi în îmbrăţişarea mea maternă şi să le arăt calea credinţei. Copiii mei, ajutaţi-mă în lupta mea de mamă şi rugaţi-vă cu mine ca păcătoşii să-şi recunoască păcatele şi să se căiască sincer. Rugaţi-vă şi pentru aceia pe care Fiul meu i-a ales şi i-a consacrat în Numele Lui. Vă mulţumesc.
Dragi copii, cu multă iubire şi răbdare continui să fac inimile voastre asemenea inimii mele. Cu exemplul meu continui să vă învăţ smerenia, înţelepciunea şi iubirea, căci am nevoie de voi, nu pot fără voi, copiii mei. După voia Lui Dumnezeu vă aleg, cu puterea Lui vă întăresc. De aceea, copiii mei, nu vă temeţi să îmi deschideţi inima voastră, eu i-o voi da Fiului meu, iar El vă va dărui în schimb pace dumnezeiască. Voi o veţi duce tuturor acelora pe care îi întâlniţi, veţi mărturisi iubirea lui Dumnezeu cu vieţile voastre, iar pe Fiul meu îl veţi dărui prin voi înşivă. Vă voi conduce prin împăcare, post şi rugăciune. Neţărmurită e iubirea mea, nu vă temeţi. Copiii mei, rugaţi-vă pentru păstori, fie ca buzele voastre să fie închise pentru orice fel de judecată, căci, nu uitaţi, Fiul meu i-a ales şi doar El are dreptul de a judeca. Vă mulţumesc.
Fecioara i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi toate obiectele aduse.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]