Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'binecuvântarea'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'binecuvântarea'

Total found: 76
Dragi copii, și astăzi vi-L aduc pe Fiul meu Isus și, ținându-L la piept, vă dau pacea Lui și dorința [Lui] după Cer. Mă rog cu voi pentru pace și vă chem să fiți pace. Vă binecuvântez pe toți cu binecuvântarea mea maternă de pace. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, mulțumiți-i cu mine lui Dumnezeu pentru darul că sunt cu voi. Rugați-vă, copilașilor, și trăiți poruncile lui Dumnezeu, ca să vă fie bine pe pământ. Azi, în această zi de har, doresc să vă dau binecuvântarea mea maternă de pace și iubirea mea. Mijlocesc pentru voi la Fiul meu și vă chem să perseverați în rugăciune ca să pot împlini planurile mele cu voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, din voia Fiului meu și din dragostea mea de Mamă vin la voi, la copiii mei, în special la aceia care încă nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Vin la voi care vă gândiți la mine, care mă chemați. Vouă vă dau iubirea mea maternă și vă aduc binecuvântarea Fiului meu. Aveți voi inima curată și deschisă? Vedeți voi darurile, semnele apropierii și iubirii mele? Copiii mei, în viața voastră pământească luați-vă după exemplul meu. Viața mea a fost durere, tăcere și nemărginită credință și încredere în Tatăl ceresc. Nimic nu e întâmplător: nici durerea, nici bucuria, nici suferința, nici iubirea. Toate acestea sunt haruri pe care Fiul meu vi le împarte și care vă conduc la viața veșnică. Fiul meu caută iubirea și rugăciunea făcute în El. Vă voi învăța ca Mamă: a iubi și a te ruga în El e a te ruga în tăcerea propriului suflet, nu a recita doar cu buzele; e și cel mai mic gest frumos făcut în numele Fiului meu; e răbdarea, îndurarea, acceptarea durerii și jertfa făcută pentru altcineva. Copiii mei, Dumnezeu vă privește, rugați-vă ca și voi să vedeți chipul Lui și să vă poată fi descoperit. Copiii mei, eu vă descopăr unicul și autenticul adevăr, rugați-vă ca să îl conștientizați și ca să puteți răspândi iubire și speranță, ca să puteți fi apostolii iubirii mele. Inima mea de Mamă iubește în mod special păstorii, rugați-vă pentru mâinile lor binecuvântate. Vă mulțumesc.
Dragi copii, astăzi doresc să vă mulțumesc pentru statornicia voastră și să vă chem să vă deschideți rugăciunii profunde. Rugăciunea, dragi copii, este inima credinței și a speranței în viața veșnică. De aceea, rugați-vă cu inima, până când inima voastră nu ajunge să cânte de recunoștință lui Dumnezeu Creatorul, care v-a dat viață. Eu sunt cu voi, copilașilor, și vă aduc binecuvântarea mea maternă de pace. Vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele.
Dragi copii, astăzi vi-L aduc pe Fiul meu Isus ca să vă dea pacea și binecuvântarea Sa. Vă chem pe toți, copilașilor, să trăiți și să mărturisiți harurile și darurile pe care le-ați primit. Nu vă temeți! Rugați-vă ca Duhul Sfânt să vă dea putere să fiți mărturisitori bucuroși și oameni ai păcii și ai speranței. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi vi-L aduc pe Fiul meu Isus ca să vă dea pacea și binecuvântarea Sa. Vă chem pe toți, copilașilor, să trăiți și să mărturisiți harurile și darurile pe care le-ați primit. Nu vă temeți! Rugați-vă ca Duhul Sfânt să vă dea putere să fiți mărturisitori bucuroși și oameni ai păcii și ai speranței. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, voi, pe care Fiul meu vă iubește, voi, pe care eu vă iubesc nețărmurit, cu iubire de Mamă, nu permiteți ca egoismul, iubirea de sine să domnească în lume. Nu permiteți ca iubirea și bunătatea să fie ascunse. Voi, care sunteți iubiți, care ați cunoscut iubirea Fiului meu, AMINTIȚI-VĂ CĂ A FI IUBIȚI ÎNSEAMNĂ A IUBI. Copiii mei, să aveți credință! Când aveți credință, sunteți fericiți și trăiți pacea, sufletul vostru tresaltă de bucurie. În acest suflet este Fiul meu. Când vă dați pentru credință, când vă dați pentru iubire, când faceți bine aproapelui, Fiul meu zâmbește în voi. Apostolii iubirii mele, mă adresez vouă ca Mamă, vă adun în jurul meu, căci doresc să vă conduc pe calea credinței și a iubirii, pe calea ce duce la Lumina lumii. Din iubire și din credință sunt aici și, cu binecuvântarea mea maternă, doresc să vă dau putere și speranță pe calea voastră. Căci strada ce duce la Fiul meu nu e ușoară: e plină de RENUNȚĂRI, de DĂRUIRE, de SACRIFICIU, de IERTARE și de MULTĂ, MULTĂ IUBIRE, însă aceasta e calea ce duce la PACE și BUCURIE. Copiii mei, nu credeți vocile mincinoase care vă vorbesc despre lucruri false, despre lumini false: voi, copiii mei, ÎNTOARCEȚI-VĂ LA SCRIPTURI! Vă privesc cu iubire imensă și, din harul lui Dumnezeu, mă manifest vouă. Copiii mei, porniți la drum cu mine! Să vă tresalte inima de bucurie. Vă mulțumesc.
Dragi copii, voi aveți parte de marele har de a fi chemați la o nouă viață prin mesajele pe care vi le dau. Acesta, dragi copii, este un timp de har, timp pentru convertire și chemare la convertire pentru voi și pentru generațiile viitoare. De aceea, vă chem, copilașilor, rugați-vă mai mult și deschideți-i inima voastră Fiului meu, Isus. Eu sunt cu voi, vă iubesc pe toți și vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi vă chem la rugăciune. Fie ca rugăciunea să fie balsam pentru sufletul vostru, căci rodul rugăciunii este bucuria, dăruirea, mărturisirea lui Dumnezeu înaintea altora cu viața voastră. Copilașilor, dacă vă predaţi cu totul lui Dumnezeu, El se va ocupa de toate și vă va binecuvânta, iar jertfele voastre vor avea sens. Eu sunt cu voi și vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, acest timp să fie pentru voi timp de rugăciune. FĂRĂ DUMNEZEU NU AVEȚI PACE. De aceea, copilașilor, rugați-vă pentru pace în inimile și familiile voastre, ca Isus să se poată naște în voi și să vă dea iubirea și binecuvântarea Sa. Lumea e în război deoarece inimile sunt pline de ură și invidie, în ochi se vede lipsa de pace, copilașilor, căci nu i-ați permis lui Isus să se nască în viața voastră. Căutați-L, rugați-vă și El vi se va dărui în Copilul care e bucurie și pace. Eu sunt cu voi și mă rog pentru voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, eu sunt cu voi în toți acești ani ca să vă conduc pe calea mântuirii. Întoarceți-vă la Fiul meu, întoarceți-vă la rugăciune și post! Copilașilor, îngăduiți-i lui Dumnezeu să vorbească inimii voastre, căci satana domnește și dorește să distrugă viețile voastre și pământul pe care pășiți. Fiți curajoși și hotărâți-vă pentru sfințenie. Veți vedea convertire în inimile voastre și în familiile voastre, rugăciunea va răsuna*, Dumnezeu va asculta strigătele voastre și vă va da pace. Eu sunt cu voi și vă binecuvântez pe toți cu binecuvântarea mea de Mamă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, rugați-vă cu mine pentru o VIAȚĂ NOUĂ pentru voi toți. În inimile voastre, copilașilor, știți ce trebuie să schimbați: întoarceți-vă la Dumnezeu și la poruncile Lui, ca Duhul Sfânt să schimbe viețile voastre și fața acestui pământ, care are nevoie de REÎNNOIRE ÎN DUH. Copilașilor, fiți rugăciune pentru cei care nu se roagă, fiți bucurie pentru cei care nu văd cale de ieșire, fiți purtătorii luminii în întunericul acestei lumi neliniștite. Rugați-vă și căutați ajutorul și ocrotirea sfinților, ca să puteți și voi să tânjiți după Cer și după realitățile cerești. Eu sunt cu voi și vă ocrotesc și vă binecuvântez pe toți cu binecuvântarea mea de Mamă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, ascult strigătele și rugăciunile voastre și mijlocesc pentru voi înaintea Fiului meu Isus, care e Calea, Adevărul și Viața. Întoarceți-vă, copilașilor, la rugăciune și deschideți-vă inima în acest timp de har și porniți pe drumul convertirii. Viața voastră e trecătoare și, fără Dumnezeu, nu are sens. De aceea sunt cu voi: ca să vă conduc spre sfințenia vieții, ca fiecare din voi să descopere bucuria de a trăi. Vă iubesc și vă binecuvântez pe toți, copilașilor, cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și azi Isus e prezent alături de voi. Chiar și când credeți că ați rămas singuri și că nu mai este lumină în viața voastră, El e prezent. Niciodată nu v-a părăsit și nu s-a îndepărtat de voi. Lumina nașterii Sale luminează această lume și viața voastră. Inima Lui e mereu deschisă față de voi ca să primească orice suferință, ispită, frică sau nevoie a voastră. Mâinile Lui sunt întinse spre voi pentru a vă îmbrățișa ca un Tată și a vă spune cât sunteți de importanți pentru El, cât vă iubește și cât le poartă de grijă copiilor Săi. Copii, oare inima voastră e deschisă față de Isus? V-ați predat viața deplin în mâinile Lui? L-ați acceptat pe Isus ca pe Tatăl vostru, căruia puteți să vă adresați mereu pentru a găsi în El mângâiere și tot ce aveți nevoie pentru a trăi o credință autentică? Pentru aceasta, copiii mei, predați-I inima voastră lui Isus și îngăduiți-I să domnească în viețile voastre, căci numai astfel veți accepta prezentul și veți putea confrunta lumea în care trăiți azi. Cu Isus toată frica, suferința și durerea dispar, căci inima voastră acceptă voința Sa și tot ce vi se întâmplă în viață. Isus vă va da credință ca să acceptați totul și nimic nu vă va îndepărta de El, căci El vă ține cu fermitate de mână și nu permite să vă îndepărtați sau să vă pierdeți în momentele dificile, fiindcă El a devenit Domnul vieții voastre. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea de Mamă.
Dragi copii, azi vi-L aduc pe Fiul meu Isus ca să vă dea pacea Sa. Copilașilor, fără pace nu aveți viitor, nici binecuvântare, de aceea întoarceți-vă la rugăciune, căci roadele rugăciunii sunt bucuria și credința, fără de care nu puteți trăi. Binecuvântarea ce v-o dăm azi duceți-o în familia voastră și îmbogățiți-i pe toți aceia cu care vă întâlniți, așa încât să simtă harul pe care voi îl primiți. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, voi sunteți și vă numiți copiii lui Dumnezeu și, dacă inima voastră ar simți acea iubire nemăsurată pe care Dumnezeu o are pentru voi, inimile voastre i s-ar închina și i-ar mulțumi în fiecare clipă a vieții voastre. De aceea, copilașilor, în această zi de har, deschideți inima voastră și rugați-L pe Dumnezeu pentru darul credinței, ca să deveniți într-adevăr vrednici de numele de copii ai lui Dumnezeu, care cu inima curată Îi mulțumesc și i se închină Tatălui ceresc. Eu sunt cu voi și vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]