Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'simplă'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'simplă'

Total found: 4
Dragi copii, Eu, ca Mamă care își iubește copiii, văd cât de dificile sunt vremurile în care trăiți. Văd suferința voastră. Dar trebuie să știti că nu sunteți singuri. Fiul Meu este cu voi. El este pretutindeni. Este invizibil, dar Îl puteți vedea, dacă-L trăiți. El este Lumina care vă luminează sufletul și vă dăruiește pacea. El este Biserica pe care trebuie să o iubiți și pentru care trebuie să vă rugați și să vă luptați întotdeauna - dar nu numai cu vorbe, ci cu faptele iubirii. Copiii Mei, faceți astfel încât toți să-L cunoască pe Fiul meu, faceți să fie iubit, pentru că adevărul este în Fiul meu, născut din Dumnezeu, Fiul Lui Dumnezeu. Nu pierdeți vremea gândind prea mult, căci vă veți îndepărta de adevăr. Acceptați cu o inimă simplă cuvântul Său și trăiți-l. Dacă trăiți cuvântul Său, vă veți ruga. Dacă trăiți Cuvântul Său, veți iubi cu o iubire milostivă, vă veți iubi unii pe alții. Cu cât mai mult veți iubi, cu atât mai departe veți fi de moarte. Pentru cei care vor trăi cuvântul Fiului Meu și care vor iubi, moartea va fi viață. Vă mulțumesc. Rugați-vă pentru a putea să-L vedeți în păstorii voștri pe Fiul Meu. Rugați-vă pentru a -L putea îmbrățișa pe El în ei.
Dragi copii, sunt aici între voi ca să vă încurajez, să vă umplu cu iubirea mea și să vă chem din nou să fiți martorii iubirii Fiului meu. Mulți dintre copiii mei nu au speranță, nu au pace, nu au iubire. Ei Îl caută pe Fiul meu, dar nu știu cum și unde să Îl găsească. Fiul meu le deschide brațele, voi ajutați-i să vină în îmbrățișarea Sa. Dragi copii, pentru a face asta trebuie să vă rugați pentru iubire. Trebuie să vă rugați mult, mult, ca să aveți cât mai multă iubire, căci iubirea biruie moartea și face să dăinuiască viața. Apostolii iubirii mele, copiii mei, uniți-vă în rugăciune cu inima simplă și sinceră, oricât de departe ați fi unii de alții. Încurajați-vă unii pe alții în creșterea spirituală, așa cum vă încurajez eu. Veghez asupra voastră și sunt cu voi ori de câte ori vă gândiți la mine. Rugați-vă pentru păstorii voștri, pentru aceia care s-au lepădat de toate pentru Fiul meu și pentru voi. Iubiți-i și rugați-vă pentru ei. Tatăl ceresc ascultă rugăciunile voastre. Vă mulțumesc.
Dragi copii, și astăzi vă chem să vă întoarceți la rugăciune. În acest timp de har Dumnezeu mi-a permis să vă conduc spre sfințenie și spre o viață simplă, ca să Îl descoperiți pe Dumnezeu Creatorul în lucrurile mici, ca să vă îndrăgostiți de El și ca viața voastră să fie mulțumire adusă Celui Preaînalt pentru tot ce vă dă. Copilașilor, viața voastră să fie, în iubire, un dar pentru ceilalți și Dumnezeu vă va binecuvânta; iar voi să dați mărturie fără interese, din iubire pentru Dumnezeu. Eu sunt cu voi și mijlocesc înaintea Fiului meu pentru voi toți. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, viața mea pământească a fost simplă. Am iubit și m-am bucurat de lucrurile mici. Am iubit viața, darul lui Dumnezeu, chiar dacă dureri și suferințe mi-au străpuns inima. Copiii mei, am avut puterea credinței și a încrederii nemărginite în iubirea lui Dumnezeu. Toți aceia care au putere credinței sunt puternici. Credința te face să trăiești în conformitate cu binele și atunci lumina iubirii lui Dumnezeu vine mereu la momentul dorit - aceasta e puterea ce susține în durere și suferință. Copiii mei, rugați-vă pentru puterea credinței și încredeți-vă în Tatăl ceresc și nu vă temeți. Să știți că nicio creatură ce-i aparține lui Dumnezeu nu se va pierde, ci va trăi în veci. Fiecare durere are un sfârșit, după care vine viața în libertate, acolo unde vin toți copiii mei, acolo unde se întoarce totul. Copiii mei, lupta voastră e dificilă, va fi și mai grea, dar voi urmați exemplul meu. Rugați-vă pentru puterea credinței, încredeți-vă în iubirea Tatălui ceresc. Eu sunt cu voi, mă arăt vouă, vă încurajez, cu iubire nemărginită de Mamă mângâi sufletele voastre. Vă mulțumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]