Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'avută'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'avută'

Total found: 142
Dragi copii! Astăzi, când Isus se naşte din nou pentru voi, doresc să vă invit într-un mod special la convertire. Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru convertirea inimii voastre, pentru ca Isus să se nască în voi toţi, să locuiască în voi şi să ajungă Stăpân peste întreaga voastră fiinţă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, când în mod special Isus doreşte să vă dăruiască pacea Sa, vă chem să vă rugaţi pentru pace în inimile voastre. Copii, fără pace în inimile voastre, voi nu puteţi simţi iubirea şi bucuria naşterii lui Isus. De aceea, copilaşilor, astăzi în mod special deschideţi-vă inimile şi începeţi să vă rugaţi. Numai prin rugăciune şi abandonare totală, inimile voastre se vor umple de iubirea şi pacea lui Isus. Eu vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă.
Dragi copii! În marea iubire a lui Dumnezeu, vin astăzi la voi pentru a vă conduce pe calea umilinţei şi a blândeţii. Prima staţiune pe această cale, dragi copii, este spovada. Renunţaţi la mândria voastră şi îngenuncheaţi înaintea Fiului meu. Înţelegeţi, copiii mei, că nu aveţi nimic şi că nu puteţi face nimic. Singurul vostru lucru care este al vostru şi pe care îl aveţi este păcatul. Purificaţi-vă şi acceptaţi bunătatea şi umilinţa. Fiul meu ar fi putut învinge cu puterea Lui, dar a ales bunătatea, umilinţa şi iubirea. Urmaţi-L pe Fiul meu şi daţi-mi mâinile voastre pentru ca, împreună, să urcăm muntele şi să învingem. Vă mulţumesc.
La sfârşit, Mirjana a spus: "Sfânta Fecioară nu se gândea la un munte material sau la o localitate, ci la un munte în sens spiritual, simbolic, pentru că drumul nostru care ne duce la Dumnezeu este un urcuş".
Dragi copii! Astăzi privesc în inimile voastre şi privindu-le, inima mea se strânge de durere. Copiii mei, vă cer iubire necondiţionată şi curată pentru Dumnezeu. Să ştiţi că sunteţi pe drumul cel drept atunci când cu trupul sunteţi pe pământ, iar cu sufletul mereu cu Dumnezeu. Prin această iubire necondiţionată şi curată Îl veţi vedea pe Fiul meu în orice om, veţi simţi unirea în Dumnezeu. Ca Mamă, voi fi fericită pentru că voi avea inimile voastre sfinte şi unite. Dragi copii, voi avea mântuirea voastră. Vă mulţumesc.
La sfârşit, Mirjana a spus: "La începutul apariţiei, Preacurata m-a făcut să văd ceea ce ne aşteaptă dacă în inimile noastre nu va fi sfinţenie şi uniune fraternă în Cristos. N-a fost de loc frumos. Ne-a îndemnat să ne rugăm pentru păstorii noştri, pentru că fără ei, nu este unitate".
Dragi copii! În acest timp al semnelor lui Dumnezeu, nu vă temeţi, pentru că eu sunt cu voi. Marea iubire a lui Dumnezeu mă trimite să vă conduc la salvare. Daţi-mi inimile voastre simple, purificate cu postul şi cu rugăciunea. În simplitatea inimilor voastre e salvarea voastră. Eu voi fi cu voi şi vă voi conduce. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Vă chem să mă însoţiţi, cu inima deschisă şi plină de încredere, în misiunea pe care Dumnezeu mi-a încredinţat-o. Drumul pe care vă conduc, din voinţa lui Dumnezeu, e greu şi cere perseverenţă, dar la sfârşit, ne vom reuni cu toţii în Dumnezeu. Între timp, copiii mei, nu încetaţi să vă rugaţi pentru darul credinţei. Numai prin credinţă, cuvântul lui Dumnezeu va fi lumină în întunericul care vrea să vă învăluie. Nu vă temeţi, eu sunt cu voi. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi vă chem să-I deschideţi inima Spiritului Sfânt şi să-I permiteţi să vă schimbe. Copiii mei, Dumnezeu este Binele Suprem, şi de aceea, ca o Mamă, vă implor: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, postiţi, şi speraţi ca acest Bine poate fi atins, deoarece din acest Bine se naşte iubirea. Spiritul Sfânt va întări această iubire în voi şi Îl veţi putea numi pe Dumnezeu Tatăl vostru. Prin aceasta iubire supremă îi veţi iubi cu sinceritate pe toţi oamenii, şi, în Dumnezeu, îi veţi considera fraţi şi surori. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi, în timp ce privesc în inimile voastre, inima mea se umple de durere şi frământare. Copiii mei, opriţi-vă pentru o clipă şi priviţi în inimile voastre. Fiul meu, Dumnezeul vostru este cu adevărat pe primul loc? Sunt cu adevărat legile Lui măsura vieţii voastre? Vă avertizez din nou. Fără credinţă nu există apropiere de Dumnezeu şi nu există cuvântul lui Dumnezeu, care e lumina mântuirii şi lumina bunului simţ.
Dragi copii! Astăzi, cu inima maternă doresc să vă amintesc sau să vă atrag atenţia asupra iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu şi a răbdării care izvorăşte din ea. Tatăl vostru mă trimite şi aşteaptă. Aşteaptă inimile voastre deschise pentru lucrările Sale. Aşteaptă inimile voastre unite în iubire creştină şi în milostivire, în spiritul Fiului meu. Nu pierdeţi timpul, copii, pentru că nu sunteţi stăpânii lui. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Eu sunt aici, în mijlocul vostru. Privesc în inimile voastre rănite şi neliniştite. V-aţi pierdut, copiii mei. Rănile voastre, provocate de păcat, devin din ce în ce mai mari şi vă îndepărtează de adevărul autentic. Căutaţi speranţă şi consolare în locuri greşite, în timp ce eu vă ofer adevărata devoţiune, care se hrăneşte din iubire, din sacrificiu şi din adevăr. Eu vi-L ofer pe Fiul meu.
Dragi copii! Dragostea lui Dumnezeu este în cuvintele mele. Copilaşii mei, aceasta este dragostea care doreşte să vă conducă la adevăr şi dreptate. Este dragostea care doreşte să vă salveze de iluziile voastre. Dar voi, copiii mei? Inimile voastre rămân închise. Sunt dure. Nu răspund la chemările mele. Nu sunt sincere.
Mirjana a simţit o durere puternică şi s-a rugat să nu ne părăsească.
Sfânta Fecioară a răspuns: Mă rog cu inima maternă ca voi toţi să fiţi înviaţi în Fiul meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Deja de mult timp vă ofer Inima mea maternă şi vi-L ofer pe Fiul meu. Voi mă respingeţi. Permiteţi păcatului să pună stăpânire pe voi din ce în ce mai mult. Îi permiteţi să vă stăpânească şi să vă ia capacitatea de discernământ. Bieţii mei copii, uitaţi-vă în jurul vostru şi priviţi semnele timpurilor. Credeţi că vă puteţi descurca fără binecuvântarea lui Dumnezeu? Nu permiteţi întunericului să vă învăluie. Din adâncul inimii voastre strigaţi către Fiul meu. Numele Lui risipeşte chiar şi cel mai dens întuneric. Eu voi fi cu voi, voi doar chemaţi-mă: 'Iată-ne, Mamă. Condu-ne.' Vă mulţumesc.
Sfântă Fecioară era foarte tristă. A dat doar mesajul şi ne-a binecuvântat.
Dragi copii! Iubirea mea caută iubirea voastră deplină şi necondiţionată, care nu vă va lăsa la fel cum eraţi, ci vă va schimba şi vă va învăţa să vă încredeţi în Fiul meu. Copiii mei, cu iubirea mea eu vă salvez şi fac din voi martori adevăraţi ai bunătăţii Fiului meu. Prin urmare, copiii mei, nu vă fie frică să mărturisiţi iubirea în numele Fiului meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Eu vă chem pentru că am nevoie de voi. Am nevoie de inimi pregătite pentru o iubire imensă. De inimi neîngreunate de vanitate. De inimi care sunt gata să iubească aşa cum a iubit Fiul meu, care sunt gata să se sacrifice cum s-a sacrificat Fiul meu. Am nevoie de voi. Pentru a putea veni cu mine, iertaţi-vă pe voi înşivă, iertaţi-i pe alţii şi adoraţi-L pe Fiul meu. Adoraţi-L şi pentru cei care nu L-au cunoscut, care nu-L iubesc. Pentru aceasta am nevoie de voi, pentru aceasta vă chem. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Eu vin pentru a vă arăta, cu iubire maternă, calea pe care trebuie să mergeţi pentru a fi cât mai asemănători cu putinţă cu Fiul meu şi astfel mai aproape de Dumnezeu şi mai plăcuţi Lui. Nu refuzaţi iubirea mea. Nu renunţaţi la salvare şi la viaţa veşnică datorită lucrurilor trecătoare şi vanităţii acestei vieţi. Sunt în mijlocul vostru pentru a vă conduce şi, ca o Mamă, vă avertizez. Veniţi cu mine.
Dragi copii! Astăzi, cu inima mea maternă, vă invit să învăţaţi să iertaţi total şi necondiţionat. Voi suferiţi nedreptăţi, trădări şi persecuţii, dar prin aceasta vă apropiaţi mai mult de Dumnezeu şi Îi deveniţi mai dragi. Copiii mei, rugaţi-vă pentru darul iubirii. Numai iubirea iartă totul, aşa cum iartă Fiul meu. Urmaţi-L pe El. Eu sunt în mijlocul vostru şi mă rog pentru ca, atunci când veţi fi în faţa Tatălui vostru, să puteţi spune: “Iată-mă, Tată, L-am urmat pe Fiul Tău, am iubit şi am iertat cu inima, pentru că am crezut în judecata Ta, am avut încredere în Tine.” Vă mulţumesc.
Dragi copii! În timp ce mă uit la voi inima mea se strânge de durere. Unde mergeţi, copiii mei? Sunteţi atât de scufundaţi în păcat încât nu mai ştiţi să vă opriţi? Vă justificaţi cu păcatul şi trăiţi în el. Îngenunchiaţi la picioarele crucii şi priviţi-l pe Fiul meu. El a biruit păcatul şi a murit pentru ca voi, copiii mei, să puteţi trăi. Permiteţi-mi să vă ajut ca să nu muriţi ci să trăiţi cu Fiul meu pentru totdeauna. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Şi astăzi sunt printre voi pentru a vă arăta drumul care vă va ajuta să cunoaşteţi iubirea lui Dumnezeu, iubirea Dumnezeului care v-a permis să-L numiţi Tată şi să-L invocaţi ca pe un Tată. Vă cer să priviţi cu sinceritate în inimile voastre şi să vedeţi cât de mult Îl iubiţi. Este El ultimul pe care îl iubiţi? Înconjuraţi de bunuri materiale, de câte ori nu L-aţi trădat, respins şi uitat? Copiii mei, nu vă amăgiţi cu bunurile pământeşti. Gândiţi-vă la suflet, pentru că e mai important decât trupul. Purificaţi-l. Invocaţi-L pe Tatăl, El vă aşteaptă; întoarceţi-vă la El! Eu sunt cu voi pentru că, El, în mila Lui, mă trimite. Vă mulţumesc.
Dragi copii! În acest timp de pregătire şi de aşteptare plină de bucurie, eu, ca Mamă, doresc să vă arăt ceea ce e cel mai important: sufletul vostru. Se poate Fiul meu naşte în el? Este el curăţat - prin iubire - de minciuni, de mândrie, de ură şi de răutate? Îl iubeşte sufletul vostru pe Dumnezeu mai presus de toate ca pe pe un Tată şi îl iubeşte pe aproapele vostru în Cristos? Eu vă arăt calea care vă va înălţa sufletul la unirea deplină cu Fiul meu. Doresc ca Fiul meu să se nască în voi. Ce bucurie ar fi aceasta pentru mine, ca Mamă! Vă mulţumesc.
Dragi copii! În tot acest timp în care Dumnezeu îmi permite să fiu cu voi într-un mod special, doresc să vă conduc pe drumul care duce la Isus şi la salvarea voastră. Copilaşii mei, doar în Dumnezeu puteţi găsi salvarea şi de aceea, în special în această zi de har cu Micul Isus în braţe, vă invit: permiteţi-I lui Isus să se nască în inimile voastre. Doar cu Isus în inimă puteţi să porniţi pe drumul salvării şi al vieţii veşnice. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 3 4 5 6 7 8 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]