Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'meu'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'meu'

Total found: 305
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune ca niciodată, acum ca niciodată înainte, de când planul meu a început să se realizeze. Satan e puternic şi vrea să distrugă planurile mele de pace şi de bucurie şi să vă facă să credeţi că Fiul meu nu e puternic în deciziile Lui. De aceea vă chem pe fiecare dintre voi, dragi copii, să vă rugaţi şi să postiţi cu şi mai multă putere. Vă invit la renunţări timp de nouă zile, pentru ca, cu ajutorul vostru să se împlinească tot ceea ce doresc să realizez prin secretele pe care le-am început la Fatima. Vă invit, dragi copii, să înţelegeţi importanţa venirii mele şi gravitatea situaţiei. Doresc să salvez toate sufletele şi să I le prezint lui Dumnezeu. De aceea, să ne rugăm, pentru ca tot ceea ce am început să se realizeze în întregime. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vi-L aduc pe Pruncul Isus într-un mod special, pentru ca El să vă binecuvânteze cu binecuvântarea Lui de pace şi de iubire. Dragi copii, nu uitaţi că acesta e un har pe care multe persoane nu-l înţeleg şi nu-l acceptă. De aceea, voi, care spuneţi că sunteţi ai mei şi care cereţi ajutorul meu, dăruiţi-vă cu totul. Înainte de toate, daţi iubirea şi exemplul vostru în familiile voastre. Voi spuneţi că Crăciunul e sărbătoarea familiei: atunci, dragi copii, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în familiile voastre, pentru ca El să vă poată da pacea şi să vă ocrotească, nu numai de război, dar şi în timp de pace, de orice atac satanic. Dacă Dumnezeu este cu voi, aveţi totul. Dar atunci când nu-L vreţi, sunteţi săraci şi pierduţi şi nu ştiţi de partea cui sunteţi. De aceea, dragi copii, hotărâţi-vă pentru Dumnezeu şi atunci veţi primi totul. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la reînnoirea rugăciunii în familiile voastre pentru ca fiecare familie să devină o bucurie pentru Fiul meu, Isus. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă şi căutaţi mai mult timp pentru Isus; astfel veţi fi în stare să înţelegeţi şi să acceptaţi totul: bolile şi crucile, chiar şi cele mai grele. Eu sunt cu voi şi doresc să vă iau în inima mea şi să vă protejez, dar voi nu sunteţi încă hotărâţi. De aceea, dragi copii, vă cer să vă rugaţi pentru ca, prin rugăciune, să îmi permiteţi să vă ajut. Rugaţi-vă, dragii mei copilaşi, pentru ca rugăciunea să devină hrana voastră zilnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune. Doar cu rugăciunea şi cu postul se poate opri războiul. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi mărturisiţi cu viaţa voastră că sunteţi ai mei, că îmi aparţineţi, pentru că Satan în aceste zile agitate doreşte să seducă cât mai multe suflete cu putinţă. De aceea vă invit să vă hotărâţi pentru Dumnezeu şi El vă va proteja şi vă va arăta ce trebuie să faceţi şi pe ce cale să mergeţi. Îi invit pe toţi cei care mi-au spus "da" să reînnoiască consacrarea la Inima Fiului meu Isus şi la Inima mea astfel încât să vă putem folosi şi mai mult ca instrumente ale păcii în această lume fără pace. Medjugorje este pentru voi toţi o invitaţie să vă rugaţi şi să trăiţi zilele de har pe care Dumnezeu vi le dă. Prin urmare, dragi copii, acceptaţi invitaţia la rugăciune cu seriozitate. Eu sunt cu voi şi suferinţa voastră e şi a mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă spun: Eu sunt cu voi chiar şi în aceste zile agitate în care Satan doreşte să distrugă tot ceea ce eu şi Fiul meu Isus construim. El doreşte mai ales să distrugă sufletele voastre şi să vă conducă cât mai departe cu putinţă de viaţa creştină şi de poruncile pe care Biserica vă cheamă să le trăiţi. Satan doreşte să distrugă tot ce e sfânt în voi şi în jurul vostru. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, pentru a putea să înţelegeţi tot ceea ce Dumnezeu vă dă prin venirile mele. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă deschideţi faţă de Dumnezeu prin rugăciune, pentru ca Spiritul Sfânt să poată începe să lucreze miracole în voi şi prin voi. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi pentru că, dragi copii, fiecare din voi e important în planul meu de mântuire. Vă invit să fiţi purtători ai păcii şi ai binelui. Dumnezeu vă poate da pacea doar dacă vă convertiţi şi vă rugaţi. De aceea, dragii mei copilaşi, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, şi faceţi tot ceea ce Spiritul Sfânt va inspiră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi mă bucur pentru prezenţa voastră aici. Eu vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă şi mijlocesc pentru fiecare dintre voi înaintea lui Dumnezeu. Vă invit din nou să trăiţi mesajele mele şi să le puneţi în practică în viaţa voastră. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi zi de zi. Dragi copii, aceste timpuri sunt speciale, de aceea sunt cu voi pentru a vă iubi şi proteja, pentru a vă proteja inimile de Satan şi pentru a vă apropia pe toţi din ce în ce mai mult de Inima Fiului meu, Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu doresc ca voi să înţelegeţi că eu sunt Mama voastră şi că doresc să vă ajut şi să vă invit la rugăciune. Doar prin rugăciune puteţi înţelege şi accepta mesajele mele şi să le puneţi în practică în viaţa voastră. Citiţi Sfânta Scriptură, trăiţi-o şi rugaţi-vă pentru a putea înţelege semnele acestui timp. Acesta e un timp special, de aceea sunt cu voi, pentru a vă apropia de inima mea şi de inima Fiului meu, Isus. Dragi copii, doresc să fiţi fii ai luminii şi nu ai întunericului. De aceea, trăiţi ceea ce vă spun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur cu Micul Isus şi doresc ca bucuria lui Isus să intre în fiecare inimă. Copilaşilor, odată cu mesajul eu cu Fiul meu Isus vă dau binecuvântarea, ca în fiecare inimă să domnească pacea. Eu vă iubesc, copilaşilor, şi vă invit pe toţi să vă apropiaţi de mine prin rugăciune. Voi vorbiţi, vorbiţi, dar nu vă rugaţi. De aceea, copilaşilor, hotărâţi-vă pentru rugăciune. Doar aşa veţi fi fericiţi şi Dumnezeu vă va da ceea ce cereţi de la El. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi Inima mea e plină de fericire. Aş vrea ca în fiecare zi să vă aflaţi în rugăciune ca astăzi, în această mare zi de rugăciune. Doar prin intermediul rugăciunii se ajunge la acea fericire care copleşeşte cu adevărat sufletul şi trupul. Şi tocmai în aceasta, eu, ca Mamă, doresc să vă ajut. Lăsaţi-mă să o fac! Vă spun din nou: deschideţi-mi inimile voastre şi lăsaţi-mă să vă conduc. Drumul meu duce la Dumnezeu. Vă invit să pornim la drum împreună, pentru că vedeţi bine că distrugem orice rău cu rugăciunea noastră. Să ne rugăm şi să sperăm.
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi pentru intenţia mea. Copilaşilor, îl invit pe fiecare dintre voi să mă ajute pentru a se realiza planul meu pentru această parohie. Acum vă invit în mod special copilaşilor, să vă hotărâţi să parcurgeţi drumul sfinţeniei. Doar astfel îmi veţi fi aproape. Vă iubesc şi doresc să vă conduc pe toţi cu mine în Paradis. Dar dacă nu vă rugaţi şi nu sunteţi smeriţi şi ascultători la mesajele pe care vi le dau, nu pot să vă ajut. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur în inima mea privindu-vă pe toţi cei prezenţi aici. Vă binecuvântez şi vă invit pe toţi să vă hotărâţi să trăiţi mesajele mele, pe care vi le dau aici. Eu doresc, copilaşilor, să vă conduc pe toţi la Isus pentru că El e Salvarea voastră. De aceea, copilaşilor, cu cât vă rugaţi mai mult cu atât veţi fi mai mult ai mei şi ai Fiului meu, Isus. Vă binecuvântez pe toţi cu binecuvântarea mea maternă şi vă mulţumesc pentru că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi sunt unită cu voi în rugăciune în mod special, rugându-vă pentru darul prezenţei fiului meu iubit în ţara voastră. Rugaţi-vă, copilaşilor, pentru sănătatea celui mai drag dintre fii mei, care suferă, dar pe care eu l-am ales special pentru aceste timpuri. Eu mă rog şi mijlocesc înaintea Fiului meu, Isus pentru a se îndeplini visul părinţilor voştri. Rugaţi-vă, copilaşilor, în mod special pentru că Satan e puternic şi doreşte să distrugă speranţa în inimile voastre. Eu vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ca Mamă, deja de atâţia ani vă învăţ credinţa şi iubirea lui Dumnezeu. Voi nu I-aţi arătat recunoştinţă Tatălui Preaiubit, nici nu L-aţi preamărit. Aţi devenit goi şi inima voastră a devenit dură şi fără iubire pentru aproapele vostru care suferă. Eu vă învăţ iubirea şi vă învăţ că Tatăl v-a iubit pe voi şi nu voi L-aţi iubit pe El. El l-a jertfit pe Unicul său Fiu pentru salvarea voastră, copiii mei! Dacă nu iubiţi nu veţi recunoaşte iubirea Tatălui vostru. Nu o veţi recunoaşte pentru că Dumnezeu este Iubire. Iubiţi, copiii mei, şi nu vă fie frică, pentru că nu există frică în iubire. Dacă inimile voastre sunt deschise Tatălui şi dacă sunt pline de iubire pentru El de ce să vă fie frică de ceea ce vine? Le e frică celor care nu iubesc, pentru că ei aşteaptă pedepsele şi pentru că ştiu cât sunt de goi şi de duri. Copiii mei, eu vă invit la iubirea faţă de Tatăl Preaiubit. Eu vă conduc spre viaţa veşnică. Viaţa veşnică e Fiul meu: primiţi-L şi atunci aţi primit iubirea!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă mulţumesc pentru toate rugăciunile şi sacrificiile pe care mi le-aţi oferit în timpul acestei luni care îmi e dedicată mie. Copilaşilor, doresc ca voi toţi să fiţi activi în aceste timp care , prin mine, este unit cu Cerul într-un mod special. Rugaţi-vă ca să înţelegeţi că e nevoie ca voi toţi, prin viaţa şi exemplul vostru, să colaboraţi la opera de mântuire. Copilaşilor, doresc ca oamenii să se convertească şi să mă vadă pe mine şi pe Fiul meu, Isus, în voi. Eu voi mijloci pentru voi şi vă voi ajuta să deveniţi lumină. Ajutaţi-i pe alţii, pentru că ajutându-i pe ei şi sufletul vostru va găsi mântuirea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să meditaţi la viitorul vostru. Voi creaţi o lume nouă, fără Dumnezeu, numai prin propriile voastre forţe, şi de aceea nu sunteţi mulţumiţi şi nu aveţi bucuria în inimă. Acest timp este timpul meu, de aceea, copiii mei, vă invit din nou să vă rugaţi. Când veţi găsi unitatea cu Dumnezeu, veţi simţi foame pentru cuvântul lui Dumnezeu şi inima voastră, copilaşilor, va deborda de bucurie. Veţi fi martorii iubirii lui Dumnezeu oriunde vă veţi afla. Vă binecuvântez şi vă repet că sunt cu voi pentru a vă ajuta. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Rugaţi-vă pentru fraţii şi surorile voastre care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu-Tatăl şi pentru care viaţa de pe pământ e lucrul cel mai important. Deschideţi-vă inimile faţă de ei şi vedeţi-L în ei pe Fiul meu, care îi iubeşte. Trebuie să fiţi lumina mea: iluminaţi toate sufletele în care domneşte întunericul. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ca Mamă, vă rog să nu continuaţi să mergeţi pe calea pe care aţi luat-o, pentru că aceasta e un drum fără iubire pentru aproapele vostru şi pentru Fiul meu. Pe acest drum veţi găsi numai duritatea şi vidul inimii, şi nu pacea la care aspiraţi cu toţii. Numai acela care în aproapele său Îl vede şi Îl iubeşte pe Fiul meu va avea adevărata pace. Acela în a cărui inimă domneşte numai Fiul meu, acela cunoaşte pacea şi siguranţa. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
(Mirjana a spus că atunci când Maria a dat mesajul s-a întristat la faţă.)
Dragi copii! Şi astăzi mă bucur cu voi şi vă invit la bine. Eu doresc ca fiecare dintre voi să mediteze, să poarte pacea în inima lui şi să spună: “Vreau să Îl pun pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa mea.” În acest fel, copilaşilor, fiecare dintre voi va deveni sfânt. Copilaşilor, spuneţi fiecăruia: “Eu îţi vreau binele” şi el vă va răsplăti cu binele şi binele, copilaşilor, va locui in inima fiecărui om. În această seară, copilaşilor, vă dau binele Fiului meu, care şi-a dat viaţa ca să vă salveze. De aceea, copilaşilor, bucuraţi-vă şi întindeţi mâinile spre Isus, care e singurul Bine. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă chem să fiţi lumina mea care îi iluminează pe toţi cei care trăiesc încă în întuneric şi să le umpleţi inimile cu pacea, care e Fiului meu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 16 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]