Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'drumul'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'drumul'

Total found: 74
Dragi copii! Mă bucur pentru toţi cei care se află pe drumul sfinţeniei. Vă rog să-i ajutaţi cu mărturia voastră pe toţi cei care nu ştiu să trăiască în sfinţenie. De aceea, dragi copii, familia voastră să fie locul unde se naşte sfinţenia. Ajutaţi-i pe toţi să trăiască în sfinţenie, în special pe cei din familia voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să fiţi în toate un model pentru ceilalţi, în special în rugăciune şi în mărturie. Dragi copii, eu nu pot ajuta lumea fără voi. Doresc să colaboraţi cu mine în toate, chiar şi în cele mai mici lucruri. De aceea, dragi copii, faceţi astfel încât rugăciunea voastră să vină din inimă şi abandonaţi-vă cu totul mie. Aşa vă voi putea învăţa şi conduce pe drumul pe care l-am început cu voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi ştiţi că eu doresc să vă conduc pe drumul sfinţeniei, dar nu doresc să vă oblig să fiţi sfinţi cu forţa. Eu doresc ca fiecare dintre voi, prin micile lui sacrificii, să se ajute pe sine, şi să mă ajute pe mine, pentru ca eu să vă pot conduce din zi în zi mai aproape de sfinţenie. De aceea, dragi copii, eu nu doresc să vă oblig să trăiţi mesajele mele. Mai degrabă acest lung timp petrecut împreună cu voi e semnul că vă iubesc nemărginit de mult şi că doresc ca fiecare dintre voi să devină sfânt. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit pe toţi să trăiţi, în noul an, toate mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, să ştiţi că am rămas atât de mult timp pentru voi, ca să vă pot conduce paşii pe drumul sfinţeniei. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă fără încetare şi trăiţi toate mesajele pe care vi le dau, pentru că eu fac aceasta cu mare iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă iau pe toţi sub mantia mea şi să vă conduc pe drumul convertirii. Dragi copii, vă rog daţi-I Domnului tot trecutul vostru, tot răul care s-a adunat în inimile voastre. Doresc ca fiecare dintre voi să fie fericit, dar trăind în păcat nimeni nu poate fi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi în rugăciune veţi cunoaşte noul drum al bucuriei. Bucuria se va manifesta în inimile voastre şi astfel veţi fi martori bucuroşi a ceea ce eu şi Fiul meu dorim de la fiecare dintre voi. Vă binecuvântez.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru prezenţa voastră în acest loc, unde eu vă dau haruri speciale. Vă chem pe fiecare dintre voi începând de astăzi să trăiţi viaţa pe care Dumnezeu o doreşte de la voi şi să începeţi să împliniţi fapte de iubire şi de milă. Nu doresc ca voi, dragi copii, să trăiţi mesajele şi să comiteţi păcatul, care nu îmi place. De aceea, dragi copii, doresc ca fiecare dintre voi să trăiască o viaţă nouă, fără să distrugeţi tot ceea ce Dumnezeu creează în voi şi tot ceea ce El vă dă. Eu vă dau binecuvântarea mea specială şi rămân cu voi pe drumul convertirii voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc şi doresc să vă invit pe toţi la pacea lui Dumnezeu. Doresc ca fiecare dintre voi să experimenteze în inima lui pacea pe care Dumnezeu o dă. Doresc să vă binecuvântez pe toţi astăzi. Vă binecuvântez cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi vă rog, dragi copii, să urmaţi calea mea şi să trăiţi conform ei. Eu, dragi copii, vă iubesc. Şi fără să mai ţin socoteala numărului de ori, continui să vă chem şi să vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi pentru intenţiile mele. Vă implor ajutaţi-mă să vă prezint lui Dumnezeu pentru ca El să vă salveze şi să vă conducăpe drumul salvării. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă chem pe toţi la rugăciune. Fie ca rugăciunea să fie viaţa voastră. Dragi copii, dăruiţi-I timpul vostru numai lui Isus şi El vă va da tot ce căutaţi. El vi se va descoperi în plenitudine. Dragi copii, Satan e puternic şi stă la pândă împotriva fiecăruia dintre voi. Rugaţi-vă, şi astfel el nu va putea nici să vă rănească nici să vă blocheze pe drumul sfinţeniei. Dragi copii, creşteţi, din zi în zi, prin rugăciune, tot mai mult spre Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă chem pe toţi să vă hotărâţi pentru Cer. Drumul e greu pentru toţi cei care nu s-au hotărât pentru Dumnezeu. Dragi copii, hotărâţi-vă şi credeţi că Dumnezeu vi se oferă în plentitudine. Voi sunteţi invitaţi şi trebuie să răspundeţi chemării Tatălui, care vă cheamă prin mine. Rugaţi-vă, pentru că în rugăciune fiecare dintre voi va putea atinge iubirea desăvârşită. Eu vă binecuvântez şi doresc să vă ajut pentru ca fiecare dintre voi să fie sub mantia mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Dumnezeu doreşte să vă facă sfinţi, de aceea, prin mine, va invită la o abandonare deplină. Sfânta Liturghie să fie viaţa voastră. Înţelegeţi că biserica e palatul lui Dumnezeu, locul unde doresc să vă adun şi să vă arăt calea spre Dumnezeu. Veniţi şi rugaţi-vă! Nu priviţi la ceilalţi şi nu-i bârfiţi, ci viaţa voastră să fie o mărturie pe drumul sfinţeniei. Bisericile sunt sfinte şi demne de respect. Pentru că Dumnezeu, care s-a făcut om, locuieşte în ele zi şi noapte. Prin urmare, copilaşilor, credeţi şi rugaţi-vă ca Tatăl să vă mărească credinţa şi apoi cereţi tot ce aveţi nevoie. Eu sunt cu voi. Mă bucur pentru convertirea voastră şi vă protejez cu mantia mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă abandonaţi cu totul lui Dumnezeu. Rugaţi-vă, copilaşilor, ca Satan să nu vă sufle încolo şi încoace ca pe ramurile agitate de vânt. Fiţi puternici în Dumnezeu. Doresc ca, prin voi, întreaga lume să-L cunoască pe Dumnezeul bucuriei. Prin viaţa voastră daţi mărturie despre bucuria lui Dumnezeu. Nu fiţi nici neliniştiţi, nici îngrijoraţi. Dumnezeu vă va ajuta şi vă va arăta drumul. Doresc ca voi să-i iubiţi pe toţi oamenii cu iubirea mea: buni şi răi. Numai astfel iubirea va domni în lume. Copilaşilor, voi sunteţi ai mei. Eu vă iubesc şi doresc ca voi să vă abandonaţi mie, ca să vă pot conduce la Dumnezeu. Rugaţi-vă neîncetat, pentru ca Satan să nu se poată folosi de voi. Rugaţi-vă pentru a înţelege că sunteţi ai mei. Vă binecuvântez cu binecuvântarea bucuriei. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem la acea iubire care îi e fidelă lui Dumnezeu şi care îi place Lui. Copilaşilor, iubirea acceptă totul, chiar şi ceea ce e greu şi amar, de dragul lui Isus, care e Iubire. De aceea, dragi copii, rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ajute, dar nu conform dorinţelor voastre, ci conform iubirii Lui. Abandonaţi-vă lui Dumnezeu, pentru ca El să vă poată vindeca, consola şi ierta tot ceea ce în voi e o piedică pe drumul iubirii. În acest fel Dumnezeu va transforma viaţa voastră, şi voi veţi creşte în iubire. Preamăriţi-L pe Dumnezeu, copilaşilor, cu lauda dragostei, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să poată creşte zi de zi în voi până la desăvârşire. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit pe toţi, fără excepţie, pe drumul sfinţeniei vieţii voastre. Dumnezeu v-a oferit darul sfinţeniei. Rugaţi-vă ca să-l puteţi înţelege din ce în ce mai mult şi astfel să puteţi să-L mărturisiţi pe Dumnezeu cu viaţa voastră. Dragi copii, eu vă binecuvântez şi intervin înaintea lui Dumnezeu pentru voi, pentru ca drumul vostru şi mărturia voastră să fie depline şi să fie o bucurie pentru Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem la drumul sfinţeniei. Rugaţi-vă ca să puteţi înţelege frumuseţea şi măreţia acestui drum, unde Dumnezeu vi se revelează într-un mod special. Rugaţi-vă ca să puteţi fi deschişi faţă de tot ceea ce Dumnezeu doreşte să facă prin voi, pentru ca în viaţa voastră să-I puteţi mulţumi lui Dumnezeu şi să vă bucuraţi pentru tot ceea ce El face prin fiecare în parte. Eu vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă binecuvântez într-un mod special cu binecuvântarea mea maternă şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să vă dea harul convertirii inimii. Deja de ani întregi vă invit la o viaţă spirituală profundă, în simplitate, dar voi sunteţi atât de reci! Prin urmare, copilaşilor, acceptaţi cu seriozitate şi trăiţi mesajele, pentru ca sufletul vostru să nu fie trist atunci când nu voi mai fi cu voi şi când nu vă voi mai conduce ca pe nişte copii nesiguri la primii lor paşi. De aceea, copilaşilor, citiţi în fiecare zi mesajele pe care vi le-am dat şi transformaţi-le în viaţă. Vă iubesc şi de aceea vă invit pe toţi pe drumul mântuirii cu Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! De nouă ani sunt cu voi şi de nouă ani vă repet că Dumnezeu, Tatăl vostru, e singurul Adevăr, unica Cale şi adevărata Viaţă. Doresc să vă arăt drumul spre viaţa veşnică. Doresc să fiu legătura voastră cu o credinţă profundă. Luaţi Rozariul şi reuniţi copiii voştri, familia voastră în jurul vostru. Acesta este calea pentru a ajunge la mântuire. Daţi un bun exemplu copiilor voştri. Daţi un bun exemplu celor care nu cred. Nu veţi cunoaşte fericirea pe acest pământ şi nu veţi merge nici în Cer dacă inimile voastre nu sunt curate şi smerite şi dacă nu împliniţi Legea lui Dumnezeu. Eu vin să vă cer ajutorul: uniţi-vă cu mine în rugăciune pentru cei care nu cred. Mă ajutaţi foarte puţin. Aveţi prea puţină milă şi iubire pentru cei apropiaţi vouă, iar Dumnezeu v-a dat iubirea şi v-a arătat cum trebuie să-i iertaţi pe ceilalţi şi să-i iubiţi. De aceea împăcaţi-vă şi purificaţi-vă sufletele. Luaţi rozariul şi rugaţi-vă. Acceptaţi cu răbdare toate suferinţele voastre. Amintiţi-vă bine că Isus a suferit cu răbdare pentru voi. Lăsaţi-mă să fiu Mama voastră, legătura voastră cu Dumnezeu şi cu viaţa veşnică. Nu le impuneţi credinţa voastră celor care nu cred. Arătaţi-le-o prin exemplul vostru şi rugaţi-vă pentru ei. Copiii mei, rugaţi-vă!
Dragi copii! Astăzi vă invit să acceptaţi în mod serios şi să trăiţi mesajele pe care vi le dau. Eu sunt cu voi şi doresc, dragi copii, ca fiecare dintre voi să fie cât mai aproape cu putinţă de inima mea. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă şi căutaţi voinţa lui Dumnezeu în viaţa voastră zilnică. Doresc ca fiecare dintre voi să descopere drumul sfinţeniei, pentru a creşte pe acest drum până în veşnicie. Mă voi ruga pentru voi şi voi mijloci în faţa lui Dumnezeu pentru voi, ca voi să puteţi înţelege măreţia acestui dar pe care Dumnezeu mi-l dă, acela de-a fi cu voi.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem să vă rugaţi în mod special şi să oferiţi jertfe şi fapte bune pentru pacea în lume. Satan este puternic şi cu toată puterea lui vrea să distrugă pacea care vine de la Dumnezeu. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă cu mine în mod special pentru pace. Eu sunt cu voi şi vreau să vă ajut cu rugăciunile mele şi să vă conduc pe drumul păcii. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Nu uitaţi să trăiţi mesajele de pace! Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi în această mare zi pe care mi-aţi dăruit-o, doresc să vă binecuvântez pe toţi şi să vă spun că aceste zile, în care sunt cu voi, sunt zile de har. Eu doresc să vă învăţ şi să vă ajut să mergeţi pe drumul sfinţeniei. Sunt mulţi cei care nu vor să asculte mesajele mele, nici să accepte cu seriozitate ceea ce spun. Iată de aceea vă invit şi vă rog: fiţi martori ai prezenţei mele cu viaţa voastră şi în viaţa voastră zilnică. Dacă vă rugaţi, Dumnezeu vă va ajuta să descoperiţi adevăratul motiv al venirii mele. Prin urmare, copilaşilor, rugaţi-vă şi citiţi Sfânta Scriptură pentru a putea descoperi în Sfânta Scriptură, mesajul care vă este adresat prin venirea mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem pe toţi în mod special vă la rugăciune şi la renunţări. Acum, ca niciodată înainte, Satan vrea să arate lumii faţa sa neruşinată, cu care vrea să seducă cât mai mulţi oameni cu putinţă pe drumul morţii şi al păcatului. De aceea, dragi copii, ajutaţi Inima mea neprihănită să învingă într-o lume a păcatului. Vă cer tuturor să oferiţi rugăciuni şi sacrificii pentru intenţiile mele, pentru ca eu să I le pot oferi lui Dumnezeu pentrunevoile cele mai importante. Uitaţi dorinţele voastre personale şi rugaţi-vă, dragi copii, pentru ceea ce vrea Dumnezeu şi nu pentru ceea ce vreţi voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 3 4 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]