Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'lumea'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'lumea'

Total found: 39
Dragi copii, amintiţi-vă că Iubirea va triumfa. Ştiu că mulţi din voi au pierdut speranţa, pentru că în jurul lor văd suferinţă, durere, gelozie, invidie. Dar Eu sunt Mama voastră. Sunt în Împărăţie, dar sunt şi aici în mijlocul vostru. Fiul meu mă trimite din nou pentru a vă ajuta, de aceea nu pierdeţi speranţa, ci urmaţi-mă, căci triumful inimii mele e în Numele lui Dumnezeu. Fiul meu v-a iubit şi se gândeşte la voi cum s-a gândit mereu. Credeţi-L şi trăiţi-L, pentru că El e viaţa lumii. Copiii mei, a-L trăi pe Fiul meu înseamnă a trăi Evanghelia. Şi asta nu e uşor; asta înseamnă iubire, iertare şi sacrificiu; asta purifică, vă deschide poarta spre Împărăţie. Rugăciunea sinceră nu e doar cuvântul rostit, ci ruga ce o pronunţă inima - aceasta vă va ajuta. Şi postul, pentru că acesta este încă şi mai mult iubire, iertare şi jertfă. De aceea, nu vă pierdeţi speranţa, ci urmaţi-mă. Vă invit din nou să îi iubiţi pe păstorii voştri, să vă rugaţi pentru păstorii voştri, ca ei să privească mereu la Fiul meu care a fost primul Păstor al lumii şi a cărui familie a fost lumea întreagă. Vă mulţumesc.
Dragi copii, și astăzi vă chem să fiți rugăciune. Fie ca rugăciunea să vă fie aripi pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Lumea e în ceasul încercării, căci a uitat de Dumnezeu și L-a părăsit. De aceea, voi, copilașilor, fiți aceia care Îl caută și Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de toate. Eu sunt cu voi și vă conduc la Fiul meu, dar voi trebuie să spuneți DA-ul vostru, în libertatea copiilor lui Dumnezeu. Mijlocesc pentru voi și vă iubesc, copilașilor, cu iubire nemărginită. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și astăzi rugăciunea mea este pentru voi toți, în special pentru toți aceia care au ajuns să-și împietrească inima față de chemarea mea. Trăiți în zile de har și nu sunteți conștienți de darurile pe care Dumnezeu vi le dă prin prezența mea. Copilașilor, hotărâți-vă și azi pentru sfințenie și luați exemplul sfinților acestor vremuri și veți vedea că sfințenia este realitate pentru voi toți. Bucurați-vă în dragoste, copilașilor, că sunteți irepetibili și de neînlocuit în ochii lui Dumnezeu, căci sunteți bucuria lui Dumnezeu în lumea aceasta. Mărturisiți pacea, rugăciunea și iubirea. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi vă chem să vă rugați pentru pace. Pace în inimile omenești, pace în familii și pace în lume. Satana e puternic și vrea să vă întoarcă pe toți împotriva lui Dumnezeu și să vă îndrepte spre tot ce e omenesc, vrea să distrugă în inimi toate sentimentele față de Dumnezeu și față de lucrurile Lui. Voi, copilașilor, rugați-vă și luptați-vă împotriva materialismului, modernismului și egoismului pe care lumea vi le oferă. Copilașilor, voi decideți-vă pentru sfințenie, iar eu, cu Fiul meu Isus, mijlocesc pentru voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, cu iubire maternă vin să vă ajut ca să aveți mai multă iubire, iar asta înseamnă mai multă credință! Vin să vă ajut să trăiți cu iubire cuvintele Fiului meu pentru ca lumea să fie altfel. De aceea, apostolii iubirii mele, vă adun în jurul meu. Priviți-mă cu inima! Vorbiți-mi ca unei Mame despre durerile, suferințele voastre, despre bucuriile voastre. Cereți-mi să mă rog Fiului meu pentru voi. Fiul meu e milostiv și drept, inima mea de Mamă ar dori ca și voi să fiți la fel. Inima mea de Mamă ar dori ca voi, apostolii iubirii mele, cu viața voastră, să vorbiți tuturor celor din jurul vostru despre Fiul meu și despre mine, așa încât lumea să fie altfel, să se întoarcă la simplitate și la curăție, să se întoarcă la credință și speranță. De aceea, copiii mei, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă cu inima, rugați-vă cu iubire, rugați-vă cu fapte bune! Rugați-vă ca toți să Îl cunoască pe Fiul meu, ca lumea să se schimbe, ca lumea să se mântuiască! Trăiți cuvintele Fiului meu cu iubire, nu judecați, ci iubiți-vă unii pe alții, pentru ca inima mea să poată triumfa! Vă mulțumesc!
Dragi copii, apostolii iubirii mele, ține de voi să răspândiți iubirea Fiului meu tuturor acelora care nu au cunoscut-o, voi, mica lumină a lumii, pe care eu, cu iubire maternă, o învăț să strălucească clar, cu strălucire deplină. Rugăciunea vă va ajuta, căci rugăciunea vă izbăvește pe voi, rugăciunea izbăvește lumea. De aceea, copiii mei, rugați-vă cu cuvintele, cu sentimentele, cu iubire îndurătoare și cu jertfa. Fiul meu v-a arătat calea - El, care s-a întrupat și a făcut din mine primul potir; El, care, cu înălțătoarea Sa jertfă, v-a arătat cum trebuie să iubiți. De aceea, copiii mei, nu vă temeți să grăiți adevărul. Nu vă temeți să vă schimbați pe voi și să schimbați lumea trăind iubirea, făcând să fie cunoscut și iubit Fiul meu, iubindu-i pe alții în El. Eu, ca Mamă, sunt mereu cu voi. Îl rog pe Fiul meu să vă ajute ca, în viața voastră, să domnească iubirea, iubirea care trăiește, iubirea care atrage, iubirea care dă viață. Eu vă învăț acest fel de iubire, iubirea curată. Depinde de voi, apostolii mei, să o recunoașteți, să o trăiți și să o răspândiți. Rugați-vă, cu sentimentele, pentru păstorii voștri, ca să Îl poată mărturisi cu iubire pe Fiul meu. Vă mulțumesc.
Vă invit să vă rugați nu cerând, ci aducând jertfă, jertfindu-vă! Vă chem să vestiți adevărul și iubirea milostivă. Îl rog pe Fiul meu pentru voi, pentru credința voastră, care se micșorează tot mai mult în inimile voastre. Îl rog să vă ajute cu Duh dumnezeiesc, așa cum eu doresc să vă ajut cu duh de Mamă. Copiii mei, trebuie să fiți mai buni. Numai cei curați, smeriți, plini de iubire susțin pământul, se mântuie pe sine și lumea. Copiii mei, Fiul meu este inima lumii, El trebuie iubit și rugat, nu vândut mereu, iar și iar. De aceea, voi, apostolii iubirii mele, cu exemplul vostru, cu rugăciunea voastră și cu iubirea milostivă, înmulțiți credința în inima oamenilor. Eu vă sunt alături. Eu vă voi ajuta. Rugați-vă ca păstorii voștri să aibă cât mai multă lumină pentru a-i putea lumina pe toți cei ce locuiesc în întuneric. Vă mulțumesc.
Dragi copii, ca și în alte locuri unde am venit la voi, la fel și aici vă chem la rugăciune. Rugați-vă pentru cei care nu L-au cunoscut pe Fiul meu, pentru cei care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, [rugați-vă] împotriva păcatului, [rugați-vă] pentru consacrați, [rugați-vă] pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat să aibă iubire și un duh de putere pentru voi și pentru Biserică. Rugați-vă Fiului meu, iar iubirea pe care o veți simți în apropierea Lui vă va da tărie și vă va pregăti să faceți faptele iubirii, pe care le veți împlini în Numele Său. Copiii mei, fiți gata! Acest timp este o răscruce [de drumuri]. De aceea, vă chem din nou la credință și speranță, vă arăt calea pe care trebuie să mergeți: cuvintele Evangheliei sunt această cale. Apostolii iubirii mele, lumea are atâta nevoie de mâinile voastre ridicate spre Cer, către Fiul meu și către Tatăl Ceresc, are nevoie de multă smerenie și de curăția inimii. Aveți încredere în Fiul meu și fiți conștienți că puteți mereu să fiți mai buni. Inima mea de Mamă dorește ca voi, apostolii iubirii mele, să fiți mici lumini ale lumii, să luminați acolo unde întunericul vrea să domnească și, cu rugăciunile și iubirea voastră, arătați calea cea dreaptă și să salvați suflete. Eu sunt cu voi. Vă mulțumesc.
Dragi copii, vă mulțumesc că răspundeți la chemările mele și că vă adunați aici în jurul meu, Mama voastră cerească. Știu că vă gândiți la mine cu iubire și speranță. Și eu simt iubire față de voi toți, așa cum simte și Fiul meu preaiubit, care, în iubirea Sa milostivă, mă trimite iar și iar la voi: El, care a fost Om, care a fost și este Dumnezeu, Unul și Întreit; El, care a suferit pentru voi și în trup și în suflet; El, care S-a făcut Pâine ca să hrănească sufletele voastre și, astfel, să le mântuiască. Copiii mei, vă învăț cum să fiți vrednici de iubirea Lui, ca gândurile voastre să le îndreptați spre El, ca să-L trăiți pe Fiul meu. Apostolii iubirii mele, vă înconjor cu mantia mea, deoarece, ca Mamă, doresc să vă ocrotesc. Vă rog, rugați-vă pentru lumea întreagă. Inima mea suferă: păcatele se înmulțesc, sunt tot mai numeroase. Dar, cu ajutorul vostru, care sunteți smeriți, modești și plini de iubire, ascunși și sfinți, Inima mea va birui. Iubiți-L pe Fiul meu mai presus de toate și iubiți lumea întreagă în El. Să nu uitați niciodată că fiecare semen al vostru poartă în sine ceva prețios: sufletul. De aceea, copiii mei, iubiți-i pe toți cei care nu-L cunosc pe Fiul meu ca, prin rugăciune și prin iubirea ce izvorăște din rugăciune, să devină mai buni, ca bunătatea să poată birui în ei, ca sufletele să se mântuie și să aibă viață veșnică. Apostolii mei, copiii mei, Fiul meu v-a spus să vă iubiți unii pe alții: fie ca [cererea] aceasta să fie înscrisă în inimile voastre și, cu rugăciunea, încercați să trăiți această iubire. Vă mulțumesc.
Dragi copii, din voia Tatălui ceresc, ca Mamă a Celui care vă iubește, sunt aici cu voi ca să vă ajut să-L cunoașteți, să-L urmați. Fiul meu v-a lăsat urmele pașilor Săi ca să vă fie mai ușor să-L urmați. Nu vă temeți! Nu fiți nesiguri, Eu sunt cu voi! Nu vă descurajați, căci sunt necesare multă rugăciune și sacrificii pentru cei ce nu se roagă, nu iubesc și nu-L cunosc pe Fiul meu. Ajutați-i privindu-i în ei pe frații voștri. Apostolii iubirii mele, ascultați glasul meu în voi, simțiți iubirea mea de Mamă! Pentru asta, rugați-vă: rugați-vă acționând, rugați-vă dăruind, rugați-vă cu iubire, rugați-vă cu munca și cu gândurile, în Numele Fiului meu! Cu cât mai multă iubire veți dărui, cu atât mai multă veți și primi. Iubirea izvorâtă din iubire luminează lumea. Mântuirea e iubire, iar iubirea nu are sfârșit. Când Fiul meu va veni din nou pe Pământ va căuta iubirea în inimile voastre. Copiii mei, El a făcut pentru voi multe opere de iubire. Eu vă învăț să le vedeți, să le înțelegeți și să Îi mulțumiți iubindu-L și iertându-i iar și iar pe frații voștri, căci a-L iubi pe Fiul meu înseamnă a ierta. Nu Îl iubește pe Fiul meu cine nu poate ierta pe aproapele, cine nu poate încerca să-l înțeleagă, cine îl judecă. Copiii mei, la ce vă folosește rugăciunea dacă nu iubiți și nu iertați? Vă mulțumesc.
Dragi copii, în acest timp de har vă chem pe toți să vă deschideți și să trăiți poruncile pe care Dumnezeu vi le-a dat, ca ele să vă conducă, prin Sacramente, pe calea convertirii. Lumea și ispitele lumii vă pun la încercare, dar voi, copilașilor, priviți la creaturile lui Dumnezeu pe care El vi le-a dat frumoase și smerite și iubiți-L pe Dumnezeu, copilașilor, mai mult decât orice, iar El vă va conduce pe calea mântuirii. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, mari lucrări a făcut în mine Tatăl Ceresc, cum le face în toți aceia care Îl iubesc cu gingășie și Îl slujesc cu credincioșie și dedicare. Copiii mei, Tatăl ceresc vă iubește și, din iubirea Lui, eu sunt aici cu voi. El vă vorbește, de ce nu doriți să vedeți semnele? Cu El toate sunt mai ușoare. Și durerea, trăită cu El e mai ușoară, căci există credința. CREDINȚA AJUTĂ ÎN DURERE, IAR DUREREA FĂRĂ CREDINȚĂ DUCE LA DISPERARE. Durerea trăită și oferită lui Dumnezeu înalță. Oare Fiul meu nu a răscumpărat lumea prin jertfa Lui dureroasă? Eu, ca Mamă a Lui, am fost alături de El în durere și în suferință, așa cum sunt cu fiecare dintre voi. Copiii mei, vă sunt alături în viață, în durere, în suferință, în bucurie și în iubire. De aceea, să aveți speranță! Speranța vă face să conștientizați că există viață. Copiii mei, vă vorbesc, glasul meu vorbește sufletului vostru, inima mea vorbește inimii voastre. Apostolii iubirii mele, o, cât vă iubește inima mea de Mamă, cât de multe lucruri doresc să vă învăț! Cât de mult își dorește inima mea de Mamă SĂ FIȚI ÎNTREGI, DAR PUTEȚI FI ASTFEL NUMAI CÂND ÎN VOI SUNT UNITE SUFLETUL, TRUPUL ȘI IUBIREA. Vă rog, ca și copii ai mei, rugați-vă mult pentru Biserică și pentru slujitorii ei, păstorii voștri, ca Biserica să fie așa cum o dorește Fiul meu: transparentă ca apa de izvor și plină de iubire. Vă mulțumesc.
Dragi copii, vă chem să fiți curajoși, să nu renunțați, căci și cel mai mic bine, cel mai mic semn de iubire, biruie răul ce e tot mai vizibil. Copiii mei, ascultați-mă, ca să biruie binele, ca să cunoașteți iubirea Fiului meu - aceasta e cea mai mare fericire! - ca să cunoașteți mâinile Fiului meu care îmbrățișează, ca să-L cunoașteți pe El care iubește sufletul, pe El care s-a dat pentru voi și se dă mereu, iar și iar, în Euharistie, pe El care are cuvintele vieții veșnice. A cunoaște iubirea Lui, a păși pe urmele Lui înseamnă a avea bogăția spiritualității. Aceasta e bogăția ce naște sentimente bune și vede iubirea și bunătatea peste tot. Apostolii iubirii mele, copiii mei, fiți precum razele Soarelui care, cu căldura iubirii Fiului meu, încălzesc pe toți în jur. Copiii mei, lumea are nevoie de apostolii iubirii, lumea are nevoie de multă rugăciune, dar de rugăciuni spuse cu inima și cu sufletul, nu rostite doar cu buzele. Copiii mei, tindeți spre sfințenie, dar în smerenie, în umilința ce Îi permite Fiului meu să facă prin voi ce dorește El. Copiii mei, rugăciunile voastre, cuvintele, gândurile și faptele voastre - toate acestea vă deschid sau vă închid porțile către Împărăția Cerului. Fiul meu v-a arătat calea și v-a dat speranță, iar eu vă mângâi și vă încurajez, căci, copiii mei, eu am cunoscut durerea, dar am avut credință și speranță. Acum am parte de răsplata vieții în Împărăția Fiului meu. De aceea, ascultați-mă, aveți curaj și nu renunțați! Vă mulțumesc.
Dragi copii, când veniți la mine ca la o Mamă cu inimi curate și deschise, să știți că vă ascult, vă încurajez, vă mângâi și, mai ales, mijlocesc pentru voi la Fiul meu. Știu că doriți să aveți o credință puternică și să o arătați în mod corect. Ceea ce Fiul meu așteaptă de la voi e o credință sinceră, puternică și profundă. Când aveți o astfel de credință, orice mod în care o exprimați e valid. Credința e o taină nespus de frumoasă care se păzește în inimă; ea stă între Tatăl ceresc și toți fiii Săi; poate fi recunoscută după roade și după iubirea pe care o aveți față de toate creaturile lui Dumnezeu. Apostolii iubirii mele, copiii mei, aveți încredere în Fiul meu, dați ajutorul vostru ca toți copiii mei să cunoască iubirea Sa. Voi sunteți speranța mea, voi care vă străduiți să-L iubiți sincer pe Fiul meu. Eu sunt aici în mijlocul vostru în numele Iubirii, pentru mântuirea voastră, conform voinței Tatălui ceresc și a Fiului meu. Apostolii iubirii mele, fie ca, prin rugăciune și sacrificiu, inimile voastre să fie luminate de iubirea și lumina Fiului meu. Fie ca această lumină și iubire să-i lumineze pe toți cei pe care-i întâlniți și să îi aducă înapoi la Fiul meu. Eu sunt cu voi. În mod special sunt lângă păstorii voștri. Cu iubirea mea maternă îi luminez și încurajez, ca să binecuvânteze lumea întreagă cu mâinile lor binecuvântate de Fiul meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, ca Mamă, care își cunoaște proprii copii, știu că tânjiți după Fiul meu, știu că tânjiți după adevăr, după pace, după ce e curat și nu e înșelător. Și de aceea eu, ca Mamă, mă adresez vouă, prin iubirea lui Dumnezeu, și vă chem să Îl cunoașteți voi înșivă pe Fiul meu, iubirea Lui, inima Lui milostivă rugându-vă cu inima curată și deschisă. Fiul meu vedea frumusețea în toate lucrurile. El caută binele în toate sufletele, chiar și pe acela mărunt și ascuns, ca să ierte răul. De aceea, copiii mei, apostolii iubirii mele, vă chem să Îl adorați, să Îi mulțumiți neîncetat și să fiți vrednici, căci El v-a vorbit cuvinte dumnezeiești, cuvintele lui Dumnezeu, care sunt pentru toți și pentru totdeauna. De aceea, copiii mei, trăiți veselia, seninătatea, unitatea și iubirea reciprocă. De acestea aveți nevoie în lumea de azi. În acest fel veți fi apostolii iubirii mele, astfel veți da mărturie despre Fiul meu în mod corect. Vă mulțumesc.
Dragi copii, rugați-vă! Rugați-vă în fiecare zi Rozarul, acea ghirlandă de flori care mă leagă nemijlocit – pe mine, ca Mamă - de durerile, suferințele, dorințele și speranțele voastre. Apostolii iubirii mele, sunt cu voi prin harul și iubirea Fiului meu și vă cer rugăciuni. Lumea are atâta nevoie de rugăciunile voastre, ca sufletele să se convertească. Cu încredere deplină deschideți-vă inima Fiului meu și El va înscrie în ele rezumatul cuvintelor Sale, adică Iubirea. Trăiți într-o legătură neîntreruptă cu Inima Preasfântă a Fiului meu. Copiii mei, ca Mamă vă spun că a sosit timpul să îngenuncheați înaintea Fiului meu, să Îl recunoașteți ca pe Dumnezeul vostru, centrul vieții voastre. Oferiți-I ca daruri ceea ce El iubește cel mai mult: iubire față de aproapele, îndurare și inimi curate. Apostolii iubirii mele, mulți dintre copiii mei încă nu Îl recunosc pe Fiul meu ca pe Dumnezeul lor, încă nu au cunoscut iubirea Lui. Dar voi, cu rugăciunea rostită de o inimă curată și deschisă, cu darurile pe care le oferiți Fiului meu, veți face să se deschidă și inimile cele mai dure. Apostolii iubirii mele, valoarea rugăciunii rostite din inimă, a rugăciunii puternice, pline de iubire, schimbă lumea. De aceea, copiii mei: rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă! Eu sunt cu voi. Vă mulțumesc.
Dragi copii, acest timp să fie pentru voi timp de rugăciune. FĂRĂ DUMNEZEU NU AVEȚI PACE. De aceea, copilașilor, rugați-vă pentru pace în inimile și familiile voastre, ca Isus să se poată naște în voi și să vă dea iubirea și binecuvântarea Sa. Lumea e în război deoarece inimile sunt pline de ură și invidie, în ochi se vede lipsa de pace, copilașilor, căci nu i-ați permis lui Isus să se nască în viața voastră. Căutați-L, rugați-vă și El vi se va dărui în Copilul care e bucurie și pace. Eu sunt cu voi și mă rog pentru voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, Fiul meu, ca Dumnezeu, a privit mereu dincolo de timp. Eu, ca Mamă a Lui, prin El, văd prin timp. Văd lucruri frumoase și lucruri triste. Dar văd că încă este iubire și că trebuie făcut în așa fel încât această iubire să fie cunoscută. Copiii mei, nu puteți fi fericiți dacă nu vă iubiți unii pe alții, dacă nu aveți iubire în fiecare situație și în fiecare moment al vieții voastre. Și eu, ca Mamă, vin la voi prin Iubire, ca să vă ajut să cunoașteți adevărata iubire, să Îl cunoașteți pe Fiul meu. De aceea, vă chem să însetați mereu de la capăt, cât mai mult, după iubire, credință și speranță. Unicul izvor care vă poate adăpa este încrederea în Dumnezeu, Fiul meu. Copiii mei, în momentele de neliniște și de repudiere, doar căutați fața Fiului meu, doar trăiți cuvintele Sale și nu vă temeți. Rugați-vă și iubiți cu sentimente sincere, cu fapte bune și ajutați ca lumea să se schimbe și Inima mea să triumfe. Precum Fiul meu și eu vă spun ”iubiți-vă unii pe alții”, căci fără iubire nu este mântuire. Vă mulțumesc, copiii mei.
Dragi copii, și azi Isus e prezent alături de voi. Chiar și când credeți că ați rămas singuri și că nu mai este lumină în viața voastră, El e prezent. Niciodată nu v-a părăsit și nu s-a îndepărtat de voi. Lumina nașterii Sale luminează această lume și viața voastră. Inima Lui e mereu deschisă față de voi ca să primească orice suferință, ispită, frică sau nevoie a voastră. Mâinile Lui sunt întinse spre voi pentru a vă îmbrățișa ca un Tată și a vă spune cât sunteți de importanți pentru El, cât vă iubește și cât le poartă de grijă copiilor Săi. Copii, oare inima voastră e deschisă față de Isus? V-ați predat viața deplin în mâinile Lui? L-ați acceptat pe Isus ca pe Tatăl vostru, căruia puteți să vă adresați mereu pentru a găsi în El mângâiere și tot ce aveți nevoie pentru a trăi o credință autentică? Pentru aceasta, copiii mei, predați-I inima voastră lui Isus și îngăduiți-I să domnească în viețile voastre, căci numai astfel veți accepta prezentul și veți putea confrunta lumea în care trăiți azi. Cu Isus toată frica, suferința și durerea dispar, căci inima voastră acceptă voința Sa și tot ce vi se întâmplă în viață. Isus vă va da credință ca să acceptați totul și nimic nu vă va îndepărta de El, căci El vă ține cu fermitate de mână și nu permite să vă îndepărtați sau să vă pierdeți în momentele dificile, fiindcă El a devenit Domnul vieții voastre. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea de Mamă.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]