Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'timp'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'timp'

Total found: 200
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la convertire. Fie ca viaţa voastră, copilaşilor, să fie oglindirea bunătăţii lui Dumnezeu şi nu a urii şi a necredinţei. Rugaţi-vă, copilaşilor, pentru ca rugăciunea să devină viaţă pentru voi. Astfel veţi descoperi în viaţa voastră pacea şi bucuria pe care Dumnezeu le dăruieşte celor care au inima deschisă faţă de iubirea Sa. Iar voi, cei care sunteţi departe de milostivirea lui Dumnezeu, convertiţi-vă, pentru ca Dumnezeu să nu devină surd la rugăciunile voastre şi să nu fie prea târziu pentru voi. De aceea, în acest timp de har, convertiţi-vă şi puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp al semnelor lui Dumnezeu, nu vă temeţi, pentru că eu sunt cu voi. Marea iubire a lui Dumnezeu mă trimite să vă conduc la salvare. Daţi-mi inimile voastre simple, purificate cu postul şi cu rugăciunea. În simplitatea inimilor voastre e salvarea voastră. Eu voi fi cu voi şi vă voi conduce. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Vă chem să mă însoţiţi, cu inima deschisă şi plină de încredere, în misiunea pe care Dumnezeu mi-a încredinţat-o. Drumul pe care vă conduc, din voinţa lui Dumnezeu, e greu şi cere perseverenţă, dar la sfârşit, ne vom reuni cu toţii în Dumnezeu. Între timp, copiii mei, nu încetaţi să vă rugaţi pentru darul credinţei. Numai prin credinţă, cuvântul lui Dumnezeu va fi lumină în întunericul care vrea să vă învăluie. Nu vă temeţi, eu sunt cu voi. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi, când Îl sărbătoriţi pe Cristos, Regele întregii creaţii, doresc ca El să fie Regele vieţii voastre. Numai prin dăruire, copilaşilor, puteţi înţelege darul sacrificiului lui Isus pe cruce pentru fiecare dintre voi. Copilaşilor, daţi-I timp lui Dumnezeu, pentru ca El să vă transforme şi să vă umple cu harul Său, astfel încât voi să fiţi un dar pentru ceilalţi. Eu sunt pentru voi, copilaşilor, un dar al harului iubirii care vine de la Dumnezeu pentru această lume fără pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, în timp ce privesc în inimile voastre, inima mea se umple de durere şi frământare. Copiii mei, opriţi-vă pentru o clipă şi priviţi în inimile voastre. Fiul meu, Dumnezeul vostru este cu adevărat pe primul loc? Sunt cu adevărat legile Lui măsura vieţii voastre? Vă avertizez din nou. Fără credinţă nu există apropiere de Dumnezeu şi nu există cuvântul lui Dumnezeu, care e lumina mântuirii şi lumina bunului simţ.
Dragi copii! Cu mare bucurie în inimă vi-L aduc pe Regele Păcii, pentru ca El să vă binecuvânteze cu binecuvântarea Sa. Adoraţi-L şi dăruiţi-I timp Creatorului după care tânjeşte inima voastră. Nu uitaţi că sunteţi pelerini pe acest pământ şi că lucrurile pământeşti vă pot aduce bucurii mici, în timp ce prin Fiul meu vi se dăruieşte viaţa veşnică. De aceea sunt cu voi, ca să vă conduc spre Acela după care tânjeşte inima voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă apropiaţi în acest post al Paştelui de un timp de har. Inima voastră este precum pământul arat şi e pregătită să primească fructul care va creşte în bine. Copilaşilor, sunteţi liberi de a alege binele sau răul. De aceea vă invit: rugaţi-vă şi postiţi. Semănaţi bucuria şi în inimile voastre va creşte rodul bucuriei spre binele vostru şi ceilalţi îl vor vedea şi îl vor primi prin viaţa voastră. Renunţaţi la păcat şi alegeţi viaţa veşnică. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi înaintea Fiului meu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp de haruri vă invit din nou la rugăciune şi la renunţare. Ziua voastră să fie umplută de rugăciuni scurte şi arzătoare pentru toţi cei care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă implor ca, în special în acest timp de post, să răspundeţi bunătăţii lui Dumnezeu, pentru că El v-a ales şi m-a trimis printre voi. Curăţaţi-vă de păcate şi în Isus, Fiul meu, recunoaşteţi sacrificiul de ispăşire pentru păcatele întregii lumi. Fie ca El să fie sensul vieţii voastre. Fie că viaţa voastră să devină slujirea Iubirii divine a Fiului meu.
Dragi copii! Vă invit să lucraţi la convertirea personală. Sunteţi încă departe de întâlnirea cu Dumnezeu în inima voastră, de aceea petreceţi cât mai mult timp posibil în rugăciune şi în adorarea lui Isus în Preasfântul Sacrament al altarului, pentru ca El să vă schimbe şi să pună în inimile voastre o credinţă vie şi dorinţa pentru viaţa veşnică. Totul trece, copilaşilor, numai Dumnezeu rămâne. Eu sunt cu voi şi vă îndemn cu dragoste. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi, în timp ce sunt cu voi în marea iubire a lui Dumnezeu, doresc să vă întreb: sunteţi voi cu mine? E inima voastră deschisă pentru mine? Îmi permiteţi ca eu s-o purific cu iubirea mea şi s-o pregătesc pentru Fiul meu? Copiii mei, voi sunteţi aleşi pentru că în timpul vostru un mare har al lui Dumnezeu a coborât pe pământ. Nu ezitaţi, primiţi-l. Vă mulţumesc.
Dragi copii! În acest timp de har, în care Dumnezeu mi-a permis să fiu cu voi, vă invit din nou, copilaşilor, la convertire. Lucraţi pentru salvarea lumii în mod special în timp ce sunt cu voi. Dumnezeu e îndurător şi dăruieşte haruri particulare şi de aceea cereţi-le prin rugăciune. Eu sunt cu voi şi nu vă las singuri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt cu voi din mila lui Dumnezeu, pentru a vă face mari, mari în credinţă şi în iubire, pe voi toţi. Pe voi a căror inima păcatul şi vina a făcut-o tare ca piatra*. Şi pe voi, suflete devotate, doresc să vă iluminez cu o lumină nouă. Rugaţi-vă pentru ca rugăciunea mea să găsească inimi deschise, ca eu să le pot ilumina cu puterea credinţei şi să deschid noi drumuri de iubire şi de speranţă. Fiţi perseverenţi. Eu voi fi cu voi.
* În timp ce spunea acestea, Gospa a privit persoane prezente, la care se refereau aceste cuvinte cu durere pe faţă şi lacrimi în ochi.
Dragi copii! În acest timp în care vă gândiţi la odihna trupului, eu vă invit la convertire. Rugaţi-vă şi lucraţi astfel încât inima voastră să tânjească după Dumnezeu - Creatorul, care e adevărata odihnă a sufletului şi a trupului vostru. Fie ca El să vă reveleze chipul Său şi să vă dăruiască pacea Sa. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Fie ca viaţa voastră să fie din nou o hotărâre pentru pace. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi nu uitaţi că trăiţi într-un timp de har, în care Dumnezeu prin prezenţa mea va dă mari haruri. Nu vă închideţi, copilaşilor, ci profitaţi de acest timp şi căutaţi darul păcii şi al iubirii pentru viaţa voastră, ca să deveniţi martori pentru ceilalţi. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit în acest timp de har să vă rugaţi pentru ca pruncul Isus să se poată naşte în inimile voastre. El, care este adevărata Pace, să dăruiască pace prin voi lumii întregi. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă fără încetare pentru această lume turbulentă fără speranţă, pentru ca voi să deveniţi mărturisitori ai păcii pentru toţi. Fie ca pacea să curgă în inimile voastre ca un fluviu de haruri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp sfânt de aşteptare bucuroasă, Dumnezeu v-a ales pe voi, cei mici, pentru a-şi realiza marile Lui planuri. Copiii mei, fiţi smeriţi. Dumnezeu, prin umilinţa voastră, cu înţelepciunea Lui, va face din sufletele voastre casa Lui aleasă. Voi o veţi ilumina cu fapte bune şi astfel, cu inima deschisă, veţi aştepta naşterea Fiului meu în toată iubirea Lui generoasă. Vă mulţumesc.
Dragi copii! În timp ce mari haruri se revărsă asupra voastră, inimile voastre rămân dure şi fără răspuns. Copiii mei, de ce nu îmi dăruiţi cu totul inimile voastre? Eu doresc doar să pun în ele pacea şi salvarea – pe Fiul meu. Cu Fiul meu sufletul vostru se va îndrepta spre ţeluri nobile şi nu vă veţi pierde niciodată. Chiar şi în cel mai mare întuneric veţi găsi calea. Copiii mei, hotărâţi-vă pentru o viaţă nouă, cu numele Fiului meu pe buzele voastre. Vă mulţumesc.
Dragi copii, si astazi va invit la rugaciune. Fie ca rugaciunea sa fie pt voi asemenea unei seminte pe care o puneti in inima mea, si pe care eu o voi da lui Isus pt mantuirea sufletelor voastre. Doresc , dragi copii, ca fiecare dintre voi sa se indragosteasca de viata vesnica care este viitorul vostru si ca toate lucrurile pamantesti sa fie pt voi un ajutor ca sa va apropie de Dumnezeu Creatorul. Eu sunt cu voi un timp asa de indelungat pt ca voi sunteti pe un drum gresit. Numai cu ajutorul meu, dragi copii, veti deschide ochii. Sunt multi aceia care, traind mesajele mele, inteleg ca sunt pe drumul sfinteniei catre vesnicie.Va multumesc ca ati raspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp de renunţare, rugăciune şi penitenţă, vă invit din nou: mergeţi să vă spovediţi păcatele pentru ca harul să vă deschidă inimile şi permiteţi-i să vă schimbe. Convertiţi-vă, copilaşilor, deschideţi-vă lui Dumnezeu şi planului Său pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]