Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'apariţia'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'apariţia'

Total found: 142
Dragi copii, vă chem să primiți cu simplitatea inimii cuvintele mele, pe care vi le spun ca Mamă, ca să porniți pe drumul luminii depline, al curăției [depline], al iubirii unice, neasemuite a Fiului meu, om și Dumnezeu. O bucurie, o lumină indescriptibilă în cuvinte omenești vor pătrunde sufletul vostru, vă vor cuprinde pacea și iubirea Fiului meu. Asta doresc pentru toți copiii mei. De aceea, voi, apostolii iubirii mele, voi care știți iubi și ierta, voi care nu judecați, voi pe care eu vă inspir*, fiți exemplu pentru toți aceia care nu merg pe calea luminii și iubirii sau pentru cei care au deviat de la ea. Cu viața voastră arătați-le adevărul. Arătați-le iubirea, căci iubirea biruie toate greutățile și toți copiii mei sunt însetați de iubire. Comuniunea voastră de iubire e dar pentru Fiul meu și pentru mine. Însă, copiii mei, amintiți-vă că a iubi înseamnă și să dorești binele aproapelui și să dorești convertirea sufletului aproapelui. În timp ce vă privesc adunați în jurul meu, inima mea e tristă, căci văd atât de puțină iubire fraternă, iubire milostivă. Copiii mei, Euharistia - Fiul meu viu în mijlocul vostru, cuvintele Lui vă vor ajuta să înțelegeți, căci cuvântul Lui e viață, cuvântul Lui face sufletul să respire, cuvântul Lui te face să cunoști iubirea. Dragi copii, din nou vă rog, ca Mamă care dorește binele copiilor ei, iubiți-i pe păstorii voștri, rugați-vă pentru ei. Vă mulțumesc.
Dragi copii, vă sunt Mamă tuturor, de aceea, nu vă temeți, căci eu aud rugăciunile voastre! Știu că mă căutați și, de aceea, Îl rog pe Fiul meu pentru voi, pe Fiul meu care e unit cu Tatăl ceresc și cu Duhul Mângâietor, pe Fiul meu, care duce sufletele în Împărăția de unde a venit, Împărăția păcii și a luminii. Copiii mei, vouă vă este dată libertatea, ca să alegeți, dar eu, ca Mamă, vă rog să alegeți [să folosiți] libertatea pentru bine. Voi, cei cu inimile curate și simple, înțelegeți [ce spun]; chiar dacă uneori nu pricepeți cuvintele, simțiți în voi care e adevărul. Copiii mei, nu pierdeți adevărul și viața adevărată ca să mergeți după minciuni! Prin viața adevărată intră în inima voastră Împărăția Cerului, iar aceasta e Împărăția păcii, a iubirii și a armoniei. Atunci, copiii mei, va dispare egoismul care vă îndepărtează de Fiul meu, va fi iubire și înțelegere față de aproapele. Căci, vă repet iar, amintiți-vă că a te ruga înseamnă și a iubi pe alții, pe semenii voștri, și a te dărui lor. Iubiți și dăruiți în Fiul meu! În acest fel El va lucra în voi, pentru voi. Copiii mei, gândiți-vă fără încetare la Fiul meu, iubiți-L fără margini și atunci veți avea viață adevărată și asta pe vecie. Vă mulțumesc, apostolii iubirii mele.
Dragi copii, cu iubire de Mamă vă chem să vă deschideți inimile păcii, să vă deschideți inimile Fiului meu, ca în inimile voastre să cânte iubirea față de Fiul meu, căci numai prin această iubire pacea intră în inimă. Copiii mei, știu că aveți bunătate, știu că aveți iubire, iubire milostivă, dar mulți dintre copiii mei încă au inimile închise, cred că pot acționa fără să își îndrepte gândurile către Tatăl ceresc care luminează, către Fiul meu care e mereu cu voi, iar și iar, în Euharistie și care vrea să vă asculte. Copiii mei, de ce nu Îi vorbiți? Viața fiecăruia din voi e importantă, prețioasă, căci e dar al Tatălui ceresc pentru veșnicie. De aceea, nu uitați niciodată să-I mulțumiți, să-I vorbiți. Știu, copiii mei, că nu știți ce vine după [viața aceasta], dar când va veni acel ”după” al vostru, veți primi toate răspunsurile. Iubirea mea de Mamă dorește să fiți pregătiți. Copiii mei, prin viața voastră să puneți sentimente bune în inimile oamenilor pe care-i întâlniți, sentimentele păcii, bunătății, iubirii și iertării. Prin rugăciune ascultați ce vă spune Fiul meu și faceți cum vă spune. Din nou vă chem la rugăciune pentru păstorii voștri, pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat. Amintiți-vă că au nevoie de rugăciune și de iubire. Vă mulțumesc.
Dragi copii, cuvintele mele sunt simple, dar sunt pline de iubire și grijă maternă. Copiii mei, peste voi se adună tot mai mult umbrele întunericului și ale înșelăciunii, dar eu vă chem la lumină și adevăr, eu vă chem la Fiul meu. Doar El poate schimba disperarea și durerea în pace și seninătate, doar El poate da speranță în durerile cele mai adânci. Fiul meu e viața lumii. Cu cât mai mult Îl cunoașteți, cu cât mai mult vă apropiați de El, cu atât Îl veți iubi mai mult, căci Fiul meu e iubire, iar iubirea transformă toate, face să fie preafrumos și ceea ce, fără iubire, vi se pare fără sens. De aceea, din nou vă spun că trebuie să iubiți mult dacă doriți să creșteți spiritual. Știu, apostolii iubirii mele, că nu e mereu ușor, dar, copiii mei, și căile dureroase sunt căi ce duc la creștere spirituală, la credință și la Fiul meu. Copiii mei, rugați-vă, gândiți-vă la Fiul meu, înălțați inima voastră către El în toate momentele zilei, iar eu voi culege rugăciunile voastre ca pe flori din cea mai frumoasă grădină și le voi dărui Fiului meu. Fiți adevărați apostoli ai iubirii mele, oferiți tuturor iubirea Fiului meu, fiți grădinile celor mai frumoase flori. Cu rugăciunea ajutați-vă păstorii, ca să poată fi părinți spirituali plini de iubire față de toți oamenii. Vă mulțumesc.
Dragi copii, vă chem să fiți curajoși, să nu renunțați, căci și cel mai mic bine, cel mai mic semn de iubire, biruie răul ce e tot mai vizibil. Copiii mei, ascultați-mă, ca să biruie binele, ca să cunoașteți iubirea Fiului meu - aceasta e cea mai mare fericire! - ca să cunoașteți mâinile Fiului meu care îmbrățișează, ca să-L cunoașteți pe El care iubește sufletul, pe El care s-a dat pentru voi și se dă mereu, iar și iar, în Euharistie, pe El care are cuvintele vieții veșnice. A cunoaște iubirea Lui, a păși pe urmele Lui înseamnă a avea bogăția spiritualității. Aceasta e bogăția ce naște sentimente bune și vede iubirea și bunătatea peste tot. Apostolii iubirii mele, copiii mei, fiți precum razele Soarelui care, cu căldura iubirii Fiului meu, încălzesc pe toți în jur. Copiii mei, lumea are nevoie de apostolii iubirii, lumea are nevoie de multă rugăciune, dar de rugăciuni spuse cu inima și cu sufletul, nu rostite doar cu buzele. Copiii mei, tindeți spre sfințenie, dar în smerenie, în umilința ce Îi permite Fiului meu să facă prin voi ce dorește El. Copiii mei, rugăciunile voastre, cuvintele, gândurile și faptele voastre - toate acestea vă deschid sau vă închid porțile către Împărăția Cerului. Fiul meu v-a arătat calea și v-a dat speranță, iar eu vă mângâi și vă încurajez, căci, copiii mei, eu am cunoscut durerea, dar am avut credință și speranță. Acum am parte de răsplata vieții în Împărăția Fiului meu. De aceea, ascultați-mă, aveți curaj și nu renunțați! Vă mulțumesc.
Dragi copii, inima mea de Mamă suferă când își vede copiii care nu iubesc adevărul, care îl ascund, când privește la copiii care nu se roagă cu sentimentele și cu credința. Sunt tristă când îi spun Fiului meu că mulți dintre copiii mei nu mai au credință. Nu Îl cunosc pe El, pe Fiul meu. De aceea vă chem pe voi, apostolii iubirii mele, CONTINUAȚI SĂ PRIVIȚI ÎN ADÂNCUL INIMII OMENEȘTI și acolo veți găsi cu siguranță o comoară mică, ascunsă. A privi în felul acesta e milostivire de la Tatăl ceresc. Să căutați binele și acolo unde este cel mai mare rău, să încercați să vă înțelegeți unii pe alții și nu să judecați - asta e ce așteaptă Fiul meu de la voi. Iar eu, ca Mamă, vă chem să Îl ascultați. Copiii mei, DUHUL E MAI PUTERNIC DECÂT TRUPUL, ȘI, PURTAT DE IUBIRE ȘI FAPTE, EL DEPĂȘEȘTE ORICE PIEDICI. Nu uitați, Fiul meu v-a iubit și vă iubește. Iubirea Lui e cu voi și în voi, când sunteți una cu El. El e lumina lumii și nimeni și nimic nu Îl va putea opri în slava cea de pe urmă. De aceea, apostolii iubirii mele, nu vă temeți să mărturisiți adevărul. Dați mărturie despre adevăr cu entuziasm: cu faptele, cu iubirea, cu jertfa voastră și, mai presus de toate, în umilință. Dați mărturie despre adevăr tuturor acelora care nu l-au cunoscut pe Fiul meu. Eu vă voi fi alături, vă voi încuraja. MĂRTURISIȚI IUBIREA CARE NU ÎNCETEAZĂ NICIODATĂ, căci vine de la Tatăl ceresc care e veșnic și care oferă veșnicia tuturor copiiilor Săi. Duhul Fiului meu vă va fi alături. Din nou vă chem, copiii mei, rugați-vă pentru păstorii voștri, rugați-vă să poată fi conduși de iubirea Fiului meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, când veniți la mine ca la o Mamă cu inimi curate și deschise, să știți că vă ascult, vă încurajez, vă mângâi și, mai ales, mijlocesc pentru voi la Fiul meu. Știu că doriți să aveți o credință puternică și să o arătați în mod corect. Ceea ce Fiul meu așteaptă de la voi e o credință sinceră, puternică și profundă. Când aveți o astfel de credință, orice mod în care o exprimați e valid. Credința e o taină nespus de frumoasă care se păzește în inimă; ea stă între Tatăl ceresc și toți fiii Săi; poate fi recunoscută după roade și după iubirea pe care o aveți față de toate creaturile lui Dumnezeu. Apostolii iubirii mele, copiii mei, aveți încredere în Fiul meu, dați ajutorul vostru ca toți copiii mei să cunoască iubirea Sa. Voi sunteți speranța mea, voi care vă străduiți să-L iubiți sincer pe Fiul meu. Eu sunt aici în mijlocul vostru în numele Iubirii, pentru mântuirea voastră, conform voinței Tatălui ceresc și a Fiului meu. Apostolii iubirii mele, fie ca, prin rugăciune și sacrificiu, inimile voastre să fie luminate de iubirea și lumina Fiului meu. Fie ca această lumină și iubire să-i lumineze pe toți cei pe care-i întâlniți și să îi aducă înapoi la Fiul meu. Eu sunt cu voi. În mod special sunt lângă păstorii voștri. Cu iubirea mea maternă îi luminez și încurajez, ca să binecuvânteze lumea întreagă cu mâinile lor binecuvântate de Fiul meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, din păcate, între voi, copiii mei, există atât de multă luptă, ură, interese personale și egoism. Copiii mei, atât de ușor uitați de Fiul meu, de cuvintele Lui, de iubirea Lui. Credința se stinge în multe suflete și multe inimi sunt acaparate de lucrurile materiale ale lumii. Dar inima mea de Mamă știe că există încă și aceia care iubesc și cred, care încearcă să se apropie tot mai mult de Fiul meu, care îl caută neobosiți pe Fiul meu și care mă caută, în felul acesta, și pe mine. Aceștia sunt cei umili și blânzi cu durerea și suferința lor, pe care le poartă în tăcere, cu speranțele lor și, mai ales, cu credința lor. Aceștia sunt apostolii iubirii mele. Copiii mei, apostolii iubirii mele, vă învăț că Fiul meu nu vă cere doar rugăciune neîncetată, ci și fapte și sentimente, vă cere să credeți, să vă rugați, prin rugăciunea voastră personală să creșteți în credință, să creșteți în dragoste. Să vă iubiți unii pe alții: asta e ceea ce El vă cere, asta e calea către viața veșnică. Copiii mei, nu uitați că Fiul meu a adus lumina în această lume, a adus-o pentru aceia care vor să o vadă și să o primească. Fiți voi aceia, căci aceasta e lumina adevărului, a păcii și a dragostei. Ca Mamă vă conduc să Îl adorați pe Fiul meu, să Îl iubiți cu Mine pe Fiul meu, să îndreptați gândurile, cuvintele și faptele voastre către Fiul meu, să faceți ca ele să fie în Numele Lui. Atunci va fi umplută inima mea. Vă mulțumesc.
Dragi copii, iubirea și bunătatea Tatălui Ceresc dau revelații care fac să crească credința, care o fac să fie explicată, să aducă pace, siguranță și speranță. La fel și eu, din iubirea milostivă a Tatălui Ceresc, din nou și din nou vă arăt calea către Fiul meu, către mântuirea veșnică. Dar, din păcate, mulți dintre copiii mei nu vor să mă audă, mulți dintre copiii mei se îndoiesc. Însă eu L-am preamărit mereu pe Domnul, și în timp și înafara timpului, pentru tot ceea ce a făcut în mine și prin mine. Fiul meu vi se dăruie, frânge Pâinea cu voi, vă vorbește cuvintele vieții veșnice ca să le duceți tuturor. Iar voi, copiii mei, apostolii iubirii mele, de ce vă temeți când Fiul meu e cu voi? Oferiți-i sufletele voastre, ca să poată fi în ele și ca să poată să facă din voi intrumente ale credinței, instrumente ale iubirii. Copiii mei, trăiți Evanghelia, trăiți iubirea milostivă față de aproapele, și mai presus de toate, trăiți iubirea față de Tatăl Ceresc! Copiii mei, nu din întâmplare sunteți uniți. Tatăl ceresc nu adună pe nimeni la întâmplare. Fiul meu vorbește sufletelor voastre. Eu vorbesc inimii voastre. Ca Mamă vă spun: porniți la drum cu mine, iubiți-vă unii pe alții, dați mărturie! Nu vă temeți să apărați, prin exemplul vostru, adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu care e veșnic și care nu se schimbă niciodată. Copiii mei, acela care acționează în lumina iubirii milostive și a adevărului e mereu ajutat de Cer și nu e singur. Apostolii iubirii mele, fie ca mereu să fiți recunoscuți între toți după modestia, iubirea și seninătatea voastră. Eu sunt cu voi. Vă mulțumesc.
Dragi copii, vă numesc apostolii iubirii mele, vi-L arăt pe Fiul meu care este pacea adevărată și iubirea adevărată. Ca Mamă, prin harul lui Dumnezeu, doresc să vă conduc la El. Copiii mei, de aceea vă chem să vă priviți pe voi înșivă pornind de la/prin Fiul meu, să priviți cu inima la El și cu inima să vedeți unde vă aflați voi și încotro se îndreaptă viața voastră. Copiii mei, vă chem să conștientizați că mulțumită Fiului meu trăiți – prin iubirea și jertfa Lui. Voi îi cereți Fiului meu să se arate milostiv față de voi, iar eu vă cer VOUĂ să fiți milostivi. Voi îi cereți să fie bun și să vă ierte, dar eu de cât timp vă rog pe voi, copiii mei, să iertați și să îi iubiți pe TOȚI oamenii pe care-i întâlniți? Dragii mei copii, când veți înțelege cu inima cuvintele mele, veți înțelege și veți cunoaște adevărata iubire și veți putea fi apostolii acestei iubiri, apostolii mei. Vă mulțumesc.
Dragi copii, ca Mamă, care își cunoaște proprii copii, știu că tânjiți după Fiul meu, știu că tânjiți după adevăr, după pace, după ce e curat și nu e înșelător. Și de aceea eu, ca Mamă, mă adresez vouă, prin iubirea lui Dumnezeu, și vă chem să Îl cunoașteți voi înșivă pe Fiul meu, iubirea Lui, inima Lui milostivă rugându-vă cu inima curată și deschisă. Fiul meu vedea frumusețea în toate lucrurile. El caută binele în toate sufletele, chiar și pe acela mărunt și ascuns, ca să ierte răul. De aceea, copiii mei, apostolii iubirii mele, vă chem să Îl adorați, să Îi mulțumiți neîncetat și să fiți vrednici, căci El v-a vorbit cuvinte dumnezeiești, cuvintele lui Dumnezeu, care sunt pentru toți și pentru totdeauna. De aceea, copiii mei, trăiți veselia, seninătatea, unitatea și iubirea reciprocă. De acestea aveți nevoie în lumea de azi. În acest fel veți fi apostolii iubirii mele, astfel veți da mărturie despre Fiul meu în mod corect. Vă mulțumesc.
Dragi copii, cu iubire de Mamă, vă chem să răspundeți cu inimi curate și deschise, cu încredere deplină, marii iubiri a Fiului meu. Eu cunosc imensitatea iubirii Sale, eu L-am purtat în mine: Ostie în inimă, Lumina și Iubirea lumii. Copiii mei, și faptul că mă adresez vouă e semn al iubirii și tandreții Tatălui ceresc, e un zâmbet larg, umplut de iubirea Fiului meu, e chemare la viața veșnică. Sângele Fiului meu a fost vărsat din iubire pentru voi. Acest Sânge prețios este pentru mântuirea voastră, pentru viața veșnică. Tatăl ceresc a creat omul pentru fericire veșnică. Nu e posibil să muriți voi, care cunoașteți iubirea Fiului meu, voi, care-L urmați. VIAȚA A BIRUIT! FIUL MEU E VIU! De aceea, copiii mei, apostolii iubirii mele, fie ca rugăciunea să vă arate calea, modalitatea de a răspândi iubirea Fiului meu în forma cea mai înaltă. Copiii mei, când vă străduiți să trăiți cuvintele Fiului meu, voi vă rugați. Când iubiți oamenii pe care-i întâlniți, voi răspândiți iubirea Fiului meu. Iubirea e cea care deschide porțile Raiului! Copiii mei, de la început m-am rugat pentru Biserică. De aceea, vă invit și pe voi, apostolii iubirii mele, să vă rugați pentru Biserică și pentru slujitorii ei, pentru cei pe care i-a chemat Fiul meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, numai inima curată și deschisă va face astfel încât să Îl cunoașteți într-adevăr pe Fiul meu și astfel încât cei care nu cunosc iubirea Sa să o cunoască prin voi. Numai iubirea va face posibil să înțelegeți că dragostea e mai puternică decât moartea, căci adevărata iubire a biruit moartea și a nimicit-o. IERTAREA E, DRAGI COPII, FORMA CEA MAI ÎNALTĂ A IUBIRII. Voi, ca apostoli ai iubirii mele trebuie să vă rugați să fiți tari în spirit, să aveți înțelegere și să iertați. Cu înțelegerea și cu iertarea, voi, apostolii iubirii mele, dați exemplul iubirii și al milostivirii. Să poți să înțelegi și să ierți e un dar, care trebuie cerut și hrănit. IERTÂND, ARĂTAȚI CĂ ȘTIȚI IUBI. Priviți numai, copiii mei, cum vă iubește Tatăl ceresc: cu o mare iubire, cu înțelegere, iertare și dreptate, priviți cum mă dăruiește vouă pe mine, Mama sufletelor voastre. Și, iată, sunt aici între voi ca să vă binecuvîntez cu binecuvântare de Mamă, ca să vă chem la rugăciune, la post, ca să vă spun să credeți, să sperați, să iertați, să vă rugați pentru păstorii voștri și, mai presus de toate, să iubiți fără măsură. Copiii mei, urmați-mă! Calea mea e calea păcii și a dragostei, e calea Fiului meu - aceasta e calea care duce la Triumful inimii mele. Vă mulțumesc.
Dragi copii, prin voia Tatălui cel milostiv, v-am dat și vă voi mai da semne evidente ale prezenței mele materne. Copiii mei, aceasta e din dorința mea de Mamă după VINDECAREA SUFLETELOR, din dorința ca fiecare copil al meu să aibă CREDINȚĂ ADEVĂRATĂ, să trăiască EXPERIENȚA MINUNILOR bând din izvorul cuvintelor Fiului meu - al cuvintelor vieții. Copiii mei, Fiul meu, prin iubirea și jertfa Sa, a adus în lume lumina credinței, v-a arătat calea credinței, căci copiii mei, CREDINȚA ÎNALȚĂ DUREREA ȘI SUFERINȚA. Credința adevărată face ca rugăciunea să fie mai însuflețită de sentimente, credința face lucrările milostivirii... o discuție, un dar de milostenie. Acei copii ai mei care au credință, credință adevărată, sunt fericiți, în ciuda a toate, căci trăiesc pe pământ începutul fericirii cerești. De aceea, copiii mei, apostolii iubirii mele, vă chem să dați exemplu de adevărată credință, să duceți lumina acolo unde este întuneric, să-L trăiți pe Fiul meu! Copiii mei, vă vorbesc ca Mamă: nu puteți păși pe drumul credinței și nici să-L urmați pe Fiul meu fără păstorii voștri. Rugați-vă să aibă putere și iubire să vă conducă. Fie ca rugăcăciunile voastre să îi însoțească mereu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, mare e iubirea Fiului meu! Dacă ați cunoaște mărimea iubirii Sale, nu ați înceta să Îl adorați și să Îi mulțumiți. E mereu viu cu voi în Euharistie, căci Euharistia e inima Lui. Euharistia e inima credinței. El nu v-a abandonat niciodată. Și când ați încercat să plecați de lângă El, El nu a plecat de lângă voi. De aceea, inima mea de Mamă e bucuroasă când privește cum vă întoarceți la El, umpluți de iubire, când vede că veniți la El pe calea împăcării, iubirii și speranței. Inima mea de Mamă știe că, atunci când porniți pe drumul credinței, sunteți vlăstare, boboci. Dar, florile mele, apostolii iubirii mele, cu rugăciunea și postul veți deveni roade, veți fi purtătorii luminii și veți lumina, cu iubire și cu înțelepciune, pe toți cei din jurul vostru. Copiii mei, ca Mamă vă rog, rugați-vă, reflectați, meditați: tot ce vi se întâmplă frumos, dureros, bucuros, sfânt, vă face să creșteți spiritual, face să crească Fiul meu în voi. Copiii mei, abandonați-vă Lui, credeți-L, sperați în iubirea Lui! Fie ca El să vă conducă, fie ca celebrarea euharistică să fie locul unde vă hrăniți sufletele ca apoi să răspândiți iubirea și adevărul și să-L mărturisiți pe Fiul meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, voia și iubirea Tatălui ceresc mă fac să fiu prezentă aici între voi, ca să ajut cu iubire maternă la sporirea credinței în inima voastră, ca să puteți să înțelegeți în adevăr scopul vieții voastre pământești și măreția vieții cerești. Copiii mei, viața pământească este cale spre veșnicie, spre adevăr, spre viață, spre Fiul meu. Pe această cale eu doresc să vă conduc. Copiii mei, voi, care mereu însetați după mai multă iubire, adevăr și credință, să știți că există un singur izvor la care vă puteți adăpa: încrederea în Tatăl ceresc, încrederea în iubirea Lui. Abandonați-vă în întregime voii Lui și nu vă temeți: tot ceea ce e mai bun pentru voi, tot ce vă conduce la viața veșnică vă va fi dat; veți înțelege că scopul vieții nu e mereu să dorești și să ai ce dorești, ci să iubești și să dăruiești; veți avea pace adevărată și iubire adevărată, veți fi apostoli ai iubirii; cu exemplul vostru veți face ca acei copii care nu Îl cunosc pe Fiul meu și iubirea Sa, să dorească să Îl cunoască. Copiii mei, apostolii iubirii mele, adorați-L cu mine pe Fiul meu și iubiți-L mai presus de toate, străduiți-vă mereu să trăiți în adevărul Lui! Vă mulțumesc.
Dragi copii, în timp ce vă privesc, pe voi care-L iubiți pe Fiul meu, inima mea se umple de drag, de gingășie. Vă binecuvântez cu binecuvântare de Mamă. Cu binecuvântare maternă îi binecuvântez și pe păstorii voștri: pe voi, care rostiți cuvintele Fiului meu și binecuvântați cu mâinile Lui și-L iubiți într-atât încât sunteți gata să faceți orice jertfă pentru El, cu bucurie - voi Îl urmați pe El, care a fost primul Păstor, primul Misionar. Copiii mei, apostolii iubirii mele, a trăi și a lucra pentru alții, pentru toți cei pe care îi iubiți prin Fiul meu, e bucuria și mângâierea vieții pământești. Dacă, prin rugăciune, iubire și jertfă, Împărăția e în inima voastră, atunci viața vă e bucuroasă și senină. Între cei ce Îl iubesc pe Fiul meu și se iubesc unii pe alții prin El, cuvintele nu sunt necesare. E de ajuns privirea ca să se audă cuvintele nerostite și sentimentele neexprimate. Acolo unde iubirea domnește nu se mai calculează timpul. Noi suntem cu voi. Fiul meu vă cunoaște și vă iubește. Iubirea e cea care vă aduce la mine și prin această Iubire voi veni la voi și vă voi vorbi de lucrările mântuirii. Doresc ca toți copiii mei să aibă credință și să simtă iubirea mea de Mamă, cu care îi conduc la Isus. De aceea, voi, copiii mei, oriunde mergeți, să străluciți de iubire și credință, ca apostoli ai iubirii. Vă mulțumesc.
Dragi copii, astăzi, în această zi de har, vă chem în mod special să vă deschideți inima și să Îl rugați pe Isus să vă întărească credința. Copii, prin rugăciunea cu inima, prin credință și faptele ei veți cunoaște ce înseamnă să trăiți o adevărată viață creștină. Adesea, copiilor, viața și inima voastră e pătrunsă de întuneric, durere și cruci. Nu șovăiți în credință și nu vă întrebați ”De ce?”, gândind că sunteți singuri și părăsiți, ci deschideți-vă inimile, rugați-vă și credeți cu tărie și atunci inimile voastre vor simți apropierea lui Dumnezeu și că Dumnezeu niciodată nu vă abandonează și că e în fiecare clipă lângă voi. Prin rugăciune și credință Dumnezeu va răspunde la fiecare ”De ce?” al vostru și va transforma în lumină fiecare durere a voastră, fiecare întuneric și cruce.Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, știu că sunt prezentă în viețile și în inimile voastre. Simt iubirea voastră, aud rugăciunile voastre și le îndrept către Fiul meu. Dar, copiii mei, eu doresc să fiu prezentă, cu iubire de Mamă, în viața tuturor copiilor mei. Vreau să-i adun în jurul meu, sub mantia mea maternă, pe toți copiii mei. De aceea vă chem pe voi și vă numesc apostolii iubirii mele, ca să mă ajutați. Copiii mei, Fiul meu a pronunțat cuvintele “Tatăl nostru” - Tatăl nostru care ești pretutindeni și în inimile noastre - căci vrea să vă învețe să vă rugați cu cuvinte și cu sentimentele. Vrea să fiți mereu mai buni, să trăiți iubirea milostivă, care e rugăciune și jertfă fără limite pentru ceilalți. Copiii mei, dați-i Fiului meu iubirea pentru aproapele! Dăruiți aproapelui vostru cuvinte de mângâiere, compasiune și faptele dreptății! Apostolii iubirii mele, Fiul meu primește ca pe un dar tot ce dăruiți celorlalți. Iar eu sunt cu voi, deoarece Fiul meu dorește ca iubirea mea, ca o rază de lumină, să reînsuflețească sufletele voastre, să vă ajute în căutarea păcii și a fericirii veșnice. De aceea, copiii mei, iubiți-vă unii pe alții, fiți uniți prin Fiul meu, fiți copiii lui Dumnezeu, care, toți împreună, cu inima plină, deschisă și curată, spun "Tatăl nostru". Și nu vă temeți! Vă mulțumesc.
Dragi copii, sunt aleasă să fiu Mama lui Dumnezeu și Mama voastră prin hotărârea lui Dumnezeu și datorită iubirii Lui, dar și prin voia mea și datorită iubirii mele nemărginite față de Tatăl ceresc și a încrederii mele depline în El. Trupul meu a fost Potirul Dumnezeului făcut Om. Am fost în slujba iubirii, a adevărului și a mântuirii, așa cum sunt și acum, aici, între voi, ca să vă chem, copiii mei, apostolii iubirii mele, să fiți purtătorii ai adevărului; ca să vă chem, din voie proprie, din iubire față de Fiul meu, să răspândiți cuvintele Lui, cuvintele mântuirii; ca să arătați tuturor care nu L-au cunoscut pe Fiul meu, prin faptele voastre, iubirea Lui. Puterea [să faceți acestea] o veți găsi în Euharistie - Fiul meu, care vă hrănește cu trupul Său și vă întărește cu sângele Lui. Copiii mei, împreunați-vă mâinile, priviți crucea în liniște. În felul acesta veți dobândi credință, ca să o puteți transmite, adevăr ca să puteți discerne, iubire ca să știți iubi cu adevărat. Copiii mei, apostolii iubirii mele, împreunați-vă mâinile, priviți crucea! Numai în Cruce este mântuire! Vă mulțumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]