Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'nou'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'nou'

Total found: 118
Dragi copii! Vă invit să vă hotărâţi din nou să Îl iubiţi pe Dumnezeu mai presus de toate. În acest timp în care, datorită spiritului de consum, lumea uită ce înseamnă să iubeşti şi să apreciezi adevăratele valori, vă invit din nou, copilaşilor, să Îl puneţi pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa voastră. Nu-i permiteţi lui Satan să vă atragă cu lucrurile materiale, voi însă, copilaşilor, hotărâţi-vă pentru Dumnezeu, care e Libertate şi Iubire. Alegeţi viaţa şi nu moartea sufletului. Copilaşilor, în acest timp în care meditaţi Patima şi moartea lui Isus, vă invit pe toţi să vă decideţi pentru viaţa care a înflorit prin înviere, şi ca viaţa voastră să se reînnoiască astăzi prin convertirea care vă va duce la viaţa veşnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit din nou să puneţi rugăciunea pe primul loc în familiile voastre. Copilaşilor, atunci când Dumnezeu este pe primul loc, în tot ceea ce faceţi veţi căuta voinţa Lui. În acest fel convertirea voastră zilnică va fi mai uşoară. Copilaşilor, căutaţi cu smerenie ceea ce nu e în ordine în inimile voastre, şi veţi înţelege ce aveţi de făcut. Convertirea va deveni o datorie zilnică pe care o veţi îndeplini cu bucurie. Copilaşilor, eu sunt cu voi, vă binecuvântez pe toţi şi vă invit să deveniţi martorii mei prin rugăciune şi convertire personală. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru toate sacrificiile pe care mi le-aţi oferit în aceste zile. Copilaşilor, vă invit să vă deschideţi faţă de mine şi să vă hotărâţi pentru convertire. Inimile voastre, copilaşilor, încă nu mi s-au deschis cu totul şi de aceea vă invit din nou să vă deschideţi rugăciunii, pentru ca în rugăciune Spiritul Sfânt să vă ajute ca inimile voastre să devină inimi de carne şi nu de piatră. Copilaşilor, vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele şi că v-aţi hotărât să mergeţi împreună cu mine spre sfinţenie.
Dragi copii! Astăzi vă chem să vă hotărâţi în fiecare zi pentru Dumnezeu. Copilaşilor, voi vorbiţi mult despre Dumnezeu, dar Îl mărturisiţi puţin prin viaţa voastră. De aceea, copilaşilor, hotărâţi-vă pentru convertire, ca viaţa voastră să fie adevărată înaintea lui Dumnezeu, astfel ca în adevărul vieţii voastre să mărturisiţi frumuseţea pe care Dumnezeu v-a dăruit-o. Copilaşilor, vă chem din nou să vă hotărâţi pentru rugăciune pentru că prin rugăciune veţi fi capabili să trăiţi convertirea voastră. Fiecare din voi va deveni în simplitate, ca un copil care e deschis iubirii Tatălui. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ascultaţi, pentru că vreau să vă vorbesc, şi să vă invit să aveţi mai multă credinţă şi încredere în Dumnezeu, care vă iubeşte nemăsurat de mult. Copilaşilor, voi nu ştiţi să trăiţi în harul lui Dumnezeu, de aceea vă chem din nou să purtaţi cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră şi în gândurile voastre. Copilaşilor, aşezaţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familiile voastre, citiţi-o şi trăiţi-o. Învăţaţi-i pe copii voştri, pentru că dacă voi nu sunteţi un exemplu pentru ei, copiii se vor îndepărta urmând căile ateismului. Meditaţi şi rugaţi-vă şi Dumnezeu se va naşte în inima voastră, şi inima voastră va fi fericită. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, din nou, vă invit să vă rugaţi, pentru ca prin rugăciune, post şi mici sacrificii să vă pregătiţi pentru venirea lui Isus. Fie ca acest timp, copilaşilor, să fie un timp de har pentru voi. Profitaţi de fiecare moment şi faceţi binele, pentru că numai astfel veţi putea simţi naşterea lui Isus în inimile voastre. Dacă voi daţi exemplu prin viaţa voastră şi deveniţi un semn al iubirii lui Dumnezeu, bucuria se va răspândi în inimile oamenilor. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să meditaţi la viitorul vostru. Voi creaţi o lume nouă, fără Dumnezeu, numai prin propriile voastre forţe, şi de aceea nu sunteţi mulţumiţi şi nu aveţi bucuria în inimă. Acest timp este timpul meu, de aceea, copiii mei, vă invit din nou să vă rugaţi. Când veţi găsi unitatea cu Dumnezeu, veţi simţi foame pentru cuvântul lui Dumnezeu şi inima voastră, copilaşilor, va deborda de bucurie. Veţi fi martorii iubirii lui Dumnezeu oriunde vă veţi afla. Vă binecuvântez şi vă repet că sunt cu voi pentru a vă ajuta. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem să înţelegeţi vocaţia voastră creştină. Dragi copilaşi, eu v-am condus şi vă conduc în acest timp de har pentru ca voi să deveniţi conştienţi de vocaţia voastră creştină. Sfinţii martiri au murit dând mărturie: "Eu sunt creştin şi Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice". Dragi copilaşi, astăzi din nou vă invit să vă bucuraţi şi să deveniţi creştini bucuroşi şi responsabili, conştienţi că Dumnezeu v-a chemat să fiţi într-un mod special nişte mâini întinse cu bucurie spre cei care nu cred, pentru ca, prin exemplul vieţii voastre ei să primească credinţa şi dragostea pentru Dumnezeu. De aceea rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, pentru ca inima voastră să se deschidă şi să devină sensibilă la cuvântul Domnului.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, din nou vă invit pe toţi la rugăciune. Numai prin rugăciune, dragi copii, inima voastră se va schimba, devenind mai bună şi mai sensibilă la cuvântul lui Dumnezeu. Copilaşilor, nu îl lăsaţi pe Satan să vă distrugă şi să facă cu voi ce vrea. Vă invit să fiţi responsabili şi hotărâţi şi să Îi oferiţi fiecare zi lui Dumnezeu în rugăciune. Fie ca Sfânta Liturghie, copilaşilor, să nu fie un obicei pentru voi, ci viaţă. Trăind Sfânta Liturghie în fiecare zi, veţi simţi nevoia de sfinţenie şi veţi creşte în sfinţenie. Eu sunt aproape de voi şi mijlocesc pentru fiecare dintre voi în faţa lui Dumnezeu, ca El să vă dea putere să vă schimbaţi inima. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Şi astăzi sunt cu voi şi vă invit pe toţi din nou să să vă apropiaţi de mine prin rugăciunile voastre. În mod special vă chem la renunţări în acest timp de har. Copilaşilor, prin micile voastre sacrificii, meditaţi şi trăiţi patima şi moartea lui Isus pentru fiecare dintre voi. Doar venind mai aproape de Isus veţi înţelege dragostea Lui nemărginită, pe care El o are pentru fiecare dintre voi. Prin rugăciune şi renunţare veţi deveni mai deschişi pentru a primi darul credinţei şi al iubirii pentru Biserică şi pentru cei din jurul vostru. Vă iubesc şi vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi vă invit ca prin rugăciune şi sacrificiu să vă pregătiţi pentru venirea Spiritului Sfânt. Copilaşilor, acesta e un timp de har, de aceea vă invit din nou să vă hotărâţi pentru Dumnezeu-Creatorul. Permiteţi-i Lui să vă transforme şi să vă schimbe. Lăsaţi ca inima voastră să fie pregătită să asculte şi să trăiască tot ceea ce Spiritul Sfânt are în planul Său pentru fiecare dintre voi. Copilaşilor, permiteţi-I Spiritului Sfânt să vă conducă pe drumul adevărului şi al salvării înspre viaţa veşnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Vă invit din nou la rugăciune. Nu aveţi scuză că trebuie să munciţi mai mult, pentru că natura se află încă într-un somn profund. Deschideţi-vă rugăciunii! Reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre. Puneţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familiile voastre, citiţi-o, meditaţi-o şi învăţaţi cât de mult îşi iubeşte Dumnezeu poporul Său. Iubirea Lui se manifestă şi astăzi pentru că El mă trimite să vă chem pe calea mântuirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit din nou să fiţi purtătorii păcii mele. Mai ales acum, când se spune că Dumnezeu e departe, dar în realitate El nu a fost niciodată atât de aproape de voi. Vă chem ca prin citirea Sfintei Scripturi să reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre, pentru a putea experimenta bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, care îşi iubeşte infinit de mult creaturile Sale. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Acesta e un timp de har. Copilaşilor, astăzi în mod special, cu Micul Isus în braţe, vă ofer posibilitatea de-a vă hotărî din nou pentru pace. Spunând "da" păcii şi hotărându-vă pentru Dumnezeu, vi se deschide o nouă posibilitate pentru pace. Doar astfel, copilaşilor, timpul acestui secol va fi pentru voi un timp de pace şi de prosperitate. De aceea, puneţi-L pe micul prunc Isus pe primul loc în viaţa voastră şi El vă va conduce pe calea mântuirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit din nou la convertire. Voi sunteţi prea preocupaţi de lucrurile materiale şi puţin de cele spirituale. Deschideţi-vă inimile şi străduiţi-vă din nou mai mult pentru convertirea voastră personală. Hotărâţi-vă în fiecare zi să-I oferiţi timp lui Dumnezeu şi rugăciunii, până când rugăciunea devine pentru voi o întâlnire plină de bucurie cu Dumnezeu. Doar aşa viaţa voastră va avea sens şi veţi contempla cu bucurie viaţa veşnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit din nou la rugăciune. Cel ce se roagă nu se teme de viitor. Copilaşilor, nu uitaţi: eu sunt cu voi şi vă iubesc pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să îmi deschid Inima mea maternă faţă de voi şi să vă invit să vă rugaţi pentru intenţiile mele. Împreună cu voi doresc să reînnoiesc rugăciunea şi să vă chem la post, lucruri pe care doresc să le ofer Fiului meu Isus pentru venirea unui timp nou, un timp de primăvară. În acest an jubiliar, multe inimi mi s-au deschis şi Biserica se reînnoieşte în spirit. Eu mă bucur împreună cu voi şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar; în ceea ce vă priveşte pe voi, copilaşilor, vă chem: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, până când rugăciunea devine bucurie pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi din nou vă chem la rugăciune. Copilaşilor, rugăciunea face miracole. Atunci când sunteţi obosiţi şi bolnavi şi nu mai ştiţi care e sensul vieţii voastre, luaţi Rozariul în mână şi rugaţi-vă; rugaţi-vă până când rugăciunea devine pentru voi o întâlnire plină de bucurie cu Salvatorul vostru. Eu sunt cu voi şi mijlocesc şi mă rog pentru voi, copilaşilor. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune, în mod special astăzi, când Satan doreşte război şi ură. Vă chem din nou, copilaşilor: rugaţi-vă şi postiţi, ca Dumnezeu să vă dăruiască pacea. Mărturisiţi pacea către fiecare inimă şi fiţi purtători ai păcii în această lume fără pace. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Iar vouă nu vă fie frică, pentru că acela care se roagă nu se teme de rău şi nu are ură în inimă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp de har, vă chem din nou la rugăciune. Copilaşilor, rugaţi-vă şi pregătiţi-vă inimile pentru venirea Regelui Păcii, ca El să dea pace lumii întregi cu binecuvântarea Lui. Neliniştea a început să domnească în inimi şi ura domneşte în lume. De aceea, voi care trăiţi mesajele mele, fiţi lumină şi mâini întinse spre această lume fără credinţă, pentru ca toţi să ajungă să Îl cunoască pe Dumnezeul iubirii. Nu uitaţi, copilaşilor, eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]