Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'îndurare'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'îndurare'

Total found: 9
Dragi copii! Eu vin la voi ca o Mamă cu daruri. Vin cu iubire şi îndurare. Dragi copii, în mine este o inimă mare. Doresc ca în ea să fie toate inimile voastre, purificate prin post şi rugăciune. Doresc ca împreună, prin iubire, inimile noastre să triumfe. Doresc ca, prin acest triumf, să puteţi vedea adevăratul Adevăr, adevărata Cale, adevărata Viaţă. Doresc să-L puteţi vedea pe Fiul meu. Vă mulţumesc.
(Sfânta Fecioară ne-a binecuvântat pe noi toţi şi toate obiectele religioase. Din nou a subliniat că aceasta este numai binecuvântarea sa maternă şi a cerut rugăciuni zilnice pentru cei pe care, spune Sfânta Fecioară, „Fiul meu i-a ales şi i-a binecuvântat”. Sfânta Fecioară se referea la preoţi, crede Mirjana.)
Dragi copii, vă chem şi vin între voi pentru că am nevoie de voi. Am nevoie de apostoli cu inima curată. Mă rog, dar rugaţi-vă şi voi, ca Duhul Sfânt să vă înzestreze şi să vă călăuzească, să vă lumineze şi să vă umple cu iubire şi umilinţă. Rugaţi-vă să vă umple de har şi îndurare. Abia atunci mă veţi înţelege, copiii mei. Abia atunci veţi înţelege durerea mea din cauza acelora care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Atunci mă veţi putea ajuta. Veţi fi ai mei purtători plini de lumină ai iubirii lui Dumnezeu. Veţi lumina calea celor cărora le-au fost dăruiţi ochi, dar care nu vor să vadă. Eu doresc ca toţi copiii mei să-L vadă pe Fiul meu. Eu doresc ca toţi copiii mei să experimenteze Împărăţia Lui. Din nou vă chem şi vă rog să vă rugaţi pentru aceia pe care Fiul meu i-a chemat. Vă mulţumesc.
Dragi copii, voi sunteți puterea mea: voi, apostolii mei, care cu iubirea, umilința și tăcerea rugăciunii voastre, faceți să fie cunoscut Fiul meu. Voi trăiți în mine. Voi mă purtați în inima voastră. Voi știți că aveți o Mamă ce vă iubește și care a venit să dăruiască iubire. Eu vă privesc în Tatăl ceresc, privesc gândurile voastre, durerile și suferințele voastre și le duc Fiului meu. Nu vă temeți, nu pierdeți speranța, căci Fiul meu o ascultă pe Mama Sa. De când s-a născut, El iubește și eu doresc ca toți copiii mei să cunoască această iubire. Doresc să se întoarcă la El aceia care L-au părăsit datorită durerilor și neînțelegerilor și doresc să Îl cunoască toți aceia care nu L-au cunoscut niciodată. De aceea existați voi, apostolii mei, și de aceea sunt eu, ca Mamă, cu voi. Rugați-vă pentru tărie în credință, căci din credința tare izvorăște iubirea și îndurarea. Prin iubire și îndurare îi veți ajuta pe toți aceia care nu sunt conștienți că aleg întunericul în loc de lumină. Rugați-vă pentru păstorii voștri, căci ei sunt puterea Bisericii pe care v-a lăsat-o Fiul meu. Prin Fiul meu ei sunt păstorii sufletelor. Vă mulțumesc.
Dragi copii, deschideţi-vă inimile și încercaţi să simţiţi cât de mult vă iubesc şi cât de mult doresc să-l iubiţi pe Fiul Meu. Doresc să-L cunoaşteţi tot mai mult, fiindcă e cu neputinţă să-L cunoaşteţi şi să nu-L iubiţi, deoarece El este iubire. Eu, copilaşii mei, vă cunosc. Cunosc durerile şi suferinţele voastre, pentru că le-am trăit. Surâd împreună cu voi în bucuria voastră, plâng împreună cu voi în durerea voastră. Nu vă voi abandona niciodată. Vă voi vorbi mereu cu blândeţe maternă. Eu, ca Mamă, am nevoie de inimile voastre deschise, ca să răspândiţi iubirea Fiului Meu cu înţelepciune şi simplitate. Am nevoie de voi deschişi şi sensibili la bine şi îndurare. Am nevoie de voi uniţi cu Fiul meu, pentru că doresc să fiţi fericiţi şi să mă ajutaţi să duc fericirea tuturor copiilor mei. Apostolii mei, am nevoie de voi ca să arătaţi tuturor adevărul lui Dumnezeu, pentru ca inima mea care a suferit şi care continuă şi azi să sufere atâtea chinuri, să poată, în iubire, să biruie. Rugaţi-vă pentru sfinţenia păstorilor voştri, pentru ca să poată face minuni în Numele Fiului meu, căci sfinţenia face minuni. Vă mulţumesc.
Dragi copii, doresc să lucrez prin voi, copiii mei, apostolii mei, pentru ca la sfârșit să îi pot aduna pe toți copiii mei acolo unde totul este pregătit pentru fericirea voastră. Mă rog pentru voi, ca să puteți converti pe alții prin fapte, căci a sosit timpul pentru faptele Adevărului, făcute pentru Fiul Meu. Iubirea mea va lucra în voi, mă voi sluji de voi. Aveți încredere în mine, căci tot ce doresc, doresc pentru binele vostru, pentru binele vostru veșnic, creat prin Tatăl Ceresc. Voi, copiii mei, apostolii mei, trăiți viața pe pământ împreună cu copiii mei care nu au cunoscut iubirea Fiului meu, cu cei care nu mă numesc Mamă, dar să nu vă temeți să mărturisiți adevărul. Căci, dacă voi nu vă temeți și mărturisiți cu curaj, adevărul va birui în mod miraculos. Dar amintiți-vă: puterea stă în iubire! Copiii mei, iubirea e pocăință, iertare, rugăciune, sacrificiu și îndurare. De veți ști să iubiți, cu faptele veți converti pe alții, veți face posibil ca lumina Fiului meu să pătrundă în suflete. Vă mulțumesc. Rugați-vă pentru păstorii voștri! Ei îi aparțin Fiului meu, El i-a chemat. Rugați-vă ca ei să aibă mereu forța și curajul de a străluci cu strălucirea Fiului meu.
Dragi copii, ca Mamă a Bisericii, ca Mama voastră, zâmbesc privindu-vă cum veniți la mine, cum vă adunați în jurul meu, cum mă căutați. Venirile mele între voi sunt dovadă ce arată cât de mult vă iubește Cerul. Ele vă arată calea spre viața veșnică, spre mântuire. Apostolii mei, voi care vă străduiți să aveți inimi curate, și pe Fiul meu în ele, voi sunteți pe drumul cel bun. Voi, care-L căutați pe Fiul meu, voi căutați calea cea bunā. El a lăsat multe semne ale iubirii Sale. A lăsat speranța. E ușor să-L găsiți dacă sunteți gata de jertfă și de pocăință, dacă aveți răbdare, îndurare și iubire de aproapele. Mulți copii ai mei nu văd și nu aud pentru că nu vor. Nu acceptă cuvintele și faptele mele. Dar Fiul meu, prin mine, îi cheamă pe toți. Duhul Lui îi luminează pe toți copiii mei, în lumina Tatălui ceresc, în comuniunea Cerului și a pământului, în iubirea reciprocă, căci iubirea cheamă iubire și face ca faptele să fie mai importante decât vorbele. De aceea, apostolii mei, rugați-vă pentru Biserica voastră, iubiți-o și faceți faptele iubirii: oricât ar fi de trădată, de rănită, ea e aici pentru că provine de la Tatăl ceresc. Rugați-vă pentru păstorii voștri, ca să vedeți în ei măreția iubirii Fiului meu. Vă mulțumesc.
Dragi copii, am venit între voi, la voi, ca să îmi dați grijile voastre, ca să le duc Fiului meu, ca să mijlocesc înaintea Sa pentru binele vostru. Știu că fiecare din voi are propriile griji, propriile ispite, de aceea, cu dragoste de mamă, vă chem: veniți la masa Fiului meu! El frânge pâinea pentru voi, vi se dăruiește, vă dă speranță; de la voi așteaptă mai multă credință, speranță și seninătate; caută lupta interioară împotriva egoismului, a judecății și a slăbiciunilor omenești. De aceea, eu, ca Mamă, vă spun „Rugați-vă!“, căci rugăciunea vă dă putere pentru lupta interioară. Când era mic, Fiul meu mi-a spus adesea că mulți mă vor iubi și îmi vor spune „mamă“. Aici între voi, eu simt iubire - vă mulțumesc! Prin această iubire Îl rog pe Fiul meu: ca niciunul dintre voi să nu se întoarcă acasă așa cum a venit, ca să duceți cât mai multă speranță, îndurare și iubire; ca să îmi fiți apostoli ai iubirii, care, cu viața lor, vor da mărturie că Tatăl Ceresc e izvorul vieții, nu al morții. Dragi copii, cu dragoste de mamă vă rog din nou: rugați-vă pentru aleșii Fiului meu, pentru mâinile lor binecuvântate, pentru păstorii voștri, ca să Îl poată propovădui pe Fiul meu cu cât mai multă iubire și, astfel, să obțină convertiri. Vă mulțumesc!
Dragi copii, inima mea de Mamă plânge în timp ce privesc ce fac copiii mei. Păcatele se înmulțesc, curăția sufletului e tot mai puțin importantă, Fiul meu e uitat și tot mai puțin cinstit, iar copiii mei sunt prigoniți. De aceea, voi, copiii mei, apostolii iubirii mele, chemați cu sufletul și cu inima Numele Fiului meu! El va avea pentru voi cuvinte de lumină. El vi Se arată, frânge pâinea cu voi și vă dă cuvinte de iubire ca să le transformați în fapte de milostivire și, astfel, să fiți mărturisitori ai adevărului. De aceea, copiii mei, nu vă temeți! Îngăduiți-i Fiului meu să fie în voi. El se va folosi de voi ca să îi îngrijească pe cei răniți și ca să convertească sufletele pierdute. De aceea, copiii mei, întoarceți-vă la rugăciunea Rozarului! Rostiți-o cu sentimente de bunătate, jertfă și îndurare. Rugați-vă nu doar cu cuvintele, ci cu faptele milostivirii. Rugați-vă cu iubire față de toți oamenii. Fiul meu, cu jertfa Sa, a preamărit iubirea. De aceea, trăiți cu El ca să aveți putere și speranță, ca să aveți iubirea, care e viață și care conduce la viața veșnică. Prin iubirea lui Dumnezeu și eu sunt cu voi și vă voi conduce cu iubire de Mamă. Vă mulțumesc.
Dragi copii, acesta este timp de har, timp de îndurare pentru fiecare dintre voi. Copilașilor, nu permiteți ca vântul urii și al neliniștii să stăpânească în voi și în jurul vostru! Voi, copilașilor, sunteți chemați să fiți iubire și rugăciune. Diavolul dorește neliniște și dezordine, dar voi, copilașilor, fiți bucuria lui Isus cel înviat, care a murit și a înviat pentru fiecare dintre voi. El a biruit moartea ca să vă dea viața, viața veșnică. De aceea, copilașilor, dați mărturie și fiți mândri că ați înviat în El. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]