Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'la'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'la'

Total found: 579
Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea! Dragi copii, convertiţi-vă toţi cei din parohie. Aceasta e cea de-a doua dorinţă a mea. Astfel se vor putea converti toţi cei care vor veni aici.
Vizionara Marija a întrebat-o pe Sfânta Fecioară: “Dragă Sfântă Fecioară, de ce joi nu mi-ai dat nici un mesaj pentru parohie?
Sfânta Fecioară a răspuns: Nu doresc să forţez pe nimeni să facă ceea ce nu simte şi nu doreşte, chiar dacă am avut mesaje speciale pentru parohie, cu care doream să trezesc credinţa fiecărui credincios. Totuşi foarte puţini au primit mesajele de joi. La început erau mai mulţi. Dar apoi a devenit ca un obicei. Şi acum, în această ultimă perioadă, întreabă despre mesaje din curiozitate şi nu din credinţă sau din devoţiune faţă de Fiul meu şi faţă de mine.
Dragi copii! În această seară doresc să vă spun ca – în timpul acestei novene (a Rusaliilor) - să vă rugaţi pentru revărsarea Spiritului Sfânt asupra familiei voastre şi asupra parohiei voastre. Rugaţi-vă, nu veţi regreta! Dumnezeu vă va da daruri, cu care Îl veţi preamări până la sfârşitul vieţii voastre pământeşti. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă invit la rugăciune perseverentă şi la penitenţă. În special tinerii din această parohie să fie mai activi în rugăciunile lor. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Aş dori ca oamenii să se roage împreună cu mine în aceste zile. Şi mai mult! Să postească cu stricteţe miercuri şi vineri; să se roage zilnic Rozariul: misterele de bucurie, de durere şi de mărire.
Sfântă Fecioară ne-a cerut să primim acest mesaj cu o voinţă fermă. S-a referit în mod special la cei din parohie şi la credincioşii din satele vecine.
Dragi copii! M-aţi ajutat cu rugăciunile voastre la realizarea planurilor mele. Continuaţi să vă rugaţi, pentru ca aceste planuri să se realizeze în întregime. Le cer familiilor din parohie să recite Rozariul în familie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
După ploaia insistentă, care a cauzat daune grave viţelor de vie, Sfânta Fecioară a spus:
Dragi copii! Vă mulţumesc că Îi oferiţi Domnului toată oboseala voastră, chiar şi acum, când El vă pune la încercare prin fructele pe care le culegeţi. Să ştiţi, dragi copii, că El vă iubeşte şi de aceea vă încearcă. Abandonaţi-I mereu greutăţile voastre lui Dumnezeu şi nu vă îngrijoraţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În aceste zile vă invit la rugăciunea în familie. În numele lui Dumnezeu v-am dat de multe ori mesaje, dar voi nu m-aţi ascultat. Crăciunul acesta va fi pentru voi de neuitat doar dacă primiţi mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, nu permiteţi ca ziua bucuriei să fie pentru mine cea mai tristă zi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă îndemn să vă deschideţi inimile lui Dumnezeu, la fel ca şi florile de primăvară, care tânjesc după soare. Eu sunt Mama voastră şi doresc ca voi să fiţi mereu mai aproape de Tatăl şi ca El să dea mereu daruri bogate inimilor voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Din zi în zi v-am chemat la reînnoire şi la rugăciune în parohie, dar voi nu răspundeţi. Astăzi vă invit pentru ultima oară. Acum e timpul postului şi voi ca parohie puteţi adera din iubire la mesajele mele. Dacă nu o veţi face nu doresc să vă mai dau mesaje. Dumnezeu îmi permite acest lucru. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre. Dragi copii, îndemnaţi-i şi pe cei mai mici la rugăciune şi copiii să vină la Sfânta Liturghie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În viaţa voastră voi toţi aţi experimentat lumina şi întunericul. Dumnezeu îi dă fiecăruia cunoştinţa binelui şi a răului. Eu vă invit la lumină, pe care trebuie să o duceţi tuturor celor care sunt în întuneric. Zi de zi ajung în casele voastre persoane care sunt în întuneric. Daţi-le, dragi copii, lumina. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Astăzi doresc să vă invit pe toţi la spovadă, chiar dacă v-aţi spovedit cu câteva zile în urmă. Doresc ca voi toţi să trăiţi sărbătoarea mea în voi înşivă. Dar nu o puteţi trăi dacă nu vă abandonaţi cu totul lui Dumnezeu. De aceea vă invit pe toţi să vă împăcaţi cu Dumnezeu!
Dragi copii! Vă mulţumesc că aţi început să vă gândiţi mai mult la slava lui Dumnezeu în inimile voastre. Azi e ziua în care doream să încetez să dau mesaje, pentru că unele persoane nu m-au primit. Parohia s-a pus în mişcare, şi doresc să vă dau mesaje aşa cum nu s-a mai întâmplat nicăieri în istorie de la începutul lumii. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să spun tuturor celor din parohie să se roage în mod special pentru a fi iluminaţi de Spiritul Sfânt. De astăzi, Dumnezeu doreşte să pună la încercare parohia în mod special pentru a o întări în credinţă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă spun să lucraţi asupra inimilor voastre aşa cum lucraţi pe câmp. Lucraţi şi transformaţi-vă inimile, pentru ca un spirit nou, de la Dumnezeu să poată intra în ele. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit la o rugăciune mai activă şi la participarea la Sfânta Liturghie. Doresc ca fiecare Liturghie să fie pentru voi o experienţă cu Dumnezeu. Doresc să spun în mod special tinerilor: fiţi deschişi Spiritului Sfânt, pentru că Dumnezeu doreşte să vă atragă la El în aceste zile, în care Satan e foarte activ. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit din nou la rugăciunea cu inima. Rugăciunea, dragi copii, să fie hrana voastră zilnică, mai ales acum, când munca câmpului vă oboseşte atât de mult încât nu vă puteţi ruga cu inima. Rugaţi-vă, şi astfel veţi putea depăşi orice oboseală. Rugăciunea vă va fi bucurie şi odihnă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În aceste zile vor veni în această parohie oameni din toate ţările. Şi acum vă invit la iubire: iubiţi-i în primul rând pe cei din casele voastre, şi după aceea îi veţi putea accepta şi iubi pe toţi cei care vor veni. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
La întrebarea Marijei Pavlovic: "Dragă Sfântă Fecioară, ce doreşti să spui preoţilor?", Sfânta Fecioară a răspuns astfel:
Vă cer să-i invitaţi pe toţi să se roage rozariul. Cu rozariul veţi învinge toate obstacolele pe care Satan doreşte să le aducă Bisericii catolice. Toţi preoţii să se roage rozariul! Dedicaţi timp rozariului! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 29 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]