Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'copilașilor'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'copilașilor'

Total found: 66
Dragi copii, și astăzi Cel Preaînalt imi îngăduie să fiu cu voi și să vă conduc pe calea convertirii. Multe inimi s-au închis harului și au devenit surde la chemarea mea. Voi, copilașilor, rugați-vă și luptați-vă împotriva ispitei și a tuturor planurilor rele pe care satana vi le oferă prin modernism. Fiți tari în rugăciune și, cu crucea în mâini, rugați-vă ca răul să nu vă folosească și să nu biruiască în voi. Eu sunt cu voi și mă rog cu voi. Vă mulțumec că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, sunt cu voi și azi ca să vă conduc spre mântuire. Sufletul vostru e neliniștit, căci spiritul e slab și obosit de toate lucrurile lumești. Voi, copilașilor, rugați-vă Duhului Sfânt ca El să vă transforme și să vă umple cu puterea credinței și speranței Sale, ca să fiți tari în această luptă contra răului. Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru voi înaintea Fiului meu Isus. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și astăzi sunt cu voi și cu bucurie vă invit pe toți: rugați-vă și credeți în puterea rugăciunii! Deschideți-vă inimile, copilașilor, ca Dumnezeu să vă umple cu iubirea Sa și veți fi bucurie pentru alții, mărturia voastră va fi puternică și tot ce faceți va fi întrețesut cu gingășia lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi și mă rog pentru voi și pentru convertirea voastră până când nu Îl veți pune pe Dumnezeu pe primul loc. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și astăzi Cel Preaînalt îmi dă harul de a vă putea iubi și invita la convertire. Copilașilor, Dumnezeu să fie ziua voastră de mâine, nu războiul și neliniștea! Nu tristețea, ci bucuria și pacea trebuie să domnească în inimile tuturor oamenilor, dar fără Dumnezeu nu veți găsi niciodată pace. De aceea, copilașilor, întoarceți-vă la Dumnezeu și la rugăciune, pentru ca inima voastră să cânte de bucurie. Sunt cu voi și vă iubesc cu iubire nețărmurită. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, cu bucurie sunt și azi cu voi și vă chem pe toți, copilașilor, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă, ca să înțelegeți iubirea ce o am pentru voi. Iubirea mea e mai puternică decât răul, copilașilor, de aceea, apropiați-vă de Dumnezeu ca să simțiți bucuria mea în Dumnezeu. Fără Dumnezeu, copilașilor, nu aveți viitor, nu aveți speranță, nici mântuire, de aceea lăsați răul și alegeți binele. Eu sunt cu voi și, cu voi, mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru toate nevoile voastre. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și astăzi vă chem să fiți rugăciune. Fie ca rugăciunea să vă fie aripi pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Lumea e în ceasul încercării, căci a uitat de Dumnezeu și L-a părăsit. De aceea, voi, copilașilor, fiți aceia care Îl caută și Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de toate. Eu sunt cu voi și vă conduc la Fiul meu, dar voi trebuie să spuneți DA-ul vostru, în libertatea copiilor lui Dumnezeu. Mijlocesc pentru voi și vă iubesc, copilașilor, cu iubire nemărginită. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și azi Îl rog pe Duhul Sfânt să vă umple inimile cu credință tare. Rugăciunea și credința vor umple inima voastră cu iubire și bucurie și voi veți fi semn pentru cei care sunt departe de Dumnezeu. Îndemnați-vă, copilașilor, unii pe alții la rugăciunea cu inima, ca rugăciunea să umple viața voastră și veți fi, în fiecare zi, mai presus de toate, copilașilor, martorii slujirii lui Dumnezeu în adorație și a [slujirii] aproapelui în nevoie. Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru voi toți. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și astăzi rugăciunea mea este pentru voi toți, în special pentru toți aceia care au ajuns să-și împietrească inima față de chemarea mea. Trăiți în zile de har și nu sunteți conștienți de darurile pe care Dumnezeu vi le dă prin prezența mea. Copilașilor, hotărâți-vă și azi pentru sfințenie și luați exemplul sfinților acestor vremuri și veți vedea că sfințenia este realitate pentru voi toți. Bucurați-vă în dragoste, copilașilor, că sunteți irepetibili și de neînlocuit în ochii lui Dumnezeu, căci sunteți bucuria lui Dumnezeu în lumea aceasta. Mărturisiți pacea, rugăciunea și iubirea. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, azi vă chem pe toți: rugați-vă pentru intențiile mele! Pacea e în pericol, de aceea, copilașilor, rugați-vă și fiți purtătorii păcii și speranței în această lume lipsită de pace, în care satana atacă și ispitește în toate felurile. Copilașilor, fiți tari în rugăciune și curajoși în credință. Eu sunt cu voi și mijlocesc înaintea Fiului meu Isus pentru voi toți. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și astăzi vă chem pe toți la rugăciune. Fără rugăciune nu puteți trăi, căci rugăciunea e lanț ce vă apropie de Dumnezeu. De aceea, copilașilor, în umilința inimii întoarceți-vă la Dumnezeu și la poruncile Lui, ca să puteți zice cu toată inima: ”precum în Cer așa să fie și pe pământ”. Voi, copilașilor, sunteți liberi ca, în libertate, să vă hotărâți pentru Dumnezeu sau împotriva Lui. Uitați-vă unde vrea să vă atragă satana: în păcat și robie. De aceea, copilașilor, întoarceți-vă la inima mea, ca eu să vă pot duce la Fiul meu Isus, care e calea, adevărul și viața. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, în această vreme de har vă chem pe toți la convertire. Copilașilor, voi iubiți puțin și vă rugați și mai puțin. Sunteți pierduți și nu știți care vă e scopul. Luați crucea, priviți la Isus și urmați-L! El vi se dăruie până la moartea pe cruce, căci vă iubește. Copilașilor, vă chem: întoarceți-vă la rugăciunea cu inima, ca, în rugăciune, să găsiți speranță și sensul a ceea ce trăiți. Eu sunt cu voi și mă rog pentru voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi vă aduc iubirea mea. Dumnezeu mi-a îngăduit să vă iubesc și, din iubire, să vă chem la convertire. Voi, copilașilor, sunteți săraci în iubire și încă nu ați înțeles că Fiul meu Isus și-a dat viața din dragoste, ca să vă mântuiască și să vă dea viață veșnică. De aceea, rugați-vă, copilașilor, ca în rugăciune să înțelegeți iubirea lui Dumnezeu. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, inima mea neprihănită sângerează privindu-vă în păcat și în obiceiuri păcătoase. Vă chem: întoarceți-vă la Dumnezeu și la rugăciune, ca să vă fie bine pe pământ! Dumnezeu vă cheamă prin mine, ca inimile voastre să fie speranță și bucurie pentru toți cei ce sunt departe. Chemarea mea să fie pentru voi balsam pentru suflet și inimă, astfel încât să Îl slăviți pe Dumnezeu Creatorul care vă iubește și vă cheamă la veșnicie. Copilașilor, viața e scurtă: folosiți-vă de timpul acesta ca să faceți binele. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, prezența mea este dar al Lui Dumnezeu pentru voi toți și imbold de convertire. Satana e puternic și dorește să pună dezordine și neliniște în inimile și în gândurile voastre. De aceea, copilașilor, rugați-vă ca Duhul Sfânt să vă conducă pe calea dreaptă a bucuriei și a păcii. Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru voi înaintea Fiului meu. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, mulțumiți-i cu mine lui Dumnezeu pentru darul că sunt cu voi. Rugați-vă, copilașilor, și trăiți poruncile lui Dumnezeu, ca să vă fie bine pe pământ. Azi, în această zi de har, doresc să vă dau binecuvântarea mea maternă de pace și iubirea mea. Mijlocesc pentru voi la Fiul meu și vă chem să perseverați în rugăciune ca să pot împlini planurile mele cu voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, vă privesc și vă văd pierduți și nu aveți nici rugăciune, nici bucurie în inimi. Întoarceți-vă, copilașilor, la rugăciune și puneți-L pe Dumnezeu pe primul loc, nu pe om. Nu pierdeți speranța ce v-o aduc! Copilașilor, fie ca, în acest timp, fiecare zi să fie mai multă căutare a lui Dumnezeu în tăcerea inimii voastre și rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă până când rugăciunea nu devine bucurie. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi doresc să împărtășesc cu voi bucuria cerească! Voi, copilașilor, deschideți ușa inimii ca să crească în inima voastră speranța, pacea și iubirea pe care numai Dumnezeu le dă. Copilașilor, prea sunteți legați de lume și de lucrurile lumești, din acest motiv satana vă agită ca vântul valurile mării. De aceea, fie ca verigile vieții voastre să fie rugăciunea cu inima și adorarea Fiului meu Isus. Predați-I Lui viitorul vostru ca să fiți, în El, bucurie altora și exemplu cu viața voastră. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi vă chem la rugăciune. Fie ca rugăciunea să vă fie viață! Numai astfel inima voastră se va umple cu pace și cu bucurie. Dumnezeu vă va fi aproape și voi Îl veți simți în inima voastră ca Prieten, veți vorbi cu El ca și cu cineva pe care îl cunoașteți și, copilașilor, veți simți nevoia să dați mărturie, căci Isus va fi în inima voastră, iar voi [veți fi] uniți în El. Eu sunt cu voi și vă iubesc pe toți cu dragostea mea de Mamă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi vă chem: rugați-vă pentru pace! Abandonați egoismul și trăiți mesajele pe care vi le dau. Fără ele nu vă puteți schimba viața. Trăind rugăciunea, veți avea pacea. Trăind în pace, veți simți nevoia să dați mărturie, căci Îl veți descoperi pe Dumnezeu pe care acum îl simțiți departe. De aceea, copilașilor, rugați-vă! Rugați-vă! Rugați-vă și permiteți-I lui Dumnezeu să intre în inima voastră! Întoarceți-vă la post și la spovadă, ca să biruiți răul din voi și din jurul vostru. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și astăzi vă chem să vă întoarceți la rugăciune. În acest timp de har Dumnezeu mi-a permis să vă conduc spre sfințenie și spre o viață simplă, ca să Îl descoperiți pe Dumnezeu Creatorul în lucrurile mici, ca să vă îndrăgostiți de El și ca viața voastră să fie mulțumire adusă Celui Preaînalt pentru tot ce vă dă. Copilașilor, viața voastră să fie, în iubire, un dar pentru ceilalți și Dumnezeu vă va binecuvânta; iar voi să dați mărturie fără interese, din iubire pentru Dumnezeu. Eu sunt cu voi și mijlocesc înaintea Fiului meu pentru voi toți. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 3 4 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]