Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'o'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'o'

Total found: 317
(Mirjana a spus: N-am văzut-o pe Sf. Fecioara niciodată adresându-ni-se astfel. Şi-a întins braţele către noi şi cu braţele întinse ne-a spus)
Dragi copii! Astăzi îmi întind mâinile spre voi. Nu vă fie teamă să le primiţi. Ele vor să vă dea iubire, pace şi să vă ajute să fiţi salvaţi. De aceea, copiii mei, apucaţi-le. Umpleţi inima mea de fericire iar eu vă voi conduce la sfinţenie. Calea pe care vă conduc e grea, plină de încercări şi de căderi. Eu voi fi cu voi, iar braţele mele vă vor susţine. Fiţi perseverenţi, pentru că la sfârşitul drumului, toţi împreună, în bucurie şi iubire, ne vom putea ţine de mână cu Fiul meu. Veniţi cu mine, nu vă fie frică. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Vă invit să lucraţi la convertirea personală. Sunteţi încă departe de întâlnirea cu Dumnezeu în inima voastră, de aceea petreceţi cât mai mult timp posibil în rugăciune şi în adorarea lui Isus în Preasfântul Sacrament al altarului, pentru ca El să vă schimbe şi să pună în inimile voastre o credinţă vie şi dorinţa pentru viaţa veşnică. Totul trece, copilaşilor, numai Dumnezeu rămâne. Eu sunt cu voi şi vă îndemn cu dragoste. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi, în timp ce sunt cu voi în marea iubire a lui Dumnezeu, doresc să vă întreb: sunteţi voi cu mine? E inima voastră deschisă pentru mine? Îmi permiteţi ca eu s-o purific cu iubirea mea şi s-o pregătesc pentru Fiul meu? Copiii mei, voi sunteţi aleşi pentru că în timpul vostru un mare har al lui Dumnezeu a coborât pe pământ. Nu ezitaţi, primiţi-l. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit pe toţi să creşteţi în iubirea lui Dumnezeu că o floare care simte razele calde ale primăverii. La fel şi voi, copilaşilor, creşteţi în iubirea lui Dumnezeu şi duceţi-o celor care sunt departe de Dumnezeu. Căutaţi voinţa lui Dumnezeu şi faceţi bine celor pe care Dumnezeu i-a pus în drumul vostru şi fiţi lumină şi bucurie. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt cu voi din mila lui Dumnezeu, pentru a vă face mari, mari în credinţă şi în iubire, pe voi toţi. Pe voi a căror inima păcatul şi vina a făcut-o tare ca piatra*. Şi pe voi, suflete devotate, doresc să vă iluminez cu o lumină nouă. Rugaţi-vă pentru ca rugăciunea mea să găsească inimi deschise, ca eu să le pot ilumina cu puterea credinţei şi să deschid noi drumuri de iubire şi de speranţă. Fiţi perseverenţi. Eu voi fi cu voi.
* În timp ce spunea acestea, Gospa a privit persoane prezente, la care se refereau aceste cuvinte cu durere pe faţă şi lacrimi în ochi.
Dragi copii! Cu iubire maternă doresc să vă încurajez la iubirea faţă de aproapele. Fie ca Fiul meu să fie izvorul acestei iubiri. El, care ar fi putut să facă totul cu forţa, a ales iubirea, dându-vă un exemplu. Şi astăzi, prin mine, Dumnezeu vă arată o imensă bunătate şi voi, copiii mei, aveţi datoria să-I răspundeţi. Purtaţi-vă cu aceeaşi bunătate şi generozitate cu sufletele pe care le întâlniţi. Fie ca iubirea voastră să le schimbe. Astfel Fiul meu şi iubirea Lui vor învia în voi. Vă mulţumesc.
Sfântă Fecioară a adăugat: "Păstorii voştri ar trebui să fie în inimile şi în rugăciunile voastre."
Dragi copii! Astăzi, cu inima maternă, vă invit pe voi, care sunteţi reuniţi în jurul meu, la iubirea faţă de aproapele. Copiii mei, opriţi-vă. Priviţi în ochii fratelui vostru Isus, Fiul meu. Dacă vedeţi bucurie, bucuraţi-vă cu el. Dacă e durere în ochii fratelui vostru, îndepărtaţi-o cu blândeţea şi bunătatea voastră, pentru că fără iubire sunteţi pierduţi. Iubirea e singura eficace, ea face minuni. Iubirea vă va da unirea în Fiul meu şi triumful Inimii mele. De aceea, copiii mei, iubiţi!
(Încă o dată, ne-a invitat la rugăciune pentru preoţii noştri.)
Dragi copii! Fie ca viaţa voastră să fie din nou o hotărâre pentru pace. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi nu uitaţi că trăiţi într-un timp de har, în care Dumnezeu prin prezenţa mea va dă mari haruri. Nu vă închideţi, copilaşilor, ci profitaţi de acest timp şi căutaţi darul păcii şi al iubirii pentru viaţa voastră, ca să deveniţi martori pentru ceilalţi. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem la unirea deplină cu Dumnezeu. Trupul vostru e pe pământ, dar vă rog ca sufletul vostru să fie din ce în ce mai des împreună cu Dumnezeu. Veţi ajunge aici cu ajutorul rugăciunii, al rugăciunii cu o inimă deschisă. Astfel Îi veţi mulţumi lui Dumnezeu pentru imensă bunătate pe care continuă să v-o arate prin mine şi, cu inima sinceră, veţi primi obligaţia de-a vă purta cu la fel de multă bunătate cu sufletele pe care le întâlniţi. Vă mulţumesc, copiii mei.
Sfânta Fecioară a adăugat: Cu inima mă rog ca Dumnezeu să le dea putere şi iubire păstorilor voştri să vă ajute şi să vă conducă.
Dragi copii! În acest timp sfânt de aşteptare bucuroasă, Dumnezeu v-a ales pe voi, cei mici, pentru a-şi realiza marile Lui planuri. Copiii mei, fiţi smeriţi. Dumnezeu, prin umilinţa voastră, cu înţelepciunea Lui, va face din sufletele voastre casa Lui aleasă. Voi o veţi ilumina cu fapte bune şi astfel, cu inima deschisă, veţi aştepta naşterea Fiului meu în toată iubirea Lui generoasă. Vă mulţumesc.
Dragi copii! În timp ce mari haruri se revărsă asupra voastră, inimile voastre rămân dure şi fără răspuns. Copiii mei, de ce nu îmi dăruiţi cu totul inimile voastre? Eu doresc doar să pun în ele pacea şi salvarea – pe Fiul meu. Cu Fiul meu sufletul vostru se va îndrepta spre ţeluri nobile şi nu vă veţi pierde niciodată. Chiar şi în cel mai mare întuneric veţi găsi calea. Copiii mei, hotărâţi-vă pentru o viaţă nouă, cu numele Fiului meu pe buzele voastre. Vă mulţumesc.
Dragi copii, si astazi va invit la rugaciune. Fie ca rugaciunea sa fie pt voi asemenea unei seminte pe care o puneti in inima mea, si pe care eu o voi da lui Isus pt mantuirea sufletelor voastre. Doresc , dragi copii, ca fiecare dintre voi sa se indragosteasca de viata vesnica care este viitorul vostru si ca toate lucrurile pamantesti sa fie pt voi un ajutor ca sa va apropie de Dumnezeu Creatorul. Eu sunt cu voi un timp asa de indelungat pt ca voi sunteti pe un drum gresit. Numai cu ajutorul meu, dragi copii, veti deschide ochii. Sunt multi aceia care, traind mesajele mele, inteleg ca sunt pe drumul sfinteniei catre vesnicie.Va multumesc ca ati raspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem să vă uitaţi în inimile voastre cu sinceritate şi un timp mai îndelungat. Ce vedeţi în ele? Unde e Fiul meu în ele şi unde e dorinţa de-a mă urma pe mine spre El? Copiii mei, fie ca acest timp de renunţări să fie un timp în care vă puneţi vouă înşivă întrebarea: “Ce doreşte Dumnezeul meu de la mine personal? Ce trebuie să fac eu?” Rugaţi-vă, postiţi şi aveţi o inimă plină de milă. Nu-i uitaţi pe păstorii voştri. Rugaţi-vă ca ei să nu se piardă, să rămână în Fiul meu, pentru a fi păstori buni pentru turma lor. Din nou vă spun: Dacă aţi şti cât de mult vă iubesc aţi plânge de bucurie. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Dragostea lui Dumnezeu este în cuvintele mele. Copilaşii mei, aceasta este dragostea care doreşte să vă conducă la adevăr şi dreptate. Este dragostea care doreşte să vă salveze de iluziile voastre. Dar voi, copiii mei? Inimile voastre rămân închise. Sunt dure. Nu răspund la chemările mele. Nu sunt sincere.
Mirjana a simţit o durere puternică şi s-a rugat să nu ne părăsească.
Sfânta Fecioară a răspuns: Mă rog cu inima maternă ca voi toţi să fiţi înviaţi în Fiul meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă rugaţi pentru pace şi să o mărturisiţi în familiile voastre, pentru ca pacea să devină cea mai bare bogăţie pe acest pământ fără pace. Eu sunt Regina păcii şi Mama voastră. Doresc să vă conduc pe calea păcii care vine numai de la Dumnezeu. De aceea rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu vă chem pentru că am nevoie de voi. Am nevoie de inimi pregătite pentru o iubire imensă. De inimi neîngreunate de vanitate. De inimi care sunt gata să iubească aşa cum a iubit Fiul meu, care sunt gata să se sacrifice cum s-a sacrificat Fiul meu. Am nevoie de voi. Pentru a putea veni cu mine, iertaţi-vă pe voi înşivă, iertaţi-i pe alţii şi adoraţi-L pe Fiul meu. Adoraţi-L şi pentru cei care nu L-au cunoscut, care nu-L iubesc. Pentru aceasta am nevoie de voi, pentru aceasta vă chem. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Eu vin pentru a vă arăta, cu iubire maternă, calea pe care trebuie să mergeţi pentru a fi cât mai asemănători cu putinţă cu Fiul meu şi astfel mai aproape de Dumnezeu şi mai plăcuţi Lui. Nu refuzaţi iubirea mea. Nu renunţaţi la salvare şi la viaţa veşnică datorită lucrurilor trecătoare şi vanităţii acestei vieţi. Sunt în mijlocul vostru pentru a vă conduce şi, ca o Mamă, vă avertizez. Veniţi cu mine.
Dragi copii! Astăzi vă invit să veniţi cu mine cu o încredere totală, pentru că eu doresc să vă fac să-L cunoaşteţi pe Fiul meu. Nu vă fie frică, copiii mei. Eu sunt cu voi, eu sunt lângă voi. Vă arăt drumul pentru a vă ierta pe voi înşivă, a-i ierta pe alţii şi, cu căinţă sinceră în inimă, să îngenuncheaţi înaintea Tatălui. Faceţi să moară în voi tot ce vă împiedică să iubiţi şi să fiţi salvaţi, să fiţi cu El şi în El. Hotărâţi-vă pentru un nou început, începutul iubirii sincere a lui Dumnezeu Însuşi.Vă mulţumesc.
Dragi copii! Fie ca acest timp să fie pentru voi un timp de rugăciune personală, pentru ca sămânţa credinţei să crească în inimile voastre; şi să crească într-o mărturie plină de bucurie faţă de ceilalţi. Eu sunt cu voi şi doresc să vă stimulez pe voi toţi să creşteţi şi să vă bucuraţi în Domnul care v-a creat. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Cu iubire maternă vă invit astăzi să fiţi un far pentru toate sufletele care se rătăcesc în tenebrele necunoaşterii iubirii lui Dumnezeu. Pentru a putea să iluminaţi cât mai puternic cu putinţă şi să atrageţi cât mai multe suflete cu putinţă, nu permiteţi ca falsităţile care ies din gurile voastre să reducă la tăcere conştiinţa voastră. Fiţi perfecţi! Eu vă conduc cu o mână maternă, cu o mână de iubire. Vă mulţumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]