Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'ascultaţi'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'ascultaţi'

Total found: 25
Mulţi credincioşi s-au simţit loviţi de ultimul mesaj al Sfintei Fecioare. Unii dintre ei credeau că Sfânta Fecioară nu va mai da mesaje pentru parohie. Dar în această seară ea a spus:
Eu vă vorbesc, şi doresc să vă mai vorbesc. Voi însă încercaţi să ascultaţi sfaturile mele!
Dragi copii! Nu, nu ştiţi să iubiţi şi nu ştiţi să ascultaţi cu iubire cuvintele pe care vi le dau. Fiţi conştienţi, iubiţii mei, că eu sunt Mama voastră şi că am venit pe pământ ca să vă învăţ să ascultaţi din iubire, să vă rugaţi din iubire şi nu obligaţi de crucea pe care o purtaţi. Prin cruce, Dumnezeu se preamăreşte în fiecare om. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi e ziua în care vă dau mesajul pentru parohie, dar nu toată parohia acceptă şi trăieşte mesajele mele. Eu sunt tristă şi doresc ca voi, dragi copii, să mă ascultaţi şi să trăiţi mesajele mele. Fiecare familie trebuie să se roage împreună şi să citească Biblia! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să continui să vă dau mesaje şi de aceea vă invit astăzi să trăiţi şi să primiţi mesajele mele. Dragi copii, eu vă iubesc şi am ales în mod special această parohie, care îmi e mai dragă decât altele, în care am rămas cu bucurie de când Atotputernicul m-a trimis. De aceea vă invit: primiţi-mă, dragi copii, pentru binele vostru. Ascultaţi mesajele mele! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Eu doresc să vă conduc, dar voi nu doriţi să ascultaţi mesajele mele. Astăzi vă invit să ascultaţi mesajele, şi astfel veţi putea să trăiţi tot ceea ce Dumnezeu vă transmite prin mine. Deschideţi-vă faţă de Dumnezeu, şi El va acţiona prin voi şi vă va da tot ceea ce aveţi nevoie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc ca din zi în zi să vă îmbrac în sfinţenie, în bunătate, în ascultare şi în iubire faţă de Dumnezeu, astfel încât din zi în zi să fiţi mai frumoşi şi mai pregătiţi pentru Domnul vostru. Dragi copii, ascultaţi şi trăiţi mesajele mele. Eu doresc să vă conduc. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune. Am nevoie de rugăciunile voastre pentru ca Dumnezeu să fie preamărit prin voi. Dragi copii, vă implor să ascultaţi şi să trăiţi această invitaţie maternă a mea, invitaţie dictată doar de iubirea pe care v-o port, pentru a vă putea ajuta. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să vă mulţumesc pentru fiecare răspuns la mesaje. În special, dragi copii, vă mulţumesc pentru toate sacrificiile şi rugăciunile pe care mi le-aţi oferit. Dragi copii, doresc ca de acum înainte să nu mai dau mesaje, dragi copii, în fiecare joi, ci în ziua de 25 a fiecărei luni. A sosit timpul în care s-a îndeplinit tot ce a dorit Domnul meu. De astăzi voi da mai puţine mesaje, dar sunt cu voi. Prin urmare, dragi copii, vă implor: ascultaţi mesajele mele şi trăiţi-le, pentru ca eu să vă pot conduce. Dragi copii, vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragii mei copii! Am venit la voi pentru a vă conduce la puritatea sufletului şi, prin urmare, la Dumnezeu. Dar cum m-aţi primit? La început fără să credeţi, cu frică şi neîncredere faţă de copiii pe care i-am ales. Apoi majoritatea m-au primit în inima lor şi au început să pună în practică cerinţele mele materne. Dar nici aceasta nu a durat mult. Oriunde merg, şi cu mine Fiul meu, acolo vine şi Satan. Voi i-aţi permis, fără să vă daţi seama, să ia stăpânire asupra voastră, să vă domine. Uneori înţelegeţi că un anumit lucru pe care-l faceţi nu e pe placul lui Dumnezeu, dar alungaţi repede acest gând. Nu cedaţi, copiii mei! Ştergeţi de pe faţa mea lacrimile pe care le vărs văzând ceea ce faceţi.
Priviţi în jurul vostru! Faceţi-vă timp pentru a-L vizita pe Dumnezeu în biserică. Veniţi în casa Tatălui vostru. Faceţi-vă timp pentru a vă reuni în familie şi pentru a implora harul lui Dumnezeu.
Amintiţi-vă de morţii voştri, bucuraţi-i prin celebrarea Sfintei Liturghii pentru ei. Nu-l priviţi cu dispreţ pe săracul care va imploră o bucată de pâine. Nu-l alungaţi de la masa voastră plină. Ajutaţi-l, şi Dumnezeu vă va ajuta pe voi. Poate binecuvântarea pe care săracul v-o dă în semn mulţumire se va împlini, poate Dumnezeu îl va asculta. Voi, copiii mei, aţi uitat aceasta. Şi la aceasta a contribuit şi Satan. Nu-i cedaţi! Nu vă înşelaţi gândindu-vă: “Eu sunt bun, dar fratele meu care e lângă mine nu e.” Nu va fi drept. Eu, ca Mamă a voastră, vă iubesc şi de aceea vă avertizez. Există secretele, copiii mei! Acum nu se ştie despre ce e vorba, dar când veţi afla va fi târziu!
Întoarceţi-vă la rugăciune! Nimic nu e mai important decât aceasta. Aş dori ca Domnul să îmi permită să vă dezvălui măcar în parte secretele dar deja sunt prea multe harurile pe care vi le oferă.
Gândiţi-vă la ce-I oferiţi voi Lui. Când aţi renunţat ultima oară la ceva pentru Domnul? Nu vreau să vă cert în continuare, ci doresc să vă invit încă o dată la rugăciune, post şi penitenţă. Dacă cu postul doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu ştie că postiţi. Dacă cu milostenia doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu afle în afară de voi şi de Domnul. Ascultaţi-mă, copiii mei, şi reflectaţi în rugăciune asupra cuvintelor mele!
Dragi copii! Bucuraţi-vă cu mine! Inima mea se bucură datorită lui Isus şi astăzi doresc să vi-L dăruiesc. Doresc, dragi copii, ca fiecare dintre voi să-I deschidă inima lui Isus, eu vi-L dau cu iubire. Doresc, dragi copii, ca El să vă schimbe, şi să vă înveţe şi să vă protejeze. Astăzi mă rog în mod special pentru fiecare dintre voi şi vă prezint înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să se manifeste în voi.Vă chem la o rugăciune sinceră, cu inima, pentru ca fiecare rugăciune a voastră să fie o întâlnire cu Dumnezeu. În munca şi în viaţa voastră zilnică, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc. Vă chem astăzi cu mare seriozitate să mă ascultaţi şi să faceţi ce vă spun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi din nou vă chem la rugăciune şi la abandonare deplină în mâinile lui Dumnezeu. Voi ştiţi că vă iubesc şi că vin aici din iubire, ca să vă arăt calea păcii şi a salvării sufletelor voastre. Doresc să mă ascultaţi şi să nu îi permiteţi lui Satan să vă seducă. Dragi copii! Satan e foarte puternic. Şi de aceea vă cer rugăciunile voastre pentru cei care se află sub influenţa lui, pentru ca ei să fie salvaţi. Daţi mărturie cu vieţile voastre. Sacrificaţi vieţile voastre pentru salvarea lumii. Eu sunt cu voi şi vă sunt recunoscătoare, dar în Cer veţi primi de la Tatăl răsplata promisă. De aceea, copilaşilor, nu vă fie frică! Dacă vă rugaţi, Satan nu vă poate răni nici în cea mai mică măsură pentru că voi sunteţi copiii lui Dumnezeu şi Dumnezeu veghează asupra voastră. Rugaţi-vă! Şi Rozariul să fie mereu în mâinile voastre ca un semn pentru Satan că îmi aparţineţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit la o abandonare deplină în mâinile lui Dumnezeu. Vă chem la marea bucurie şi la acea pace pe care numai Dumnezeu vi le poate da. Eu sunt cu voi şi intervin în fiecare zi în faţa lui Dumnezeu pentru voi. Vă chem, copilaşilor, să mă ascultaţi şi să trăiţi mesajele pe care vi le dau. Deja de ani întregi sunteţi invitaţi la sfinţenie, dar sunteţi încă departe.Vă binecuvântez.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Toţi copiii mei care caută ajutorul Tatălui vor fi ascultaţi de El pentru că El îi iubeşte mult şi doreşte să-i vadă plini de bucurie. Singurul lucru pe care trebuie să-l facă pentru a obţine ajutorul e să se roage, să-I spună Tatălui ce doresc. Şi singurul mod de-a vorbi cu Dumnezeu e tocmai rugăciunea. Să-L rugăm cu toţii pe Tatăl nostru Preaiubit să-şi întoarcă privirea spre cei care sunt trişti, bolnavi şi singuri. Invitaţi-i şi pe ei să se dedice rugăciunii, postului şi sacrificiului. Eu, Mama, mă voi ruga pentru ei. Dar nu se poate obţine nimic dacă nu caută şi ei această legătură cu Tatăl.
Dragi copii! Vă invit la rugăciune, acum că Satan e puternic şi doreşte să ia în stăpânire cât mai multe suflete cu putinţă. Rugaţi-vă, dragi copii, şi aveţi mai multă încredere în mine, pentru că eu sunt aici cu voi pentru a vă ajuta şi pentru a vă conduce pe un drum nou, spre o viaţă nouă. De aceea, dragi copilaşi, ascultaţi şi trăiţi ceea ce vă spun, pentru că pentru voi va fi important, atunci când nu voi mai fi cu voi, să vă amintiţi de cuvintele mele, de tot ceea ce v-am spus. Eu vă invit să începeţi din nou să vă schimbaţi viaţa şi să vă hotărâţi pentru convertire, nu în vorbe, ci în viaţă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Asupra acestui mesaj pe care vi-l dau prin slujitoarea mea, doresc ca voi să meditaţi îndelung. Copiii mei, mare este iubirea lui Dumnezeu. Nu vă închideţi ochii, nu vă închideţi inimile când vă repet: mare este iubirea Lui! Ascultaţi-mi chemarea şi rugămintea pe care v-o adresez. Consacraţi-vă inima şi faceţi în ea o locuinţă pentru Domnul. Fie ca El să poată locui în ea întotdeauna. Ochii şi inima mea vor fi aici, chiar şi atunci când nu voi mai apărea. Acţionaţi mereu aşa cum vă cer şi cum vă îndrum către Domnul. Nu respingeţi numele lui Dumnezeu, ca să nu fiţi şi voi respinşi. Acceptaţi mesajele mele ca să fiţi şi voi acceptaţi. Decideţi-vă, copiii mei, este timpul deciziei. Să aveţi o inimă dreaptă şi nevinovată, ca să vă pot conduce la Tatăl vostru, pentru că dacă sunt aici, e datorită marii Lui iubiri. Vă mulţumesc că sunteţi aici!
Dragi copii! Ascultaţi, pentru că vreau să vă vorbesc, şi să vă invit să aveţi mai multă credinţă şi încredere în Dumnezeu, care vă iubeşte nemăsurat de mult. Copilaşilor, voi nu ştiţi să trăiţi în harul lui Dumnezeu, de aceea vă chem din nou să purtaţi cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră şi în gândurile voastre. Copilaşilor, aşezaţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familiile voastre, citiţi-o şi trăiţi-o. Învăţaţi-i pe copii voştri, pentru că dacă voi nu sunteţi un exemplu pentru ei, copiii se vor îndepărta urmând căile ateismului. Meditaţi şi rugaţi-vă şi Dumnezeu se va naşte în inima voastră, şi inima voastră va fi fericită. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În mod special, în acest timp sfânt de pocăinţă şi rugăciune, vă chem să faceţi o alegere. Dumnezeu v-a dăruit voinţa liberă ca să puteţi alege viaţa sau moartea. Ascultaţi mesajele mele cu inima, astfel încât să puteţi conştientiza ce aveţi de făcut şi cum veţi găsi drumul spre Viaţă. Copiii mei, fără Dumnezeu nu puteţi face nimic; nu uitaţi aceasta nici o clipă. Pentru că, ce sunteţi voi pe pământ şi ce veţi fi, când vă veţi întoarce din nou în pământ ... Nu Îl mâniaţi pe Dumnezeu, ci urmaţi-mă pe mine, spre Viaţă. Vă mulţumesc că sunteţi aici.
Dragi copii! Şi astăzi, privindu-vă, doresc să vă spun cu inima plină de iubire, că ceea ce căutaţi insistent, ceea ce voi doriţi cu ardoare, copilaşii mei, e aici înaintea voastră. Este suficient ca, într-o inimă curată, să Îl puneţi pe Fiul meu pe primul loc, şi apoi veţi vedea. Ascultaţi-mă şi permiteţi-mi să vă conduc spre aceasta ca o Mamă.
Dragi copii! Şi astăzi cu mare bucurie in Inima mea vă invit să mă urmaţi şi să ascultaţi mesajele mele. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi ai iubirii în această lume fără pace. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi cu Fiul meu Isus, Regele Păcii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi, pentru a vă uni cu Fiul meu, vă invit la un pas dificil şi dureros. Vă invit la recunoaşterea completă a păcatelor şi la mărturisirea lor, la purificare. O inimă impură nu poate fi în Fiul meu şi cu Fiul meu. O inimă impură nu poate aduce un rod de iubire şi de unitate. O inimă impură nu poate împlini acţiuni drepte şi corecte, nu e un exemplu al frumuseţii iubirii lui Dumnezeu pentru cei care sunt în jurul ei şi care nu au cunoscut această frumuseţe. Voi, copiii mei, vă reuniţi în jurul meu plini de entuziasm, de dorinţe şi de aşteptări, dar eu îl rog pe Tatăl cel bun ca, prin Duhul Sfânt al Fiului meu, să pună credinţa în inimile voastre purificate. Copiii mei, ascultaţi-mă, porniţi la drum cu mine!
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]