Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'inimi'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'inimi'

Total found: 29
Dragi copii, vă privesc și vă văd pierduți și nu aveți nici rugăciune, nici bucurie în inimi. Întoarceți-vă, copilașilor, la rugăciune și puneți-L pe Dumnezeu pe primul loc, nu pe om. Nu pierdeți speranța ce v-o aduc! Copilașilor, fie ca, în acest timp, fiecare zi să fie mai multă căutare a lui Dumnezeu în tăcerea inimii voastre și rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă până când rugăciunea nu devine bucurie. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi vă chem să vă rugați pentru pace. Pace în inimile omenești, pace în familii și pace în lume. Satana e puternic și vrea să vă întoarcă pe toți împotriva lui Dumnezeu și să vă îndrepte spre tot ce e omenesc, vrea să distrugă în inimi toate sentimentele față de Dumnezeu și față de lucrurile Lui. Voi, copilașilor, rugați-vă și luptați-vă împotriva materialismului, modernismului și egoismului pe care lumea vi le oferă. Copilașilor, voi decideți-vă pentru sfințenie, iar eu, cu Fiul meu Isus, mijlocesc pentru voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, iubiți, rugați-vă și mărturisiți prezența mea tuturor acelora care sunt departe. Cu mărturia voastră și cu exemplul vostru puteți apropia inimi care sunt departe de Dumnezeu și de harul Lui. Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru fiecare dintre voi, ca să dați mărturie cu iubire și îndrăzneală și să fiți imbold pentru toți cei care sunt departe de inima mea neprihănită. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, când veniți la mine ca la o Mamă cu inimi curate și deschise, să știți că vă ascult, vă încurajez, vă mângâi și, mai ales, mijlocesc pentru voi la Fiul meu. Știu că doriți să aveți o credință puternică și să o arătați în mod corect. Ceea ce Fiul meu așteaptă de la voi e o credință sinceră, puternică și profundă. Când aveți o astfel de credință, orice mod în care o exprimați e valid. Credința e o taină nespus de frumoasă care se păzește în inimă; ea stă între Tatăl ceresc și toți fiii Săi; poate fi recunoscută după roade și după iubirea pe care o aveți față de toate creaturile lui Dumnezeu. Apostolii iubirii mele, copiii mei, aveți încredere în Fiul meu, dați ajutorul vostru ca toți copiii mei să cunoască iubirea Sa. Voi sunteți speranța mea, voi care vă străduiți să-L iubiți sincer pe Fiul meu. Eu sunt aici în mijlocul vostru în numele Iubirii, pentru mântuirea voastră, conform voinței Tatălui ceresc și a Fiului meu. Apostolii iubirii mele, fie ca, prin rugăciune și sacrificiu, inimile voastre să fie luminate de iubirea și lumina Fiului meu. Fie ca această lumină și iubire să-i lumineze pe toți cei pe care-i întâlniți și să îi aducă înapoi la Fiul meu. Eu sunt cu voi. În mod special sunt lângă păstorii voștri. Cu iubirea mea maternă îi luminez și încurajez, ca să binecuvânteze lumea întreagă cu mâinile lor binecuvântate de Fiul meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, din păcate, între voi, copiii mei, există atât de multă luptă, ură, interese personale și egoism. Copiii mei, atât de ușor uitați de Fiul meu, de cuvintele Lui, de iubirea Lui. Credința se stinge în multe suflete și multe inimi sunt acaparate de lucrurile materiale ale lumii. Dar inima mea de Mamă știe că există încă și aceia care iubesc și cred, care încearcă să se apropie tot mai mult de Fiul meu, care îl caută neobosiți pe Fiul meu și care mă caută, în felul acesta, și pe mine. Aceștia sunt cei umili și blânzi cu durerea și suferința lor, pe care le poartă în tăcere, cu speranțele lor și, mai ales, cu credința lor. Aceștia sunt apostolii iubirii mele. Copiii mei, apostolii iubirii mele, vă învăț că Fiul meu nu vă cere doar rugăciune neîncetată, ci și fapte și sentimente, vă cere să credeți, să vă rugați, prin rugăciunea voastră personală să creșteți în credință, să creșteți în dragoste. Să vă iubiți unii pe alții: asta e ceea ce El vă cere, asta e calea către viața veșnică. Copiii mei, nu uitați că Fiul meu a adus lumina în această lume, a adus-o pentru aceia care vor să o vadă și să o primească. Fiți voi aceia, căci aceasta e lumina adevărului, a păcii și a dragostei. Ca Mamă vă conduc să Îl adorați pe Fiul meu, să Îl iubiți cu Mine pe Fiul meu, să îndreptați gândurile, cuvintele și faptele voastre către Fiul meu, să faceți ca ele să fie în Numele Lui. Atunci va fi umplută inima mea. Vă mulțumesc.
Dragi copii, acesta e timp de har. Precum natura se înnoiește pentru o nouă viață, la fel și voi sunteți chemați la convertire. Hotărâți-vă pentru Dumnezeu! Copilașilor, sunteți goi și nu aveți bucurie pentru că nu Îl aveți pe Dumnezeu. De aceea, nu vă opriți din rugăciune până când nu devine viață! Căutați-L în natură pe Dumnezeul care v-a creat, căci natura vorbește și se luptă pentru viață, nu pentru moarte. Războaiele domnesc în inimi și în popoare pentru că nu aveți pace și nu vedeți, copilașilor, un frate în aproapele vostru. De aceea, întoarceți-vă la Dumnezeu și la rugăciune! Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, cu iubire de Mamă, vă chem să răspundeți cu inimi curate și deschise, cu încredere deplină, marii iubiri a Fiului meu. Eu cunosc imensitatea iubirii Sale, eu L-am purtat în mine: Ostie în inimă, Lumina și Iubirea lumii. Copiii mei, și faptul că mă adresez vouă e semn al iubirii și tandreții Tatălui ceresc, e un zâmbet larg, umplut de iubirea Fiului meu, e chemare la viața veșnică. Sângele Fiului meu a fost vărsat din iubire pentru voi. Acest Sânge prețios este pentru mântuirea voastră, pentru viața veșnică. Tatăl ceresc a creat omul pentru fericire veșnică. Nu e posibil să muriți voi, care cunoașteți iubirea Fiului meu, voi, care-L urmați. VIAȚA A BIRUIT! FIUL MEU E VIU! De aceea, copiii mei, apostolii iubirii mele, fie ca rugăciunea să vă arate calea, modalitatea de a răspândi iubirea Fiului meu în forma cea mai înaltă. Copiii mei, când vă străduiți să trăiți cuvintele Fiului meu, voi vă rugați. Când iubiți oamenii pe care-i întâlniți, voi răspândiți iubirea Fiului meu. Iubirea e cea care deschide porțile Raiului! Copiii mei, de la început m-am rugat pentru Biserică. De aceea, vă invit și pe voi, apostolii iubirii mele, să vă rugați pentru Biserică și pentru slujitorii ei, pentru cei pe care i-a chemat Fiul meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, rugați-vă! Rugați-vă în fiecare zi Rozarul, acea ghirlandă de flori care mă leagă nemijlocit – pe mine, ca Mamă - de durerile, suferințele, dorințele și speranțele voastre. Apostolii iubirii mele, sunt cu voi prin harul și iubirea Fiului meu și vă cer rugăciuni. Lumea are atâta nevoie de rugăciunile voastre, ca sufletele să se convertească. Cu încredere deplină deschideți-vă inima Fiului meu și El va înscrie în ele rezumatul cuvintelor Sale, adică Iubirea. Trăiți într-o legătură neîntreruptă cu Inima Preasfântă a Fiului meu. Copiii mei, ca Mamă vă spun că a sosit timpul să îngenuncheați înaintea Fiului meu, să Îl recunoașteți ca pe Dumnezeul vostru, centrul vieții voastre. Oferiți-I ca daruri ceea ce El iubește cel mai mult: iubire față de aproapele, îndurare și inimi curate. Apostolii iubirii mele, mulți dintre copiii mei încă nu Îl recunosc pe Fiul meu ca pe Dumnezeul lor, încă nu au cunoscut iubirea Lui. Dar voi, cu rugăciunea rostită de o inimă curată și deschisă, cu darurile pe care le oferiți Fiului meu, veți face să se deschidă și inimile cele mai dure. Apostolii iubirii mele, valoarea rugăciunii rostite din inimă, a rugăciunii puternice, pline de iubire, schimbă lumea. De aceea, copiii mei: rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă! Eu sunt cu voi. Vă mulțumesc.
Dragi copii, în acest timp vă chem să vă întoarceți la Dumnezeu și la rugăciune. Chemați în ajutor toți sfinții, ca să vă fie exemplu și ajutor. Satana e puternic și se luptă să atragă cât mai multe inimi la sine, dorește război și ură. De aceea sunt cu voi atâta timp, ca să vă conduc pe drumul mântuirii, la Cel care e Calea, Adevărul și Viața. Întoarceți-vă, copilașilor, la iubirea de Dumnezeu și El va fi puterea și refugiul vostru. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]