Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'iubirii'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'iubirii'

Total found: 129
Dragi copii! Şi astăzi mă bucur împreună cu voi şi vă invit pe toţi la rugăciunea cu inima. Eu vă invit, copilaşilor, ca, aici cu mine, să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care vi le dăruieşte aici prin mine. Doresc să înţelegeţi că aici eu doresc să realizez nu doar un loc de rugăciune, ci şi o întâlnire a inimilor. Eu doresc ca Inima mea, Inima lui Isus şi inima voastră să se contopească într-o singură inimă de iubire şi de pace. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă şi bucuraţi-vă pentru tot ceea ce Dumnezeu realizează aici, deşi Satan provoacă ceartă şi nelinişte. Eu sunt cu voi şi vă conduc pe toţi pe drumul iubirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem să Îl preamăriţi în culorile naturii pe Dumnezeu-Creatorul. El vă vorbeşte chiar şi în cea mai micuţă floare despre frumuseţea şi profunzimea iubirii cu care v-a creat.Copilaşilor, fie ca rugăciunea să ţâşnească din inimile voastre ca apa proaspătă dintr-un izvor. Fie ca holdele de grâu să vă vorbească despre îndurarea lui Dumnezeu pentru fiecare creatură. De aceea, reînnoiţi rugăciunea de mulţumire pentru tot ceea ce El vă dăruieşte. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune. În acest timp de har, crucea să fie pentru voi un semn indicator al iubirii şi al unităţii, prin care vine adevărata pace. De aceea, copilaşilor, în acest timp rugaţi-vă în mod special pentru ca Micul Isus, Creatorul păcii, să se nască în inimile voastre. Doar prin rugăciune veţi deveni apostolii mei de pace în această lume fără pace. De aceea, rugaţi-vă până când rugăciunea devine bucurie pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea!
Dragi copii! Rugaţi-vă şi folosiţi acest timp, pentru că acesta e un timp de har. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi, pentru ca inimile voatre să I se deschidă lui Dumnezeu şi iubirii lui Dumnezeu. Copilaşilor, rugaţi-vă neîncetat, până când rugăciunea devine bucurie pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp de har, vă chem din nou la rugăciune. Copilaşilor, rugaţi-vă şi pregătiţi-vă inimile pentru venirea Regelui Păcii, ca El să dea pace lumii întregi cu binecuvântarea Lui. Neliniştea a început să domnească în inimi şi ura domneşte în lume. De aceea, voi care trăiţi mesajele mele, fiţi lumină şi mâini întinse spre această lume fără credinţă, pentru ca toţi să ajungă să Îl cunoască pe Dumnezeul iubirii. Nu uitaţi, copilaşilor, eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp de har, vă chem să deveniţi prietenii lui Isus. Rugaţi-vă pentru pace în inimile voastre şi lucraţi la convertirea voastră personală. Copilaşilor, numai în acest fel veţi putea deveni martori ai păcii şi ai iubirii lui Isus în lume. Deschideţi-vă rugăciunii, astfel încât rugăciunea să devină o nevoie pentru voi. Convertiţi-vă, copilaşilor, şi lucraţi pentru ca tot mai multe suflete cu putinţă să-L întâlnească pe Isus şi iubirea Sa. Eu sunt aproape de voi şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune. Rugaţi-vă, copilaşilor, în mod special pentru toţi cei care nu au ajuns să cunoască iubirea lui Dumnezeu. Rugaţi-vă ca inimile lor să se deschidă şi să se apropie de inima mea şi de inima Fiului meu Isus, pentru ca noi să-i putem transforma în oameni ai păcii şi ai iubirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă îndemn să vă consfinţi Inimii mele şi Inimii Fiului meu Isus. Doar astfel veţi fi în fiecare zi mai mult ai mei şi vă veţi încuraja unul pe altul din ce în ce mai mult spre sfinţenie. În acest fel bucuria va domni în inimile voastre şi veţi fi purtători ai păcii şi ai iubirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Acesta e un timp de har pentru familie şi de aceea vă chem să reînnoiţi rugăciunea. În inima familiei voastre să fie Isus. Învăţaţi în rugăciune să iubiţi tot ceea ce e sfânt. Imitaţi vieţile sfinţilor, pentru că ei să fie pentru voi un exemplu şi îndrumători pe calea sfinţeniei. Fiecare familie să devină martoră a iubirii în această lume fără rugăciune şi fără pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi vă invit să fiţi mâinile mele întinse în această lume care-L pune pe Dumnezeu pe ultimul loc. Voi, copilaşilor, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa voastră. Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va da puterea să-L mărturisiţi pe Dumnezeul iubirii şi al păcii. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi toţi. Copilaşilor, nu uitaţi că vă iubesc cu o iubire tandră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vin la voi în acest timp al vostru pentru a vă adresa chemarea la veşnicie. Aceasta este chemarea iubirii. Vă chem să iubiţi, pentru că doar prin iubire veţi cunoaşte iubirea lui Dumnezeu. Mulţi dintre voi cred că au credinţă în Dumnezeu şi că Îi cunosc poruncile. Ei încearcă să trăiască conform lor, dar nu fac ce e mai important: nu Îl iubesc. Copiii mei, rugaţi-vă, postiţi. Acesta e drumul care vă va ajuta să vă deschideţi şi să iubiţi. Doar prin iubirea lui Dumnezeu se câştigă veşnicia. Eu sunt cu voi. Vă voi conduce cu iubire maternă. Vă mulţumesc că mi-aţi răspuns.
Venirea mea la voi, copii mei, e iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu mă trimite să vă avertizez şi să vă arăt calea adevărată. Nu vă închideţi ochii în faţa adevărului, copiii mei. Timpul vostru e un timp scurt. Nu permiteţi iluziilor să înceapă să vă stăpânească. Calea pe care doresc să vă conduc e calea păcii şi a iubirii. Aceasta e calea care duce la Fiul meu, Dumnezeul vostru. Daţi-mi inimile voastre ca să-L pun în ele pe Fiul meu şi să fac din voi apostolii mei - apostoli ai păcii şi ai iubirii. Vă mulţumesc!
După aceea, în concluzie, Sfânta Fecioară a spus să nu-i uităm pe păstorii noştri în rugăciunile noastre
Dragi copii! Astăzi vă voi vorbi despre ceea ce aţi uitat. Dragi copii, numele meu e Iubire. Faptul că sunt printre voi atât de mult din timpul vostru este iubire, pentru că Marea Iubire mă trimite. Cer acelaşi lucru de la voi. Cer iubire în familiile voastre. Vă cer să recunoaşteţi iubirea în fratele vostru. Numai astfel, prin iubire, veţi vedea faţa Celei mai mari Iubiri. Fie ca postul şi rugăciunea să fie călăuzele voastre. Deschideţi-vă inimile iubirii, adică mântuirii. Vă mulţumesc.
Dragi copii, Dumnezeu m-a trimis la voi din Iubire ca să vă conduc pe calea salvării. Mulţi v-aţi deschis inimile şi aţi acceptat Mesajele Mele, dar mulţi s-au pierdut pe această cale şi nu L-au cunoscut cu toată inima pe Dumnezeul Iubirii. De aceea vă invit să fiţi voi iubire şi lumină acolo unde este întuneric şi păcat. Sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea Mea.
Dragi copii! Astăzi, când Îl sărbătoriţi pe Cristos, Regele întregii creaţii, doresc ca El să fie Regele vieţii voastre. Numai prin dăruire, copilaşilor, puteţi înţelege darul sacrificiului lui Isus pe cruce pentru fiecare dintre voi. Copilaşilor, daţi-I timp lui Dumnezeu, pentru ca El să vă transforme şi să vă umple cu harul Său, astfel încât voi să fiţi un dar pentru ceilalţi. Eu sunt pentru voi, copilaşilor, un dar al harului iubirii care vine de la Dumnezeu pentru această lume fără pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt cu voi. Ca o Mamă, eu vă adun, pentru că doresc să şterg din inimile voastre ceea ce văd acum. Acceptaţi iubirea Fiului meu şi ştergeţi frica, durerea, suferinţa şi dezamăgirea. Eu v-am ales într-un mod special ca să fiţi o lumină a iubirii Fiului meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Vă implor ca, în special în acest timp de post, să răspundeţi bunătăţii lui Dumnezeu, pentru că El v-a ales şi m-a trimis printre voi. Curăţaţi-vă de păcate şi în Isus, Fiul meu, recunoaşteţi sacrificiul de ispăşire pentru păcatele întregii lumi. Fie ca El să fie sensul vieţii voastre. Fie că viaţa voastră să devină slujirea Iubirii divine a Fiului meu.
Dragi copii! Şi astăzi cu mare bucurie in Inima mea vă invit să mă urmaţi şi să ascultaţi mesajele mele. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi ai iubirii în această lume fără pace. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi cu Fiul meu Isus, Regele Păcii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Fie ca viaţa voastră să fie din nou o hotărâre pentru pace. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi nu uitaţi că trăiţi într-un timp de har, în care Dumnezeu prin prezenţa mea va dă mari haruri. Nu vă închideţi, copilaşilor, ci profitaţi de acest timp şi căutaţi darul păcii şi al iubirii pentru viaţa voastră, ca să deveniţi martori pentru ceilalţi. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, cu inima maternă doresc să vă amintesc sau să vă atrag atenţia asupra iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu şi a răbdării care izvorăşte din ea. Tatăl vostru mă trimite şi aşteaptă. Aşteaptă inimile voastre deschise pentru lucrările Sale. Aşteaptă inimile voastre unite în iubire creştină şi în milostivire, în spiritul Fiului meu. Nu pierdeţi timpul, copii, pentru că nu sunteţi stăpânii lui. Vă mulţumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]