Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'ştiţi'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'ştiţi'

Total found: 27
După ploaia insistentă, care a cauzat daune grave viţelor de vie, Sfânta Fecioară a spus:
Dragi copii! Vă mulţumesc că Îi oferiţi Domnului toată oboseala voastră, chiar şi acum, când El vă pune la încercare prin fructele pe care le culegeţi. Să ştiţi, dragi copii, că El vă iubeşte şi de aceea vă încearcă. Abandonaţi-I mereu greutăţile voastre lui Dumnezeu şi nu vă îngrijoraţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Nu, nu ştiţi să iubiţi şi nu ştiţi să ascultaţi cu iubire cuvintele pe care vi le dau. Fiţi conştienţi, iubiţii mei, că eu sunt Mama voastră şi că am venit pe pământ ca să vă învăţ să ascultaţi din iubire, să vă rugaţi din iubire şi nu obligaţi de crucea pe care o purtaţi. Prin cruce, Dumnezeu se preamăreşte în fiecare om. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi ştiţi că se apropie timpul bucuriei, dar fără iubire nu veţi obţine nimic. De aceea începeţi prin a-i iubi pe cei din familia voastră, pe cei din parohie, şi după aceea veţi putea să-i iubiţi şi să-i acceptaţi pe toţi cei care vin aici. Această săptămână să fie pentru voi o săptămână în care trebuie să învăţaţi să iubiţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Nu, nu ştiţi câte haruri vă dă Dumnezeu! Voi nu doriţi să progresaţi în aceste zile în care Spiritul Sfânt lucrează într-un mod special. Inimile voastre sunt întoarse spre lucrurile pământeşti, şi acestea va preocupă. Întoarceţi inimile voastre spre rugăciune şi căutaţi revărsarea Spiritului Sfânt asupra voastră! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit ca înainte de aniversare, voi, cei din parohie, să vă rugaţi mai mult, şi ca rugăciunea voastră să fie semnul abandonării voastre lui Dumnezeu. Dragi copii, eu ştiu că sunteţi cu toţii obosiţi: nu, nu ştiţi să vă abandonaţi mie. Abandonaţi-vă cu totul mie în aceste zile! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă dau iubirea mea. Voi nu ştiţi, dragi copii, cât de mare îmi e iubirea şi nu ştiţi să o primiţi. Eu doresc să v-o arăt în diferite moduri dar voi, dragi copii, nu o recunoaşteţi. Voi nu înţelegeţi cuvintele mele cu inima, şi de aceea nu înţelegeţi nici iubirea mea. Dragi copii, acceptaţi-mă în viaţa voastră şi atunci veţi putea să acceptaţi tot ce vă spun şi tot ceea ce eu vă invit. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi ştiţi că v-am promis o oază de pace, dar nu ştiţi că lângă oază există deşertul, unde Satan stă la pândă şi aşteaptă să-l ispitească pe fiecare dintre voi. Dragi copii, numai prin rugăciune veţi putea să învingeţi orice influenţă a Satanei în locul în care trăiţi. Eu sunt cu voi, dar nu vă pot priva de libertatea voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă mulţumesc pentru iubirea pe care mi-o arătaţi. Voi ştiţi, dragi copii, ca eu vă iubesc enorm de mult şi că în fiecare zi Îl rog pe Dumnezeu să vă ajute să înţelegeţi iubirea pe care o am pentru voi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit la rugăciune şi la post. Să ştiţi, dragi copii, că împreună cu voi eu pot să fac totul şi să-l constrâng pe Satan să nu vă atragă spre rău şi să se îndepărteze de acest loc. Dragi copii, Satan îl pândeşte pe fiecare dintre voi. În special doreşte să vă deranjeze în lucrurile zilnice. De aceea vă invit, dragi copii, să faceţi astfel încât ziua voastră să fie în totalitate rugăciune şi abandonare lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi ştiţi că eu doresc să vă conduc pe drumul sfinţeniei, dar nu doresc să vă oblig să fiţi sfinţi cu forţa. Eu doresc ca fiecare dintre voi, prin micile lui sacrificii, să se ajute pe sine, şi să mă ajute pe mine, pentru ca eu să vă pot conduce din zi în zi mai aproape de sfinţenie. De aceea, dragi copii, eu nu doresc să vă oblig să trăiţi mesajele mele. Mai degrabă acest lung timp petrecut împreună cu voi e semnul că vă iubesc nemărginit de mult şi că doresc ca fiecare dintre voi să devină sfânt. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să trăiţi şi să urmaţi cu o iubire specială toate mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, Dumnezeu nu doreşte să fiţi căldicei şi nehotărâţi, ci să vă abandonaţi cu totul Lui. Voi ştiţi că eu vă iubesc şi că ard de iubire pentru voi. Prin urmare, dragi copii, hotărâţi-vă şi voi pentru iubire, ca să ardeţi de iubire şi să cunoaşteţi, din zi în zi, iubirea lui Dumnezeu. Dragi copii, hotărâţi-vă pentru iubire, pentru ca iubirea să ia primul loc în voi toţi, dar nu iubirea umană, ci iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit pe toţi să trăiţi, în noul an, toate mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, să ştiţi că am rămas atât de mult timp pentru voi, ca să vă pot conduce paşii pe drumul sfinţeniei. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă fără încetare şi trăiţi toate mesajele pe care vi le dau, pentru că eu fac aceasta cu mare iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune. Voi ştiţi, dragi copii, că Dumnezeu vă dă haruri speciale în rugăciune. De aceea căutaţi şi rugaţi-vă, ca să puteţi înţelege tot ceea ce vă dau aici. Eu vă chem, dragi copii, la rugăciunea cu inima. Voi ştiţi că fără rugăciune nu puteţi înţelege tot ceea ce Dumnezeu plănuieşte prin fiecare dintre voi. De aceea, rugaţi-vă! Doresc ca prin fiecare dintre voi să se realizeze planul lui Dumnezeu, ca tot ceea ce Dumnezeu v-a dat în inimi să continue să crească. Prin urmare rugaţi-vă, pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să vă protejeze pe fiecare dintre voi de tot răul care vă ameninţă. Eu vă binecuvântez, dragi copii! Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi îl invit pe fiecare dintre voi să se hotărască din nou să se abandoneze cu totul mie. Numai astfel îl voi putea prezenta pe fiecare dintre voi lui Dumnezeu. Dragi copii, voi ştiţi că vă iubesc nemăsurat de mult şi că îl doresc pe fiecare dintre voi pentru mine. Dar Dumnezeu v-a dat tuturor libertatea, pe care eu o respect cu iubire şi căreia mă supun cu umilinţă. Doresc ca voi, dragi copii, să mă ajutaţi ca tot ceea ce Dumnezeu a plănuit în această parohie să se realizeze. Dacă nu vă rugaţi nu veţi fi capabili să recunoaşteţi iubirea mea şi planurile pe care Dumnezeu le are cu această parohie şi cu fiecare persoană în parte. Rugaţi-vă, pentru ca Satan să nu vă înşele cu mândria şi cu puterea lui înşelătoare. Eu sunt cu voi şi vreau să mă credeţi că vă iubesc. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi din nou vă chem la rugăciune şi la abandonare deplină în mâinile lui Dumnezeu. Voi ştiţi că vă iubesc şi că vin aici din iubire, ca să vă arăt calea păcii şi a salvării sufletelor voastre. Doresc să mă ascultaţi şi să nu îi permiteţi lui Satan să vă seducă. Dragi copii! Satan e foarte puternic. Şi de aceea vă cer rugăciunile voastre pentru cei care se află sub influenţa lui, pentru ca ei să fie salvaţi. Daţi mărturie cu vieţile voastre. Sacrificaţi vieţile voastre pentru salvarea lumii. Eu sunt cu voi şi vă sunt recunoscătoare, dar în Cer veţi primi de la Tatăl răsplata promisă. De aceea, copilaşilor, nu vă fie frică! Dacă vă rugaţi, Satan nu vă poate răni nici în cea mai mică măsură pentru că voi sunteţi copiii lui Dumnezeu şi Dumnezeu veghează asupra voastră. Rugaţi-vă! Şi Rozariul să fie mereu în mâinile voastre ca un semn pentru Satan că îmi aparţineţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit să luaţi în serios şi să puneţi în practică mesajele pe care vi le dau. Să ştiţi, copilaşilor, că eu sunt cu voi şi că doresc să vă conduc pe toţi în Cer pe un acelaşi drum, care e frumos pentru toţi cei care îl descoperă în rugăciune. De aceea, copilaşilor, nu uitaţi că trebuie să transpuneţi în viaţa voastră zilnică aceste mesaje pe care vi le dau, pentru ca să puteţi spune: “Iată, eu am primit mesajele şi am încercat să le trăiesc.” Dragi copii, eu vă protejez cu rugăciunile mele în faţa Tatălui ceresc. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vi-L aduc pe Pruncul Isus într-un mod special, pentru ca El să vă binecuvânteze cu binecuvântarea Lui de pace şi de iubire. Dragi copii, nu uitaţi că acesta e un har pe care multe persoane nu-l înţeleg şi nu-l acceptă. De aceea, voi, care spuneţi că sunteţi ai mei şi care cereţi ajutorul meu, dăruiţi-vă cu totul. Înainte de toate, daţi iubirea şi exemplul vostru în familiile voastre. Voi spuneţi că Crăciunul e sărbătoarea familiei: atunci, dragi copii, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în familiile voastre, pentru ca El să vă poată da pacea şi să vă ocrotească, nu numai de război, dar şi în timp de pace, de orice atac satanic. Dacă Dumnezeu este cu voi, aveţi totul. Dar atunci când nu-L vreţi, sunteţi săraci şi pierduţi şi nu ştiţi de partea cui sunteţi. De aceea, dragi copii, hotărâţi-vă pentru Dumnezeu şi atunci veţi primi totul. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ascultaţi, pentru că vreau să vă vorbesc, şi să vă invit să aveţi mai multă credinţă şi încredere în Dumnezeu, care vă iubeşte nemăsurat de mult. Copilaşilor, voi nu ştiţi să trăiţi în harul lui Dumnezeu, de aceea vă chem din nou să purtaţi cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră şi în gândurile voastre. Copilaşilor, aşezaţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familiile voastre, citiţi-o şi trăiţi-o. Învăţaţi-i pe copii voştri, pentru că dacă voi nu sunteţi un exemplu pentru ei, copiii se vor îndepărta urmând căile ateismului. Meditaţi şi rugaţi-vă şi Dumnezeu se va naşte în inima voastră, şi inima voastră va fi fericită. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă deschideţi rugăciunii. Copilaşilor, voi trăiţi un timp în care Dumnezeu vă dăruieşte mari haruri, dar voi nu ştiţi să profitaţi de ele. Vă preocupă orice altceva numai sufletul şi viaţa spirituală nu. Treziţi-vă din somnul profund al sufletului vostru şi spuneţi-I “da” lui Dumnezeu cu toată puterea. Hotărâţi-vă pentru convertire şi sfinţenie. Eu sunt cu voi, copilaşilor, şi vă invit la perfecţiunea sufletului şi a tuturor faptelor voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi din nou vă chem la rugăciune. Copilaşilor, rugăciunea face miracole. Atunci când sunteţi obosiţi şi bolnavi şi nu mai ştiţi care e sensul vieţii voastre, luaţi Rozariul în mână şi rugaţi-vă; rugaţi-vă până când rugăciunea devine pentru voi o întâlnire plină de bucurie cu Salvatorul vostru. Eu sunt cu voi şi mijlocesc şi mă rog pentru voi, copilaşilor. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 Next>>

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]