Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'a'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'a'

Total found: 406
Dragi copii! Cu iubire maternă vă invit astăzi să fiţi un far pentru toate sufletele care se rătăcesc în tenebrele necunoaşterii iubirii lui Dumnezeu. Pentru a putea să iluminaţi cât mai puternic cu putinţă şi să atrageţi cât mai multe suflete cu putinţă, nu permiteţi ca falsităţile care ies din gurile voastre să reducă la tăcere conştiinţa voastră. Fiţi perfecţi! Eu vă conduc cu o mână maternă, cu o mână de iubire. Vă mulţumesc.
Dragi copii! În acest timp special al încercării voastre de-a vă apropia cât mai mult de Fiul meu, de suferinţa Lui, dar şi de iubirea cu care a suportat-o, eu doresc să vă spun că sunt cu voi. Vă voi ajuta să învingeţi greşelile şi încercările cu harul meu. Vă voi învăţa iubirea, iubirea care şterge păcatele şi vă face face perfecţi, iubirea care vă dă pacea Fiului meu acum şi pentru totdeauna. Pacea să fie cu voi şi în voi, pentru că eu sunt Regina Păcii. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi că invit să iubiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Rugaţi-vă pentru darul iubirii pentru că atunci când sufletul iubeşte Îl cheamă la el pe Fiul meu. Fiul meu nu-i refuză pe cei care Îl cheamă şi care doresc să trăiască conform Lui. Rugaţi-vă pentru cei care nu înţeleg iubirea, care nu înţeleg ce înseamnă să iubeşti. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să fie pentru ei Tată şi nu Judecător. Copiii mei, fiţi voi apostolii mei, fiţi fluviul meu de iubire. Eu am nevoie de voi. Vă mulţumesc.
În data de 2 aprilie 2010, Mirjana a primit apariţia lunară a Sfintei Fecioare la Crucea Albastră. După apariţie, aceasta a transmis următorul mesaj:
Dragi copii! Astăzi vă binecuvântez în mod special şi mă rog să vă întoarceţi pe calea dreaptă la Fiul meu, la Salvatorul vostru, la Răscumpărătorul vostru, la Cel care v-a dat viaţa veşnică. Gândiţi-vă la tot ceea ce e omenesc, la tot ce nu vă permite să-L urmaţi pe Fiul meu, la lucrurile trecătoare, la imperfecţiuni şi la limitări şi apoi gândiţi-vă la Fiul meu, la imensitatea Lui divină. Cu abandonul şi rugăciunea înnobilaţi trupul vostru şi perfecţionaţi sufletul vostru. Fiţi pregătiţi, copiii mei. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Dumnezeu v-a dat harul să trăiţi şi să apăraţi tot binele care e în voi şi în jurul vostru şi să îi inspiraţi pe ceilalţi să fie mai buni şi mai sfinţi, dar nici Satan nu doarme şi prin modernism vă distrage şi vă conduce pe calea lui. De aceea, copilaşilor, în iubirea inimii mele neprihănite, iubiţi-L pe Dumnezeu mai presus de orice şi trăiţi poruncile Lui. În acest fel viaţa voastră va avea sens şi pacea va domni pe pământ. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit ca, prin post şi rugăciune, să trasaţi drumul prin care Fiul meu va intra în inimile voastre. Primiţi-mă ca Mamă şi mesageră a iubirii lui Dumnezeu şi a dorinţei Lui pentru mântuirea voastră. Eliberaţi-vă de tot ceea ce, din trecut, vă împovărează şi vă dă un sentiment de vinovăţie; de tot ceea ce v-a dus la eroare-întuneric. Acceptaţi lumina. Renaşteţi în dreptatea Fiului meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Cu bucurie vă invit pe toţi să trăiţi mesajele mele cu bucurie. Doar astfel, copilaşilor, veţi putea fi mai aproape de Fiul meu. Eu doresc să vă conduc pe toţi doar la El şi în El veţi găsi adevărata pace şi adevărata bucurie a inimii voastre. Eu vă binecuvântez pe toţi şi vă iubesc cu o iubire imensă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Chemarea mea maternă, pe care v-o adresez azi e o chemare de adevăr şi de viaţă. Fiul meu, care e Viaţa, vă iubeşte şi vă cunoaşte în adevăr. Pentru a vă cunoaşte şi a vă iubi pe voi înşivă trebuie să-L cunoaşteţi pe Fiul meu, în timp ce pentru a-i cunoaşte şi iubi pe ceilalţi trebuie să-L vedeţi în ei pe Fiul meu. De aceea, copiii mei, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, ca să înţelegeţi şi să vă abandonaţi cu sufletul liber, pentru a vă transforma în întregime şi a avea Împărăţia Cerurilor în inima voastră pe pământ. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Cu mare bucurie doresc și astăzi să vă invit din nou: rugaţi-vă, rugați-vă, rugaţi-vă! Acest timp să fie pentru voi timp de rugăciune personală. De-a lungul zilei găsiţi-vă un loc unde, în reculegere, să vă puteţi ruga cu bucurie. Eu vă iubesc şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, acest timp să fie pentru voi timpul rugăciunii. Invitaţia Mea doreşte să fie pentru voi, copilaşilor, o invitaţie pentru a vă hotărî să urmaţi drumul convertirii. Pentru aceasta rugaţi-vă şi cereţi mijlocirea tuturor sfinţilor. Ei să fie pentru voi exemplu, îndemn şi bucurie spre viaţa veşnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea Mea.
Dragi copii! Astăzi mă rog aici cu voi pentru ca să găsiţi puterea de a vă deschide inimile şi astfel să deveniţi conştienţi de enorma iubire a Dumnezeului ce suferă. Datorită acestei iubiri, datorită bunătăţii şi blândeţii Lui, sunt şi eu cu voi. Vă invit ca acest timp deosebit de pregătire să fie timp de rugăciune, de pocăinţă şi convertire. Copiii mei, aveţi nevoie de Dumnezeu. Nu puteţi continua fără Fiul meu. Când veţi înţelege şi veţi accepta aceasta, se va împlini ce v-am promis. Prin Spiritul Sfânt se va naşte în inimile voastre Împărăţia Cerurilor. Eu vă conduc la aceasta. Vă mulţumesc.
Dragi copii, astăzi vă invit la comuniune în Isus, Fiul meu. Inima mea maternă se roagă ca să înţelegeţi că sunteţi familia lui Dumnezeu. Prin libertatea spirituală a voinţei pe care v-a dat-o Tatăl Ceresc sunteţi chemaţi să cunoaşteţi voi înşivă adevărul, binele sau răul. Fie ca rugăciunea şi postul să vă deschidă inimile şi să vă ajute la descoperirea Tatălui Ceresc prin Fiul meu. Prin descoperirea Tatălui viaţa voastră va fi îndreptată spre împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi la crearea familiei lui Dumnezeu, aşa cum doreşte Fiul meu. Eu nu vă voi părăsi pe calea aceasta. Vă mulţumesc." (Mirjana a simţit că poate să-i spună Maicii Domnului: "Am venit cu toţii la Tine cu suferinţele şi crucile noastre. Ajută-ne te rugăm!" Sfânta Fecioară şi-a întins mâinile spre noi şi a spus:
Deschideţi-mi inimile voastre, daţi-mi suferinţele voastre! Mama vă va ajuta!
Sfânta Fecioară i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, toate obiectele devoţionale şi a subliniat încă o dată importanţa binecuvântării sacerdotale.)
Dragi copii! Şi astăzi sunt cu voi şi vă privesc, vă binecuvântez şi nu-mi pierd speranţa că această lume se va schimba în bine şi pacea va domni în inimile oamenilor. Bucuria va domni în lume pentru că v-aţi deschis chemării mele şi iubirii lui Dumnezeu. Spiritul Sfânt transformă o mulţime dintre cei care au spus 'da'. De aceea doresc să vă spun: mulţumesc că a-ţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, vă adunaţi în jurul meu, vă căutaţi calea, căutaţi, căutaţi adevărul, dar uitaţi lucrul cel mai important: uitaţi să vă rugaţi corect! Buzele voastre rostesc cuvinte fără de număr, dar spiritul vostru nu resimte nimic. Rătăcind prin întuneric, vi-l imaginaţi pe Dumnezeu însuşi după modul vostru de gândire şi nu aşa cum este El cu adevărat în iubirea Sa. Dragi copii, adevărata rugăciune vine din adâncul inimii voastre, din suferinţa voastră, din bucuria voastră, din cererea voastră de a vi se ierta păcatele. Aceasta este calea spre adevărata cunoaştere de Dumnezeu şi odată cu aceasta şi a voastră înşivă, pentru că sunteţi creeaţi după chipul Său. Rugăciunea vă va conduce la împlinirea dorinţei mele, a misiunii mele aici cu voi, unitatea în familia lui Dumnezeu. Vă mulţumesc.
Dragi copii, Inima mea maternă suferă mult când îi văd pe copiii mei care cu încăpățânare pun ceea ce este uman înaintea a ceea ce este divin, pe copiii mei care în ciuda a tot ceea ce îi înconjoară și în ciuda tuturor semnelor care li se trimit, cred că pot merge fără Fiul meu. Nu pot! Merg spre pierzarea veşnică. De aceea vă adun pe voi care sunteţi dispuşi să îmi deschideţi inima voastră, care sunteţi dispuşi să fiţi apostolii iubirii mele, ca să mă ajutaţi, pentru ca trăind iubirea lui Dumnezeu să fiţi un exemplu pentru cei care nu îl cunosc. Fie ca postul și rugăciunea să vă dea putere pentru aceasta, iar eu vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă în numele Tatălui și a Fiului și al Sfântului Spirit. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Eu sunt cu voi în numele celei mai mari Iubiri, în Numele Bunului Dumnezeu care s-a apropiat de voi prin Fiul meu Isus şi v-a arătat adevărata iubire. Eu doresc să vă conduc pe calea lui Dumnezeu. Doresc să vă învăţ adevărata iubire, ca ceilalţi să o vadă în voi, ca voi să o vedeţi în ceilalţi, ca să le fiţi fraţi şi ca ceilalţi să vadă în voi un frate milostiv. Copiii mei, nu vă temeţi să îmi deschideţi inimile voastre. Cu iubire de mamă vă voi arăta ce doresc de la fiecare dintre voi, ce aştept de la apostolii mei. Urmaţi-mă. Vă mulţumesc.
Dragi copii, astăzi într-un mod special doresc să vă invit la convertire. Fie ca de astăzi să înceapă o viaţă nouă în inima voastră. Copii, doresc să văd “da-ul” vostru şi ca viaţa voastră să fie a trăi cu bucurie voia lui Dumnezeu în fiecare moment al vieţii voastre. Astăzi în mod special Eu vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă de pace, de iubire şi de unire în Inima mea şi în Inima Fiului meu Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Cu iubire maternă doresc sa deschid inima fiecăruia dintre voi şi să vă învăţ unirea personală cu Tatăl. Pentru a accepta acest lucru, voi trebuie să înţelegeţi că voi sunteţi importanţi pentru Dumnezeu şi că El vă cheamă personal. Voi trebuie să înţelegeţi că rugăciunea voastră e dialogul unui copil cu Tatăl; că iubirea e drumul pe care trebuie sa porniţi, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele vostru. Aceasta e, copiii mei, iubirea care nu are limite, aceasta e iubirea care se naşte din adevăr şi merge până la capăt. Urmaţi-mă, copiii mei, pentru că şi ceilalţi, recunoscând adevărul şi iubirea în voi, să vă urmeze pe voi. Va mulţumesc.
Dragi copii, aşa cum natura dăruieşte acum cele mai frumoase culori ale anului, vă invit şi Eu pe voi să daţi mărturi prin viaţa voastră şi să îi ajutaţi pe ceilalţi să se apropie de Inima mea Neprihănită pentru ca flacăra iubirii Celui PreaÎnalt să înmugurească în inimile lor. Eu sunt cu voi şi mă rog neîncetat pentru voi, pentru ca viaţa voastră să fie o reflexie a paradisului aici pe pământ. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, Dumnezeu Tatăl mă trimite ca să vă arăt calea mântuirii, pentru că El, fiii mei, doreşte să vă salveze şi nu să vă condamne. De aceea eu, ca Mamă, vă adun în jurul meu, căci doresc, cu iubirea mea maternă, să vă ajut a vă elibera de murdăria trecutului, ca să reîncepeţi să trăiţi şi să trăiţi altfel. Vă invit să înviaţi în Fiul meu. Cu spovedirea păcatelor renunţaţi la tot ceea ce vă îndepărtează de Fiul meu şi a făcut viaţa voastră goală şi neroditoare. Spune-ţi “da” din inimă Tatălui şi intraţi pe drumul mântuirii pe care El vă cheamă prin intermediul Duhului Sfânt. Vă mulţumesc!
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]