Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'ai'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'ai'

Total found: 89
Dragi copii, şi astăzi sunt cu voi şi vă invit pe toţi să vă reînnoiţi trăind mesajele mele. Copilaşilor, fie ca rugăciunea să fie viaţa voastră. Fiţi un exemplu pentru ceilalţi. Copilaşilor, doresc ca voi să deveniţi purtătorii păcii şi ai bucuriei lui Dumnezeu în această lume de azi, care e lipsită de pace. Pentru aceasta, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez cu pacea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la post şi la renunţare. Copilaşilor, renunţaţi la ceea ce vă împiedica să fiţi mai aproape de Isus. În mod special, vă invit: rugaţi-vă, pentru că numai cu rugăciunea veţi putea să vă învingeţi voinţa şi să descoperiţi voinţa lui Dumnezeu chiar şi în cele mai mici lucruri. Prin viaţa voastră zilnică, copilaşilor, veţi deveni un exemplu şi veţi mărturisi că trăiţi pentru Isus sau împotriva Lui şi a voinţei Sale. Copilaşilor, doresc ca voi să deveniţi apostoli ai iubirii. Din dragostea voastră, copilaşilor, se va cunoaşte că sunteţi ai mei. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă pregătiţi pentru venirea lui Isus. În mod special pregătiţi-vă inimile. Fie ca Sfânta Spovadă să fie pentru voi primul pas al convertirii voastre şi apoi, dragi copii, să vă hotărâţi pentru sfinţenie. Fie ca convertirea şi hotărârea voastră pentru sfinţenie să înceapă astăzi şi nu mâine. Copilaşilor, vă invit pe toţi pe drumul salvării şi doresc să vă arăt drumul spre Paradis. De aceea, copilaşilor, fiţi ai mei şi hotărâţi-vă împreună cu mine pentru sfinţenie. Copilaşilor, acceptaţi rugăciunea cu seriozitate şi rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune. Copilaşilor, fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi ai iubirii în această lume fără pace. Prin post şi rugăciune mărturisiţi că sunteţi ai mei şi că trăiţi mesajele mele. Rugaţi-vă şi căutaţi! Eu mă rog şi mijlocesc pentru voi în faţa lui Dumnezeu, ca voi să vă convertiţi, ca viaţa şi comportamentul vostru să fie mereu creştine. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune, în mod special astăzi, când Satan doreşte război şi ură. Vă chem din nou, copilaşilor: rugaţi-vă şi postiţi, ca Dumnezeu să vă dăruiască pacea. Mărturisiţi pacea către fiecare inimă şi fiţi purtători ai păcii în această lume fără pace. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Iar vouă nu vă fie frică, pentru că acela care se roagă nu se teme de rău şi nu are ură în inimă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp de har, vă chem să deveniţi prietenii lui Isus. Rugaţi-vă pentru pace în inimile voastre şi lucraţi la convertirea voastră personală. Copilaşilor, numai în acest fel veţi putea deveni martori ai păcii şi ai iubirii lui Isus în lume. Deschideţi-vă rugăciunii, astfel încât rugăciunea să devină o nevoie pentru voi. Convertiţi-vă, copilaşilor, şi lucraţi pentru ca tot mai multe suflete cu putinţă să-L întâlnească pe Isus şi iubirea Sa. Eu sunt aproape de voi şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem să puneţi rugăciunea pe primul loc în viaţa voastră. Rugaţi-vă şi fie ca rugăciunea, copilaşilor, să fie o bucurie pentru voi. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi toţi; iar voi, copilaşilor, fiţi purtători plini de bucurie ai mesajelor mele. Fie ca viaţa voastră cu mine să fie o bucurie. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă chem şi astăzi să vă deschideţi rugăciunii. În timpul Postului mare care a trecut aţi realizat cât de mici sunteţi şi cât de mică vă este credinţa. Copilaşilor, hotărâţi-vă şi astăzi pentru Dumnezeu, pentru ca, în voi şi prin voi, El să schimbe inimile oamenilor şi pe ale voastre deasemenea. Fiţi purtători plini de bucurie ai lui Isus Cel Înviat în această lume neliniştită, care tânjeşte după Dumnezeu şi după tot ce vine de la Dumnezeu. Eu sunt cu voi, copilaşilor, şi vă iubesc cu o iubire specială. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune. Rugaţi-vă, copilaşilor, în mod special pentru toţi cei care nu au ajuns să cunoască iubirea lui Dumnezeu. Rugaţi-vă ca inimile lor să se deschidă şi să se apropie de inima mea şi de inima Fiului meu Isus, pentru ca noi să-i putem transforma în oameni ai păcii şi ai iubirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi, ca niciodată până acum, vă chem să vă deschideţi inimile faţă de mesajele mele. Copilaşilor, fiţi voi cei care atrag suflete spre Dumnezeu, şi nu cei care le îndepărtează. Eu sunt cu voi şi vă iubesc pe toţi cu o iubire specială. Acesta e un timp de pocăinţă şi convertire. Din adâncul inimii mele, vă chem să fiţi ai mei cu toată inima voastră, şi atunci veţi vedea că Dumnezeul vostru e mare, pentru că El vă va da din plin binecuvântări şi pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem să trăiţi cu mai multă putere mesajele mele în umilinţă şi în iubire, pentru ca Spiritul Sfânt să vă umple cu harul şi puterea Sa. Doar în acest fel veţi fi martori ai păcii şi ai iertării. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Şi astăzi vă îndemn să vă consfinţi Inimii mele şi Inimii Fiului meu Isus. Doar astfel veţi fi în fiecare zi mai mult ai mei şi vă veţi încuraja unul pe altul din ce în ce mai mult spre sfinţenie. În acest fel bucuria va domni în inimile voastre şi veţi fi purtători ai păcii şi ai iubirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Cu mare bucurie vi-L aduc şi astăzi în braţele mele pe Fiul meu Isus, care vă binecuvântează şi vă invită la pace. Rugaţi-vă, copilaşilor, şi fiţi martori curajoşi ai fericitului eveniment în orice împrejurare. Numai astfel Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va da tot ceea ce doriţi de la El în credinţă. Eu sunt cu voi atât timp cât Cel Preaînalt îmi permite. Cu mare dragoste mijlocesc pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Copilaşilor, credeţi, rugaţi-vă şi iubiţi şi Dumnezeu va fi lângă voi. El vă va dărui toate harurile pe care I le cereţi. Eu sunt un dar pentru voi, pentru că, zi de zi, Dumnezeu îmi permite să fiu cu voi şi să-l iubesc pe fiecare dintre voi cu o iubire infinită. De aceea, copilaşilor, în rugăciune şi în umilinţă, deschideţi-vă inimile şi fiţi martori ai prezenţei mele.Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem din nou să fiţi purtători ai Evangheliei în familiile voastre. Nu uitaţi, copilaşilor, să citiţi Sfânta Scriptură. Puneţi-o într-un loc vizibil şi mărturisiţi cu viaţa voastră că voi credeţi şi trăiţi cuvântul Domnului. Eu sunt aproape de voi cu iubirea mea şi mijlocesc în faţa Fiului meu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Venirea mea la voi, copii mei, e iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu mă trimite să vă avertizez şi să vă arăt calea adevărată. Nu vă închideţi ochii în faţa adevărului, copiii mei. Timpul vostru e un timp scurt. Nu permiteţi iluziilor să înceapă să vă stăpânească. Calea pe care doresc să vă conduc e calea păcii şi a iubirii. Aceasta e calea care duce la Fiul meu, Dumnezeul vostru. Daţi-mi inimile voastre ca să-L pun în ele pe Fiul meu şi să fac din voi apostolii mei - apostoli ai păcii şi ai iubirii. Vă mulţumesc!
După aceea, în concluzie, Sfânta Fecioară a spus să nu-i uităm pe păstorii noştri în rugăciunile noastre
Dragi copii! În acest timp plin de bucurie al aşteptării Fiului meu, doresc ca toate zilele vieţii voastre pământeşti să fie o aşteptare plină de bucurie a Fiului meu. Vă invit la sfinţenie. Vă invit să fiţi apostoli ai sfinţeniei, astfel încât, prin voi, Vestea cea bună să-i ilumineze pe toţi cei pe care îi veţi întâlni. Postiţi şi rugaţi-vă, şi eu voi fi cu voi. Vă mulţumesc!
Dragi copii! Şi astăzi cu mare bucurie in Inima mea vă invit să mă urmaţi şi să ascultaţi mesajele mele. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi ai iubirii în această lume fără pace. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi cu Fiul meu Isus, Regele Păcii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Fie ca viaţa voastră să fie din nou o hotărâre pentru pace. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi nu uitaţi că trăiţi într-un timp de har, în care Dumnezeu prin prezenţa mea va dă mari haruri. Nu vă închideţi, copilaşilor, ci profitaţi de acest timp şi căutaţi darul păcii şi al iubirii pentru viaţa voastră, ca să deveniţi martori pentru ceilalţi. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit în acest timp de har să vă rugaţi pentru ca pruncul Isus să se poată naşte în inimile voastre. El, care este adevărata Pace, să dăruiască pace prin voi lumii întregi. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă fără încetare pentru această lume turbulentă fără speranţă, pentru ca voi să deveniţi mărturisitori ai păcii pentru toţi. Fie ca pacea să curgă în inimile voastre ca un fluviu de haruri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]