Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'special'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'special'

Total found: 142
Dragi copii! Astăzi vă invit să începeţi, în special acum, lupta împotriva lui Satan prin intermediul rugăciunii. Satan doreşte să acţioneze şi mai mult acum când voi sunteţi conştienţi de activitatea lui. Dragi copii, îmbrăcaţi-vă cu armura de luptă şi învingeţi-l cu Rozariul în mână! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit la rugăciune. În special acum, când Satan doreşte să se folosească de strugurii din viile voastre. Rugaţi-vă ca planul Satanei să nu reuşească. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru toate rugăciunile voastre. Continuaţi să vă rugaţi mereu mai mult, astfel încât Satan să se îndepărteze de acest loc. Dragi copii, planul lui Satan a eşuat. Rugaţi-vă ca să se realizeze tot ceea ce Dumnezeu şi-a propus în această parohie. Le mulţumesc în special tinerilor pentru sacrificiile pe care le-au oferit! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În aceste zile doresc să vă invit să puneţi Crucea în centrul a toate. Rugaţi-vă în mod special în faţa Crucii, de unde vin mari haruri. În aceste zile faceţi în casele voastre o consacrare specială în faţa Crucii. Promiteţi să nu-L mai jigniţi pe Isus şi Crucea şi să nu mai înjuraţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă mulţumesc pentru toate rugăciunile. Vă mulţumesc pentru toate sacrificiile. Doresc să vă spun, dragi copii, să reînnoiţi mesajele pe care vi le dau. În special trăiţi postul, căci postind îmi faceţi o mare bucurie, de-a vedea realizându-se în totalitate planul pe care Dumnezeu îl are aici la Medjugorje. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc şi astăzi să vă invit să trăiţi mesajele în parohie. Doresc să-i invit în special pe tinerii din această parohie, care îmi e dragă. Dragi copii, dacă trăiţi mesajele, trăiţi sămânţa sfinţeniei. Ca Mamă, doresc să vă chem pe toţi la sfinţenie, pentru ca voi să o puteţi transmite celorlalţi. Voi sunteţi o oglindă pentru ceilalţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să vă spun că acesta e un timp special pentru voi cei din parohie. Vara spuneţi că aveţi mult de lucru. Acum muncile la câmp s-au terminat: lucraţi asupra voastră înşivă! Veniţi la Liturghie, pentru că acest timp vă este dăruit vouă. Dragi copii, sunt mulţi cei care vin regulat chiar dacă e vreme urâtă, pentru că mă iubesc şi vor să-mi arate în mod special iubirea lor. Vă cer să îmi demonstraţi iubirea voastră venind la Sfânta Liturghie; Domnul vă va răsplăti din plin. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să le mulţumesc tuturor pentru ceea ce aţi făcut pentru mine. În special tinerilor! Vă rog, dragi copii, să vă dedicaţi rugăciunii în mod conştient. În rugăciune veţi descoperi măreţia lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Invitaţia mea pentru Crăciun e aceasta: să-L preamărim împreună pe Isus! În acea zi eu vi-L voi dărui într-un mod special. Vă invit ca în acea zi să-L preamăriţi pe Isus împreună cu mine. Dragi copii, în acea zi rugaţi-vă mai mult şi gândiţi-vă mai mult la Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit la iubirea faţă de aproapele. Dacă vă iubiţi aproapele, Îl veţi simţi mai mult pe Isus, în special de Crăciun. Dumnezeu vă va da mari haruri dacă vă abandonaţi Lui. De Crăciun le voi da în mod special mamelor binecuvântarea mea maternă. Isus îi va binecuvânta pe ceilalţi cu binecuvântarea Lui. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi, pentru a se realiza planurile lui Dumnezeu şi deasemenea pentru tot ceea ce Dumnezeu doreşte să îndeplinească prin voi. Ajutaţi-i pe ceilalţi să se convertească, în special pe cei care vin la Medjugorje. Dragi copii, nu-i permiteţi lui Satan să ia în stăpânire inimile voastre, astfel încât să deveniţi o imagine a Satanei şi nu a mea. Vă invit să vă rugaţi, ca să puteţi deveni martori ai prezenţei mele. Fără voi Dumnezeu nu poate realiza ceea ce îşi doreşte. Dumnezeu a dat tuturor voinţă liberă, şi e în puterea voastră . Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă rugaţi. Voi uitaţi, dragi copii, că voi sunteţi cu toţii importanţi. În special bătrânii sunt importanţi în familie: încurajaţi-i să se roage. Toţi tinerii să fie un exemplu cu propria viaţă pentru ceilalţi şi să dea mărturie despre Isus. Dragi copii, vă implor: începeţi să vă schimbaţi pe voi înşivă prin rugăciune şi veţi înţelege ce aveţi de făcut. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă hotărâţi dacă doriţi să trăiţi mesajele pe care vi le dau. Doresc să fiţi activi în a trăi şi a transmite mesajele mele. În mod special, dragi copii, doresc ca voi toţi să fiţi lumina lui Isus care să ilumineze această lume care merge în întuneric. Doresc ca voi să fiţi un exemplu pentru toţi şi să daţi mărturie despre lumină. Dragi copii, voi nu sunteţi chemaţi la întuneric, ci la lumină, de aceea trăiţi lumina cu viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Mă bucur pentru toţi cei care se află pe drumul sfinţeniei. Vă rog să-i ajutaţi cu mărturia voastră pe toţi cei care nu ştiu să trăiască în sfinţenie. De aceea, dragi copii, familia voastră să fie locul unde se naşte sfinţenia. Ajutaţi-i pe toţi să trăiască în sfinţenie, în special pe cei din familia voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Ura creează discordie şi nu vede pe nimeni şi nimic. Eu vă invit să purtaţi mereu înţelegerea şi pacea. În special acolo unde trăiţi, acţionaţi cu iubire. Singurul vostru mijloc să fie mereu iubirea. Cu iubirea transformaţi în bine tot ceea ce Satan vrea să distrugă şi să-şi însuşească. Doar aşa veţi fi cu totul ai mei şi voi putea să vă ajut. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să fiţi în toate un model pentru ceilalţi, în special în rugăciune şi în mărturie. Dragi copii, eu nu pot ajuta lumea fără voi. Doresc să colaboraţi cu mine în toate, chiar şi în cele mai mici lucruri. De aceea, dragi copii, faceţi astfel încât rugăciunea voastră să vină din inimă şi abandonaţi-vă cu totul mie. Aşa vă voi putea învăţa şi conduce pe drumul pe care l-am început cu voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit la rugăciune şi la post. Să ştiţi, dragi copii, că împreună cu voi eu pot să fac totul şi să-l constrâng pe Satan să nu vă atragă spre rău şi să se îndepărteze de acest loc. Dragi copii, Satan îl pândeşte pe fiecare dintre voi. În special doreşte să vă deranjeze în lucrurile zilnice. De aceea vă invit, dragi copii, să faceţi astfel încât ziua voastră să fie în totalitate rugăciune şi abandonare lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În aceste zile, în care sărbătoriţi Crucea, doresc ca şi pentru voi crucea voastră să devină bucurie. În special, dragi copii, rugaţi-vă ca să puteţi accepta bolile şi suferinţele cu iubire, aşa cum le-a acceptat Isus. Doar aşa voi putea, cu bucurie, să vă dau harurile şi vindecările pe care Isus mi le permite. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine în aceste zile. În mod special, dragi copii, vă mulţumesc în numele lui Isus pentru sacrificiile pe care le-aţi oferit săptămâna trecută. Dragi copii, voi uitaţi că eu aştept sacrificii pentru a vă ajuta şi pentru a-l îndepărta pe Satan de la voi. De aceea vă invit din nou să oferiţi sacrificii cu o devoţiune specială faţă de Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune: în mod special vă invit, dragi copii, să vă rugaţi pentru pace. Fără rugăciunile voastre, dragi copii, eu nu vă pot ajuta să realizaţi mesajul pe care Dumnezeu mi l-a dat pentru voi. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă, pentru ca în rugăciune să înţelegeţi ceea ce Dumnezeu vă dă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]