Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'apoi'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'apoi'

Total found: 23
Dragi copii, cu iubire de mamă şi cu răbdare de mamă privesc la hoinăreala voastră continuă şi la rătăcirea voastră. De aceea sunt cu voi: doresc să vă ajut ca mai întâi să vă găsiţi şi să vă cunoaşteţi pe voi înşivă, ca apoi să fiţi capabili să conştientizaţi şi să recunoaşteţi tot ceea ce nu vă permite să cunoaşteţi, cu inima sinceră şi din tot sufletul, iubirea Tatălui ceresc. Copiii mei, pe Tatăl îl puteţi cunoaşte prin cruce. De aceea nu respingeţi crucea! Continuaţi, cu ajutorul meu, să o conştientizaţi şi să o acceptaţi. Când veţi fi capabili să acceptaţi crucea, atunci veţi înţelege şi iubirea Tatălui ceresc, atunci veţi umbla cu Fiul meu şi cu mine, atunci vă veţi deosebi de aceia care nu au cunoscut iubirea Tatălui ceresc, de aceia care Îl aud, dar nu Îl înţeleg, nu umblă cu El, nu L-au cunoscut. Eu doresc ca voi să cunoaşteţi adevărul Fiului meu şi să fiţi apostolii mei, doresc să vă ridicaţi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, deasupra părerilor omeneşti şi, întotdeauna şi în toate, să căutaţi părerea lui Dumnezeu. Copiii mei, rugaţi-vă şi postiţi, ca să puteţi conştientiza tot ceea ce cer de la voi. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri şi tânjiţi ca, în comuniune cu ei, să cunoaşteţi iubirea Tatălui ceresc. Vă mulţumesc.
Dragi copii, v-am ales pe voi, apostolii mei, pentru că toți purtați în voi înșivă ceva frumos. Voi mă puteți ajuta ca iubirea pentru care a murit Fiul meu și [pentru care] apoi a înviat, să biruie din nou. De aceea vă chem, apostolii mei, să încercați să vedeți ceva bun în fiecare creatură a lui Dumnezeu, în toți copiii mei, și să încercați să îi înțelegeți. Copiii mei, voi toți sunteți frați și surori prin același Duh Sfânt. Voi, umpluți de iubirea față de Fiul meu, puteți vorbi ceea ce știți acelora care nu au cunoscut această iubire. Voi ați cunoscut iubirea Fiului meu, ați înțeles Învierea Lui și vă întoarceți cu bucurie ochii spre El. Dorința mea de Mamă e ca toți copiii mei să fie uniți în iubirea față de Isus. De aceea vă chem, apostolii mei, să trăiți cu bucurie Euharistia, căci în Euharistie Fiul meu vi se dăruiește mereu din nou și, cu exemplul Său, vă arată iubirea și jertfa pentru aproapele. Vă mulțumesc.
Dragi copii, mare e iubirea Fiului meu! Dacă ați cunoaște mărimea iubirii Sale, nu ați înceta să Îl adorați și să Îi mulțumiți. E mereu viu cu voi în Euharistie, căci Euharistia e inima Lui. Euharistia e inima credinței. El nu v-a abandonat niciodată. Și când ați încercat să plecați de lângă El, El nu a plecat de lângă voi. De aceea, inima mea de Mamă e bucuroasă când privește cum vă întoarceți la El, umpluți de iubire, când vede că veniți la El pe calea împăcării, iubirii și speranței. Inima mea de Mamă știe că, atunci când porniți pe drumul credinței, sunteți vlăstare, boboci. Dar, florile mele, apostolii iubirii mele, cu rugăciunea și postul veți deveni roade, veți fi purtătorii luminii și veți lumina, cu iubire și cu înțelepciune, pe toți cei din jurul vostru. Copiii mei, ca Mamă vă rog, rugați-vă, reflectați, meditați: tot ce vi se întâmplă frumos, dureros, bucuros, sfânt, vă face să creșteți spiritual, face să crească Fiul meu în voi. Copiii mei, abandonați-vă Lui, credeți-L, sperați în iubirea Lui! Fie ca El să vă conducă, fie ca celebrarea euharistică să fie locul unde vă hrăniți sufletele ca apoi să răspândiți iubirea și adevărul și să-L mărturisiți pe Fiul meu. Vă mulțumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]