Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'e'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'e'

Total found: 277
Dragi copii, astăzi, pentru a vă uni cu Fiul meu, vă invit la un pas dificil şi dureros. Vă invit la recunoaşterea completă a păcatelor şi la mărturisirea lor, la purificare. O inimă impură nu poate fi în Fiul meu şi cu Fiul meu. O inimă impură nu poate aduce un rod de iubire şi de unitate. O inimă impură nu poate împlini acţiuni drepte şi corecte, nu e un exemplu al frumuseţii iubirii lui Dumnezeu pentru cei care sunt în jurul ei şi care nu au cunoscut această frumuseţe. Voi, copiii mei, vă reuniţi în jurul meu plini de entuziasm, de dorinţe şi de aşteptări, dar eu îl rog pe Tatăl cel bun ca, prin Duhul Sfânt al Fiului meu, să pună credinţa în inimile voastre purificate. Copiii mei, ascultaţi-mă, porniţi la drum cu mine!
Dragi copii, astazi va invit sa renasteti in rugaciune si, prin Spiritul Sfant, sa deveniti un popor nou impreuna cu Fiul meu; un popor care stie ca daca L-a pierdut pe Dumnezeu s-a pierdut pe sine insusi; un popor care stie ca in ciuda tuturor suferintelor si incercarilor, impreuna cu Dumnezeu e in siguranta si salvat. Va invit sa va reuniti in familia lui Dumnezeu si sa va intariti cu puterea Tatalui. Ca indivizi, copiii mei, voi nu puteti sa opriti raul care vrea sa ia in stapanire si sa distruga aceasta lume. Dar din vointa lui Dumnezeu, voi toti, impreuna cu Fiul meu, puteti sa schimbati totul si sa vindecati lumea. Va invit sa va rugati din toata inima pentru pastorii vostri, pentru ca Fiul meu i-a ales. Va multumesc.
Dragi copii, astăzi vă invit să vă rugaţi şi să postiţi pentru intenţiile mele, căci satana vrea să distrugă planul meu. Am început aici, cu această parohie, şi apoi am invitat lumea întreagă. Mulţi au răspuns, dar e enorm numărul celor ce nu vor să audă, nici să accepte chemarea mea. De aceea, voi care aţi spus DA-ul, fiţi puternici şi hotărâţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
În timp ce pleca, Maria a arătat în partea stângă întunericul, iar în dreapta o cruce într-o lumină aurie. Mirijana a înţeles că Mama a vrut să arate diferenţa între o inimă purificată şi una nepurificată.
Mirjana a primit aparitia ei lunara la Crucea Albastra, inconjurata de o mare multime de oameni. Dupa aparitie ne-a transmis urmatorul mesaj:
Dragi copii, Cu toata inima si cu sufletul plin de credinta si de iubire catre Tatal Ceresc vi L-am daruit si vi-L daruiesc din nou pe Fiul Meu. Fiul Meu v-a facut cunoscut voua, popor din toata lumea, unicul Dumnezeu Adevarat si Iubirea Sa. V-a condus pe drumul adevarului si v-a facut frati si surori. Prin urmare, copii mei, nu rataciti fara rost, nu inchideti inima in fata acestui adevar, speranta si iubire. Tot ce este in jurul vostru e trecator si totul se prabuseste, numai slava lui Dumnezeu ramane. De aceea renuntati la tot ce va indeparteaza de Dumnezeu. Adorati-L numai pe El, pentru ca El este unicul Dumnezeu adevarat. Eu sunt cu voi si raman alaturi de voi. Ma rog in mod special pentru preoti, pentru ca ei sa fie demni reprezentanti ai Fiului Meu, si pentru ca sa va conduca cu iubire pe drumul adevarului. Va multumesc!
Dragi copii, si astazi Inima mea materna va invita la rugaciune, la o relatie personala cu Dumnezeu-Tatal, la bucuria rugaciunii in El. Dumnezeu-Tatal nu e departe de voi si nu va e necunoscut. El vi s-a aratat prin Fiul meu si v-a dat viata, care e Fiul meu. De aceea, copiii mei, nu va lasati invinsi de incercarile care vor sa va desparta de Dumnezeu-Tatal. Rugati-va! Nu incercati sa aveti familii si societati fara El. Rugati-va! Rugati-va pentru ca bunatatea care vine doar de la Fiul meu, care e adevarata bunatate, sa inunde inimile voastre. Doar inimile pline de bunatate pot sa-L inteleaga si sa-L primeasca pe Dumnezeu-Tatal. Eu voi continua sa va indrum. In mod special va rog sa nu ii judecati pe pastorii vostrii. Copiii mei, uitati oare ca Dumnezeu-Tatal i-a chemat? Rugati-va! Va multumesc.
Dragi copii, Tatăl nu v-a abandonat. Nemăsurată e iubirea Lui, iubirea care mă aduce la voi ca să vă ajut să-L cunoaşteţi, pentru ca, prin Fiul meu, voi toţi să puteţi să-I spuneţi "Tată!" din toată inima; pentru ca voi să puteţi fi un (singur) popor în familia lui Dumnezeu. Dar, copiii, mei, nu uitaţi că nu sunteţi în lumea aceasta doar pentru voi înşivă şi că eu nu vă chem aici doar pentru voi. Cei care-L urmează pe Fiul meu se gândesc la fratele lor în Cristos ca la ei înşişi şi nu cunosc egoismul. Prin urmare, eu doresc ca voi să fiţi lumina Fiului meu, ca voi să iluminaţi calea tuturor celor care nu L-au cunoscut pe Tatăl, a tuturor celor care rătăcesc în întunericul păcatului, al disperării, al durerii şi singurătăţii şi să le arataţi, cu viaţa voastră, iubirea lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi! Dacă vă deschideţi inimile eu vă voi conduce. Vă invit din nou: rugaţi-vă pentru păstorii voştri. Vă mulţumesc.
Dragi copii, si azi ma bucur impreuna cu voi. Inima mea se bucura, e plina, umpluta pana la varf. Si astazi va invit in acest timp al Postului Craciunului sa decorati casa voastra, dar mai ales inima voastra. Permiteti ca lumina Micului meu Fiu sa intre in inima voastra. Dragi copii, rugati-va, rugati-va, rugati-va. Va multumesc, dragi copii, ca ati raspuns chemarii mele.
Dragi copii, şi azi vi-l aduc în braţe pe Fiul meu Isus, pentru ca El să vă dea pacea Sa. Rugaţi-vă, copilaşilor, şi daţi mărturie, pentru ca în fiecare inimă să predomine pacea divină, nu cea umană, pe care nimeni nu o poate distruge. Aceasta e acea pace a inimii pe care Dumnezeu o dă celor pe care îi iubeşte. Prin Botez voi toti sunteţi chemaţi şi iubiţi în mod special, de aceea daţi mărturie şi rugaţi-vă, ca să fiţi mâinile mele întinse acestei lumi care tânjeşte după Dumnezeu şi după pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii, în timp ce privesc în inimile voastre cu preocupare maternă, văd în ele durere şi chin; văd un trecut rănit şi o căutare neîncetată; văd copiii mei care doresc să fie fericiţi, dar nu ştiu cum. Deschideţi-vă Tatălui. Acesta e drumul spre fericire - drumul pe care doresc să vă conduc. Dumnezeu Tatăl nu îşi lasă niciodată singuri copiii, mai ales în durere şi deznădejde. Când înţelegeţi şi acceptaţi aceasta, feţi fi fericiţi şi se va încheia şi căutarea voastră. Veţi iubi şi nu vă veţi teme; viaţa voastră va fi speranţa şi adevărul care e Fiul Meu. Vă mulţumesc. Vă rog, rugaţi-vă pentru cei pe care Fiul meu i-a ales. Nu judecaţi, căci toţi veţi fi judecaţi.
Dragi copii! Sunt cu voi de atâta vreme şi deja de atâta timp vă arăt înspre prezenţa lui Dumnezeu şi înspre dragostea lui neţărmurită pe care doresc să o cunoaşteţi toţi. Iar voi, dragi copii? Voi sunteţi în continuare surzi şi orbi când priviţi lumea din jurul vostru şi nu vreţi să vedeţi încotro se îndreaptă fără Fiul meu. Vă lepădaţi de El, ori El e izvorul tuuturor harurilor. Pe mine mă ascultaţi cât vorbesc, dar inimile voastre sunt închise şi nu mă auziţi. Nu Îl rugaţi pe Duhul Sfânt să vă lumineze. Copiii mei, mândria a preluat conducerea. Eu vă arăt calea spre smerenie. Copiii mei, ţineţi minte, numai sufletul umil străluceşte de curăţie şi frumuseţe, căci a cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Numai sufletul smerit devine rai, căci în el este Fiul meu. Vă mulţumesc! …Vă rog din nou, rugaţi-vă pentru cei pe care i-a ales Fiul meu, aceştia sunt păstorii voştri.
Dragi copii, astăzi vă chem la bine. Fiţi purtătorii păcii şi bunătăţii în această lume. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea putere pentru ca în inima şi în viaţa voastră să domnească mereu speranţa şi mândria, căci sunteţi copiii lui Dumnezeu şi purtătorii speranţei Lui pentru această lume, ce este fără bucurie în inimă şi fără viitor, căci nu are inima deschisă spre Dumnezeu, care e mântuirea voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, şi astăzi vă invit să vă rugaţi pentru intenţiile mele. Reînnoiţi postul şi rugăciunea, căci satana e viclean şi atrage multe inimi în păcat şi pierzare. Eu vă invit la sfinţenie şi la a trăi în har, copilaşilor. Adoraţi-L pe Fiul meu, astfel încât El să vă umple cu pacea şi cu iubirea Sa, după care tânjiţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, cu multă iubire şi răbdare continui să fac inimile voastre asemenea inimii mele. Cu exemplul meu continui să vă învăţ smerenia, înţelepciunea şi iubirea, căci am nevoie de voi, nu pot fără voi, copiii mei. După voia Lui Dumnezeu vă aleg, cu puterea Lui vă întăresc. De aceea, copiii mei, nu vă temeţi să îmi deschideţi inima voastră, eu i-o voi da Fiului meu, iar El vă va dărui în schimb pace dumnezeiască. Voi o veţi duce tuturor acelora pe care îi întâlniţi, veţi mărturisi iubirea lui Dumnezeu cu vieţile voastre, iar pe Fiul meu îl veţi dărui prin voi înşivă. Vă voi conduce prin împăcare, post şi rugăciune. Neţărmurită e iubirea mea, nu vă temeţi. Copiii mei, rugaţi-vă pentru păstori, fie ca buzele voastre să fie închise pentru orice fel de judecată, căci, nu uitaţi, Fiul meu i-a ales şi doar El are dreptul de a judeca. Vă mulţumesc.
Fecioara i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi toate obiectele aduse.
Dragi copii, iubirea mă aduce la voi, iubirea care vreau să o învăţaţi şi voi de la mine: iubirea adevărată. Iubirea pe care Fiul meu v-a arătat-o când a murit pe cruce din dragoste pentru voi. Iubirea care este mereu gata să ierte şi să ceară iertare. Cât de mare e iubirea voastră? Inima mea de Mamă e tristă în timp ce caută iubirea în inimile voastre. Nu sunteţi dispuşi să vă supuneţi, din iubire, voinţa voastră voinţei lui Dumnezeu. Nu mă puteţi ajuta pentru ca cei care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu să o cunoască, deoarece voi nu aveţi iubirea adevărată. Consacraţi-mi inimile voastre şi eu vă voi conduce. Vă voi învăţa să iertaţi, să vă iubiţi duşmanul şi să trăiţi prin Fiul meu. [acelaşi cuvânt poate însemna aici şi: în conformitate cu (ce vrea) Fiul meu]. Nu vă temeţi pentru voi înşivă. Fiul meu nu uită dificultăţile celor care iubesc. Voi fi lângă voi. Îl voi ruga pe Tatăl ceresc pentru ca lumina adevărului veşnic şi a iubirii să vă lumineze. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, pentru ca, prin postul şi rugăciunea voastră, să vă poată conduce în iubire. Vă mulţumesc.
Dragi copii, în acest timp de har vă invit să luaţi în mâini crucea iubitului meu Fiu Isus şi să contemplaţi patima şi moartea Sa. Suferinţele voastre să fie unite cu suferinţa Lui şi iubirea va învinge, căci El, care e Iubirea, s-a dat pe Sine din dragoste ca să mântuiască pe fiecare dintre noi. Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă până când iubirea şi pacea nu vor începe să domnească în inimile voastre. Mulţumesc că aţi răspuns chemarii mele.
Dragi copii, vă invit din nou să iubiţi şi să nu judecaţi. Fiul Meu, din voia Tatălui ceresc, a fost în mijlocul vostru pentru a vă arăta calea mântuirii, pentru a vă salva şi nu pentru a vă judeca. Dacă vreţi să Îl urmaţi pe Fiul meu, nu veţi judeca, ci veţi iubi, aşa cum Tatăl ceresc vă iubeşte pe voi. Când vă este mai greu, când cădeţi sub povara crucii, nu disperaţi, nu judecaţi, ci amintiţi-vă că sunteţi iubiţi şi lăudaţi-L pe Tatăl Ceresc pentru iubirea Lui. Copiii mei, nu deviaţi de la strada pe care vă conduc. Nu alergaţi spre pierzare. Rugăciunea şi postul să vă întărească, ca să puteţi trăi aşa cum Tatăl Ceresc ar dori; ca să fiţi ai mei apostoli ai credinţei şi ai iubirii; pentru ca viaţa voastră să îi binecuvânteze pe cei pe care îi întâlniţi; pentru ca să fiţi una cu Tatăl ceresc şi cu Fiul meu. Copiii mei, acesta e unicul Adevăr. Adevărul care duce la convertirea voastră şi apoi la convertirea tuturor acelora pe care îi întâlniţi şi care nu L-au cunoscut pe Fiul meu, la convertirea tuituror acelora care nu ştiu ce înseamnă să iubeşti. Copiii mei, Fiul meu v-a dăruit păstori: ocrotiţi-i, rugaţi-vă pentru ei. Vă mulţumesc.
Dragi copii, în acest timp de neliniştite eu vă invit din nou să porniţi pe urmele Fiului meu, să Îl urmaţi. Vă ştiu durerile, suferinţele şi dificultăţile, dar în Fiul meu vă veţi odihni, în El veţi găsi pacea şi mântuirea. Copiii mei, nu uitaţi că Fiul meu v-a răscumpărat cu crucea Lui şi v-a făcut capabili să fiţi din nou copiii lui Dumnezeu şi să-L numiţi din nou Tată pe Părintele Ceresc. Ca să fiţi demni de Tatăl, iubiţi şi iertaţi, căci Tatăl vostru e iubire şi iertare. Rugaţi-vă şi postiţi, căci aceasta este calea spre purificarea voastră, aceasta este calea pentru a-L cunoaşte şi a-L înţelege pe Tatăl Ceresc. Când Îl veţi cunoaşte pe Tatăl, veţi înţelege că numai El vă este necesar.
(Fecioara a accentuat acest lucru cu hotărâre):
Eu, ca Mamă, îi doresc pe copiii mei în comuniunea unui singur popor, în care se ascultă şi se trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, copiii mei, porniţi pe urmele Fiului meu, fiţi una cu El, fiţi copii ai lui Dumnezeu. Iubiţi-i pe păstorii voştri cum i-a iubit Fiul meu când i-a chemat să vă slujească. Vă mulţumesc!
Dragi copii, dacă doar mi-aţi deschide inimile voastre cu încredere deplină, aţi înţelege totul. Aţi înţelege cu câtă iubire vă chem, cu câtă iubire doresc să vă transform, să vă fac fericiţi, cu câtă iubire doresc să vă fac ucenici ai Fiului meu şi să vă dau pacea şi plinătatea Fiului meu. Aţi înţelege nemărginita mărime a iubirii mele de mamă. De aceea, copiii mei, rugaţi-vă, căci prin rugăciune creşte credinţa voastră şi se naşte iubirea, datorită căreia nici crucea nu mai e de nesuportat, căci nu o mai purtaţi singuri. În comuniune cu Fiul meu preamăriţi Numele Tatălui ceresc. Rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru darul iubirii, căci iubirea e singurul adevăr - ea iartă tot, slujeşte tuturor şi în fiecare vede un frate. Copii mei, apostolii mei, mare este încrederea pe care v-a acordat-o Tatăl ceresc prin mine, slujitoarea Lui, ca să îi ajutaţi pe aceia care nu Îl cunosc , ca să se împace cu El şi să Îl urmeze. De aceea vă învăţ iubirea, căci numai dacă veţi avea iubire veţi putea să Îi răspundeţi. Din nou vă chem să vă iubiţi păstorii şi să vă rugaţi ca, în aceste vremuri dificile, sub călăuzirea lor, Numele Fiului meu să se preamărească. Vă mulţumesc!
Dragi copii, şi astăzi vă chem la rugăciune. Relaţia voastră cu rugăciunea să fie cotidiană. Rugăciunea împlineşte miracole în voi şi prin voi, de aceea, copilaşilor, rugăciunea să vă fie bucurie. Atunci relaţia voastră cu viaţa va fi mai profundă şi mai deschisă şi veţi conştientiza că viaţa e un dar pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii, vă iubesc cu iubire maternă şi cu răbdare de mamă aştept iubirea voastră şi comuniunea voastră. Mă rog să fiţi comunitatea copiilor lui Dumnezeu, a copiilor mei. Mă rog pentru ca voi, ca şi comunitate, să vă reînsufleţiţi, cu bucurie, în credinţă şi în iubirea Fiului meu. Copiii mei, vă adun ca pe apostolii mei şi vă învăţ cum să faceţi cunoscută altora iubirea Fiului meu, cum să le duceţi Vestea cea bună, care e Fiul meu. Daţi-mi inimile voastre deschise şi purificate şi eu le voi umple de iubire pentru Fiul meu. Iubirea Lui va da sens vieţii voastre, iar eu voi umbla cu voi. Voi fi cu voi până la întâlnirea cu Tatăl ceresc. Copiii mei, se vor mântui doar aceia care merg spre Tatăl ceresc cu iubire şi credinţă. Nu vă temeţi, sunt cu voi! Aveţi încredere în păstorii voştri, cum a avut Fiul meu când i-a ales şi rugaţi-vă să aibă puterea şi iubirea să vă călăuzească. Vă mulţumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 14 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]