Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'au'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'au'

Total found: 89
Vizionara Marija a întrebat-o pe Sfânta Fecioară: “Dragă Sfântă Fecioară, de ce joi nu mi-ai dat nici un mesaj pentru parohie?
Sfânta Fecioară a răspuns: Nu doresc să forţez pe nimeni să facă ceea ce nu simte şi nu doreşte, chiar dacă am avut mesaje speciale pentru parohie, cu care doream să trezesc credinţa fiecărui credincios. Totuşi foarte puţini au primit mesajele de joi. La început erau mai mulţi. Dar apoi a devenit ca un obicei. Şi acum, în această ultimă perioadă, întreabă despre mesaje din curiozitate şi nu din credinţă sau din devoţiune faţă de Fiul meu şi faţă de mine.
Mulţi credincioşi s-au simţit loviţi de ultimul mesaj al Sfintei Fecioare. Unii dintre ei credeau că Sfânta Fecioară nu va mai da mesaje pentru parohie. Dar în această seară ea a spus:
Eu vă vorbesc, şi doresc să vă mai vorbesc. Voi însă încercaţi să ascultaţi sfaturile mele!
Dragi copii! Astăzi vă chem să reînnoiţi rugăciunea în casele voastre. Muncile s-au terminat. Acum dedicaţi-vă rugăciunii. Rugăciunea să ocupe primul loc în familiile voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă mulţumesc pentru toate sacrificiile, în special celor care au devenit dragi inimii mele şi care vin aici cu plăcere. Sunt mulţi enoriaşi care nu ascultă mesajele mele, dar datorită celor care sunt în mod special aproape de inima mea, eu dau mesaje parohiei. Şi voi continua să le dau, pentru că vă iubesc şi doresc să răspândiţi mesajele mele cu inima. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! În rugăciune veţi cunoaşte cea mai mare bucurie şi calea de ieşire pentru orice situaţie fără ieşire. Vă mulţumesc pentru că aţi început să vă rugaţi! Fiecare dintre voi e drag inimii mele, şi le mulţumesc tuturor celor care au încurajat rugăciunea în familiile lor. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă mulţumesc că aţi început să vă gândiţi mai mult la slava lui Dumnezeu în inimile voastre. Azi e ziua în care doream să încetez să dau mesaje, pentru că unele persoane nu m-au primit. Parohia s-a pus în mişcare, şi doresc să vă dau mesaje aşa cum nu s-a mai întâmplat nicăieri în istorie de la începutul lumii. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă încredinţez un mesaj prin care doresc să vă invit la umilinţă. În aceste zile aţi simţit o mare bucurie pentru toate persoanele care au venit aici. Le-aţi povestit cu iubire experienţele voastre. Acum vă invit să continuaţi, cu umilinţă şi cu inima deschisă, să le vorbiţi tuturor celor care vor veni. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru toate rugăciunile voastre. Continuaţi să vă rugaţi mereu mai mult, astfel încât Satan să se îndepărteze de acest loc. Dragi copii, planul lui Satan a eşuat. Rugaţi-vă ca să se realizeze tot ceea ce Dumnezeu şi-a propus în această parohie. Le mulţumesc în special tinerilor pentru sacrificiile pe care le-au oferit! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să trăiţi în umilinţă mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, nu vă mândriţi pentru că trăiţi mesajele mele, spunându-le celorlalţi: “Noi trăim mesajele!” Dacă le veţi purta în inimă şi le veţi trăi, toţi îşi vor da seama şi nu va fi nevoie de cuvinte, de care au nevoie doar cei care nu ascultă. Voi nu aveţi nevoie de cuvinte. Voi, dragi copii, trebuie să trăiţi şi să daţi mărturie cu viaţa voastră! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Fiecare lucru are timpul lui. Astăzi vă invit să lucraţi asupra inimilor voastre. Acum muncile la câmp s-au terminat. Aţi găsit timpul pentru a curaţi chiar şi locurile cele mai părăsite, dar inimile voastre le-aţi lăsaţi deoparte. Lucraţi mai mult, şi curăţaţi fiecare colţişor al inimii voastre cu iubire. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să vă spun că acesta e un timp special pentru voi cei din parohie. Vara spuneţi că aveţi mult de lucru. Acum muncile la câmp s-au terminat: lucraţi asupra voastră înşivă! Veniţi la Liturghie, pentru că acest timp vă este dăruit vouă. Dragi copii, sunt mulţi cei care vin regulat chiar dacă e vreme urâtă, pentru că mă iubesc şi vor să-mi arate în mod special iubirea lor. Vă cer să îmi demonstraţi iubirea voastră venind la Sfânta Liturghie; Domnul vă va răsplăti din plin. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au ascultat mesajele mele, şi care în ziua de Crăciun au trăit ceea ce am spus. Doresc ca, începând de azi, să vă conduc în iubire, purificaţi de orice păcat. Abandonaţi-mi mie inimile voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragii mei copii! Am venit la voi pentru a vă conduce la puritatea sufletului şi, prin urmare, la Dumnezeu. Dar cum m-aţi primit? La început fără să credeţi, cu frică şi neîncredere faţă de copiii pe care i-am ales. Apoi majoritatea m-au primit în inima lor şi au început să pună în practică cerinţele mele materne. Dar nici aceasta nu a durat mult. Oriunde merg, şi cu mine Fiul meu, acolo vine şi Satan. Voi i-aţi permis, fără să vă daţi seama, să ia stăpânire asupra voastră, să vă domine. Uneori înţelegeţi că un anumit lucru pe care-l faceţi nu e pe placul lui Dumnezeu, dar alungaţi repede acest gând. Nu cedaţi, copiii mei! Ştergeţi de pe faţa mea lacrimile pe care le vărs văzând ceea ce faceţi.
Priviţi în jurul vostru! Faceţi-vă timp pentru a-L vizita pe Dumnezeu în biserică. Veniţi în casa Tatălui vostru. Faceţi-vă timp pentru a vă reuni în familie şi pentru a implora harul lui Dumnezeu.
Amintiţi-vă de morţii voştri, bucuraţi-i prin celebrarea Sfintei Liturghii pentru ei. Nu-l priviţi cu dispreţ pe săracul care va imploră o bucată de pâine. Nu-l alungaţi de la masa voastră plină. Ajutaţi-l, şi Dumnezeu vă va ajuta pe voi. Poate binecuvântarea pe care săracul v-o dă în semn mulţumire se va împlini, poate Dumnezeu îl va asculta. Voi, copiii mei, aţi uitat aceasta. Şi la aceasta a contribuit şi Satan. Nu-i cedaţi! Nu vă înşelaţi gândindu-vă: “Eu sunt bun, dar fratele meu care e lângă mine nu e.” Nu va fi drept. Eu, ca Mamă a voastră, vă iubesc şi de aceea vă avertizez. Există secretele, copiii mei! Acum nu se ştie despre ce e vorba, dar când veţi afla va fi târziu!
Întoarceţi-vă la rugăciune! Nimic nu e mai important decât aceasta. Aş dori ca Domnul să îmi permită să vă dezvălui măcar în parte secretele dar deja sunt prea multe harurile pe care vi le oferă.
Gândiţi-vă la ce-I oferiţi voi Lui. Când aţi renunţat ultima oară la ceva pentru Domnul? Nu vreau să vă cert în continuare, ci doresc să vă invit încă o dată la rugăciune, post şi penitenţă. Dacă cu postul doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu ştie că postiţi. Dacă cu milostenia doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu afle în afară de voi şi de Domnul. Ascultaţi-mă, copiii mei, şi reflectaţi în rugăciune asupra cuvintelor mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă chem pe toţi să vă hotărâţi pentru Cer. Drumul e greu pentru toţi cei care nu s-au hotărât pentru Dumnezeu. Dragi copii, hotărâţi-vă şi credeţi că Dumnezeu vi se oferă în plentitudine. Voi sunteţi invitaţi şi trebuie să răspundeţi chemării Tatălui, care vă cheamă prin mine. Rugaţi-vă, pentru că în rugăciune fiecare dintre voi va putea atinge iubirea desăvârşită. Eu vă binecuvântez şi doresc să vă ajut pentru ca fiecare dintre voi să fie sub mantia mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la convertirea deplină, care e grea pentru toţi cei care nu L-au ales pe Dumnezeu. Vă chem, dragi copii, la o convertire deplină faţă de Dumnezeu. Dumnezeu vă poate da tot ceea ce cereţi de la El. Dar voi Îl căutaţi pe Dumnezeu doar atunci când apar bolile, problemele şi greutăţile, şi atunci credeţi că Dumnezeu e departe de voi şi că nu vă aude şi nu vă ascultă rugăciunile. Nu, dragi copii, aceasta nu e adevărat! Atunci când sunteţi departe de Dumnezeu, voi nu puteţi primi haruri pentru că nu le cereţi cu o credinţă puternică. În fiecare zi mă rog pentru voi şi doresc să vă apropii din ce în ce mai mult de Dumnezeu, dar nu o pot face dacă nu o doriţi. Prin urmare, dragi copii, puneţi viaţa voastră în mâinile lui Dumnezeu. Eu vă binecuvântez.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Copiii mei! Acum mai mult ca niciodată am nevoie de ajutorul vostru. Aş dori să vă rugaţi pentru fraţii voştri care nu au cunoscut încă iubirea lui Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru ei! Rugaţi-vă din toată inima! Aş dori ca ei să poată recunoaşte iubirea Tatălui în tot ceea ce faceţi voi. Ajutaţi-i şi aşteptaţi-vă ca Tatăl să vă ajute aşa cum îi ajutaţi şi voi pe alţii. Nu fiţi insensibili la cererile mele. Ajutaţi-o pe Mama voastră! Eu vă mulţumesc din inimă.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune. Doar cu rugăciunea şi cu postul se poate opri războiul. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi mărturisiţi cu viaţa voastră că sunteţi ai mei, că îmi aparţineţi, pentru că Satan în aceste zile agitate doreşte să seducă cât mai multe suflete cu putinţă. De aceea vă invit să vă hotărâţi pentru Dumnezeu şi El vă va proteja şi vă va arăta ce trebuie să faceţi şi pe ce cale să mergeţi. Îi invit pe toţi cei care mi-au spus "da" să reînnoiască consacrarea la Inima Fiului meu Isus şi la Inima mea astfel încât să vă putem folosi şi mai mult ca instrumente ale păcii în această lume fără pace. Medjugorje este pentru voi toţi o invitaţie să vă rugaţi şi să trăiţi zilele de har pe care Dumnezeu vi le dă. Prin urmare, dragi copii, acceptaţi invitaţia la rugăciune cu seriozitate. Eu sunt cu voi şi suferinţa voastră e şi a mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi sunt fericită, chiar dacă în Inima mea mai e încă puţină tristeţe pentru toţi cei care au pornit pe acest drum şi apoi l-au abandonat. Prezenţa mea aici e, prin urmare, pentru a vă conduce pe un drum nou, drumul salvării. De aceea vă invit din zi în zi la convertire; dar dacă nu vă rugaţi nu puteţi spune că vă convertiţi. Eu mă rog pentru voi şi intervin înaintea lui Dumnezeu pentru pace; mai întâi pentru pace în inimile voastre şi apoi în jurul vostru, pentru ca Dumnezeu să fie Pacea voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Avortul e un păcat grav. Trebuie să le ajutaţi pe femeile care au avortat. Ajutaţi-le să înţeleagă că e un păcat. Invitaţi-le să Îi ceară iertare lui Dumnezeu şi să se spovedească. Dumnezeu e gata să ierte totul, pentru că mila Lui e nemărginită. Dragi copii, fiţi deschişi vieţii şi protejaţi-o.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru toate sacrificiile pe care mi le-aţi oferit în aceste zile. Copilaşilor, vă invit să vă deschideţi faţă de mine şi să vă hotărâţi pentru convertire. Inimile voastre, copilaşilor, încă nu mi s-au deschis cu totul şi de aceea vă invit din nou să vă deschideţi rugăciunii, pentru ca în rugăciune Spiritul Sfânt să vă ajute ca inimile voastre să devină inimi de carne şi nu de piatră. Copilaşilor, vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele şi că v-aţi hotărât să mergeţi împreună cu mine spre sfinţenie.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 3 4 5 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]