Language 

Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN] | Site Map  | About[EN]

www.medjugorje.ws » PDA version » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'împărăţia'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'împărăţia'

Total found: 6
Dragi copii! Doresc să împărtăşesc bucuria mea cu voi. În Inima mea neprihănită simt că sunt mulţi care s-au apropiat de mine şi care poartă, într-un mod special, în inimile lor, victoria Inimii mele neprihănite, rugându-se şi convertindu-se. Doresc să vă mulţumesc şi să vă inspir să lucraţi mai mult pentru Dumnezeu şi pentru împărăţia Sa, cu iubirea şi puterea Spiritului Sfânt. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Chemarea mea maternă, pe care v-o adresez azi e o chemare de adevăr şi de viaţă. Fiul meu, care e Viaţa, vă iubeşte şi vă cunoaşte în adevăr. Pentru a vă cunoaşte şi a vă iubi pe voi înşivă trebuie să-L cunoaşteţi pe Fiul meu, în timp ce pentru a-i cunoaşte şi iubi pe ceilalţi trebuie să-L vedeţi în ei pe Fiul meu. De aceea, copiii mei, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, ca să înţelegeţi şi să vă abandonaţi cu sufletul liber, pentru a vă transforma în întregime şi a avea Împărăţia Cerurilor în inima voastră pe pământ. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi vă invit să începeţi, împreună cu mine, să construiţi Împărăţia Cerurilor, să uitaţi ceea ce e personal şi, conduşi de exemplul Fiului meu, să vă gândiţi la ceea ce e al lui Dumnezeu. Ce doreşte El la voi? Nu-i permiteţi lui Satan să vă deschidă drumurile fericirii pământeşti, drumuri pe care nu se află Fiul meu. Copiii mei, sunt false şi durează puţin. Fiul meu există. Eu vă ofer fericirea veşnică şi pacea, unitatea cu Fiul meu, cu Dumnezeu, vă ofer Împărăţia lui Dumnezeu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi mă rog aici cu voi pentru ca să găsiţi puterea de a vă deschide inimile şi astfel să deveniţi conştienţi de enorma iubire a Dumnezeului ce suferă. Datorită acestei iubiri, datorită bunătăţii şi blândeţii Lui, sunt şi eu cu voi. Vă invit ca acest timp deosebit de pregătire să fie timp de rugăciune, de pocăinţă şi convertire. Copiii mei, aveţi nevoie de Dumnezeu. Nu puteţi continua fără Fiul meu. Când veţi înţelege şi veţi accepta aceasta, se va împlini ce v-am promis. Prin Spiritul Sfânt se va naşte în inimile voastre Împărăţia Cerurilor. Eu vă conduc la aceasta. Vă mulţumesc.
Dragi copii, vă chem şi vin între voi pentru că am nevoie de voi. Am nevoie de apostoli cu inima curată. Mă rog, dar rugaţi-vă şi voi, ca Duhul Sfânt să vă înzestreze şi să vă călăuzească, să vă lumineze şi să vă umple cu iubire şi umilinţă. Rugaţi-vă să vă umple de har şi îndurare. Abia atunci mă veţi înţelege, copiii mei. Abia atunci veţi înţelege durerea mea din cauza acelora care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Atunci mă veţi putea ajuta. Veţi fi ai mei purtători plini de lumină ai iubirii lui Dumnezeu. Veţi lumina calea celor cărora le-au fost dăruiţi ochi, dar care nu vor să vadă. Eu doresc ca toţi copiii mei să-L vadă pe Fiul meu. Eu doresc ca toţi copiii mei să experimenteze Împărăţia Lui. Din nou vă chem şi vă rog să vă rugaţi pentru aceia pe care Fiul meu i-a chemat. Vă mulţumesc.
Dragi copii, cu binecuvântarea Fiului Meu sunt cu voi, cu voi care mă iubiţi şi care vă străduiţi să mă urmaţi. Doresc, de asemenea, să fiu cu voi, cei care nu mă acceptaţi. Tuturor vă deschid inima mea plină de iubire şi vă binecuvântez cu mâinile mele materne. Eu sunt Mama care vă înţelege. Am trăit viaţa voastră şi am trecut prin suferinţele şi bucuriile voastre. Voi care trăiţi durerea înţelegeţi durerea şi suferinţa mea din cauza acelor copii ai mei care nu permit ca lumina Fiului meu să îi lumineze, care trăiesc în întuneric. De aceea am nevoie de voi, de voi pe care v-a luminat Lumina şi care aţi recunoscut Adevărul. Vă chem să Îl adoraţi pe Fiul meu, ca sufletul vostru să crească şi să ajungă la adevărata spiritualitate. Apostolii mei, atunci mă veţi putea ajuta. A mă ajuta înseamnă a te ruga pentru aceia care nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Rugându-vă pentru ei, voi îi arătaţi Fiului meu că Îl iubiţi şi Îl urmaţi. Fiul meu mi-a promis că răul nu va birui niciodată, pentru că existaţi voi, sufletele drepţilor, voi care vă străduiţi să vă rugaţi cu inima, voi care oferiţi durerile şi suferinţele voastre Fiului meu, voi care înţelegeţi că viaţa e doar o clipită, voi care tânjiţi după Împărăţia Cerurilor - toate acestea vă fac apostolii mei şi vă conduc spre victoria inimii Mele. De aceea, copiii mei, curăţaţi-vă inima şi adoraţi-L pe Fiul meu! Vă mulţumesc!
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 

PC version: This page | Medjugorje | Apparitions[EN]  | Our Lady of Medjugorje Messages  | Articles[EN]  | Pictures[EN]  | Medjugorje Videos[EN]