Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'niciodată'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'niciodată'

Total found: 37
Dragi copii, deschideţi-vă inimile și încercaţi să simţiţi cât de mult vă iubesc şi cât de mult doresc să-l iubiţi pe Fiul Meu. Doresc să-L cunoaşteţi tot mai mult, fiindcă e cu neputinţă să-L cunoaşteţi şi să nu-L iubiţi, deoarece El este iubire. Eu, copilaşii mei, vă cunosc. Cunosc durerile şi suferinţele voastre, pentru că le-am trăit. Surâd împreună cu voi în bucuria voastră, plâng împreună cu voi în durerea voastră. Nu vă voi abandona niciodată. Vă voi vorbi mereu cu blândeţe maternă. Eu, ca Mamă, am nevoie de inimile voastre deschise, ca să răspândiţi iubirea Fiului Meu cu înţelepciune şi simplitate. Am nevoie de voi deschişi şi sensibili la bine şi îndurare. Am nevoie de voi uniţi cu Fiul meu, pentru că doresc să fiţi fericiţi şi să mă ajutaţi să duc fericirea tuturor copiilor mei. Apostolii mei, am nevoie de voi ca să arătaţi tuturor adevărul lui Dumnezeu, pentru ca inima mea care a suferit şi care continuă şi azi să sufere atâtea chinuri, să poată, în iubire, să biruie. Rugaţi-vă pentru sfinţenia păstorilor voştri, pentru ca să poată face minuni în Numele Fiului meu, căci sfinţenia face minuni. Vă mulţumesc.
Dragi copii, și astăzi Cel Preaînalt îmi dă harul de a vă putea iubi și invita la convertire. Copilașilor, Dumnezeu să fie ziua voastră de mâine, nu războiul și neliniștea! Nu tristețea, ci bucuria și pacea trebuie să domnească în inimile tuturor oamenilor, dar fără Dumnezeu nu veți găsi niciodată pace. De aceea, copilașilor, întoarceți-vă la Dumnezeu și la rugăciune, pentru ca inima voastră să cânte de bucurie. Sunt cu voi și vă iubesc cu iubire nețărmurită. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, vă invit să răspândiți credința în Fiul meu, credința voastră. Voi, copiii mei, luminați de Duhul Sfânt, apostolii mei, transmiteți-o celorlalți, celor care nu cred, care nu știu, care nu vor să știe. Pentru aceasta voi trebuie să vă rugați mult pentru darul iubirii, căci iubirea este semnul adevăratei credinței, iar voi veți fi apostolii iubirii mele. Iubirea mereu din nou reînnoiește durerea și bucuria Euharistiei: face prezentă durerea pătimirii Fiului meu (prin care v-a arătat ce înseamnă să iubești fără măsură) și reînnoiește bucuria de a vă fi lăsat Trupul Său și Sângele Său ca să vă hrănească cu Sine Însuși și ca să poată astfel să fie una cu voi. Privindu-vă cu tandrețe, simt o iubire nemărginită care mă întărește în dorința mea de a vă conduce la o credință tare. Credința tare vă va da pe pământ bucurie și veselie, iar, la sfârșit, întâlnirea cu Fiul meu. Aceasta e dorința Sa. Deci, trăiți-L, trăiți iubirea, trăiți lumina care vă luminează mereu în Euharistie. Vă rog să vă rugați mult pentru păstorii voștri, să vă rugați să aveți tot mai multă iubire pentru ei, căci Fiul meu vi i-a dăruit ca să vă hrănească cu Trupul Lui și să vă învețe să iubiți. De aceea, iubiți-i și voi. Însă, copiii mei, amintiți-vă: iubirea înseamnă a îndura și a dărui și niciodată, niciodată a judeca. Vă mulțumesc.
Dragi copii, prezența mea reală, vie, între voi trebuie să vă facă fericiți, deoarece e din marea iubire a Fiului meu. El mă trimite între voi ca să vă dau siguranță cu iubirea mea maternă; ca să înțelegeți că durerea și bucuria, suferința și iubirea fac să trăiască sufletul vostru cu intensitate; ca să vă chem din nou să celebrați inima lui Isus, inima credinței: Euharistia. Fiul meu, zi de zi și până în veșnicie, se întoarce viu între voi, se întoarce la voi. Dar nici nu v-a părăsit niciodată. Când unul dintre voi, copiii mei, se întoarce la El, inima mea de Mamă saltă de bucurie. De aceea, copiii mei, întoarceți-vă la Euharistie, la Fiul meu! Calea către Fiul meu e grea, plină de renunțări, dar la capătul ei e mereu lumină. Eu înțeleg durerile și suferințele voastre și, cu iubire de Mamă, șterg lacrimile voastre. Încredeți-vă în Fiul meu, căci El va face pentru voi ceea ce voi nici nu ați ști să cereți. Voi, copiii mei, trebuie să vă ocupați numai de sufletul vostru, căci sufletul e singurul lucru ce vă aparține pe pământ. Acest suflet îl veți aduce, murdărit sau curat, înaintea Tatălui ceresc. Amintiți-vă, credința în iubirea Fiului meu va fi mereu răsplătită. Vă rog să vă rugați în mod special pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat să trăiască prin El și să iubească turma Lui. Vă mulțumesc.
Copiii mei, să vin la voi și să mă descopăr vouă e o mare bucurie pentru inima mea maternă. Acesta e darul Fiului meu pentru voi și pentru alții care vor veni. Ca Mamă vă invit: iubiți-L pe Fiul meu mai presus de toate! Ca să Îl iubiți cu toată inima, trebuie să Îl cunoașteți; Îl veți cunoaște prin rugăciune. Rugați-vă cu inima și cu sentimentele. A te ruga înseamnă a te gândi la iubirea și la jertfa Lui. A te ruga înseamnă a iubi, a da, a suferi și a oferi. Pe voi, copiii mei, vă chem să fiți apostolii rugăciunii și ai iubirii. Copiii mei, e vremea să vegheați. În această veghe vă invit la rugăciune, iubire și încredere. Inima mea maternă dorește ca, în timp ce Fiul meu se va uita în inimile voastre, să vadă în ele încredere și iubire necondiționată. Iubirea unificată a apostolilor mei va trăi, va birui și va dezvălui răul. Copilașii mei, eu am fost potirul Omului Dumnezeu, am fost instrumentul lui Dumnezeu. De aceea, pe voi, apostolii mei, vă invit să fiți potirul iubirii curate și adevărate a Fiului meu. Vă invit să fiți instrument prin care toți aceia care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, care nu au iubit niciodată, [Îl] vor descoperi, [Îl] vor accepta și se vor mântui. Vă mulțumesc, copiii mei.
Dragi copii, Fiul meu a fost izvor de iubire și lumină când a vorbit pe pământ lumii din toate lumile. Apostolii mei, urmați lumina Sa! Asta nu e ușor, trebuie să fiți mici, trebuie să vă faceți mai mici decât alții, cu ajutorul credinței să vă umpleți de iubirea Lui. Niciun om pe pământ, fără credință, nu poate trăi experiența minunii. Eu sunt cu voi, mă descopăr vouă prin aceste veniri, prin aceste cuvinte. Doresc să vă dau mărturie despre iubirea mea și despre grija mea maternă. Copiii mei, nu pierdeți vremea punând întrebări la care niciodată nu primiți răspuns; la sfârșitul drumului vostru pământesc Tatăl ceresc vă va da [răspunsurile]. Să știți mereu că Dumnezeu știe tot, Dumnezeu vede, Dumnezeu iubește. Fiul meu preaiubit luminează vieți, risipește întunericul, iar iubirea mea de Mamă, ce mă aduce la voi, este inefabilă, tainică, dar reală. Eu îmi exprim sentimentele față de voi: iubirea, înțelegerea și bunăvoința maternă. De la voi, apostolii mei, aștept trandafirii rugăciunilor voastre, care trebuie să fie faptele iubirii. Acestea sunt cele mai dragi rugăciuni pentru inima mea de Mamă. Pe acestea le duc Fiului meu născut pentru voi; El ne privește și ne aude. Noi vă suntem mereu aproape – aceasta e iubirea care vă cheamă, vă conectează, vă convertește, vă încurajează și vă umple. De aceea, apostolii mei, iubiți-vă mereu unii pe alții și, mai presus de toate, iubiți-l pe Fiul meu! Aceasta e singura cale de mântuire, [singura cale] spre viața veșnică. Aceasta e rugăciunea mea cea mai dragă, care umple inima mea cu cea mai frumoasă mireasmă de trandafiri. Rugați-vă, rugați-vă mereu pentru păstorii voștri, ca să aibă putere să fie lumina Fiului meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, dorința mea maternă e ca inimile voastre să fie pline de pace și ca sufletele voastre să fie curate, pentru a putea, în prezența Fiului meu, să vedeți fața Sa. Căci, copiii mei, ca Mamă, știu că sunteți însetați după mângâiere, speranță și ocrotire. Voi, copiii mei, conștient și inconștient, Îl căutați pe Fiul meu. Eu, petrecându-mi timpul pe Pământ, m-am bucurat, am suferit și, până când Fiul meu, în toată gloria Sa, nu mi-a îndepărtat-o, cu răbdare am îndurat durerea. De aceea, îi spun Fiului meu: ”Ajută-i mereu!”. Voi, copiii mei, cu iubirea sinceră să luminați întunericul egoismului care tot mai mult îi învăluie pe copiii mei. Fiți generoși! Și mâinile și inima să vă fie mereu deschise. Nu vă temeți! Abandonați-vă Fiului meu cu încredere și cu speranță. Privind spre El, trăiți viața cu iubire! A iubi înseamnă a se dărui, a îndura și a nu judeca niciodată. A iubi înseamnă a trăi cuvintele Fiului meu. Copiii mei, vă vorbesc ca Mamă: numai iubirea sinceră duce la fericirea veșnică. Vă mulțumesc.
Dragi copii, vă mulțumesc că răspundeți la chemările mele și că vă adunați aici în jurul meu, Mama voastră cerească. Știu că vă gândiți la mine cu iubire și speranță. Și eu simt iubire față de voi toți, așa cum simte și Fiul meu preaiubit, care, în iubirea Sa milostivă, mă trimite iar și iar la voi: El, care a fost Om, care a fost și este Dumnezeu, Unul și Întreit; El, care a suferit pentru voi și în trup și în suflet; El, care S-a făcut Pâine ca să hrănească sufletele voastre și, astfel, să le mântuiască. Copiii mei, vă învăț cum să fiți vrednici de iubirea Lui, ca gândurile voastre să le îndreptați spre El, ca să-L trăiți pe Fiul meu. Apostolii iubirii mele, vă înconjor cu mantia mea, deoarece, ca Mamă, doresc să vă ocrotesc. Vă rog, rugați-vă pentru lumea întreagă. Inima mea suferă: păcatele se înmulțesc, sunt tot mai numeroase. Dar, cu ajutorul vostru, care sunteți smeriți, modești și plini de iubire, ascunși și sfinți, Inima mea va birui. Iubiți-L pe Fiul meu mai presus de toate și iubiți lumea întreagă în El. Să nu uitați niciodată că fiecare semen al vostru poartă în sine ceva prețios: sufletul. De aceea, copiii mei, iubiți-i pe toți cei care nu-L cunosc pe Fiul meu ca, prin rugăciune și prin iubirea ce izvorăște din rugăciune, să devină mai buni, ca bunătatea să poată birui în ei, ca sufletele să se mântuie și să aibă viață veșnică. Apostolii mei, copiii mei, Fiul meu v-a spus să vă iubiți unii pe alții: fie ca [cererea] aceasta să fie înscrisă în inimile voastre și, cu rugăciunea, încercați să trăiți această iubire. Vă mulțumesc.
Dragi copii, eu vă vorbesc ca Mamă, cu cuvinte simple, dar umplute cu multă iubire și grijă pentru copiii care mi-au fost încredințați prin* Fiul meu. Iar Fiul meu, care e din veșnicul prezent, El vă vorbește cuvintele vieții și seamănă iubire în inimile deschise. De aceea, vă rog, apostolii iubirii mele, să aveți inima deschisă, mereu gata să se îndure și să ierte. Prin* Fiul meu, iertați mereu aproapelui vostru, căci așa VA FI PACE ÎN VOI. Copiii mei, îngrijiți-vă de sufletul vostru, căci el e singurul ce vă aparține cu adevărat. Voi uitați importanța familiei. Familia nu ar trebui să fie locul suferinței și al durerii, ci locul înțelegerii și al tandreții. Familiile ce încearcă să trăiască prin* Fiul meu, trăiesc în iubire reciprocă. Când era încă mic, Fiul meu îmi spunea că toți oamenii sunt frații Lui. De aceea, țineți minte, apostolii iubirii mele, că toți oamenii pe care îi întâlniți sunt familia voastră, frați prin* Fiul meu. Copiii mei, nu pierdeți vremea gândindu-vă la viitor și preocupându-vă. Singura voastră preocupare să fie cum să trăiți bine fiecare moment prin* Fiul meu și, iată, VEȚI AVEA PACE. Copiii mei, să nu uitați niciodată să vă rugați pentru păstorii voștri. Rugați-vă să poată să îi accepte pe toți oamenii ca pe copiii lor, așa încât, prin* Fiul meu, să le fie părinți în spirit.
*Expresia folosită aici în croată poate însemna mai multe lucruri: prin Fiul; conform cu [voia] Fiului; după [voia] Fiului.
Dragi copii, privindu-vă adunați în jurul meu, Mama voastră, văd multe suflete curate, [văd] mulți copii ai mei care caută iubire și mângâiere, dar nimeni nu li le oferă. Îi văd și pe aceia care fac răul pentru că nu au exemple bune, pentru că nu L-au cunoscut pe Fiul meu. Acel bine care e silențios, dar se răspândește prin sufletele curate, e puterea ce ține această lume. Multe sunt păcatele, dar există și iubire. Fiul meu mă trimite pe mine, Mama, la voi, pentru voi toți, ca să vă învăț să iubiți, ca să înțelegeți că sunteți frați. Doresc să vă ajut. Apostolii iubirii mele, e de ajuns să aveți dorința arzătoare de a crede și a iubi și Fiul meu o va accepta. Dar trebuie să fiți vrednici, să aveți bunăvoință și inima deschisă. Fiul meu intră în inimile deschise. Eu, ca Mamă, doresc să Îl cunoașteți cât mai mult pe Fiul meu, Dumnezeu născut din Dumnezeu, să cunoașteți măreția iubirii Sale, de care aveți atâta nevoie. El a acceptat asupra Sa păcatele voastre și a dobândit răscumpărarea pentru voi, iar, ca răspuns, v-a cerut să vă iubiți unii pe alții. Fiul meu e iubire. El iubește toți oamenii, fără diferențe, toți oamenii din toate popoarele și din toate țările. Dacă ați trăi iubirea Fiului meu, copiii mei, Împărăția Sa ar fi deja pe pământ. De aceea, apostolii iubirii mele, rugați-vă: rugați-vă ca Fiul meu și iubirea Sa să vă fie cât mai aproape, ca să fiți exemplu de iubire și să-i ajutați pe toți aceia care nu L-au cunoscut pe Fiul meu. Să nu uitați niciodată că Fiul meu, [Dumnezeu] Unul și Întreit, vă iubește. Iubiți-i pe păstorii voștri și rugați-vă pentru ei. Vă mulțumesc.
Dragi copii, mă adresez vouă ca Mamă a voastră, ca Mamă a celor drepți, ca Mamă a celor ce iubesc și suferă, ca Mamă a sfinților. Copiii mei, și VOI PUTEȚI FI SFINȚI – ASTA DEPINDE DE VOI. Sfinți sunt aceia care Îl iubesc nemărginit pe Tatăl ceresc, aceia care Îl iubesc mai presus de toate. De aceea, copiii mei, străduiți-vă să fiți mereu mai buni! Dacă vă străduiți să fiți buni, puteți fi sfinți, chiar dacă nu gândiți asta despre voi. Dacă vă credeți buni, nu sunteți smeriți și mândria vă îndepărtează de sfințenie. În această lume neliniștită, plină de pericole, mâinile voastre, apostolii iubirii mele, ar trebui să fie întinse: în rugăciune și în opere de milostivire. Iar mie, copiii mei, oferiți-mi rozarii - acei trandafiri pe care îi iubesc așa de mult. Trandafirii mei sunt rugăciunile voastre făcute cu inima, nu doar recitate cu buzele. Trandafirii mei sunt faptele rugăciunii, credinței și iubirii voastre. Când era mic, Fiul meu îmi spunea că voi avea numeroși copiii și că îmi vor dărui mulți trandafiri. Nu l-am înțeles atunci. Acum știu că voi sunteți acei copii, care îmi dăruiți trandafiri când Îl iubiți pe Fiul meu mai presus de toate, când vă rugați cu inima, când îi ajutați pe cei mai sărmani - aceștia sunt trandafirii mei! Aceasta e credința, care face ca totul în viață să fie făcut din dragoste, care nu cunoaște mândria, care e mereu gata să ierte, care nu judecă niciodată, ci încearcă mereu să îl înțeleagă pe fratele său. De aceea, apostolii iubirii mele, rugați-vă pentru aceia care nu știu să iubească, pentru aceia care nu vă iubesc, pentru aceia care v-au făcut rău, pentru aceia care nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Copiii mei, vă cer asta, căci, țineți minte, a te ruga înseamnă a iubi și a ierta. Vă mulțumesc.
Dragi copii, cu iubire de Mamă vă chem să vă deschideți inimile păcii, să vă deschideți inimile Fiului meu, ca în inimile voastre să cânte iubirea față de Fiul meu, căci numai prin această iubire pacea intră în inimă. Copiii mei, știu că aveți bunătate, știu că aveți iubire, iubire milostivă, dar mulți dintre copiii mei încă au inimile închise, cred că pot acționa fără să își îndrepte gândurile către Tatăl ceresc care luminează, către Fiul meu care e mereu cu voi, iar și iar, în Euharistie și care vrea să vă asculte. Copiii mei, de ce nu Îi vorbiți? Viața fiecăruia din voi e importantă, prețioasă, căci e dar al Tatălui ceresc pentru veșnicie. De aceea, nu uitați niciodată să-I mulțumiți, să-I vorbiți. Știu, copiii mei, că nu știți ce vine după [viața aceasta], dar când va veni acel ”după” al vostru, veți primi toate răspunsurile. Iubirea mea de Mamă dorește să fiți pregătiți. Copiii mei, prin viața voastră să puneți sentimente bune în inimile oamenilor pe care-i întâlniți, sentimentele păcii, bunătății, iubirii și iertării. Prin rugăciune ascultați ce vă spune Fiul meu și faceți cum vă spune. Din nou vă chem la rugăciune pentru păstorii voștri, pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat. Amintiți-vă că au nevoie de rugăciune și de iubire. Vă mulțumesc.
Dragi copii, inima mea de Mamă suferă când își vede copiii care nu iubesc adevărul, care îl ascund, când privește la copiii care nu se roagă cu sentimentele și cu credința. Sunt tristă când îi spun Fiului meu că mulți dintre copiii mei nu mai au credință. Nu Îl cunosc pe El, pe Fiul meu. De aceea vă chem pe voi, apostolii iubirii mele, CONTINUAȚI SĂ PRIVIȚI ÎN ADÂNCUL INIMII OMENEȘTI și acolo veți găsi cu siguranță o comoară mică, ascunsă. A privi în felul acesta e milostivire de la Tatăl ceresc. Să căutați binele și acolo unde este cel mai mare rău, să încercați să vă înțelegeți unii pe alții și nu să judecați - asta e ce așteaptă Fiul meu de la voi. Iar eu, ca Mamă, vă chem să Îl ascultați. Copiii mei, DUHUL E MAI PUTERNIC DECÂT TRUPUL, ȘI, PURTAT DE IUBIRE ȘI FAPTE, EL DEPĂȘEȘTE ORICE PIEDICI. Nu uitați, Fiul meu v-a iubit și vă iubește. Iubirea Lui e cu voi și în voi, când sunteți una cu El. El e lumina lumii și nimeni și nimic nu Îl va putea opri în slava cea de pe urmă. De aceea, apostolii iubirii mele, nu vă temeți să mărturisiți adevărul. Dați mărturie despre adevăr cu entuziasm: cu faptele, cu iubirea, cu jertfa voastră și, mai presus de toate, în umilință. Dați mărturie despre adevăr tuturor acelora care nu l-au cunoscut pe Fiul meu. Eu vă voi fi alături, vă voi încuraja. MĂRTURISIȚI IUBIREA CARE NU ÎNCETEAZĂ NICIODATĂ, căci vine de la Tatăl ceresc care e veșnic și care oferă veșnicia tuturor copiiilor Săi. Duhul Fiului meu vă va fi alături. Din nou vă chem, copiii mei, rugați-vă pentru păstorii voștri, rugați-vă să poată fi conduși de iubirea Fiului meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, iubirea și bunătatea Tatălui Ceresc dau revelații care fac să crească credința, care o fac să fie explicată, să aducă pace, siguranță și speranță. La fel și eu, din iubirea milostivă a Tatălui Ceresc, din nou și din nou vă arăt calea către Fiul meu, către mântuirea veșnică. Dar, din păcate, mulți dintre copiii mei nu vor să mă audă, mulți dintre copiii mei se îndoiesc. Însă eu L-am preamărit mereu pe Domnul, și în timp și înafara timpului, pentru tot ceea ce a făcut în mine și prin mine. Fiul meu vi se dăruie, frânge Pâinea cu voi, vă vorbește cuvintele vieții veșnice ca să le duceți tuturor. Iar voi, copiii mei, apostolii iubirii mele, de ce vă temeți când Fiul meu e cu voi? Oferiți-i sufletele voastre, ca să poată fi în ele și ca să poată să facă din voi intrumente ale credinței, instrumente ale iubirii. Copiii mei, trăiți Evanghelia, trăiți iubirea milostivă față de aproapele, și mai presus de toate, trăiți iubirea față de Tatăl Ceresc! Copiii mei, nu din întâmplare sunteți uniți. Tatăl ceresc nu adună pe nimeni la întâmplare. Fiul meu vorbește sufletelor voastre. Eu vorbesc inimii voastre. Ca Mamă vă spun: porniți la drum cu mine, iubiți-vă unii pe alții, dați mărturie! Nu vă temeți să apărați, prin exemplul vostru, adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu care e veșnic și care nu se schimbă niciodată. Copiii mei, acela care acționează în lumina iubirii milostive și a adevărului e mereu ajutat de Cer și nu e singur. Apostolii iubirii mele, fie ca mereu să fiți recunoscuți între toți după modestia, iubirea și seninătatea voastră. Eu sunt cu voi. Vă mulțumesc.
Dragi copii, mare e iubirea Fiului meu! Dacă ați cunoaște mărimea iubirii Sale, nu ați înceta să Îl adorați și să Îi mulțumiți. E mereu viu cu voi în Euharistie, căci Euharistia e inima Lui. Euharistia e inima credinței. El nu v-a abandonat niciodată. Și când ați încercat să plecați de lângă El, El nu a plecat de lângă voi. De aceea, inima mea de Mamă e bucuroasă când privește cum vă întoarceți la El, umpluți de iubire, când vede că veniți la El pe calea împăcării, iubirii și speranței. Inima mea de Mamă știe că, atunci când porniți pe drumul credinței, sunteți vlăstare, boboci. Dar, florile mele, apostolii iubirii mele, cu rugăciunea și postul veți deveni roade, veți fi purtătorii luminii și veți lumina, cu iubire și cu înțelepciune, pe toți cei din jurul vostru. Copiii mei, ca Mamă vă rog, rugați-vă, reflectați, meditați: tot ce vi se întâmplă frumos, dureros, bucuros, sfânt, vă face să creșteți spiritual, face să crească Fiul meu în voi. Copiii mei, abandonați-vă Lui, credeți-L, sperați în iubirea Lui! Fie ca El să vă conducă, fie ca celebrarea euharistică să fie locul unde vă hrăniți sufletele ca apoi să răspândiți iubirea și adevărul și să-L mărturisiți pe Fiul meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, astăzi, în această zi de har, vă chem în mod special să vă deschideți inima și să Îl rugați pe Isus să vă întărească credința. Copii, prin rugăciunea cu inima, prin credință și faptele ei veți cunoaște ce înseamnă să trăiți o adevărată viață creștină. Adesea, copiilor, viața și inima voastră e pătrunsă de întuneric, durere și cruci. Nu șovăiți în credință și nu vă întrebați ”De ce?”, gândind că sunteți singuri și părăsiți, ci deschideți-vă inimile, rugați-vă și credeți cu tărie și atunci inimile voastre vor simți apropierea lui Dumnezeu și că Dumnezeu niciodată nu vă abandonează și că e în fiecare clipă lângă voi. Prin rugăciune și credință Dumnezeu va răspunde la fiecare ”De ce?” al vostru și va transforma în lumină fiecare durere a voastră, fiecare întuneric și cruce.Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și azi Isus e prezent alături de voi. Chiar și când credeți că ați rămas singuri și că nu mai este lumină în viața voastră, El e prezent. Niciodată nu v-a părăsit și nu s-a îndepărtat de voi. Lumina nașterii Sale luminează această lume și viața voastră. Inima Lui e mereu deschisă față de voi ca să primească orice suferință, ispită, frică sau nevoie a voastră. Mâinile Lui sunt întinse spre voi pentru a vă îmbrățișa ca un Tată și a vă spune cât sunteți de importanți pentru El, cât vă iubește și cât le poartă de grijă copiilor Săi. Copii, oare inima voastră e deschisă față de Isus? V-ați predat viața deplin în mâinile Lui? L-ați acceptat pe Isus ca pe Tatăl vostru, căruia puteți să vă adresați mereu pentru a găsi în El mângâiere și tot ce aveți nevoie pentru a trăi o credință autentică? Pentru aceasta, copiii mei, predați-I inima voastră lui Isus și îngăduiți-I să domnească în viețile voastre, căci numai astfel veți accepta prezentul și veți putea confrunta lumea în care trăiți azi. Cu Isus toată frica, suferința și durerea dispar, căci inima voastră acceptă voința Sa și tot ce vi se întâmplă în viață. Isus vă va da credință ca să acceptați totul și nimic nu vă va îndepărta de El, căci El vă ține cu fermitate de mână și nu permite să vă îndepărtați sau să vă pierdeți în momentele dificile, fiindcă El a devenit Domnul vieții voastre. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea de Mamă.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]