Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'o'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'o'

Total found: 317
Dragi copii! Astăzi vă chem să înţelegeţi că fără dragoste nu puteţi înţelege că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în viaţa voastră. De aceea, copilaşilor, vă invit pe toţi să iubiţi, nu cu o iubire omenească, ci cu iubirea lui Dumnezeu. Astfel viaţa voastră va fi mai frumoasă şi dezinteresată. Veţi înţelege că Dumnezeu vi se dăruieşte în modul cel mai simplu, din iubire. Copilaşilor, pentru a putea înţelege cuvintele mele, pe care vi le spun din iubire, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, şi veţi fi capabili să-i acceptaţi pe ceilalţi cu iubire şi să-i iertaţi pe toţi cei care v-au făcut rău. Răspundeţi prin rugăciune; rugăciunea e un rod al iubirii pentru Dumnezeu-Creatorul. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi sunt cu voi şi vă invit pe toţi din nou să să vă apropiaţi de mine prin rugăciunile voastre. În mod special vă chem la renunţări în acest timp de har. Copilaşilor, prin micile voastre sacrificii, meditaţi şi trăiţi patima şi moartea lui Isus pentru fiecare dintre voi. Doar venind mai aproape de Isus veţi înţelege dragostea Lui nemărginită, pe care El o are pentru fiecare dintre voi. Prin rugăciune şi renunţare veţi deveni mai deschişi pentru a primi darul credinţei şi al iubirii pentru Biserică şi pentru cei din jurul vostru. Vă iubesc şi vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi vă invit ca prin rugăciune să vă deschideţi lui Dumnezeu aşa cum o floare se deschide razelor soarelui dimineţii. Copilaşilor, nu vă temeţi. Eu sunt cu voi şi mijlocesc în faţa lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi, pentru ca inima voastră să primească darul convertirii. Numai astfel, copilaşilor, veţi înţelege importanţa harului în aceste timpuri, iar Dumnezeu vă va deveni mai apropiat. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi vă chem să vă apropiaţi de Inima mea neprihănită. Vă chem să reînnoiţi în familiile voastre fervoarea primelor zile, când eu v-am chemat la post, la rugăciune şi la convertire. Copilaşilor, voi aţi acceptat mesajele mele cu inima deschisă, chiar dacă n-aţi ştiut ce înseamnă rugăciunea. Astăzi eu vă chem să vă deschideţi cu totul faţă de mine, pentru ca eu să vă pot transforma şi conduce spre inima Fiului meu, Isus, ca El să vă umple cu iubirea Lui. Numai astfel, copilaşilor, veţi găsi adevărata pace, pacea pe care numai Dumnezeu v-o dă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! În această bucurie a Crăciunului, doresc să vă binecuvântez cu binecuvântarea mea. În mod special, copilaşilor, vă dau binecuvântarea Micului Isus. Fie ca El să vă umple cu pacea Sa. Astăzi, copilaşilor, nu aveţi pace, şi totuşi tânjiţi după ea. De aceea, cu Fiul meu Isus, în această zi, vă chem să vă rugaţi, să vă rugaţi, să vă rugaţi, pentru că fără rugăciune nu aveţi bucurie, nici pace, nici viitor. Tânjiţi după pace şi căutaţi-o, pentru că Dumnezeu este adevărata Pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit din nou la rugăciune. Nu aveţi scuză că trebuie să munciţi mai mult, pentru că natura se află încă într-un somn profund. Deschideţi-vă rugăciunii! Reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre. Puneţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familiile voastre, citiţi-o, meditaţi-o şi învăţaţi cât de mult îşi iubeşte Dumnezeu poporul Său. Iubirea Lui se manifestă şi astăzi pentru că El mă trimite să vă chem pe calea mântuirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Doresc ca voi să-mi încredinţaţi inimile voastre, ca eu să le pot conduce pe drumul care duce la lumină şi la viaţa veşnică. Nu vreau ca inimile voastre să rătăcească în întunericul de astăzi. Eu vă voi ajuta. Voi fi cu voi pe acest drum al descoperirii iubirii şi îndurării lui Dumnezeu. Ca Mamă a voastră, vă cer să îmi permiteţi s-o fac. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă convertiţi şi să credeţi cu mai multă putere în Dumnezeu. Copilaşilor, voi căutaţi pacea şi vă rugaţi în diferite moduri, dar încă nu v-aţi dăruit inima lui Dumnezeu, ca El s-o umple cu iubirea Sa. Iată, de aceea sunt eu cu voi, pentru a vă învăţa şi pentru a vă apropia de iubirea lui Dumnezeu. Dacă Îl iubiţi pe Dumnezeu mai presus de toate, vă va fi uşor să vă rugaţi şi să-I deschideţi inima voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru că trăiţi şi mărturisiţi mesajele mele cu viaţa voastră. Copilaşilor, fiţi puternici şi rugaţi-vă, pentru ca rugăciunea să vă dea forţă şi bucurie. Doar astfel fiecare dintre voi va fi al meu şi eu îl voi conduce pe calea mântuirii. Copilaşilor, rugaţi-vă şi mărturisiţi cu viaţa voastră prezenţa mea aici. Fiecare zi să fie pentru voi o mărturie plină de bucurie a iubirii lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi mă bucur împreună cu voi şi vă invit pe toţi la rugăciunea cu inima. Eu vă invit, copilaşilor, ca, aici cu mine, să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care vi le dăruieşte aici prin mine. Doresc să înţelegeţi că aici eu doresc să realizez nu doar un loc de rugăciune, ci şi o întâlnire a inimilor. Eu doresc ca Inima mea, Inima lui Isus şi inima voastră să se contopească într-o singură inimă de iubire şi de pace. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă şi bucuraţi-vă pentru tot ceea ce Dumnezeu realizează aici, deşi Satan provoacă ceartă şi nelinişte. Eu sunt cu voi şi vă conduc pe toţi pe drumul iubirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Acesta e un timp de har. Copilaşilor, astăzi în mod special, cu Micul Isus în braţe, vă ofer posibilitatea de-a vă hotărî din nou pentru pace. Spunând "da" păcii şi hotărându-vă pentru Dumnezeu, vi se deschide o nouă posibilitate pentru pace. Doar astfel, copilaşilor, timpul acestui secol va fi pentru voi un timp de pace şi de prosperitate. De aceea, puneţi-L pe micul prunc Isus pe primul loc în viaţa voastră şi El vă va conduce pe calea mântuirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Nu căutaţi zadarnic pacea şi fericirea în locuri greşite şi în lucruri greşite. Nu permiteţi ca inimile voastre să devină dure iubind vanitatea. Invocaţi numele Fiului meu. Primiţi-L în inima voastră. Doar în numele Fiului meu veţi experimenta în inima voastră adevărata fericire şi adevărata pace. Doar aşa veţi cunoaşte iubirea lui Dumnezeu şi o veţi răspândi mai departe. Vă invit să fiţi apostolii mei.
Dragi copii! Astăzi vă invit din nou la convertire. Voi sunteţi prea preocupaţi de lucrurile materiale şi puţin de cele spirituale. Deschideţi-vă inimile şi străduiţi-vă din nou mai mult pentru convertirea voastră personală. Hotărâţi-vă în fiecare zi să-I oferiţi timp lui Dumnezeu şi rugăciunii, până când rugăciunea devine pentru voi o întâlnire plină de bucurie cu Dumnezeu. Doar aşa viaţa voastră va avea sens şi veţi contempla cu bucurie viaţa veşnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu mă bucur împreună cu voi şi, în acest timp de har, vă invit la o reînnoire spirituală. Rugaţi-vă, copilaşilor, pentru ca Spiritul Sfânt să locuiască în voi în plenitudine, pentru a putea să daţi mărturie cu bucurie tuturor celor care sunt departe de credinţă. Copilaşilor, rugaţi-vă în special pentru darurile Spiritului Sfânt, pentru ca, în spirit de iubire, să fiţi în fiecare zi şi în fiecare situaţie mai aproape de fraţii voştri şi pentru ca, în înţelepciune şi iubire să depăşiţi orice dificultate. Eu sunt cu voi şi mijlocesc în faţa lui Isus pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Nu uitaţi că vă aflaţi aici pe pământ doar într-o călătorie spre veşnicie şi că locuinţa voastră este în Ceruri. De aceea, copilaşilor, fiţi deschişi la iubirea lui Dumnezeu şi abandonaţi egoismul şi păcatul. Bucuria voastră să fie doar descoperirea lui Dumnezeu prin rugăciunea zilnică. De accea, profitaţi de acest timp şi rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, şi Dumnezeu va fi aproape de voi în rugăciune şi prin rugăciune.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă deschideţi faţă de rugăciune. Fie ca rugăciunea să devină o bucurie pentru voi. Reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre şi formaţi grupuri de rugăciune, şi astfel veţi experimenta bucuria rugăciunii şi a comuniunii. Toţi cei care se roagă şi sunt membrii unui grup de rugăciune sunt deschişi voinţei lui Dumnezeu în inima lor şi mărturisesc cu bucurie iubirea lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi, vă port pe toţi în inima mea şi vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, când Dumnezeu mi-a dat puterea de a fi împreună cu voi, cu Micul Isus în braţe, mă bucur împreună cu voi şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut în acest an jubiliar. Îi mulţumesc lui Dumnezeu mai ales pentru vocaţiile celor care i-au spus pe deplin "da" lui Dumnezeu. Vă dau tuturor binecuvântarea mea şi a Pruncului Isus. Eu mă rog pentru voi toţi, pentru ca bucuria să se nască în inimile voastre şi pentru ca, în bucurie, să dăruiţi bucuria pe care o simt eu astăzi. În acest Prunc, eu vi-L aduc pe Salvatorul sufletelor voastre şi pe Cel care vă cheamă la sfinţenia vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să reînnoiţi rugăciunea şi postul cu şi mai mult entuziasm, până când rugăciunea va deveni bucurie pentru voi. Copilaşilor, cel ce se roagă nu se teme de viitor şi cel ce posteşte nu se teme de rău. Vă repet încă o dată: prin rugăciune şi post pot fi oprite războaiele, războaie datorate necredinţei voastre şi fricii de viitor. Copilaşilor, eu sunt cu voi şi vă învăţ că doar în Dumnezeu veţi afla pacea şi liniştea voastră. De aceea, apropiaţi-vă de Dumnezeu şi puneţi-L pe primul loc în viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi din nou vă chem la rugăciune. Copilaşilor, rugăciunea face miracole. Atunci când sunteţi obosiţi şi bolnavi şi nu mai ştiţi care e sensul vieţii voastre, luaţi Rozariul în mână şi rugaţi-vă; rugaţi-vă până când rugăciunea devine pentru voi o întâlnire plină de bucurie cu Salvatorul vostru. Eu sunt cu voi şi mijlocesc şi mă rog pentru voi, copilaşilor. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi vă chem pe toţi să vă hotărâţi pentru sfinţenie. Copilaşilor, sfinţenia să fie mereu pe primul loc în gândurile voastre şi în fiecare situaţie, în munca voastră şi în cuvintele voastre. Astfel o veţi pune deasemenea în practică şi puţin câte puţin, pas cu pas, rugăciunea şi hotărârea pentru sfinţenie vor intra în familia voastă. Fiţi sinceri cu voi înşivă şi nu vă legaţi de lucrurile materiale, ci de Dumnezeu. Şi nu uitaţi, copilaşilor, că viaţa voastră e la fel de trecătoare ca o floare. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 16 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]