Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'fratele'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'fratele'

Total found: 6
Dragii mei copii! Am venit la voi pentru a vă conduce la puritatea sufletului şi, prin urmare, la Dumnezeu. Dar cum m-aţi primit? La început fără să credeţi, cu frică şi neîncredere faţă de copiii pe care i-am ales. Apoi majoritatea m-au primit în inima lor şi au început să pună în practică cerinţele mele materne. Dar nici aceasta nu a durat mult. Oriunde merg, şi cu mine Fiul meu, acolo vine şi Satan. Voi i-aţi permis, fără să vă daţi seama, să ia stăpânire asupra voastră, să vă domine. Uneori înţelegeţi că un anumit lucru pe care-l faceţi nu e pe placul lui Dumnezeu, dar alungaţi repede acest gând. Nu cedaţi, copiii mei! Ştergeţi de pe faţa mea lacrimile pe care le vărs văzând ceea ce faceţi.
Priviţi în jurul vostru! Faceţi-vă timp pentru a-L vizita pe Dumnezeu în biserică. Veniţi în casa Tatălui vostru. Faceţi-vă timp pentru a vă reuni în familie şi pentru a implora harul lui Dumnezeu.
Amintiţi-vă de morţii voştri, bucuraţi-i prin celebrarea Sfintei Liturghii pentru ei. Nu-l priviţi cu dispreţ pe săracul care va imploră o bucată de pâine. Nu-l alungaţi de la masa voastră plină. Ajutaţi-l, şi Dumnezeu vă va ajuta pe voi. Poate binecuvântarea pe care săracul v-o dă în semn mulţumire se va împlini, poate Dumnezeu îl va asculta. Voi, copiii mei, aţi uitat aceasta. Şi la aceasta a contribuit şi Satan. Nu-i cedaţi! Nu vă înşelaţi gândindu-vă: “Eu sunt bun, dar fratele meu care e lângă mine nu e.” Nu va fi drept. Eu, ca Mamă a voastră, vă iubesc şi de aceea vă avertizez. Există secretele, copiii mei! Acum nu se ştie despre ce e vorba, dar când veţi afla va fi târziu!
Întoarceţi-vă la rugăciune! Nimic nu e mai important decât aceasta. Aş dori ca Domnul să îmi permită să vă dezvălui măcar în parte secretele dar deja sunt prea multe harurile pe care vi le oferă.
Gândiţi-vă la ce-I oferiţi voi Lui. Când aţi renunţat ultima oară la ceva pentru Domnul? Nu vreau să vă cert în continuare, ci doresc să vă invit încă o dată la rugăciune, post şi penitenţă. Dacă cu postul doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu ştie că postiţi. Dacă cu milostenia doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu afle în afară de voi şi de Domnul. Ascultaţi-mă, copiii mei, şi reflectaţi în rugăciune asupra cuvintelor mele!
Dragi copii! Astăzi, când Cerul e aproape de voi în mod special, vă invit la rugăciune pentru ca, prin rugăciune, să-L puneţi pe Dumnezeu pe primul loc. Copilaşilor, astăzi sunt aproape de voi şi vă binecuvântez pe fiecare dintre voi cu binecuvântarea mea maternă pentru ca să aveţi tărie şi iubire pentru toţi oamenii pe care îi întâlniţi în viaţa voastră pământească şi să puteţi dărui iubirea lui Dumnezeu. Eu mă bucur împreună cu voi şi doresc să vă spun că fratele vostru Slavko s-a născut pentru Cer şi că mijloceşte pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă voi vorbi despre ceea ce aţi uitat. Dragi copii, numele meu e Iubire. Faptul că sunt printre voi atât de mult din timpul vostru este iubire, pentru că Marea Iubire mă trimite. Cer acelaşi lucru de la voi. Cer iubire în familiile voastre. Vă cer să recunoaşteţi iubirea în fratele vostru. Numai astfel, prin iubire, veţi vedea faţa Celei mai mari Iubiri. Fie ca postul şi rugăciunea să fie călăuzele voastre. Deschideţi-vă inimile iubirii, adică mântuirii. Vă mulţumesc.
Dragi copii, Tatăl nu v-a abandonat. Nemăsurată e iubirea Lui, iubirea care mă aduce la voi ca să vă ajut să-L cunoaşteţi, pentru ca, prin Fiul meu, voi toţi să puteţi să-I spuneţi "Tată!" din toată inima; pentru ca voi să puteţi fi un (singur) popor în familia lui Dumnezeu. Dar, copiii, mei, nu uitaţi că nu sunteţi în lumea aceasta doar pentru voi înşivă şi că eu nu vă chem aici doar pentru voi. Cei care-L urmează pe Fiul meu se gândesc la fratele lor în Cristos ca la ei înşişi şi nu cunosc egoismul. Prin urmare, eu doresc ca voi să fiţi lumina Fiului meu, ca voi să iluminaţi calea tuturor celor care nu L-au cunoscut pe Tatăl, a tuturor celor care rătăcesc în întunericul păcatului, al disperării, al durerii şi singurătăţii şi să le arataţi, cu viaţa voastră, iubirea lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi! Dacă vă deschideţi inimile eu vă voi conduce. Vă invit din nou: rugaţi-vă pentru păstorii voştri. Vă mulţumesc.
Dragi copii, în acest timp de har vă chem la rugăciune. Rugați-vă și căutați pacea, copilașilor! Cel care a venit aici pe pământ ca să vă dea pacea Sa, fără să țină cont cine sunteți și ce sunteți, El, Fiul meu, Fratele vostru, vă cheamă prin mine la convertire, căci fără Dumnezeu nu aveți viitor, nici viață veșnică. De aceea, credeți și rugați-vă, trăiți în har și în așteptarea întâlnirii voastre personale cu El. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, mă adresez vouă ca Mamă a voastră, ca Mamă a celor drepți, ca Mamă a celor ce iubesc și suferă, ca Mamă a sfinților. Copiii mei, și VOI PUTEȚI FI SFINȚI – ASTA DEPINDE DE VOI. Sfinți sunt aceia care Îl iubesc nemărginit pe Tatăl ceresc, aceia care Îl iubesc mai presus de toate. De aceea, copiii mei, străduiți-vă să fiți mereu mai buni! Dacă vă străduiți să fiți buni, puteți fi sfinți, chiar dacă nu gândiți asta despre voi. Dacă vă credeți buni, nu sunteți smeriți și mândria vă îndepărtează de sfințenie. În această lume neliniștită, plină de pericole, mâinile voastre, apostolii iubirii mele, ar trebui să fie întinse: în rugăciune și în opere de milostivire. Iar mie, copiii mei, oferiți-mi rozarii - acei trandafiri pe care îi iubesc așa de mult. Trandafirii mei sunt rugăciunile voastre făcute cu inima, nu doar recitate cu buzele. Trandafirii mei sunt faptele rugăciunii, credinței și iubirii voastre. Când era mic, Fiul meu îmi spunea că voi avea numeroși copiii și că îmi vor dărui mulți trandafiri. Nu l-am înțeles atunci. Acum știu că voi sunteți acei copii, care îmi dăruiți trandafiri când Îl iubiți pe Fiul meu mai presus de toate, când vă rugați cu inima, când îi ajutați pe cei mai sărmani - aceștia sunt trandafirii mei! Aceasta e credința, care face ca totul în viață să fie făcut din dragoste, care nu cunoaște mândria, care e mereu gata să ierte, care nu judecă niciodată, ci încearcă mereu să îl înțeleagă pe fratele său. De aceea, apostolii iubirii mele, rugați-vă pentru aceia care nu știu să iubească, pentru aceia care nu vă iubesc, pentru aceia care v-au făcut rău, pentru aceia care nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Copiii mei, vă cer asta, căci, țineți minte, a te ruga înseamnă a iubi și a ierta. Vă mulțumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]