Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'de'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'de'

Total found: 661
Dragi copii! Cu iubire maternă vă invit astăzi să fiţi un far pentru toate sufletele care se rătăcesc în tenebrele necunoaşterii iubirii lui Dumnezeu. Pentru a putea să iluminaţi cât mai puternic cu putinţă şi să atrageţi cât mai multe suflete cu putinţă, nu permiteţi ca falsităţile care ies din gurile voastre să reducă la tăcere conştiinţa voastră. Fiţi perfecţi! Eu vă conduc cu o mână maternă, cu o mână de iubire. Vă mulţumesc.
Dragi copii! În acest timp de har, în care şi natura se pregăteşte să ofere cele mai frumoase culori din timpul anului, eu vă invit, copilaşilor: deschideţi-vă inimile lui Dumnezeu-Creatorul, pentru ca El să vă transforme şi să vă modeleze după chipul Său, ca tot binele care se află adormit în inimile voastre să se trezească la o viaţă nouă şi la o dorinţă arzătoare de veşnicie. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp special al încercării voastre de-a vă apropia cât mai mult de Fiul meu, de suferinţa Lui, dar şi de iubirea cu care a suportat-o, eu doresc să vă spun că sunt cu voi. Vă voi ajuta să învingeţi greşelile şi încercările cu harul meu. Vă voi învăţa iubirea, iubirea care şterge păcatele şi vă face face perfecţi, iubirea care vă dă pacea Fiului meu acum şi pentru totdeauna. Pacea să fie cu voi şi în voi, pentru că eu sunt Regina Păcii. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit la iertare. Iertaţi, copiii mei! Iertaţi-i pe alţii, iertaţi-vă pe voi înşivă. Dragi copii, acesta e timpul de har. Rugaţi-vă pentru toţi copiii mei care sunt departe de Fiul meu, Isus, rugaţi-vă ca ei să se întoarcă. Mama se roagă pentru voi, Mama intervine pentru voi. Vă mulţumesc pentru că şi astăzi aţi primit mesajele mele.
Dragi copii! Astăzi că invit să iubiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Rugaţi-vă pentru darul iubirii pentru că atunci când sufletul iubeşte Îl cheamă la el pe Fiul meu. Fiul meu nu-i refuză pe cei care Îl cheamă şi care doresc să trăiască conform Lui. Rugaţi-vă pentru cei care nu înţeleg iubirea, care nu înţeleg ce înseamnă să iubeşti. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să fie pentru ei Tată şi nu Judecător. Copiii mei, fiţi voi apostolii mei, fiţi fluviul meu de iubire. Eu am nevoie de voi. Vă mulţumesc.
În data de 2 aprilie 2010, Mirjana a primit apariţia lunară a Sfintei Fecioare la Crucea Albastră. După apariţie, aceasta a transmis următorul mesaj:
Dragi copii! Astăzi vă binecuvântez în mod special şi mă rog să vă întoarceţi pe calea dreaptă la Fiul meu, la Salvatorul vostru, la Răscumpărătorul vostru, la Cel care v-a dat viaţa veşnică. Gândiţi-vă la tot ceea ce e omenesc, la tot ce nu vă permite să-L urmaţi pe Fiul meu, la lucrurile trecătoare, la imperfecţiuni şi la limitări şi apoi gândiţi-vă la Fiul meu, la imensitatea Lui divină. Cu abandonul şi rugăciunea înnobilaţi trupul vostru şi perfecţionaţi sufletul vostru. Fiţi pregătiţi, copiii mei. Vă mulţumesc.
Dragi copii! În acest timp în care în mod special vă rugaţi şi cereţi mijlocirea mea, vă invit, copilaşilor, să vă rugaţi pentru ca prin rugăciunile voastre să pot ajuta cât mai multe inimi cu putinţă să se deschidă faţă de mesajele mele. Rugaţi-vă pentru intenţiile mele. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea Fiului meu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi bunul vostru Tată va invită, prin mine, ca, cu sufletul plin de iubire, să porniţi pe drumul spiritual. Dragi copii, umpleţi-vă de har, căiţi-vă cu sinceritate pentru păcatele voastre şi tânjiţi după bine. Tânjiţi şi în numele celor care nu au cunoscut perfecţiunea binelui. Îi veţi fi mai dragi lui Dumnezeu.Vă mulţumesc.
Dragi copii! Dumnezeu v-a dat harul să trăiţi şi să apăraţi tot binele care e în voi şi în jurul vostru şi să îi inspiraţi pe ceilalţi să fie mai buni şi mai sfinţi, dar nici Satan nu doarme şi prin modernism vă distrage şi vă conduce pe calea lui. De aceea, copilaşilor, în iubirea inimii mele neprihănite, iubiţi-L pe Dumnezeu mai presus de orice şi trăiţi poruncile Lui. În acest fel viaţa voastră va avea sens şi pacea va domni pe pământ. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit ca, prin post şi rugăciune, să trasaţi drumul prin care Fiul meu va intra în inimile voastre. Primiţi-mă ca Mamă şi mesageră a iubirii lui Dumnezeu şi a dorinţei Lui pentru mântuirea voastră. Eliberaţi-vă de tot ceea ce, din trecut, vă împovărează şi vă dă un sentiment de vinovăţie; de tot ceea ce v-a dus la eroare-întuneric. Acceptaţi lumina. Renaşteţi în dreptatea Fiului meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Doresc şi astăzi să vă invit în acest timp de har să vă rugaţi şi să reînnoiţi mesajele mele şi să trăiţi mesajele mele. Dragi copii, acesta e un timp de responsabilitate. Dragi copii, doresc ca voi să îndepliniţi fapte, nu cuvinte. Mama se roagă pentru voi şi mijloceşte la Fiul ei pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc, dragi copii, că m-aţi acceptat şi că trăiţi mesajele mele.
Dragi copii! În acest timp în care mintea şi trupul se odihnesc, vă cer să mă ajutaţi. Inima voastră să bată mereu pentru Dumnezeu: astfel mă veţi ajuta ca marele plan pe care Dumnezeu îl are cu întreaga omenire să meargă înainte. De aceea vă cer, dragi copii, să vă rugaţi pentru intenţiile mele. Satan doreşte să distrugă prin orice mijloc acest plan. Oferiţi-mi rugăciuni, posturi, mici sacrificii ale cotidianităţii voastre, astfel încât eu să I le pot da Fiului meu şi să pot mijloci pentru fiecare. Nu vă preocupaţi, noi vom şti la ce să le folosim. Aveţi încredere, copilaşilor, eu vă sunt mereu aproape. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Cu bucurie vă invit pe toţi să trăiţi mesajele mele cu bucurie. Doar astfel, copilaşilor, veţi putea fi mai aproape de Fiul meu. Eu doresc să vă conduc pe toţi doar la El şi în El veţi găsi adevărata pace şi adevărata bucurie a inimii voastre. Eu vă binecuvântez pe toţi şi vă iubesc cu o iubire imensă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Chemarea mea maternă, pe care v-o adresez azi e o chemare de adevăr şi de viaţă. Fiul meu, care e Viaţa, vă iubeşte şi vă cunoaşte în adevăr. Pentru a vă cunoaşte şi a vă iubi pe voi înşivă trebuie să-L cunoaşteţi pe Fiul meu, în timp ce pentru a-i cunoaşte şi iubi pe ceilalţi trebuie să-L vedeţi în ei pe Fiul meu. De aceea, copiii mei, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, ca să înţelegeţi şi să vă abandonaţi cu sufletul liber, pentru a vă transforma în întregime şi a avea Împărăţia Cerurilor în inima voastră pe pământ. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Din nou vă chem să mă urmaţi cu bucurie. Doresc să vă conduc pe toţi la Fiul meu, Salvatorul vostru. Voi nu sunteţi conştienţi că fără El nu aveţi bucurie şi pace, nici viitor sau viaţa veşnică. De aceea, copilaşilor, folosiţi bine acest timp de rugăciune bucuroasă şi abandon. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi vă invit să începeţi, împreună cu mine, să construiţi Împărăţia Cerurilor, să uitaţi ceea ce e personal şi, conduşi de exemplul Fiului meu, să vă gândiţi la ceea ce e al lui Dumnezeu. Ce doreşte El la voi? Nu-i permiteţi lui Satan să vă deschidă drumurile fericirii pământeşti, drumuri pe care nu se află Fiul meu. Copiii mei, sunt false şi durează puţin. Fiul meu există. Eu vă ofer fericirea veşnică şi pacea, unitatea cu Fiul meu, cu Dumnezeu, vă ofer Împărăţia lui Dumnezeu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Cu mare bucurie doresc și astăzi să vă invit din nou: rugaţi-vă, rugați-vă, rugaţi-vă! Acest timp să fie pentru voi timp de rugăciune personală. De-a lungul zilei găsiţi-vă un loc unde, în reculegere, să vă puteţi ruga cu bucurie. Eu vă iubesc şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt alături de voi pentru că doresc să vă ajut să depăşiţi încercările pe care acest timp de purificare le pune înaintea voastră. Copiii mei, una dintre ele e să nu iertaţi şi să nu cereţi iertare. Orice păcat jigneşte iubirea şi vă îndepărtează de ea – şi iubirea e Fiul meu. Prin urmare, copii mei, dacă doriţi să păşiţi cu mine spre pacea iubirii lui Dumnezeu, trebuie să învăţaţi să iertaţi şi să cereţi iertare. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi cu binecuvântarea mea maternă de pace şi vă îndemn să vă trăiţi mai mult viaţa religioasă pentru că sunteţi încă slabi şi nu sunteţi smeriţi. Vă invit, copilaşilor, să vorbiţi mai puţin şi să lucraţi mai mult la convertirea voastră personală, pentru ca mărturia voastră să dea roade. Şi viaţa voastră să fie o rugăciune continuă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la o umilă, copiii mei, la o umilă devoţiune. Inimile voastre trebuie să fie drepte. Crucile voastre să fie pentru voi un mijloc în lupta cu păcatul zilnic. Armele voastre să fie răbdarea şi o iubire nemărginită. O iubire care ştie să aştepte şi care vă va face capabili să recunoaşteţi semnele lui Dumnezeu, pentru ca viaţa voastră, cu o iubire smerită, să arate adevărul tuturor celor care îl caută în tenebrele minciunii. Copiii mei, apostolii mei, ajutaţi-mă să deschid drumurile pentru Fiul meu. Încă o dată vă invit la rugăciune pentru păstorii voştri. Prin ei voi învinge. Vă mulţumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 ... 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 ... 34 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]