Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'cheamă'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'cheamă'

Total found: 21
Dragi copii! Astăzi doresc să vă chem pe toţi să vă hotărâţi pentru Cer. Drumul e greu pentru toţi cei care nu s-au hotărât pentru Dumnezeu. Dragi copii, hotărâţi-vă şi credeţi că Dumnezeu vi se oferă în plentitudine. Voi sunteţi invitaţi şi trebuie să răspundeţi chemării Tatălui, care vă cheamă prin mine. Rugaţi-vă, pentru că în rugăciune fiecare dintre voi va putea atinge iubirea desăvârşită. Eu vă binecuvântez şi doresc să vă ajut pentru ca fiecare dintre voi să fie sub mantia mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă spun: Eu sunt cu voi chiar şi în aceste zile agitate în care Satan doreşte să distrugă tot ceea ce eu şi Fiul meu Isus construim. El doreşte mai ales să distrugă sufletele voastre şi să vă conducă cât mai departe cu putinţă de viaţa creştină şi de poruncile pe care Biserica vă cheamă să le trăiţi. Satan doreşte să distrugă tot ce e sfânt în voi şi în jurul vostru. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, pentru a putea să înţelegeţi tot ceea ce Dumnezeu vă dă prin venirile mele. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la convertire. Acesta este cel mai important mesaj pe care l-am dat aici. Copilaşilor, doresc ca fiecare dintre voi să devină un purtător al mesajelor mele. Vă invit, copilaşilor, să trăiţi mesajele pe care vi le-am dat în aceşti ani. Acesta este un timp de har, în special acum când Biserica vă cheamă şi ea la rugăciune şi la convertire. Şi eu, copilaşilor, vă invit să trăiţi mesajele pe care vi le-am dat de când am apărut aici. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă deschideţi lui Dumnezeu - Creatorul, pentru ca El să vă schimbe. Copilaşilor, voi îmi sunteţi dragi, vă iubesc pe toţi şi vă invit să vă apropiaţi mai mult de mine şi dragostea voastră pentru Inima mea neprihănita să fie mai aprinsă. Eu doresc să vă reînnoiesc şi să vă conduc cu Inima mea la Inima lui Isus, care şi astăzi suferă pentru voi şi vă cheamă la convertire şi reînnoire. Prin voi doresc să reînnoiesc lumea. Înţelegeţi, copilaşilor, că voi sunteţi astăzi sarea pământului şi lumina lumii. Copilaşilor, vă invit şi vă iubesc şi într-un mod special vă implor: convertiţi-vă! Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi sunt cu voi în mod special, ţinându-l pe Micul Isus în braţe şi vă invit, copilaşilor, să vă deschideţi la chemarea Lui. El vă cheamă la bucurie. Copilaşilor, trăiţi cu bucurie mesajele Evangheliei pe care eu vi le repet de când sunt cu voi. Copilaşilor, eu sunt Mama voastră şi doresc să vi-L arăt pe Dumnezeul iubirii şi pe Dumnezeul păcii. Eu nu doresc ca viaţa voastră să fie tristă, ci să fie împlinită în bucurie pentru veşnicie, conform Evangheliei. Doar aşa viaţa voastră va avea un sens.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, când Dumnezeu mi-a dat puterea de a fi împreună cu voi, cu Micul Isus în braţe, mă bucur împreună cu voi şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut în acest an jubiliar. Îi mulţumesc lui Dumnezeu mai ales pentru vocaţiile celor care i-au spus pe deplin "da" lui Dumnezeu. Vă dau tuturor binecuvântarea mea şi a Pruncului Isus. Eu mă rog pentru voi toţi, pentru ca bucuria să se nască în inimile voastre şi pentru ca, în bucurie, să dăruiţi bucuria pe care o simt eu astăzi. În acest Prunc, eu vi-L aduc pe Salvatorul sufletelor voastre şi pe Cel care vă cheamă la sfinţenia vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ca o mamă care îşi cheamă copiii, v-am chemat şi voi mi-aţi răspuns. Permiteţi-mi să umplu inima voastră cu iubire, astfel încât inima voastră să devină o inimă de iubire pe care o veţi dărui celorlalţi fără rezerve. Astfel mă veţi ajuta în cel mai bun mod cu putinţă în misiunea mea de-a-i converti pe sărmanii mei copii care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu şi iubirea Fiului meu, Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Azi vă invit din nou să aveţi mai multă încredere în mine şi în Fiul meu. El a învins, prin moartea şi învierea Sa, şi prin mine, vă cheamă să fiţi o parte a bucuriei Sale. Copilaşilor, voi nu-L vedeţi pe Dumnezeu, dar dacă vă rugaţi veţi simţi apropierea Lui. Eu sunt cu voi şi mijlocesc în faţa lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi că invit să iubiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Rugaţi-vă pentru darul iubirii pentru că atunci când sufletul iubeşte Îl cheamă la el pe Fiul meu. Fiul meu nu-i refuză pe cei care Îl cheamă şi care doresc să trăiască conform Lui. Rugaţi-vă pentru cei care nu înţeleg iubirea, care nu înţeleg ce înseamnă să iubeşti. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să fie pentru ei Tată şi nu Judecător. Copiii mei, fiţi voi apostolii mei, fiţi fluviul meu de iubire. Eu am nevoie de voi. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Cu iubire maternă doresc sa deschid inima fiecăruia dintre voi şi să vă învăţ unirea personală cu Tatăl. Pentru a accepta acest lucru, voi trebuie să înţelegeţi că voi sunteţi importanţi pentru Dumnezeu şi că El vă cheamă personal. Voi trebuie să înţelegeţi că rugăciunea voastră e dialogul unui copil cu Tatăl; că iubirea e drumul pe care trebuie sa porniţi, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele vostru. Aceasta e, copiii mei, iubirea care nu are limite, aceasta e iubirea care se naşte din adevăr şi merge până la capăt. Urmaţi-mă, copiii mei, pentru că şi ceilalţi, recunoscând adevărul şi iubirea în voi, să vă urmeze pe voi. Va mulţumesc.
Dragi copii, Dumnezeu Tatăl mă trimite ca să vă arăt calea mântuirii, pentru că El, fiii mei, doreşte să vă salveze şi nu să vă condamne. De aceea eu, ca Mamă, vă adun în jurul meu, căci doresc, cu iubirea mea maternă, să vă ajut a vă elibera de murdăria trecutului, ca să reîncepeţi să trăiţi şi să trăiţi altfel. Vă invit să înviaţi în Fiul meu. Cu spovedirea păcatelor renunţaţi la tot ceea ce vă îndepărtează de Fiul meu şi a făcut viaţa voastră goală şi neroditoare. Spune-ţi “da” din inimă Tatălui şi intraţi pe drumul mântuirii pe care El vă cheamă prin intermediul Duhului Sfânt. Vă mulţumesc!
Dragi copii, ca o mamă vă invit din nou să iubiţi, să vă rugaţi fără încetare pentru darul iubirii, să îl iubiţi pe Tatăl ceresc mai presus de toate. Când Îl veţi iubi pe El, vă veţi iubi pe voi înşivă şi pe aproapele vostru. Aceste realităţi nu pot fi separate. Tatăl ceresc este în fiecare om, iubeşte fiecare om şi îl cheamă pe fiecare pe nume. De aceea, copiii mei, în rugăciune ascultaţi voia Tatălui ceresc. Vorbiţi cu El. Să aveţi un raport personal cu Tatăl, care va face şi mai profund raportul între voi, comunitatea fiilor mei, a apostolilor mei. Ca Mamă, doresc ca, prin iubirea faţă de Tatăl ceresc, să vă înălţaţi deasupra vanităţilor acestei lumi şi să îi ajutaţi pe alţii să cunoască şi să se apropie treptat de Tatăl ceresc. Copiii mei, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru darul iubirii, căci iubirea e Fiul meu. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, ca să aibă întotdeauna iubire pentru voi, cum a avut-o şi a arătat-o Fiul meu, dându-şi viaţa pentru mântuirea voastră. Vă mulţumesc.
Dragi copii, şi astăzi vă chem să trăiţi în rugăciune chemarea voastră. Acum, ca niciodată înainte, Satana doreşte să sufoce omul şi sufletul său cu suflarea sa contagioasă de ură şi nelinişte. În multe inimi nu există bucurie pentru că nu este Dumnezeu, nici rugăciune. Ura şi războiul cresc din zi în zi. Vă chem, copilaşilor, începeţi din nou, cu entuziasm, drumul sfinţeniei şi al iubirii, căci pentru aceasta am venit în mijlocul vostru. Să fim împreună iubire şi iertare pentru toţi cei care nu ştiu şi nu vor să iubească decât cu iubire umană, şi nu cu acea iubire divină nemărginită la care vă cheamă Dumnezeu. Copilaşilor, păstraţi mereu în inimă speranţa într-un mâine mai bun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, în acest timp de har vă chem pe toți: rugați-vă mai mult și vorbiți mai puțin. În rugăciune căutați voia lui Dumnezeu și trăiți-o în acord cu poruncile la care Dumnezeu vă cheamă. Eu sunt cu voi și mă rog cu voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, inima mea neprihănită sângerează privindu-vă în păcat și în obiceiuri păcătoase. Vă chem: întoarceți-vă la Dumnezeu și la rugăciune, ca să vă fie bine pe pământ! Dumnezeu vă cheamă prin mine, ca inimile voastre să fie speranță și bucurie pentru toți cei ce sunt departe. Chemarea mea să fie pentru voi balsam pentru suflet și inimă, astfel încât să Îl slăviți pe Dumnezeu Creatorul care vă iubește și vă cheamă la veșnicie. Copilașilor, viața e scurtă: folosiți-vă de timpul acesta ca să faceți binele. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, ca Mamă a Bisericii, ca Mama voastră, zâmbesc privindu-vă cum veniți la mine, cum vă adunați în jurul meu, cum mă căutați. Venirile mele între voi sunt dovadă ce arată cât de mult vă iubește Cerul. Ele vă arată calea spre viața veșnică, spre mântuire. Apostolii mei, voi care vă străduiți să aveți inimi curate, și pe Fiul meu în ele, voi sunteți pe drumul cel bun. Voi, care-L căutați pe Fiul meu, voi căutați calea cea bunā. El a lăsat multe semne ale iubirii Sale. A lăsat speranța. E ușor să-L găsiți dacă sunteți gata de jertfă și de pocăință, dacă aveți răbdare, îndurare și iubire de aproapele. Mulți copii ai mei nu văd și nu aud pentru că nu vor. Nu acceptă cuvintele și faptele mele. Dar Fiul meu, prin mine, îi cheamă pe toți. Duhul Lui îi luminează pe toți copiii mei, în lumina Tatălui ceresc, în comuniunea Cerului și a pământului, în iubirea reciprocă, căci iubirea cheamă iubire și face ca faptele să fie mai importante decât vorbele. De aceea, apostolii mei, rugați-vă pentru Biserica voastră, iubiți-o și faceți faptele iubirii: oricât ar fi de trădată, de rănită, ea e aici pentru că provine de la Tatăl ceresc. Rugați-vă pentru păstorii voștri, ca să vedeți în ei măreția iubirii Fiului meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, Fiul meu a fost izvor de iubire și lumină când a vorbit pe pământ lumii din toate lumile. Apostolii mei, urmați lumina Sa! Asta nu e ușor, trebuie să fiți mici, trebuie să vă faceți mai mici decât alții, cu ajutorul credinței să vă umpleți de iubirea Lui. Niciun om pe pământ, fără credință, nu poate trăi experiența minunii. Eu sunt cu voi, mă descopăr vouă prin aceste veniri, prin aceste cuvinte. Doresc să vă dau mărturie despre iubirea mea și despre grija mea maternă. Copiii mei, nu pierdeți vremea punând întrebări la care niciodată nu primiți răspuns; la sfârșitul drumului vostru pământesc Tatăl ceresc vă va da [răspunsurile]. Să știți mereu că Dumnezeu știe tot, Dumnezeu vede, Dumnezeu iubește. Fiul meu preaiubit luminează vieți, risipește întunericul, iar iubirea mea de Mamă, ce mă aduce la voi, este inefabilă, tainică, dar reală. Eu îmi exprim sentimentele față de voi: iubirea, înțelegerea și bunăvoința maternă. De la voi, apostolii mei, aștept trandafirii rugăciunilor voastre, care trebuie să fie faptele iubirii. Acestea sunt cele mai dragi rugăciuni pentru inima mea de Mamă. Pe acestea le duc Fiului meu născut pentru voi; El ne privește și ne aude. Noi vă suntem mereu aproape – aceasta e iubirea care vă cheamă, vă conectează, vă convertește, vă încurajează și vă umple. De aceea, apostolii mei, iubiți-vă mereu unii pe alții și, mai presus de toate, iubiți-l pe Fiul meu! Aceasta e singura cale de mântuire, [singura cale] spre viața veșnică. Aceasta e rugăciunea mea cea mai dragă, care umple inima mea cu cea mai frumoasă mireasmă de trandafiri. Rugați-vă, rugați-vă mereu pentru păstorii voștri, ca să aibă putere să fie lumina Fiului meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, în acest timp de har vă chem la rugăciune. Rugați-vă și căutați pacea, copilașilor! Cel care a venit aici pe pământ ca să vă dea pacea Sa, fără să țină cont cine sunteți și ce sunteți, El, Fiul meu, Fratele vostru, vă cheamă prin mine la convertire, căci fără Dumnezeu nu aveți viitor, nici viață veșnică. De aceea, credeți și rugați-vă, trăiți în har și în așteptarea întâlnirii voastre personale cu El. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, tot ce a făcut și face Fiul meu, care este lumina iubirii, a fost din dragoste. La fel și voi, copiii mei, când trăiți în iubire, când vă iubiți aproapele, împliniți voia Fiului meu. Apostolii iubirii mele, faceți-vă mici! Deschideți-i Fiului meu inima voastră curată ca să poată lucra prin voi. Cu ajutorul credinței, umpleți-vă de iubire. Dar, copiii mei, nu uitați că Euharistia e inima credinței: aceasta e Fiul meu care vă hrănește cu trupul Lui și vă întărește cu Sângele Lui; aceasta e minunea iubirii - Fiul meu viu, care vine, iar și iar, ca să însuflețească sufletele. Copiii mei, trăind în iubire împliniți voia Fiului meu și El trăiește în voi. Copiii mei, dorința mea de Mamă e să Îl iubiți mereu mai mult, căci El vă cheamă cu iubirea Sa, vă dăruiește iubire, ca voi să o răspândiți tuturor celor din jurul vostru. Prin iubirea Lui sunt cu voi, ca Mamă, ca să vă vorbesc cuvintele iubirii și ale speranței, ca să vă spun cuvinte veșnice, biruitoare peste timp și moarte, ca să vă chem să fiți apostoli ai iubirii. Vă mulțumesc.
Dragi copii, vi-L aduc pe Fiul meu Isus ca să vă binecuvânteze și să vă descopere iubirea Sa, care vine din Cer. Inima voastră tânjește după pace, din care este tot mai puțin pe pământ. Din acest motiv [lipsa păcii] oamenii sunt departe de Dumnezeu, iar sufletele sunt bolnave și merg spre moartea spirituală. Sunt cu voi, copilașilor, ca să vă conduc pe această cale a mântuirii la care Dumnezeu vă cheamă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]