Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'iubirea'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'iubirea'

Total found: 241
Dragi copii! Vă invit să vă abandonaţi cu totul lui Dumnezeu. Rugaţi-vă, copilaşilor, ca Satan să nu vă sufle încolo şi încoace ca pe ramurile agitate de vânt. Fiţi puternici în Dumnezeu. Doresc ca, prin voi, întreaga lume să-L cunoască pe Dumnezeul bucuriei. Prin viaţa voastră daţi mărturie despre bucuria lui Dumnezeu. Nu fiţi nici neliniştiţi, nici îngrijoraţi. Dumnezeu vă va ajuta şi vă va arăta drumul. Doresc ca voi să-i iubiţi pe toţi oamenii cu iubirea mea: buni şi răi. Numai astfel iubirea va domni în lume. Copilaşilor, voi sunteţi ai mei. Eu vă iubesc şi doresc ca voi să vă abandonaţi mie, ca să vă pot conduce la Dumnezeu. Rugaţi-vă neîncetat, pentru ca Satan să nu se poată folosi de voi. Rugaţi-vă pentru a înţelege că sunteţi ai mei. Vă binecuvântez cu binecuvântarea bucuriei. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem la acea iubire care îi e fidelă lui Dumnezeu şi care îi place Lui. Copilaşilor, iubirea acceptă totul, chiar şi ceea ce e greu şi amar, de dragul lui Isus, care e Iubire. De aceea, dragi copii, rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ajute, dar nu conform dorinţelor voastre, ci conform iubirii Lui. Abandonaţi-vă lui Dumnezeu, pentru ca El să vă poată vindeca, consola şi ierta tot ceea ce în voi e o piedică pe drumul iubirii. În acest fel Dumnezeu va transforma viaţa voastră, şi voi veţi creşte în iubire. Preamăriţi-L pe Dumnezeu, copilaşilor, cu lauda dragostei, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să poată creşte zi de zi în voi până la desăvârşire. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă deschideţi lui Dumnezeu. Vedeţi, copilaşilor, aşa cum natura se deschide şi dă viaţă şi roade, tot aşa eu vă invit să trăiţi cu Dumnezeu şi să vă abandonaţi cu totul Lui. Copilaşilor, eu sunt cu voi. Şi doresc să vă introduc încontinuu în bucuria vieţii. Doresc ca fiecare dintre voi să descopere bucuria şi iubirea care se găsesc numai în Dumnezeu şi pe care numai Dumnezeu le poate da. Dumnezeu nu vrea nimic altceva de la voi decât să vă abandonaţi. Prin urmare, copilaşilor, hotărâţi-vă cu seriozitate pentru Dumnezeu, pentru că tot restul trece. Numai Dumnezeu nu trece. Rugaţi-vă ca să puteţi descoperi măreţia şi bucuria vieţii pe care Dumnezeu v-o dă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! De nouă ani sunt cu voi şi de nouă ani vă repet că Dumnezeu, Tatăl vostru, e singurul Adevăr, unica Cale şi adevărata Viaţă. Doresc să vă arăt drumul spre viaţa veşnică. Doresc să fiu legătura voastră cu o credinţă profundă. Luaţi Rozariul şi reuniţi copiii voştri, familia voastră în jurul vostru. Acesta este calea pentru a ajunge la mântuire. Daţi un bun exemplu copiilor voştri. Daţi un bun exemplu celor care nu cred. Nu veţi cunoaşte fericirea pe acest pământ şi nu veţi merge nici în Cer dacă inimile voastre nu sunt curate şi smerite şi dacă nu împliniţi Legea lui Dumnezeu. Eu vin să vă cer ajutorul: uniţi-vă cu mine în rugăciune pentru cei care nu cred. Mă ajutaţi foarte puţin. Aveţi prea puţină milă şi iubire pentru cei apropiaţi vouă, iar Dumnezeu v-a dat iubirea şi v-a arătat cum trebuie să-i iertaţi pe ceilalţi şi să-i iubiţi. De aceea împăcaţi-vă şi purificaţi-vă sufletele. Luaţi rozariul şi rugaţi-vă. Acceptaţi cu răbdare toate suferinţele voastre. Amintiţi-vă bine că Isus a suferit cu răbdare pentru voi. Lăsaţi-mă să fiu Mama voastră, legătura voastră cu Dumnezeu şi cu viaţa veşnică. Nu le impuneţi credinţa voastră celor care nu cred. Arătaţi-le-o prin exemplul vostru şi rugaţi-vă pentru ei. Copiii mei, rugaţi-vă!
Copiii mei! Sunt bucuroasă să vă văd aici într-un număr atât de mare. Doresc să vă reuniţi adesea în rugăciune comună către Fiul meu. E dorinţa mea specială să oferiţi rugăciunile voastre pentru cei care nu cunosc iubirea mea şi iubirea Fiului meu. Ajutaţi-i să cunoască această iubire! Ajutaţi-mă ca pe Mama fiecăruia dintre voi! Copiii mei, de atâtea ori, la Medjugorje, v-am invitat să vă rugaţi! Şi voi continua, pentru că doresc ca voi să-I deschideţi inimile Fiului meu şi să-I permiteţi să sălăşluiască în voi şi să vă umple de pace şi de iubire. Daţi-I voie, lăsaţi-L să intre! Ajutaţi-L cu rugăciunile voastre să răspândească pacea şi iubirea asupra altora, căci aceasta este mai mult decât necesar pentru voi, în acest timp de luptă contra lui Satan. Vă repet: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, pentru că numai cu rugăciunea îl puteţi îndepărta pe Satan şi tot răul care vine de la el. Vă promit, copiii mei, că mă voi ruga pentru voi. Dar vă cer să fiţi mai constanţi în rugăciune şi să răspândiţi pacea şi iubirea, aşa cum v-am cerut de atâtea ori de zece ani aici, la Medjugorje. Ajutaţi-mă şi eu Îl voi ruga pe Fiul meu pentru voi.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să trăiţi Patima lui Isus în rugăciune şi în comuniune cu El. Hotărâţi-vă să-I daţi mai mult timp lui Dumnezeu, care v-a dat aceste zile de har.Pentru aceasta, dragi copii, rugaţi-vă, şi reînnoiţi în mod deosebit iubirea pentru Isus în inimile voastre. Eu sunt cu voi şi vă însoţesc cu rugăciunea mea şi cu binecuvântările mele. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Copiii mei! Acum mai mult ca niciodată am nevoie de ajutorul vostru. Aş dori să vă rugaţi pentru fraţii voştri care nu au cunoscut încă iubirea lui Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru ei! Rugaţi-vă din toată inima! Aş dori ca ei să poată recunoaşte iubirea Tatălui în tot ceea ce faceţi voi. Ajutaţi-i şi aşteptaţi-vă ca Tatăl să vă ajute aşa cum îi ajutaţi şi voi pe alţii. Nu fiţi insensibili la cererile mele. Ajutaţi-o pe Mama voastră! Eu vă mulţumesc din inimă.
Dragi copii! Şi de data aceasta vă chem la rugăciune. Rugaţi-vă pentru a fi capabili să înţelegeţi ceea ce Dumnezeu vrea să vă spună prin prezenţa mea şi prin mesajele pe care vi le dau. Doresc să vă apropii din ce în ce mai mult de Isus şi de Inima Lui rănită că să puteţi înţelege iubirea nemărginită care s-a dat pentru fiecare dintre voi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă, pentru ca din inimile voastre să curgă un izvor de iubire asupra fiecărui om, atât asupra celor care vă urăsc cât şi asupra celor care vă dispreţuiesc. În acest fel, datorită iubirii lui Isus, veţi fi capabili să învingeţi toată nenorocirea din această lume a durerii, care este fără speranţă pentru cei care nu-L cunosc pe Isus. Eu sunt cu voi şi vă iubesc cu iubirea nemărginită a lui Isus. Vă mulţumesc pentru toate sacrificiile şi rugăciunile voastre. Rugaţi-vă ca eu să vă pot ajuta şi mai mult. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vi-L aduc pe Pruncul Isus într-un mod special, pentru ca El să vă binecuvânteze cu binecuvântarea Lui de pace şi de iubire. Dragi copii, nu uitaţi că acesta e un har pe care multe persoane nu-l înţeleg şi nu-l acceptă. De aceea, voi, care spuneţi că sunteţi ai mei şi care cereţi ajutorul meu, dăruiţi-vă cu totul. Înainte de toate, daţi iubirea şi exemplul vostru în familiile voastre. Voi spuneţi că Crăciunul e sărbătoarea familiei: atunci, dragi copii, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în familiile voastre, pentru ca El să vă poată da pacea şi să vă ocrotească, nu numai de război, dar şi în timp de pace, de orice atac satanic. Dacă Dumnezeu este cu voi, aveţi totul. Dar atunci când nu-L vreţi, sunteţi săraci şi pierduţi şi nu ştiţi de partea cui sunteţi. De aceea, dragi copii, hotărâţi-vă pentru Dumnezeu şi atunci veţi primi totul. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi ca niciodată până acum vă invit să trăiţi mesajele mele şi să le puneţi în practică în viaţa voastră.Eu am venit la voi pentru a vă ajuta şi prin urmare vă invit să vă schimbaţi viaţa, pentru că aţi apucat-o pe un drum mizerabil: drumul ruinei. Atunci când v-am spus: "rugaţi-vă, postiţi, împăcaţi-vă" aţi luat aceste mesaje în mod superficial. Aţi început să le trăiţi dar apoi le-aţi lăsat, pentru că era greu. Nu, dragi copii! Când un lucru e bun trebuie să perseveraţi în bine şi să nu gândiţi: "Dumnezeu nu mă vede, nu mă ascultă, nu mă ajută". Astfel v-aţi îndepărtat de Dumnezeu şi de mine pentru jalnicele voastre interese. Eu doream să fac din voi o oază de pace, de iubire şi de bunătate. Dumnezeu dorea ca voi, cu iubirea voastră şi cu ajutorul Său, să faceţi miracole şi să daţi exemplu. De aceea iată ce vă spun: Satan se joacă cu voi şi cu sufletele voastre şi eu nu vă pot ajuta pentru că voi sunteţi departe de inima mea. De aceea, rugaţi-vă şi trăiţi mesajele mele şi astfel veţi vedea miracolele iubirii lui Dumnezeu în viaţa voastră zilnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă spun că vă iubesc. Vă iubesc cu iubirea mea maternă şi vă invit să vă deschideţi cu totul faţă de mine, ca să pot, prin voi, să convertesc şi să salvez această lume în care sunt multe păcate şi multe lucruri rele. De aceea, dragii mei copilaşi, deschideţi-vă cu totul faţă de mine pentru ca eu să vă pot conduce pe toţi din ce în ce mai mult spre acea minunată iubire a lui Dumnezeu-Creatorul, care vi se descoperă zi de zi. Eu sunt cu voi şi doresc să vi-L descopăr şi să vi-L arăt pe Dumnezeul care vă iubeşte. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă iau pe toţi sub mantia mea, să vă protejez de toate atacurile satanice. Azi e ziua păcii, dar în întreaga lume e multă lipsă de pace. De aceea vă invit ca prin rugăciune să construiţi, împreună cu mine, noua lume a păcii. Eu nu pot să o fac fără voi. Şi de aceea vă invit pe toţi cu iubirea mea maternă, iar restul îl va face Dumnezeu. De aceea deschideţi-vă faţă de planurile şi proiectele lui Dumnezeu, pentru a putea colabora cu El pentru pace şi pentru bine. Şi nu uitaţi că viaţa voastră nu e a voastră, ci e un dar prin care trebuie să le aduceţi bucurie celorlalţi şi să-i conduceţi înspre viaţa veşnică. Dragi copii, fie ca tandreţea Micului Isus să vă însoţească mereu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să acceptaţi şi să trăiţi mesajele mele cu seriozitate. Acestea sunt zilele în care trebuie să vă hotărâţi pentru Dumnezeu, pentru pace şi pentru bine. Orice ură şi gelozie să dispară din viaţa voastră şi din gândurile voastre şi în voi să rămână doar iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele vostru. Astfel, numai astfel, veţi fi în stare să recunoaşteţi semnele acestor timpuri. Eu sunt cu voi şi vă conduc spre un timp nou, pe care Dumnezeu vi-l dă ca pe un har pentru a-L cunoaşte şi mai bine. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să treziţi inimile voastre la iubire. Mergeţi în natură şi priviţi cum se trezeşte natura; aceasta vă va ajuta să vă deschideţi inimile voastre iubirii lui Dumnezeu-Creatorul. Doresc ca voi să treziţi iubirea în familiile voastre, astfel încât acolo unde e ură şi lipsă de pace să stăpânească iubirea. Şi atunci când e iubire în inimile voastre, e şi rugăciune. Şi nu uitaţi, dragi copii, că eu sunt cu voi şi vă ajut cu rugăciunea mea ca Domnul să vă dea puterea să iubiţi. Vă binecuvântez şi vă iubesc cu iubirea mea maternă.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre şi pentru iubirea pe care mi-o arătaţi. Vă invit să vă hotărâţi să vă rugaţi pentru intenţiile mele. Dragi copii, oferiţi novene sacrificându-vă acolo unde vă simţiţi mai legaţi. Eu doresc ca viaţa voastră să fie legată de mine. Eu sunt Mama voastră şi nu doresc, dragi copilaşi, ca Satan să vă distragă din drum, pentru că el doreşte să vă ducă pe drumul cel rău, dar nu o poate face dacă voi nu-i permiteţi. De aceea, copilaşilor, reînnoiţi rugăciunea în inimile voastre şi astfel veţi înţelege chemarea mea şi dorinţa mea vie de-a vă ajuta. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În aceşti ani v-am invitat să vă rugaţi şi să trăiţi ceea ce vă spun, dar voi trăiţi puţin mesajele mele. Voi vorbiţi, dar nu trăiţi, şi de aceea, copilaşilor, războiul acesta durează atât de mult. Vă invit să vă deschideţi faţă de Dumnezeu şi să trăiţi cu Dumnezeu în inima voastră trăind binele şi dând mărturie despre mesajele mele. Eu vă iubesc şi doresc să vă protejez de orice rău, dar voi nu o doriţi! Dragi copii, eu nu pot să vă ajut dacă nu trăiţi poruncile lui Dumnezeu, dacă nu trăiţi Liturghia, dacă nu respingeţi păcatul. Vă invit să deveniţi apostoli ai iubirii şi ai bunătăţii. În această lume fără pace, daţi mărturie despre Dumnezeu şi despre iubirea Lui; şi Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va da ceea ce Îi cereţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur cu voi. Vă invit să vă deschideţi faţă de mine, să deveniţi un instrument în mâinile mele pentru salvarea lumii. Doresc, copilaşilor, că voi, cei care aţi simţit mireasma sfinţeniei prin mesajele pe care vi le dau, să o duceţi acestei lumi însetate de Dumnezeu şi de iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi răspuns într-un număr atât de mare şi vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ca Mamă, deja de atâţia ani vă învăţ credinţa şi iubirea lui Dumnezeu. Voi nu I-aţi arătat recunoştinţă Tatălui Preaiubit, nici nu L-aţi preamărit. Aţi devenit goi şi inima voastră a devenit dură şi fără iubire pentru aproapele vostru care suferă. Eu vă învăţ iubirea şi vă învăţ că Tatăl v-a iubit pe voi şi nu voi L-aţi iubit pe El. El l-a jertfit pe Unicul său Fiu pentru salvarea voastră, copiii mei! Dacă nu iubiţi nu veţi recunoaşte iubirea Tatălui vostru. Nu o veţi recunoaşte pentru că Dumnezeu este Iubire. Iubiţi, copiii mei, şi nu vă fie frică, pentru că nu există frică în iubire. Dacă inimile voastre sunt deschise Tatălui şi dacă sunt pline de iubire pentru El de ce să vă fie frică de ceea ce vine? Le e frică celor care nu iubesc, pentru că ei aşteaptă pedepsele şi pentru că ştiu cât sunt de goi şi de duri. Copiii mei, eu vă invit la iubirea faţă de Tatăl Preaiubit. Eu vă conduc spre viaţa veşnică. Viaţa veşnică e Fiul meu: primiţi-L şi atunci aţi primit iubirea!
Dragi copii! Astăzi vă invit la iubire. Copilaşilor, fără iubire nu puteţi trăi nici cu Dumnezeu nici cu fraţii. De aceea vă invit pe toţi să deschideţi inimile voastre iubirii lui Dumnezeu care e atât de mare şi deschisă fiecăruia dintre voi. Dumnezeu, din iubire pentru oameni, m-a trimis în mijlocul vostru pentru a vă arăta drumul salvării, drumul iubirii. Dacă nu Îl iubiţi în primul rând pe Dumnezeu nu puteţi să îl iubiţi nici pe aproapele, nici pe acela pe care îl urâţi. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, şi prin rugăciune veţi descoperi iubirea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să mergeţi în natură pentru că acolo Îl veţi întâlni pe Dumnezeu-Creatorul. Copilaşilor, astăzi vă invit să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce va dă. Mulţumindu-I, voi Îl veţi descoperi pe Cel Preaînalt şi toate lucrurile bune care vă înconjoară. Copilaşilor, Dumnezeu e mare şi iubirea Lui e mare pentru fiecare creatură. De aceea, rugaţi-vă, ca să puteţi înţelege iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu. În bunătatea şi în iubirea lui Dumnezeu-Creatorul, sunt şi eu cu voi, ca un dar. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 13 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]